Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
INTRODUCERE 4
1. SCURT ISTORIC 5
1.1 ALIANTELE POLITICO- MILITARE 5
2. PRINCIPALELE PREVEDERI ALE ALIANTEI NORD-ATLANTICE 8
2.1 ORIGINI 8
2.2 PRINCIPII FUNDAMENTALE. OBIECTIV. SCOP 15
2.3 MECANISME SI STRUCTURI ALE NATO 19
2.3.1 PRINCIPALELE INSTITUTII 19
2.3.2 STRUCTURI MILITARE 21
2.3.3 STRUCTURA MILITARA DE COMANDA 26
2.3.3 STUCTURI CIVILE 32
2.3.4 NOI INSTITUTII 35
3. TRANSFORMAREA NATO 37
3.1. EVALUARE LA MENTINEREA PACII SI SECURITATII iNAINTE DE 1989 37
3.2. EVOLUTII PRODUSE iN ORIENTARILE NATO SI MECANISMELE SALE DUPA 1990. 40
4. ROMiNIA SI NATO 61
4.1. EVOLUTIA RELATIILOR iN PERIOADA 1949 -1990..........61
4.2. POZITIA ROMiNIEI FATA DE NATO DUPA 1989 63
4.3. NOILE PERSPECTIVE ALE SECURITATII ROMiNIEI iN PREAJMA MILENIULUI III. 78
4.4. NATO SI POLITICA EUROPEANA DE APARARE 78
4.5. PERSPECTIVELE ROMANIEI DUPA ADERAREA LA ALIANTA NORD-ATLANTICA 78
4.6. IMPLICATIILE ALEGERIOR DIN 2004 ASUPRA RELATIILOR ROMANIEI CU NATO 78
5. CONCLUZII 84
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

Alte date

? NATO in secolul XXI

?

INTRODUCERE

Încheierea celui de-al doilea razboi mondial a facut ca “harta perimata a lumii” [1 Alvin, Toffler; Heidi, Toffler, Mapping Out a Trisected World, International Herald Tribune, 05.11.1993] sa fie nevoita sa accepte cea mai profunda reasezare a puterii globale in raport cu civilizatia industriala.

Schimbarea masiva, partial sau deloc controlata, in domeniul activitatilor interstatale, a relatiilor si proceselor ce definesc structura sistemului international (aparitia unor noi state si a altor entitati, nivelurile fara precedent ale comertului, investitiilor, dezvoltarii si transferului de tehnologii, fluxuri informationale, progresele rapide in stiinta si tehnologie, interdependenta economica, cresterea presiunii pentru extinderea economiei de piata, accederea la putere a guvernelor reprezentative si a democratiei in regimurile autoritare, cresterea permeabilitatii frontierelor nationale sub impactul revolutiei tehnologice, difuzia puterii catre un numar mai mare de actori ai politicii mondiale, dezagregarea unor imperii si a unor state concomitent cu actiunile secesioniste sau revolutionare, evolutia in plan politic a unor actori nostalgici, capacitatea limitata a unor actori globali de a decide, inca, in viata internationala) au dus, imediat dupa razboi, la polarizarea interesului unor state (grupuri de state) pentru sustinerea unei anumite doctrine politice, economice si militare, in raport de sfera de influenta dominatoare, situatie in care statele Europei au fost divizate, intre Est si Vest, de asa-zisa “cortina de fier” cu scopul de a-si “asigura securitatea”.

Demolarea acestui zid a dat un nou impuls diplomatiei euro-atlantice pentru a redefini “securitatea” si a preciza noile strategii de securitate, incat sa se asigure “o securitate egala” tuturor natiunilor.

Punand accent pe modalitatile nonviolente pentru modelarea noii arhitecturi de securitate europeana multidimensionala, multe state neintegrate in structurile integrate de securitate europeana actioneaza, indiferent de costuri, pentru a se pune la adapost de orice pericol, pentru largirea cooperarii si reconstructia relatiilor internationale, in care nu mai sunt posibile evolutii autonome si izolationiste.

