Pagina documente » Drept » Dreptul fundamental al omului la un mediu inconjurator sanatos

Cuprins

lucrare-licenta-dreptul-fundamental-al-omului-la-un-mediu-inconjurator-sanatos
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-dreptul-fundamental-al-omului-la-un-mediu-inconjurator-sanatos


Extras din document

CUPRINS
1. Dreptul mediului inconjurator - notiuni generale.
1.1. Notiunea de mediu inconjurator.
2. Dezvoltare durabila - premise juridice.
2.1. Conceptul de dezvoltare durabila.
2.2. Integrarea proceselor de luare a deciziilor privind mediul inconjurator (capitolul VIII, Agenda 21 - Rio).
2.3.Toate acestea trebuiesc acompaniate de un cadru juridic eficient.
2.4. Principiile fundamentale ale armonizarii protectiei mediului si dezvoltarii durabile
3. Dreptul mediului inconjurator
3.1. Dreptul mediului inconjurator ca ramura a dreptului unitar
3.2. Cimpul de aplicare al dreptului mediului inconjurator
3.3. Obiectul dreptului mediului.
3.4. Definitia dreptului mediului inconjurator
3.5. Caracterul normelor juridice
3.6. Subiectele raporturilor juridice
4. Izvoarele dreptului mediului inconjurator
4.1. Citeva consideratii istorice.
4.2. Contributia dreptului international si a dreptului comparat.
4.3. Dreptul international al mediului ca sursa a dreptului national.
4.4. Dreptul national al mediului (Izvoare).
5. Principiile generale ale dreptului mediului
5.1. in legatura cu evolutia principiilor generale
5.2. Principii cu caracter general
5.3. Formularea principiilor dreptului mediului inconjurator
5.4. Legatura intre dreptul intern si dreptul international pe tarimul
principiilor
5.5. Notiunea de principiu juridic
5.6. Principii generale ale dreptului intern al mediului
6. Dreptul fundamental al omului la un mediu inconjurator sanatos.
6.1. Dezvoltarea dreptului mediului inconjurator ca fundament al dreptului omului la un mediu sanatos
6.2. Continutul multifunctional al dreptului omului la mediu
6.3. Dreptul omului la mediu in legislatia romineasca
7. Raspunderea pentru atingerile aduse mediului inconjurator.
7.1. Principiul poluatorul plateste.
7.2. Prejudiciul ecologic
7.3. Repararea civila pentru dauna ecologica
7.4. Raspunderea contraventionala
7.5. Raspunderea penala
8. Autorizarea activitatilor cu impact asupra mediului
8.1. Studiul de impact.
8.2. Procedura de autorizare.
A N E X A
LEGEA nr.137/1995 PRIVIND PROTECTIA MEDIULUI
81

Alte date

?

{p}{p}

?1. Dreptul mediului inconjurator - notiuni generale

1.1. Notiunea de mediu inconjurator

Notiunea de mediu inconjurator, notiune cameleon, cum este caracterizata de Michel Prieur [1.Michel Prieur, Droit de l’Environnement, Ed.Dalloz, Paris, 1991, pag.1], cunoaste nenumarate valente si este folosita cu intelesuri mai mult sau mai putin diferite in numeroasele medii ale societatii umane.

Oamenii de stiinta, economistii, juristii, politicienii, slujitorii artelor, sensibilizati de importanta covarsitoare a imperativului de protectie a mediului si a resurselor naturale, reliefeaza anumite aspecte ale mediului, care, de fapt, este unic.

Termenul de mediu inconjurator ramane, totusi, o notiune generala, dificil de sintetizat intr-o definitie care sa satisfaca pe toata lumea.

Exista, insa, in mod obisnuit, doua sensuri diferite pe care le imbraca expresia “mediul inconjurator”. O prima acceptiune, izvorata din stiintele naturii si aplicata societatii umane, deci o abordare ecologica (ansamblul de elemente si echilibre de facto care conditioneaza viata unui grup biologic); cealalta acceptiune, care este datorata limbajului arhitectilor si urbanistilor si care se refera la zona de contact intre spatiul construit si mediul natural (deci intre spatiul artificial si cel natural).

Aceste doua acceptiuni ale notiunii de mediu inconjurator nu lasa, desigur, indiferenta calificarea sa din punct de vedere juridic. Asadar, pana in prezent nu putem afirma ca mediul inconjurator se bucura de o calificare juridica sau de un statut juridic unanim acceptat.

Creatie a doctrinei, a jurisprudentei si a reglementarilor juridice conventionale sau legale, notiunea de mediu inconjurator cunoaste o relativa varietate si inregistreaza, totodata, o evolutie.

Astfel, pentru Comunitatile europene mediul inconjurator reprezinta ansamblul elementelor care, in complexitatea relatiilor lor, constituie cadrul, mediul si conditiile vietii oamenilor, astfel cum exista sau cum sunt percepute [2.M. Prieur, op. cit., pag.2.].

