Pagina documente » Drept » Asigurarea dreptului la aparare in procesul penal

Cuprins

lucrare-licenta-asigurarea-dreptului-la-aparare-in-procesul-penal
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-asigurarea-dreptului-la-aparare-in-procesul-penal


Extras din document

CUPRINS


CAPITOLUL I. NOŢIUNEA,OBIECTUL ŞI CONŢINUTUL DREPTULUI LA APĂRARE
.....5

1. Scurt istoric privind dreptul la apărare...........5
2. Obiectul şi clasificarea apărării .....10
3. Aspectul psihologic al dreptului la apărare şi aplicarea cunoştinţelor psihologice de către avocat .....13
4. Elemente de drept comparat privind dreptul de apărare......17

CAPITOLUL II .CONŢINUTUL DREPTULUI LA APĂRARE
....27

1. Partea are dreptul de a-şi apăra singură interesele sale legale ........28
2. Organul penal este obligat să aibă în vedere din oficiu toate aspectele care sunt în favoarea părţii........38
3. Partea are dreptul la asistenţă juridică...........44

CAPITOLUL III.ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT
.....45

1. Noţiunea de avocat ...........45
2. Condiţiile în care o persoană poate deveni avocat........48
3. Relaţiile dintre avocat şi client.........50
4. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.58

CAPITOLUL IV .POZIŢIA PROCESUALĂ ŞI ROLUL AVOCATULUI ÎN PROCESUL PENAL
.....69


1. Asistenţă juridică facultativă...70
2. Asistenţă juridică obligatorie..70
3. Asistenţă juridică din oficiu .............75
4. Apărătorul ales.......77
5.Drepturile şi obligaţiile apărătorului.79
6.Poziţia procesuală a apărătorului în procesul penal............82

CAPITOLUL V . Concluzii ………………………….85

Bibliografie……………………………………………87

Alte date

?

CAPITOLUL I NOTIUNEA,OBIECTUL SI CONTINUTUL PRINCIPIULUI GARANT?RII DREPTULUI LA AP?RARE

Sectiunea 1

Scurt istoric privind dreptul la aparare

Sarcinile de baza a jurisprudentei pot fi realizate numai prin respectarea drepturilor si intereselor legale ale omului.Neincalcarea drepturilor personalitatii,combinarea armonioasa a intereselor personale si obstesti cu cele ale statului e o conditie nestingherita a unui stat de drept.

Dintre multitudinea drepturilor ce le are omul,un loc important il are dreptul banuitului,invinuitului, inculpatului si condamnatului la aparare.Acestui principiu i se atribuie un loc aparte in sistemul principiilor unui stat democratic.

Înfaptuirea dreptului la aparare e nu numai o manifestare a democratismului,dar si o conditie necesara pentru realizarea eficienta a justitiei.Respectarea garantiilor procesuale a invinuitului in procesul penal in care lipsesc contradictiile intre interesele legale a persoanei si cele ale statului asigura suprematia legii si dreptatii in procesul infaptuirii justitiei.

În principiul asigurarii invinuitului dreptul la aparare isi gasesc reflectate umanismul si democratismul justitiei.Realizarea acestui principiu contribuie la infaptuirea functiei educative a educatiei.

Apararea de invinuire inaintata este un drept si nu o obligatie a invinuitului.El poate da sau nu explicatii.El poate sa recunoasca vina sau sa o nege.Însa in orice caz statul este obligat sa-i asigure dreptul la aparare.De aceea una din cauzele greselilor judecatoresti este incalcarea dreptului invinuitului de a se apara.Practica arata ca stricta respectare a drepturilor invinuitului in procesul urmaririi penale si dezbaterilor judiciare exclude posibilitatea nejustificata si nelegala de acuzare,de folosire nejustificata a legii penale,de stabilire a unei pedepse nelegale.Asigurarea reala a apararii este o garantie a cercetarii obiective complete si multilaterale a probelor,este o conditie necesara a aflarii adevarului pe caz, a apararii drepturilor si intereselor legale a persoanei,a emiterii unei sentinte legale si intemeiate.

Principiul garantarii dreptului la aparare ca regula de baza aprocesului penal are ca finalitate necondamnarea nici unei persoane si

nici un vinovat sa nu suporte rigorile legii penale mai mult decat se

cuvine.