Integrarea europeana parcurge la acest final de secol o noua faza calitativa care implica modificarea relatiilor economice dintre state pana la crearea unui spatiu unic economic si social. În domeniul politic se tinde spre statuarea unor structuri suprastatale, de nivel continental, cu puternice valente integratoare, in care sa fie redusa drastic libertatea de utilizare a fortei armate si asigurate inovatii in modalitatea de intrebuintare a fortei armate in relatiile internationale, care sa depaseasca ingradirile la care este supusa aceasta, incat sa se poata asigura reconfigurarea arhitecturii europene si euroatlantice de securitate prin restructurarea organismelor colective de securitate existente: OSCE, NATO, UEO.

Capitolul 1. SCURT ISTORIC

Sectiunea 1.1 ALIANTELE POLITICO- MILITARE

Societatea cuprinde in perimetrul sau, pe langa domeniile economic, social-politic, cultural-stiintific, spiritual, si pe cel militar. Odata cu celelalte componente ale societatii, a evoluat si resortul militar, atat in plan conceptual, cat si actional. Problemele fundamentale ale domeniului militar, indeosebi cele ce privesc razboiul si pacea, in complexitatea lor, au fost abordate de ganditorii militari, de oamenii politici si de alti specialisti, care pe langa evidentierea aspectelor ce definesc fenomenul supus analizei au reliefat necesitatea studierii razboiului ca fenomen social cu precizarea cauzelor, caracterului, scopurilor urmarite, modului de purtare si consecintelor acestuia.

În acest context, prestigiosii autori au analizat si problematica razboaielor de coalitie si conditiile politico-militare, emitand judecati de valoare asupra fenomenului, cu profunde conotatii politice. Daca unii ganditori au considerat razboiul ca fenomen, necesar si natural, deci inevitabil, in viata popoarelor, altii privesc razboiul ca pe un fenomen istoric, legat de conditii trecatoare ale vietii sociale, cu totii insa socotesc razboiul ca pe “o continuare a politicii cu alte mijloace” [2 Carl von Clausewitz, Despre Razboi, Editura Militara, Bucuresti, 1982, pag.21]. De aceea, pentru a intelege razboiul, cauzele ce-l genereaza, se impune studierea politicii interne si externe a statelor implicate, intrucat in politica isi gasesc expresia interesele acelora care, in anumite imprejurari le apara sau le impun prin forta.

Marile evenimente militare din istoria universala, perfectionarea continua a tehnicii de lupta si a armamentului au determinat importante mutatii in conceptia despre razboi, inclusiv cel de coalitie, precum si in modul de desfasurare a actiunilor militare.

În viziunea sistemica, analiza aliantelor politico-militare nu poate fi inteleasa decat in raport de analiza fenomenului militar in ansamblu.

Generalul chinez Sun Tzi (sec.VI-V i.e.n.), in celebrul tratat militar “Arta razboiului”, atragea atentia ca “razboiul este o problema de importanta militara pentru un stat, calea spre supravietuire sau nimicire”. [3 Sun Tzi, Arta Razboiului, Editura Militara, Bucuresti, 1976, pag.31]2.

Din punctul de vedere al temei prezentei lucrari de diploma, prezinta interes opinia despre aliante. Dupa ganditorul chinez, “daca inamicul fara sa-ti fi dat ragaz sa te pregatesti complet, este gata sa te atace si vine cu o armata organizata pentru a-ti invada, dezmembra sau pustii tara, strange cat mai multe forte, cere sprijin de la vecini si aliati” [4 Ibidem, pag.71], aliantele trebuie sa fie pregatite din timp. Alti teoreticieni s-au preocupat de definirea razboiului “drept”.

Departajarea razboaielor in “drepte” si “nedrepte” si-a capatat o consacrare juridica in opera clasica a lui Hugo Grotius (1583-1645) “Despre dreptul razboiului si al pacii”, publicata in 1625, care i-a adus autorului calificativul de “parinte al dreptului international”. Analizand aliantele, acesta trateaza mai pe larg “aliantele inegale”. “Prin alianta inegala intelegem acea alianta care, ...confera uneia din parti o oarecare intaietate permanenta,... aliatul superior sa fie cu mult mai puternic decat ceilalti aliati, uzurpand, astfel si cand uzurparea se transforma in drept prin ingaduinta celor care o indura, atunci sau aceia care fusesera aliati ajung supusi, sau are loc cel putin o impartire a puterii suverane”. [5 Hugo Grotius, Despre dreptul razboiului si al pacii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, pag.185 si 189

]

Secolul al XIX-lea a ridicat pe firmamentul politicii internationale ideea “echilibrului european”. Aceasta a fost avansata, in 1815, la Congresul de la Viena, de catre ministrul de externe al Austriei - Clemens von Metternich, si viza fixarea unui asemenea raport intre marile puteri care sa asigure nu numai balanta dintre ele, ci si dictatul lor in lume.

