Pagina documente » Stiinte Economice » Problematica salarizarii si practicile contabile specifice acesteia (S.C. XYZ S.A.)

Cuprins

lucrare-licenta-problematica-salarizarii-si-practicile-contabile-specifice-acesteia-s.c.-xyz-s.a.-
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-problematica-salarizarii-si-practicile-contabile-specifice-acesteia-s.c.-xyz-s.a.-


Extras din document

Cuprins
Capitolul 1. Aspecte generale legate de problematica salarizarii si
practicile contabile specifice acesteia ............1
1.1 Contabilitatea - imagine a unei entitati la un anumit orizont de timp....1
1.2 Limbaj comun in furnizarea informatiilor financiar-contabile.5
1.2.1 Normalizarea si armonizarea internationala......5
1.2.2 Utilizatorii informatiei contabile......14
Capitolul 2. Cadrul conceptual si legislativ privind impozitul pe venitul global si impozitul pe salarii .........18
2.1 Cadrul conceptual.....18
2.2 Cadrul legislativ.......19
2.2.1 Sfera de aplicare20
2.2.2 Perioada impozabila si cotele de impunere....24
2.2.3 Determinarea impozitului pe venitul anual global si a impozitului pe salarii..........25
2.2.4 Tipuri de venituri care se supun impozitului pe venit......26
Capitolul 3. Prezentarea generala a societatii ANA IMEP S.A aleasa
ca baza de documentare .............. 42
3.1 Prezentare generala..42
3.2 Structura organizatorica si functionala..50
3.3 Structura de exploatare...........53
3.4 Organizarea si functionarea activitatii financiar - contabile a societatii..............54
3.4.1 Consilier economic............54
3.4.2 Serviciul financiar............54
3.4.3 Biroul Contabilitate..........59
3.4.4 Centrul de calcul62
Capitolul 4. Metodologia de calcul si reflectare in contabilitate a creantelor si datoriilor privind personalul, asigurarile si protectia sociala..63
4.1 Metodologia de calcul a salariilor si indicatorilor asociati..63
4.2 Problematica salarizarii..........70
4.3 Sistemul de conturi privind salariile si indicatorii asociati..72
4.4 Contablitatea salariilor si a indicatorilor asociati..75
Capitolul 5. Analiza economico-financiara a situatiilor financiar-contabile regasite la S.C ANA IMEP S.A..............105
5.1 Rate si indicatori economico - financiari ...........105
5.1.1 Bilantul patrimonial.........105
5.1.2 Analiza corelatiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment si trezoreria neta....106
5.1.3 Analiza lichiditatii si solvabilitatii..106
5.1.4 Analiza echilibrului economico - financiar al intreprinderii......110

Alte date

?CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE LEGATE DE PROBLEMATICA SALARIZ?RII

SI PRACTICILE CONTABILE SPECIFICE ACESTEIA

1.1. Contabilitatea-imagine a unei entitati la un anumit orizont de timp

Produs al unei activitati practice si teoretice indelungate, contabilitatea s-a afirmat ca sistem de cunoastere si gestiune a resurselor economice ale societatii separate patrimonial. Ea a evoluat lent, sinuos, discret si sigur. Drumul parcurs de aceasta este predominant de la practica la teorie, in cadrul caruia experienta din practica a fost cea care a anticipat si modelat teoria si metoda contabilitatii. Si aceasta este cu atat mai adevarat cu cat desi numerosi autori au elaborat teorii contabile interesante , adesea seducatoare din punct de vedere intelectual ele explica adeseori tehnici care nu au asteptat teoria pentru a intra in aplicarea uzuala.

Prima definitie data contabilitatii in partida dubla apartine italianului Luca Paciolo fiind formulata in lucrarea sa „Summa de arittmetica, geometria proportioni et proportionalita,, care a aparut la Venetia in 1494. El analizeaza contabilitatea ca un ansamblu de principii si reguli privind inregistrarea in partida dubla a averii ce apartine unui negustor precum si toate afacerile acestuia in ordinea in care au avut loc. În conceptia sa partida dubla este definita prin prisma ecuatiei dintre avere si capital. Fiecare miscare sau tranzactie intervenita in masa averii implicit a capitalului este reprezentata ca un raport intre primire si dare respectiv intre debitor cel care primeste valoarea si creditor, cel care o avanseaza. Procedand astfel Luca Paciolo a formulat o judecata care se ridica la rangul de principiu fundamental al contabilitatii iar dupa unii autori de teorie a contabilitatii ca disciplina stiintifica.