Subliniind caracterul dinamic al dispozitiilor legislative (dreptul pozitiv), trebuie sa punem in evidenta atat rolul doctrinei in fundamentarea notiunii, cat si rolul creator al jurisprudentei, care au contribuit la definirea mediului inconjurator.

În dreptul italian, prima definitie a mediului inconjurator data in mod formal de Legea nr.349/1986, a provocat o ampla dezbatere in doctrina juridica. Pentru a interpreta cat mai exact continutul notiunii de mediu, Curtea Constitutionala (Decizia nr.210 din 28 mai 1987) a declarat ca exista o tendinta a legiuitorului de a parveni la o conceptie unitara care cuprinde toate resursele naturale si culturale, precizand: “Mediul inseamna conservarea, gestionarea rationala si ameliorarea conditiilor mediului natural (aer, apa, sol si toate celelalte componente), existenta si conservarea patrimoniului genetic terestru si acvatic, a tuturor speciilor vegetale si animale care vietuiesc in mediu in stare naturala si, in fine, fiinta umana cu toate manifestarile sale”.

Dar decizia Curtii Constitutionale Italiene cea mai cunoscuta in materie (din 30 decembrie 1987) si care da o definitie juridica mult mai precisa, in care se regasesc si ecourile doctrinei, afirma: “Mediul este considerat ca un bun imaterial unitar cu diferitele sale componente, fiecare dintre ele putand constitui, separat, un obiect de protectie; dar toate, in ansamblul lor, constituie o unitate”. Curtea explica in continuare ca mediul este protejat deoarece este o conditie care defineste calitatea vietii, el constituind habitatul natural in care omul traieste si activeaza, fiind absolut necesar colectivitatii. Protectia mediului se impune, de altfel, inainte de orice, prin dispozitii constitutionale (art.32 din Constitutia Italiana).

Aceasta idee este sustinuta si de doctrina belgiana [3 Benoit Jadot, Jean-Pierre Hannequart, Etienne Orban de Xivery, "Le droit de l'environnement", Edit. De Boeck Université, 1988, pag.7.] care cauta sa defineasca mediul ca pe o constatare elementara avand in vedere ca fiecare specie vie - fie ca este vegetala, animala sau umana - are nevoie de conditii naturale fundamentale care sa-i garanteze existenta si dezvoltarea. Este, deci, mediul fizic sau biologic - mediul inconjurator - in care poate gasi aceste conditii necesare.

Tot asemenea, subliniaza Maurice Kamto [4 Maurice Kamto, Droit de l'environnement en Afrique, Edicef AUPELF, Paris, 1996, pag.16.] analizand dreptul mediului in Africa, faptul ca nu exista o definitie generala unanim admisa in dreptul pozitiv. Unele texte nationale dand definitii partiale sau limitate la un obiectiv precis fara a se ajunge la o definitie globala.

Asa cum remarca M. Kamto, in acel moment, Proiectul de Pact International privind Mediul si Dezvoltarea (Comisia U.I.C.N.) propune o definitie generala in cadrul art.1 al acestuia "se intelege prin mediu inconjurator, materia in ansamblul sau, resursele naturale, inclusiv patrimoniul cultural si infrastructura umana indispensabila activitatilor social-economice".

O alta definitie juridica a mediului o ofera Conventia privind raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de activitati periculoase pentru mediu, redactata de Consiliul Europei si deschisa spre semnare la Lugano la 21 iunie 1993 [5.Conventie la care are vocatie de a deveni parte contractanta si Romania.] si care, in cadrul definitiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 mentioneaza:

“Mediul cuprinde:

- resursele naturale abiotice si biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna si flora, precum si interactiunile intre acesti factori;

- bunurile care compun mostenirea culturala; si

- aspectele caracteristice ale peisajului”.

Aceasta definitie, care se impune cu forta juridica partilor semnatare ale Conventiei este, in opinia noastra [6. A se vedea M.Uliescu, La responsabilite civile pour les activites dangereuses dans le cadre du Conseil de l’Europe, Revue internationale de droit compare, 1994, Paris, pag.49.], rezultatul dezbaterilor dintre filosofi, economisti, ecologisti si juristi, fiind una dintre cele mai elaborate si complete. Alte texte juridice nu si-au asumat, dupa cate cunoastem, un asemenea demers.

Legea-cadru pentru protectia mediului [7. Legea pentru protectia mediului, nr.137/1995.], adoptata de Parlamentul Romaniei, fara a avea pretentia de a defini juridic unele notiuni care fac obiectul propriilor reglementari, in anexa 1 ce face, dupa cum se precizeaza in articolul 2, parte integranta din legea respectiva, pare a “lamuri intelesul unor termeni in sensul legii”. Întelegem sa trecem peste contradictia dintre formularea art.2 care precizeaza ca sunt formulate unele definitii cuprinse in anexa 1 si titlul anexei care mentioneaza ca este vorba de “intelesul termenilor in sensul legii”. Credem ca este vorba numai de o inadvertenta redactionala.