Instrumentul de realizare a conceptului l-a reprezentat “Sfanta Alianta”, creata in toamna lui 1815, in cadrul careia rolul principal a fost adjudecat de Austria. Aceasta coalitie a durat intre 1815 - 1848, cea mai indelungata in timp de pace, desi a adoptat principiul interventiei in treburile interne ale tarilor in care crestea flacara miscarilor pentru libertate, independenta si unitate nationala.

La sfarsit de secol XIX, Cancelarul Germaniei Otto von Bismark este promotorul Triplei Aliante - Germania, Austria si Italia, carora li se vor adauga si alte state, printre care si Romania.

În primul razboi mondial se vor confrunta Puterile Centrale cu Antanta, iar in cea de-a doua mare conflagratie mondiala sabiile se vor incrucisa intre puterile Axei si Coalitia antihitlerista. Modificarile de forte pe principalele teatre de actiune militare si perspectiva sfarsitului marii conflagratii au impus intalniri la varf, indeosebi ai aliatilor din Coalitia antifascista, care sa dezbata problemele importante privind mersul razboiului si organizarea lumii postbelice.

Printre acestea, la Conferinta ministrilor de externe ai SUA, URSS, Angliei si ambasadorului Chinei de la Moscova, 19 - 30 oct. 1943, Conferinta de la Teheran, prima intalnire a lui Stalin, Roosvelt si Churchill cu participarea maresalului Cian-Kai Si din 22 - 26 noiembrie 1943 si Conferinta de Yalta (Crimeea, 4 - 11 februarie 1945, cu participarea lui Roosvelt, Stalin si Churchill), considerata conferinta celor “doi si jumatate” [6 Raymond Carteer, La seconde guere mondiale, vol.II, Editura Larousse, Paris, 1970, pag.302] s-au analizat si stabilit masuri privind organizarea pacii, constituirea ONU, reparatiile de razboi, situatia unor state, impartirea sferelor de influenta, masurile economice, politice si militare care sa nu permita mult timp Germaniei sa mai provoace noi razboaie, s-a stabilit impartirea acesteia in zone de ocupatie, toate din dorinta de a “asigura pacea lumii”. [7 Geneviere Tabouis, America, tara contrastelor. Amintiri din SUA 1940 - 1945, Editura Moderna, Bucuresti, 1947, pag.300]

Înca de la aceasta ultima intalnire la nivel inalt apar divergente de opinie privind viitorul Europei.

Un exemplu de “interpretare concreta” a oferit Stalin, in aprilie 1945, care declara “acest razboi nu seamana cu cele din trecut; cel care ocupa un teritoriu isi impune in cadrul acestuia propriul sistem social.

Orice stat isi impune sistemul social pana acolo unde poate ajunge armata sa. Nu poate fi altfel” [8 Milovan Djilas, Intalniri cu Stalin, Editura Europa, Craiova, 1990, pag.74 - 75.], si, intr-adevar, nu a fost altfel. Unor state si popoare li s-au impus granite, guverne, regimuri politice [i]impotriva vointei lor, fara a fi sub nici o forma consultate. Desi nu s-au marturisit explicit nici pana astazi, la Yalta, cele trei mari puteri ale coalitiei antifasciste, SUA, URSS si Marea Britanie, au impartit lumea in sfere de dominatie si de influenta potrivit intereselor lor.

Capitolul 2. PRINCIPALELE PREVEDERI ALE ALIANTEI NORD -ATLANTICE

Sectiunea 2.1 ORIGINI

Victoria asupra Germaniei naziste, prin semnarea capitularii neconditionate a acesteia, la 09.05.1945, a demonstrat lumii ca atunci cand popoarele isi unesc eforturile pot sa-si apere independenta si suveranitatea si pot impune pacea si securitatea in lume.