De-a lungul secolelor s-a agonisit o zestre importanta de idei, teze, concepte, teorii, principii si standarde cu privire la continutul si vocatia contabilitatii. Totodata asa cum era firesc evolutia contabilitatii a fost insotita in plan teoretic de controverse privitoare la utilitatea sa in cadrul mecanismelor de cunoastere si gestiune a starii la un moment dat si a circuitului resurselor economice ale societatii. Mai semnificative in acest sens sunt doua conceptii: prima care trateaza contabilitatea ca teorie stiintifica iar cea de a doua ca tehnica de culegere prelucrare stocare transmitere si analiza a informatiilor .Astfel autorul francez Charles Penglau remarca: "Dezbaterea celor doua teze: contabilitatea este o stiinta, adica principii de explicatie sau contabilitatea este tehnica adica ansamblul mijloacelor si procedeelor aplicate in vederea unui scop, a umplut secolele ce ne separa de Luca Paciolo". La o analiza atenta a celor doua conceptii apreciem ca ele nu sunt antitetice. Ca orice disciplina stiintifica contabilitatea reprezinta simultan o teorie si o metoda. În calitatea sa de teorie stiintifica contabilitatea reprezinta un sistem de principii si cunostinte care explica si informeaza ,iar ca metoda sau tehnica un ansamblu coerent de procedee si instrumente prin care se observa si inregistreaza resursele economice ale societatii separate ca entitati patrimoniale.

Demersul autorilor in favoarea contabilitatii ca teorie stiintifica se intemeiaza pe faptul ca ea reprezinta un sistem de principii care fundamenteaza modelul contabil de cunoastere si gestiune. Toate aceste principii reprezinta enunturi foarte generale si esential conceptuale. In consecinta ele se delimiteaza ca un sistem de referinta la care ne adresam pentru a gasi raspuns in orice situatie de gestiune a resurselor economice separate patrimonial si in alegerea tehnicilor contabile. În consecinta cu aceste principii contabilitatea are capacitatea de a dezvalui legaturi si raporturi intre componentele patrimoniului iar pe aceasta baza furnizeaza informatii privind felul cum trebuie gospodarit eficient si dezvoltat capitalul .Totodata in plan metodologic teoria contabila elaboreaza tehnici de lucru pentru realizarea ei ca sistem de culegere, prelucrare, stocare, transmitere si analiza a informatiilor privind situatia patrimoniului si rezultatele obtinute.

Diviziunea muncii si autonomia gestionara a subiectilor participanti la circuitul economic impun separarea patrimoniala a resurselor economice ale societatii si a rezultatelor obtinute. Apare astfel patrimoniul ca structura economica si juridica de apropiere si gestiune a valorilor materiale si banesti.

Din punct de vedere contabil intreprinderea este considerata ca o entitate autonoma, avand un patrimoniu propriu distinct de cel al proprietarilor sai.

Pentru ca un patrimoniu sa existe sunt necesare doua elemente interdependente, unul in persoana fizica sau juridica ca subiect de drepturi si obligatii si altul in bunurile economice ca obiecte de drepturi si obligatii. Între obiectele de drepturi si obligatii pe de o parte si drepturile si obligatiile pe de alta parte sta persoana fizica sau juridica in calitatea sa de subiect de drepturi si obligatii. Deci patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica apartinand unei persoane fizice sau juridice precum si bunurile la care se refera.

Literatura de specialitate cunoaste trei conceptii in definirea si analiza patrimoniului ca obiect al contabilitatii: juridica, economica si economico-juridica. În conceptia juridica se apreciaza ca patrimoniul reprezinta toate drepturile si obligatiile cu continut economic al unui subiect de drept. Potrivit conceptiei economice patrimoniul este considerat ca totalitate a bunurilor economice exprimabile in bani inclusiv rezultatele folosirii lor ce apartin unei persoane fizice sau juridice. Prin asocierea celor doua conceptii s-a ajuns la definirea economico-juridica a patrimoniului potrivit careia, acesta este „un complex de drepturi si obligatiuni cu respectivele lor obiecte de drepturi si obiecte de obligatiuni evaluate in bani „ .

Cercetarea starii si miscarii patrimoniului unitatilor economice si sociale sub dublul sau aspect si anume al utilitatii si functionalitatii bunurilor economice care intra in structura acestuia, adica al destinatiei economice si al raporturilor de proprietate in cadrul carora se dobandesc bunurile economice ca obiecte de drepturi si obligatii, adica al provenientei lor, precum si stabilirea in expresie baneasca a rezultatelor finale ale miscarilor respective de care se ocupa contabilitatea ca disciplina stiintifica, impune de la inceput o complexitate a procesului cunoasterii obiectului ei de studiu. În aceste conditii analiza elementelor componente ale obiectului contabilitatii, trecerea de la fapte la concluzii generale, de la fenomene la sesizarea esentei lor, necesita folosirea judicioasa a unor tehnici, procedee si metodologii de cercetare.

