Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
1. CLASIFICAREA ASIGURARILOR
1.1. Tipuri de asigurari
1.2. Oferta societatilor Allianz-Tiriac Asigurari S.A. si Ardaf S.A.
2. PIATA ASIGURARILOR
2.1. Cadrul legislativ al pietei asigurarilor
2.2. incadrarea societatilor Allianz-Tiriac Asigurari S.A. si Ardaf S.A. in piata asigurarilor
3. STUDIU DE CAZ
3.1. Asigurarea casco - studiu comparativ
3.2. Asigurarea cladirilor apartinind persoanelor fizice - studiu comparativ
3.3. Discutii pe studiu de caz, concluzii, pareri personale
Bibliografie selectiva

Alte date

?CAPITOLUL 1

CLASIFICAREA ASIGUR?RILOR

3.1. Tipuri de asigurari

Asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila pot fi clasificate dupa mai multe criterii, dintre care mentionam: domeniul (ramura) la care se refera, forma juridica de realizare a asigurarii, riscurile cuprinse in asigurare, sfera de cuprindere in profil teritorial, felul raporturilor ce se stabilesc intre asigurator si asigurat. [1 Vacarel Iulian si Bercea Florian, Asigurari si reasigurari, Editura Expert, Bucuresti, 1993, p. 61.]

Dupa domeniul (ramura) la care se refera, asigurarile pot fi grupate astfel: asigurari de bunuri, asigurari de persoane si asigurari de raspundere civila.

Asigurarile de bunuri au ca obiect diferite valori materiale apartinand persoanelor fizice sau juridice, care pot fi supuse actiunii unor fenomene naturale sau accidentelor. În tara noastra fac obiectul asigurarilor de bunuri o gama variata de valori materiale, cum sunt: mijloacele de productie fixe si circulante, culturile agricole si rodul viilor, animale domestice, autovehiculele, nave maritime si fluviale, aeronavele, cladirile si alte constructii, bunuri casnice si alte categori de bunuri apartinand populatiei etc.

Asigurarile de persoane au ca obiect persoana fizica in sine, ele incheindu-se pentru diminuarea consecintelor negative cauzate de calamitati naturale, accidente, boli etc. sau pentru plata sumelor asigurate in legatura cu producerea unor evenimente in viata persoanelor (deces, implinirea unei anumite varste, pierderea capacitatii de munca etc.).

Prin urmare, caracteristic pentru asigurarile de persoane este faptul ca prin intermediul lor se realizeaza protectia economica pentru cazul producerii decesului ori invadilitatii asiguratului sau in legatura cu survenirea la asigurat sau la beneficiarul asigurarii a unui anumit eveniment.

Prin asigurarile de raspundere civila, asiguratorul isi asuma obligatia de a plati despagubirea pentru prejudiciul adus de asigurat unor terte persoane. Este vorba de prejudiciul ce poate fi cauzat prin producerea unor accidente concretizate in vatamarea corporala sau deces ori in avarierea sau distrugerea unor bunuri sau in alte pagube pentru care asiguratul raspunde comform legii.

Rezulta, deci, ca prin asigurarile de raspundere civila se realizeaza protectia patrimoniului asiguratului, deoarece in cazul in care el produce un prejudiciu unor terte persoane nu apeleaza la aceasta pentru a-l acoperi, fiindca asiguratorul si-a asumat raspunderea si intervine acordand despagubirea care se cuvine.

Dupa obiectul de activitate stabilit prin contractul de societate si statut, societatile comerciale din domeniul asigurarilor din tara noastra pot practica urmatoarele categorii de asigurari: asigurari de viata, asigurari de persoane, altele decat cele de viata; asigurari de autovehicule; asigurari maritime si de transport; asigurari de aviatie; asigurari de incendiu si alte pagube la bunuri; asigurari de raspundere civila; asigurari de credite si garantii, asigurari de pierderi financiare din riscuri asigurate si asigurari agricole.

Dupa forma juridica de realizare, asigurarile de bunuri, persoane si raspundere civila se grupeaza in asigurari obligatorii (prin efectul legii) si asigurari facultative (contractuale).