“Atata timp cat a durat lupta titanica, interesele si ideile contradictorii - care, in conditii normale, s-ar fi dovedit aproape incompatibile - au fost impuse pe planul al doilea. Dar acum, cand sosise timpul pregatirilor pentru pace, compromisurile la care se ajunsese s-au aratat a fi prea fragile ... Acum ele au fost supuse incercarii - adica aplicarii in practica si interpretarii concrete. Era tot mai greu sa se ascunda profundele deosebiri de interese si de conceptii ce existau intre partenerii din timpul razboiului”. [9 Alexandru Werth, Un corespondent englez pe frontul de Est, Editura Politica, Bucuresti, 1970, pag.775]

În noile conditii, cand razboiul in Europa luase sfarsit, s-a accentuat nevoia intalnirii celor trei mari puteri fondatoare ale coalitiei, SUA, URSS si Anglia, pentru a se discuta organizarea lumii postbelice, indeosebi a continentului european, sperandu-se intr-o pace dreapta si durabila. Un motiv major si imediat al acestei misiuni l-a constituit armonizarea relatiilor interaliate, deoarece, dupa moartea lui Roosvelt, 12 aprilie 1945 fiecare parte reclama ca nu se respecta intelegerile convenite, de unde suspiciunile si teama ca una din puteri va beneficia de mai multe avantaje si de o mai mare influenta in anumite zone ale lumii.

Cele trei mari puteri s-au intalnit la Potsdam, intre 17 iulie - 2 august 1945, imediat dupa primul experiment executat de SUA cu arma atomica (16 iulie 1945), unde asperitatile intre acestea s-au evidentiat datorita interpretarii ca Truman folosea bomba atomica pentru a-si asigura o pozitie dominanta in cadrul conferintei si in general, in lume. Era posibila si intrebuintarea ei impotriva Japoniei, cum s-a si intamplat, si se punea problema reducerii rolului URSS in infrangerea acesteia.

Cu privire la problema germana au avut loc controverse referitoare la delimitarea zonelor de ocupatie, desi acestea fusesera stabilite la Yalta. Hotararile Conferintei de la Potsdam au fost consacrate juridic in documentele Conferintei de Pace de la Paris.

Neintelegeri esentiale s-au evidentiat in dezbaterea problemelor privind Tratatul de Pace cu Italia, recunoasterea statutului de cobeligeranti pentru Romania, Bulgaria, Finlanda si Ungaria, adoptarea unei pozitii comune fata de Spania, discutarea situatiei coloniilor apartinand Germaniei si Italiei, revizuirea Conventiei Stramtorilor de la Montreaux, din 1936, trasarea granitelor Poloniei, reorganizarea guvernelor Romaniei si Bulgariei si a statutului comisiilor aliate de control din Romania si Ungaria.

La aceasta conferinta a rezultat cu claritate ca SUA si URSS si-au impus vointa, in “avantajul evident al URSS al carui centru de gravitatie se deplaseaza spre Europa: anexarea konigsbergului, confirmarea alipirii la Polonia a regiunilor germane de la est de Oder si de Neisse, despagubiri obtinute chiar din Germania occidentala, pedepsirea criminalilor de razboi. [10 Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial, vol.II, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1988, pg.391]

La 2 septembrie 1945, dupa capitularea ultimelor ramasite ale armatei imperiale, Japonia semneaza actul de capitulare in fata reprezentantilor puterilor aliate. De acum, lumea va pune sperantele in conferinta generala de pace care avea sa vina.

Conferinta de Pace de la Paris a fost total dominata de marile puteri invingatoare, micii lor aliati fiind nevoiti sa suporte consecintele hotararilor adoptate de cei puternici, potrivit intereselor lor si intelegerilor de la Teheran, Yalta si Potsdam.

Germenii multor diferende in diverse probleme si in diverse zone ale lumii s-au dezvoltat, coalitiile politico-militare din timpul razboiului s-au destramat si au dat nastere altor coalitii; fostii aliati au devenit adversari, s-au situat in tabere opuse, avand ca rezultat acea lunga perioada de tensiune pe plan mondial, convulsiva, intalnita in istorie ca “razboiul rece”.