Procedeele specifice metodei contabilitatii sunt urmatoarele: bilantul, contul si balanta de verificare.

Bilantul este procedeul metodei contabilitatii prin care se infaptuieste dubla reprezentare a situatiei patrimoniului unitatilor economice si sociale si a rezultatelor obtinute.

Contul este procedeul care prezinta miscarile succesive ce se produc ca urmare a operatiilor economice si financiare in structura si marimea patrimoniului unei unitati economice sau sociale.

Pentru reflectarea fiecarui element al patrimoniului din punct de vedere al destinatiei economice si al surselor de finantare, precum si a fiecarei pozitii noi pe care o ocupa aceste elemente in miscarea si transformarea lor de-a lungul fazelor circuitului economic contabilitatea utilizeaza cate un cont distinct. Aceste conturi au legaturi reciproce, atat intre ele cat si cu bilantul, legaturi determinate de unitatea obiectului contabilitatii. Totalitatea conturilor utilizate de contabilitate in scopul realizarii obiectului sau formeaza sistemul conturilor.

Legatura dintre cont care furnizeaza informatii de detaliu, asupra fiecarui element ce intra in obiectul contabilitatii si bilant care asigura informatiile generalizatoare asupra activitatii de ansamblu a unitatii se realizeaza cu ajutorul unui alt procedeu specific metodei contabilitatii si anume balanta de verificare .

Prin balanta de verificare se controleaza respectarea in contabilitate a dublei inregistrari a elementelor patrimoniale din cadrul unitatilor economice si sociale creand prin aceasta garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi. De asemenea cu ajutorul balantei de verificare se centralizeaza intreaga activitate economica a unitatii patrimoniale, reflectata distinct in conturi pe parcursul perioadei de gestiune. Se obtin astfel informatii de ansamblu asupra intregului patrimoniu aflat in administrarea unitatii respective si asupra activitatii dintr-o anumita perioada de gestiune. Centralizarea datelor cu ajutorul balantei de verificare ofera conducerii fiecarei unitati posibilitatea de a cunoaste volumul modificarilor survenite in structura patrimoniului, atat pe perioada curenta, cat si acumulat din perioadele precedente de gestiune, in vederea adoptarii deciziilor ce se impun in scopul conducerii activitatii unitatii respective in perioadele viitoare.

Operatia de centralizare a datelor contabilitatii cu ajutorul balantei de verificare, este posibila datorita oglindirii acestora in expresie valorica la toate nivelurile organizatorice. Balanta de verificare indeplineste atat o functie de control cat si o functie economica, constituind puntea de legatura intre cont si bilant. Datele ei stau la baza intocmirii bilantului contabil.

Ilustrarea informatiilor referitoare la patrimoniu este asigurata prin intermediul situatiilor financiare.

Bilantul Fiecare intreprindere trebuie sa determine, pe baza naturii activitatii sale, daca sa prezinte sau nu ca si clasificari separate in bilant, activele curente si imobilizate si datoriile curente pe termen lung .

Un activ trebuie clasificat ca activ curent atunci cand :

-se asteapta sa fie realizat sau este detinut pentru vanzare sau consum in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii

-este detinut in principal in scopul comercializarii sau pe termen scurt si se asteapta a fi realizat in termen de 12 luni de la data bilantului

-reprezinta numerar sau echivalente de numerar a caror utilizare este restrictionata.

Termenul imobilizate cuprinde activele corporale, necorporale, de exploatare si financiare pe termen lung. Ciclul de exploatare al unei intreprinderi reprezinta perioada de timp dintre achizitionarea materiilor prime care intra intr-un proces si finalizarea sa in numerar sau sub forma unu instrument usor convertibil in numerar. Activele curente cuprind stocurile si creantele comerciale care sunt vandute, consumate sau realizate ca parte a ciclului normal de exploatare chiar si atunci cand nu se asteapta sa fie realizate in 12 luni de la data bilantului. Titlurile de plasament sunt clasificate ca active curente daca se asteapta sa fie realizate in 12 luni de la data bilantului; altfel ele sunt clasificate ca active imobilizate.