Oricum, notiunea de “mediu” din anexa legii este considerata a cuprinde “ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale”.

Aceasta definire sau “lamurire” a termenului de mediu pare a fi terorizata de ideea de a nu omite ceva care sa faca, totusi, parte din mediul inconjurator fara o preocupare prea mare de sinteza si sistematizare.

Credem, insa, ca asemenea unui adevarat “four-tout” nu sunt excluse elemente sau factori ai mediului inconjurator, fie natural, fie artificial, precum si toate ecosistemele, indiferent de natura lor (terestre sau acvatice).

De altfel, si alte texte juridice, cum ar fi, de pilda, in dreptul comunitar, directiva [8 Directiva Uniunii Europene 85/337 amendata prin Directiva Uniunii Europene 97/11.] privind studiile de impact prevede, de o maniera detaliata ca mediul cuprinde “omul, fauna si flora, solul, apa, aerul, climatul si peisajul, interactiunea intre acesti diferiti factori cat si bunurile materiale si patrimoniul cultural”.

Programul de actiune (Actiunea 21) [9.Programul de Actiune pentru secolul XXI, adoptat de Conferinta Mondiala ONU pentru Mediu si Dezvoltare, Rio de Janeiro, 1992.], la randul sau, da o definitie a mediului inconjurator ce pare mai sintetica si mai precisa, fara a fi excesiv “bioenergizanta”, mentionand ca mediul “este constituit din toate resursele care conditioneaza cadrul de viata: apa, aerul, spatiul (sol si peisaj), climatul, materiile prime, mediul construit, patrimoniul natural si cultural.

2. Dezvoltare durabila - premise juridice

2.1. Conceptul de dezvoltare durabila

Dupa raportul Comisiei Brundtland (1987), veritabil bilant universal al politicilor privind mediul inconjurator, apare evidenta necesitatea de a combina dezvoltarea cu protectia mediului inconjurator, in vederea realizarii noului principiu al “dezvoltarii durabile”. Acest principiu a fost proclamat si in cadrul “Declaratiei de la Rio” (pct.3), semnata de majoritatea statelor lumii, printre care si Romania, in cadrul Conferintei ONU pentru protectia mediului si dezvoltare din iunie 1992. Conform principiului 3 al Declaratiei privind mediul inconjurator si dezvoltarea, “dreptul la dezvoltare trebuie realizat astfel incat sa satisfaca echitabil nevoile privind dezvoltarea si mediul inconjurator ale generatiilor prezente si viitoare”.

Analizand relatia (ecuatia) dezvoltare - mediu inconjurator, Andre Beauchamp afirma existenta unei duble crize: a mediului si a dezvoltarii, precum si dificultatile reconcilierii acestor doua realitati. Mai multi observatori evoca necesitatea, in aceasta situatie, a unui recurs la etica. Termenul etica, in acest caz, pare a acoperi o gama complexa de semnificatii, de la deontologia profesionala pana la imperativul kantian, incluzand consideratii de ordin strategic.

Daca dam termenului “etica” un sens destul de apropiat sensului curent al moralei - ca o regula de conduita impusa de om sie insusi cu scopul de a atinge un obiectiv superior -, in acest sens, etica ar putea corespunde manierei specific umane de a-si asuma existenta biologica. Maniera specific umana de a defini conduitele trece prin discursul etic. Forta eticii rezida in maleabilitatea si adaptabilitatea sa la o pluralitate de situatii.

Punand problema reintoarcerii la etica in relatia sa cu dezvoltarea si cu mediul inconjurator si recunoasterea unei duble crize a mediului si a dezvoltarii; spre a gasi o solutie pentru iesirea din criza, este necesara, deci, o noua etica.

Comisia Brundtland propune, prin termenul de dezvoltare durabila, o forma de reconciliere, dezvoltarea durabila presupunand satisfacerea nevoilor (principiul economic), respectul echilibrelor ecologice (principiul ecologic) si luarea in consideratie a echitatii inter si intra-generatii (principiul solidaritatii).

Lacunar s-ar putea vorbi de: etica naturii, etica cunoasterii, etica echitatii si etica democratiei.

2.2. Integrarea proceselor de luare a deciziilor privind mediul inconjurator (capitolul VIII, Agenda 21 - Rio de Janeiro 1992).

Consideratiile privind mediul inconjurator si dezvoltarea trebuie sa fie in centrul deciziilor economice si politice.

Pentru aceasta, este necesara o modificare a structurilor institutionale pentru integrarea problemelor mediului in toate deciziile.

Tot astfel, noi forme de dialog trebuie instaurate intre puterea publica la nivel national si local, mediul industrial si stiintific, grupuri ecologice si populatie. Aceasta cere noi forme de participare a publicului interesat in procesul decizional la toate nivelele si, deci, un acces total la informatie.