Ar fi gresit de mentionat ca nu este necesara apararea cand statul are

ca obligatie primordiala apararea intereselor legale a persoanelor.Dreptul

la aparare nu e o institutie in plus,ci un drept necesar si important justitiei

intr-un stat.Si daca (unde) e prezentata invinuirea este necesar si existe-

nta unei aparari pe aceasta invinuire.

Însasi justitia este interesata in faptul ca imprejurarile cazului sa fie

pe deplin reflectate atat din partea invinuirii cat si din partea apararii.

Numai prin consolidarea acestor doua pareri se creeaza o atmosfera

care va duce la pronuntarea unei sentinte legale si intemeiate.

De asemenea,nu trebuie exclus faptul ca insasi persoana ce efectuea

-za cercetarea penala,anchetatorul,procurorul,instanta de judecata indep

linind un lucru complex pot face cateva greseli.În aceste cazuri invinuitul

cat si aparatorul lui trebuie sa aiba posibilitatea sa le inlature.

Ideea dreptului la aparare se regaseste in cele mai vechi timpuri,inca din dreptul roman,cand nimeni nu putea fi judecat,nici macar sclavul, fara a fi aparat,dreptul la aparare fiind considerat o cerinta si o garantie,necesare pentru realizarea unui echilibru intre interesele persoanei si cele ale societatii.

Modalitatile practice de punere in valoare a dreptului de aparare ,pe care Constitutia il recunoaste partilor,sunt stipulate pe larg in art.6 si art.171-173 din Codul de procedura penala.

Preocuparea legiuitorului pentru garantarea si exercitarea deplina cu mijloace juridice a dreptului la aparare in procesul penal se justifica prin aceea ca ilicitul penal reprezinta una dintre cele mai grave incalcari ale ordinii de drept,cunoscuta sub denumirea specifica de infractiune.

Angajarea raspunderii penale a unui inculpat,cat si obligarea sa si a altor persoane chemate,conform legii,sa raspunda din punct de vedere civil pentru prejudiciile cauzate,se pot face numai pe baza de probe din care sa rezulte savarsirea faptei cu vinovatie de catre respectivele persoane,cauzarea unui prejudiciu cuantificabil.Deci organele judiciare in cadrul procesului penal au obligatia de a asigura aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei,precum si cu privire la persoana faptuitorului.

Prin recunoasterea si garantarea dreptului la aparare,legiuitorul a impus organelor judiciare obligatia de a-l asigura efectiv partilor din procesul penal,in vederea stabilirii adevarului,astfel incat pedeapsa pentru infractor,raspunderea civila a acestuia si a partii responsabile civilmente,pe de o parte,cat si drepturile partii vatamate si ale partii civile,pe de alta parte, sa fie pe deplin dovedite sub toate aspectele,beneficiind de sprijinul avocatilor alesi sau numiti din oficiu in conditiile legii.

Pentru a putea intelege fenomenele referitoare la aparitia si evolutia istorica a conceptului de drept de aparare ,trebuie sa facem o incursiune asupra evenimentelor care s-au produs de-a lungul etapelor istorice parcurse de omenire.Pana in epoca moderna nu putem vorbi de existenta unui sistem juridic de garantare a dreptului de aparare ,dar,pentru o intelegere mai profunda a conditiilor istorice in care germenii acestui drept au aparut si au dat roade,apreciez ca se impune sa studiem cu atentie si sa trecem in revista etapele pe care omenirea si institutiile statului le-au parcurs de-a lungul timpului si cu precadere acele acte si fapte care au concurat la aparitia ideii de ocrotire a drepturilor omului.

În tot cursul istoric de dezvoltare a omenirii ,o lege era urmata de alta lege mai buna,completa.În fapt, desi drepturile omului sunt considerate universale,iar oamenii se nasc egali si se bucura de drepturi egale,nu toti au aceleasi posibilitati sa-si reclame si sa-si exercite drepturile la nivelul corespunzator,astfel ca exista tendinta de a se crea inegalitati,de a se afirma drepturile unor grupuri in dauna altora,de a se exclude unele comunitati de la exercitarea deplina a drepturilor omului. [1 Ion Diaconu, ,,Drepturile Omului’’,Institutul Roman pentru Dreptrile Omului,Bucuresti,1993,pag.5]