Asigurarile obligatorii izvorasc din interesul economic si social al intregii colectivitati pentru apararea avutiei nationale, mentinerea continuitatii procesului de productie si protejarea victimelor unor accidente. Cu alte cuvinte, asigurarea obligatorie se poate introduce atunci cand bunurile unui mare numar de persoane fizice sau juridice sunt amenintate de anumite riscuri, astfel incat fiecare detinator al bunului respectiv ar putea avea de suportat pagube, mai devreme sau mai tarziu, la producerea riscurilor respective. Deci, pentru ca agentii economici sau populatia sa poata primi despagubirile necesare acoperirii pagubelor produse de calamitati naturale sau accidente, unor bunuri foarte importante (cladiri si alte mijloace fixe, animale, culturi agricole etc.), se poate institui asigurarea acestora obligatorie. [2 Constantin Dan Anghel, Asigurari si reasigurari, Editura Tehnica, Bucuresti, 1997, p. 122.

]

În asigurarile obligatorii, raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatile lor sunt stabile prin lege. Aceasta inseamna ca asigurarea ia fiinta in virtutea legii, fara a se cere acordul de vointa al celor care detin bunurile respective sau al persoanelor fizice ori juridice ce intra sub incidenta legii.

De exemplu, in tara noastra, de-a lungul existentei societatilor de asigurari, au fost cuprinse in asigurarea obligatorie o serie de bunuri, cum sunt: cladirile si alte constructi, precum si animale de la o anumita varsta apartinand populatiei. De asemenea, au fost asigurati obligatoriu calatorii in traficul intern pe caile ferate, rutiere si pe apa si in transporturile aeriene publice. În prezent sunt asigurati obligatoriu detinatorii de autovehicule (persoane fizice si persoane juridice) pentru cazurille de raspundere civila, respectiv pentru pagubele si vatamarile corporale produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul Romaniei. Asigurarea de raspundere civila auto se practica sub forma obligatorie aproape in toate tarile din Europa. Asigurarile obligatorii prezinta o serie de trasaturi care le deosebesc de asigurarile facultative. Aceste trasaturi sunt legate de obiectul si sfera asigurarii, de modul de stabilire a sumei asigurate, de durata asigurarii etc.

În asigurarea obligatorie sunt cuprinse toate bunurile de acelasi fel apartinand persoanelor fizice sau juridice, precum si persoanele fizice sau juridice ce intrunesc conditiile prevazute de lege. Înseamna, deci, ca ea este o asigurare totala. De pilda, au fost asigurate obligatoriu toate cladirile si animale (in Romania, de la o anumita varsta) aprtinand populatiei. Fiind totala, asigurarea obligatorie exclude posibilitatea selectiei riscurilor, permitand o dispersare optima a acestora. Drept urmare, la aceleasi riscuri si la asigurarea acelorasi bunuri, primele de asigurare stabilite la asigurarea obligatorie sunt mai reduse, comparativ cu cele de la asigurarea facultativa.

Suma asigurata se stabileste prin lege sub forma unor norme de asigurare pe unitati de bunuri asigurate, ceea ce inseamna ca asigurarea obligatorie este o asigurare normala. Normele de asigurare pot fi absolute si relative. În stabilrea normelor de asigurare absolute, se porneste de la bunurile de acelasi fel care au valoarea cea mai mica pentru a nu da posibilitatea asiguratilor care au astfel de bunuri sa primeasca, in caz de paguba, o despagubire mai mare decat valoarea bunului. De aici rezulta necesitatea de a completa, in astfel de cazuri, asigurarea obligatorie facultativa, care sa acopere diferenta dintre valoarea reala a bunului si norma de asigurare. La asigurarea obligatorie a calatorilor pentru cazurile de accidente, suma asigurata era stabilita sub forma de suma fixa pentru un calator, fiind insa diferentiata in functie de mijlocul de transport utilizat. În cazul asigurarii obligatorii a detinatorilor de autovehicule pentru cazurile de raspundere civila, suma asigurata privind pagubele produse la bunuri prin accidente de autovehicule este stabilita sub forma de limita minima si maxima pentru prejudiciul material cauzat tertelor persoane.

Asigurarea obligatorie este fara termen, actionand tot timpul cat exista bunul asigurat. În eventualitatea ca un bun asigurat obligatoriu a fost inlocuit dintr-un anumit motiv cu altul, asigurarea ramane valabila in continuare. Rezulta, deci, ca raspunderea si obligatiile celor doua parti care intervin in asigurare nu sunt limitate in timp.