O datorie trebuie clasificata ca datorie curenta atunci cand:

-se asteapta sa fie achitata in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii

-este exigibila in termen de 12 luni de la data bilantului

Anumite datorii curente cum ar fi datoriile comerciale si cele catre angajati si alte cheltuieli de exploatare, fac parte din fondul de rulment utilizat in ciclul normal de exploatare a activitatii. Astfel de elemente de exploatare sunt clasificate ca datorii curente, chiar daca sunt exigibile dupa mai mult de 12 luni de la data bilantului.

Întreprinderile trebuie sa continue clasificarea datoriilor sale pe termen lung purtatoare de dobanda ca datorii pe termen lung chiar si atunci cand acestea sunt exigibile in 12 luni de la data bilantului daca:

-termenul initial a fost pe o perioada mai mare de 12 luni

-intreprinderea intentioneaza sa refinanteze datoria pe termen lung

-intentia respectiva este sustinuta de un acord de refinantare sau de reesalonare a platilor, care este incheiat inainte ca situatiile financiare sa fie autorizate pentru depunere

Contul de profit si pierdere trebuie sa includa, cel putin, elemente-randuri care sa prezinte urmatoarele valori: veniturile, rezultatele activitatii de exploatare, costurile de finantare, partea din profituri si pierderi aferenta intreprinderilor asociate si in participatie contabilizata prin metoda punerii in echivalenta, cheltuieli cu impozitul pe profit, profitul sau pierderea din activitati curente ,elementele extraordinare, interesul minoritar, profitul net sau pierderea neta a perioadei.

Alte elemente-randuri, titluri si subtotaluri trebuie prezentate in contul de profit si pierdere atunci cand un Standard International de Contabilitate o cere sau atunci cand o astfel de prezentare este necesara pentru prezentarea fidela a rezultatelor financiare ale intreprinderii.

Efectele diferitelor activitati, tranzactii si evenimente ale unei intreprinderi difera ca stabilitate, risc si previzibilitate, iar prezentarea elementelor de performanta ajuta la intelegerea performantelor realizate si la evaluarea rezultatelor viitoare. Alte elemente-randuri sunt incluse in contul de profit si pierdere, iar descrierile utilizate si ordinea elementelor sunt modificate atunci cand este necesara explicarea elementelor de performanta. Factorii ce trebuie avuti in vedere cuprind pragul de semnificatie, precum si natura si functia diferitelor componente de venituri si cheltuieli.

Modificarile capitalului propriu

Întreprinderile trebuie sa prezinte, ca o componenta separata a situatiilor sale financiare, o situatie care sa evidentieze:

-profitul net sau pierderea neta a perioadei

-fiecare element de venituri si cheltuieli, castig sau pierdere care, este recunoscut direct in capitalul propriu, si totalul acestor elemente .

-efectul cumulativ al modificarilor politicii contabile si corectia elementelor fundamentale.

Modificarile in capitalul propriu al intreprinderii intre doua date ale bilantului reflecta cresterea sau reducerea activului net sau a avutiei in cursul perioadei, in baza principiilor particulare de evaluare adoptate si prezentate in situatiile financiare. Cu exceptia modificarilor rezultate din tranzactiile cu actionarii, cum ar fi aporturile de capital si dividendele, modificarea globala a capitalului propriu reprezinta castigurile si pierderile totale generate de activitatile intreprinderii pe parcursul perioadei.

1.2. Limbaj comun in furnizarea informatiilor financiar-contabile

1.2.1. Normalizarea si armonizarea internationala

Pentru satisfacerea optimala a necesitatilor informationale ale utilizatorilor in conditiile asigurarii controlului calitatii productiei de informatii, intre cererea si oferta de informatii se interpune procesul de normalizare. Actul de normalizare aduce la rampa un actor important al jocului social, regizorii, reprezentati de normalizatori.

Normalizarea contabila este procesul prin care se armonizeaza prezentarea documentelor de sinteza, metode contabile si terminologia.

În practica internationala, cu privire la creantele si datoriile salariale, respectiv, la angajatii unei intreprinderi au fost elaborate Standardele Internationale de Contabilitate - IAS 19 „Beneficiile angajatilor" si IAS 26 „Contabilizarea si raportarea planurilor de pensii".

Norma IAS 19 „Beneficiile angajatilor" are drept obiectiv descrierea modului de contabilizare si prezentare a informatiilor referitoare la „beneficiile angajatilor" si prin urmare acest Standard cere intreprinderilor sa recunoasca o datorie, atunci cand un angajat a prestat servicii in schimbul beneficiilor ce urmeaza a fi platite in viitor si o cheltuiala, atunci cand intreprinderea consuma beneficiile economice ce apar ca urmare a serviciului prestat de un angajat in schimbul beneficiilor.