În Grecia antica,marele ganditor Hesiod(700i.H.) in lucrarea ,,Munci si zile’’,urmata de opera marelui jurist si legiuitor Solon(640-558i.h),au aparut primele idei privind ,,legalitatea naturala’’.În aceeasi idee ,Pericle afirma: ,,Din punct de vedere al legilor ,toti ,fara a se considera deosebirile private,se bucura de egalitate pentru accesul la demnitati;fiecare,dupa modul cum se distinge,obtine o preferinta fondata pe merit,nu pe clasa’’ [2 Ion Suceava si altii, ,,Omul si drepturile sale’’,Bucuresti,1991,pag.17].Vechea Elada a cunoscut sistemul acuzatorial in judecarea proceselor.Procedura ateniana se manifesta prin participarea la judecata a membrilor cetatii.Publicitatea si oralitatea dezbaterilor erau asigurate.Acuzatorul,care era un simplu cetatean,isi prezenta rechizitoriul,administrand probele in acuzare,dupa care se ascultau martorii si doar la urma se dadea cuvantul in aparare.

Un loc distinct in istoria drepturilor omului dar si in cea a aparitiei primelor elemente si manifestari de garantare a dreptului de aparare le gasim inscrise in Dreptul Roman.Ca mijloc de aparare ,moral,dar foarte puternic,era infatisarea acuzatului asistat de oameni de vaza,laudatores.Daca acuzatul nu se putea apara singur,puteau sa-l apere prietenii sau era aparat de oameni de profesie.Procesele erau publice,orale si se desfasurau pe principiul contradictorialitatii.Concluzia care se desprinde din ideile umaniste ale inteleptilor din antichitatea greaca,ebraica,etc,este aceea ca ele se refereau la egalitatea si libertatea oamenilor liberi,nu si a sclavilor.

În conceptia juridica a secolelor XVIII si XIX dreptul la aparare a fost considerat ca un drept natural inerent persoanei umane [3 FAUSTIN HELIE.Traite de l’instruction criminelle,Ed.Dalloz,Paris ,1863,pag.614].Fara a se nega importanta covarsitoare a dreptului la aparare pentru persoana umana,in teoriile moderne contemporane s-au abandonat referirile la asa-numitul drept natural,considerandu-se ca dreptul la aparare constituie un principiu juridic general inerent ordinii de drept si fara de care ordinea democratica instaurata intr-un stat de drept nu se poate concepe. [4 J.G.RENAULD.Les droits de l’homme au regard de la theorie generale du droit,Journal de Tribunaux,Bruxelles,1965,p.417]

Întrucat dreptul la aparare nu a fost considerat in doctrina moderna un simplu drept cu implicatii si rezonante exclusiv judiciare,ci un principiu inerent ordinii de drept care se aliniaza conceptiei contemporane asupra drepturilor omului,el a fost inscris in multe norme de drept international.Din evocarea acestor documente nu poate lipsi Declaratia

Universala a Drepturilor Omului (1948) si Conventia Europeana asupra Drepturilor Omului(1959).

Sectiunea 2

Obiectul si clasificarea apararii

Nu vom intra in esenta apararii daca nu vom analiza obiectul ei.

Realizarea apararii ,necesita descoperirea acelui fapt,spre care ea este indreptata si la ce tind subiectii care efectueaza apararea.În obiectul apararii se oglindeste specificul ei adica drepturile si posibilitatile acordate de legiuitor in procesul examinarii dosarului penal.

Elementele cele mai importante si primare in structura obiectului apararii sunt interesele invinuitului.Dupa inaintarea invinuirii sau intocmirea procesului-verbal de interogare in calitate de invinuit,la persoana,apar cateva interese.Unul din ele(si cel mai important) este tendinta de se eschiva de la raspunderea penala si pedeapsa penala.Interesul sau material se reduce la acela de a respinge complet toate pretentiile materiale ce sunt inaintate pe cazul concret.

Cu alte cuvinte,in obiectul apararii nu intra interesele abstracte ci subiective,interese ce tin de personalitatea invinuitului.Pentru realizarea intereselor sale, banuitului sau invinuitului ii sunt atribuite un sir de drepturi.Ele sunt garantate prin legislatie atribuindu-se la toti,adica facand parte din drepturile obiective ale lor.