Raspunderea asiguratorului, in cazul asigurarii obligatorii, ia nastere in mod automat, din momentul in care asiguratul intra in posesia bunului respectiv. Deci, momentul inceperii raspunderii asiguratorului coincide intotdeauna cu cel al cuprinderii automate a bunului in asigurare. De mentionat insa, ca momentul cuprinderii in asigurare (si al inceperii raspunderii asiguratorului) nu coincide in toate cazurile cu momentul intrarii bunului in gospodaria asiguratului. Astfel, de exemplu, animalele nu erau cuprinse in asigurare din momentul intrarii lor in gospodarie, ci numai dupa implinirea unei anumite varste.

La asigurarea obligatorie, plata despagubirii cuvenite asiguratului in cazul realizarii riscului asigurat poate sa nu fie conditionata de achitarea prealabila a primei de asigurare, deoarece termenul la care aceasta trebuie achitata este stabilit prin lege. În cazul cand primele scadente nu au fost achitate de asigurat in termen, asiguratorul are dreptul sa solicite plata majorarilor de intarziere, putand, totodata, sa retina din despagubirea de asigurare primele de asigurare restante. Asiguratorul are, de asemenea, dreptul de a aplica si alte mijloace legale impotriva asiguratilor care nu platesc primele la asigurarile obligatorii.

Asigurarile facultative iau nastere pe baza contractului de asigurare incheiat intre asigurator si asigurat. Asiguratorul este obligat sa accepte asigurarea facultativa propusa de asigurat, daca aceasta corespunde prevederilor din actele normative in vigoare. Pentru ca asiguratorul sa accepte asigurarea propusa este necesar ca persoana fizica sau juridica ce solicita incheierea acesteia sa declare in scris toate datele necesare pentru identificarea bunului respectiv, imprejurarile esentiale privind natura si sfera riscului. De asemenea, este necesar ca persoana care solicita incheierea asigurarii sa fie de acord cu plata primelor de asigurare si sa respecte toate obligatiile ce-i revin pe perioada valabilitatii contractului de asigurare. Pentru potentialii asigurati, incheierea asigurarii facultativa depinde de vointa lor, ei fiind singurii care pot decide in legatura cu contractarea asigurarii.

Asigurarile facultative se incheie fie pentru bunuri, persoane, raspundere civila ori riscuri necuprinse in asigurarile obligatorii, fie in vederea completarii acestor asigurari pentru ca asiguratii sa aiba posibilitatea sa primeasca,in caz de paguba sau de producere a evenimentului asigurat, o despagubire sau o suma asigurata mai mare.

Asigurarea facultativa are, la randul sau, anumite trasaturi specifice care decurg, in principal, din faptul ca ea poate lua nastere numai pe baza acordului de vointa (concretizat in contractul de asigurare) al celor doua parti ce intervin in asigurare. Spre deosebire de asigurarea obligatorie, asigurarea facultativa nu este totala, ea cuprinzand, frecvent, numai o parte din bunurile de acelasi fel existente in posesia persoanelor fizice sau juridice la un moment dat. [3 Constantinescu Dan Anghel, Managementul societatilor de asigurare, Editura Brend, Bucuresti, 1998, p. 98.] Marimea gradului de cuprindere in asigurarea facultativa a bunurilor este influentata de mai multi factori. Printre acestia un rol important il joaca calitatea activitatii care se desfasoara pentru publicitatea asigurarii respective si modul in care se actioneaza pentru incheierea contractelor de asigurare. De asemenea, este foarte important ca operatiunile privind constatarea, evaluarea pagubelor si stabilirea despagubirilor de asigurare sa se realizeze astfel incat asiguratii sa poata intra cat mai rapid in posesia sumelor de bani necesare refacerii bunurilor avariate sau distruse.

În cazul asigurarii facultative, suma asigurata nu este stabilita pe baza unor norme, ci in functie de propunerea asiguratului si avand ca limita maxima valoarea reala a bunului in momentul incheierii asigurarii, iar la asigurarile de persoane anumite sume stabilite prin regulamentul de asigurare.

Referitor la modul de stabilire a sumelor asigurate [4 Alexa Constantin, Ciurel Violeta, Sebe Emil, Asigurari si reasigurari in comertul international, Editura All, Bucuresti, 1992

], se poate spune ca, in comparatie cu asigurarile obligatorii, asigurarile facultative prezinta avantajul ca sunt mai mobile, deoarece ofera conditii pentru stabilirea acestora in functie de interesele si posibilitatile materiale ale asiguratilor. În acest fel, aigurarile facultative permit completarea asigurarilor obligatorii, in sensul acoperirii prin asigurare a unor sume asigurate apropiate de nivelul valorii bunurilor asigurate.

Asigurarea facultativa este valabila o anumita perioada de timp, riguros stabilita in contractul de asigurare, iar raspunderea asiguratorului actioneaza doar in cadrul acestui interval. La expirarea duratei de asigurare, raspunderea asiguratorului inceteza, indiferent daca in acesta perioada s-a produs sau nu riscul asigurat, reinnoirea asigurarii ramanand la latitudinea asiguratului.

Asigurarea facultativa intra in vigoare numai dupa indeplinirea conditiilor prevazute in contractul de asigurare, printre care cea mai importanta este plata de catre asigurat a primei de asigurare. În cazul asigurarilor la care este prevazuta posibilitatea achitarii primei de asigurare in mai multe rate, intarzierea platii acesteia, peste termenul prevazut, poate avea drept rezultat rezilierea contracului de asigurare. În situatia in care apar unele pagube inainte de plata primei de asigurare sau dupa trecerea termenului prevazut pentru achitarea ei, asiguratorul nu acorda despagubirea respectiva.

Daca privim asigurarea obligatorie si pe cea facultativa prin prisma aportului lor la formarea fondului de asigurare, remarcam faptul ca, in practica internationala, incasarile din primele de asigurare provenite de la asigurarile facultative detin ponderea hotaratoare in totalul primelor de asigurare incasate de societatile de asigurare.

Dupa riscul cuprins in asigurare, asigurarile pot fi clasificate astfel:

- asigurari impotriva incendiului, trasnetului, exploziei, miscarilor seismice etc. Bunurile care se asigura contra acestor fenomene sunt: cladirile, constructiile, utilajele si instalatiile, mijloacele de transport, inventarul gospodaresc, mobilier si obiecte de uz caznic etc;

- asigurari contra grindinei, furtunii, uraganului, ploilor torentiale, inundatiilor, prabusirilor sau alunecarilor de teren etc. Împotriva acestor riscuri se asigura, de regula, culturi agricole si rodul viilor;

- asigurari pentru boli si accidente care se practica in cazul animalelor;

- asigurari contra avariilor si altor riscuri specifice (rasturnari, ciocniri, caderi, derapari etc.), la care sunt supuse mijloacele de transport si incarcaturile aflate pe acestea, in timpul stationarii si al mersului. În aceasta categorie intra asigurarile mijloacelor de transport si ale marfurilor in timpul traficului intern si international;

- asigurari impotriva unor evenimente ce apar in viata oamenilor ca, de exemplu, deces, boli, accidente etc. - care pot aduce la pierderea temporara sau definita a capacitatii de munca - in cazul asigurarilor de persoane;

- asigurari pentru cazurile de raspundere civila care se refera la prejudicii cauzate tertelor persoane prin accidente de autovehicule, prin exercitarea unei anumite activitati etc.

În Uniunea Europeana intalnim urmatoarea clasificare a riscurilor pe ramuri:

1.Accidente (inclusiv accidente de munca si boli profesionale) cu urmatoarele subdiviziuni:

a. prestari forfetare;

b. prestari idemnitare;

c. combinatii;

d. persoane transportate.

Asigurarea de accidente de munca se realizeaza ca o asigurare obligatorie. Practic, statele membre pot solicita oricarei societati de asigurari aflate in functiune pe teritoriul lor, pe propiile sale riscuri, practicarea asigurarii obligatorii de accidente de munca. În acest scop trebuie respectate dispozitiile specifice din legislatia lor nationala privind aceasta asigurare, cu exceptia dispozitilor referitoare la supravegherea financiara, care se afla in competenta exclusiva a statului membru de origine.

2. Boli cu subdiviziunile:

a. prestari forfetare;

b. prestari idemnitare;

c. combinatii.