Pagina documente » Stiinte Economice » Tranzitia spre o economie durabila in Romania

Cuprins

lucrare-licenta-tranzitia-spre-o-economie-durabila-in-romania
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-tranzitia-spre-o-economie-durabila-in-romania


Extras din document

Alte date

?TRANZITIA SPRE O ECONOMIE

DURABIL? ÎN ROMÂNIA

CAPITOLUL 1

INTERACTIUNEA OMULUI CU SOCIETATEA

Dubla pustura a omului de faptura, adica de creatura a naturii conditionata biologic si, totodata , de individualitate determinata social, constituie cheia de bolta a intelegerii relatiilor intr-o perpetua schimbare dintre cele doua sisteme mari de organizare a lumii vii: biiosfera si societate. Societatea, in calitatea sa de sistem tanar, in comparatie cu biosfera, prin insasi firea lucrurilor, urmeaza astazi cursul unei dezvoltari rapide, pcand biosfera pe care se afla intr-o stare stationara, mult mai echilibrata termo dinamic si biologic, arata modificari lente. Ruptura produsa intre societate si biosfera in epoca revolutieistiintifico-tehnice specifica zilelor noastre, in parte se datoreaza dinamicilor diferite ale proceselor biologice si a celor sociale. Progresul social in ipostaza sa nelimita ar necesita intesificarea proceselor biolgice/ecologice, scoaterea lor din actualul echilibru si impingera lor spre o maxima eficinta.

Dezvoltarea stiintifica si tehnologica a ultinilor decenii ne-au evidentiat si alte legi comune tuturor sistemelor vii, cu aspecte similare in biosfera si in societate,si anume, cele referitoare la cresterea si dinamica sistemelor. Într-o viziune cuprinzatoare, cresterea poate fi definita ca marirea masei sau a ponderii unui element (component) dintr-un sistem pe seama micsorarii (diminuarii) altor elemente cunoscute, indeobste, sub denumirea de resurse. Viteza formarii noului element, deci a cresterii, este in functie de cantitatea resurselor existente in mediu. Cu alte cuvinte, cresterea este dependenta de anumite conditii sau, mai concis, este o functie definita de mediu.Aceasta lege generala a cresterii opereaza in interiorul tuturor sistemelor materiale in componenta carora gasim organisme vii, societatea nefacand exceptie.

Teoria generala a sistemelor elaborata de Ludwig von Bertalanffy (19957), confruntata cu opiniile prezentate, ne sugereaza ideea ca intr-un sistem, orircare ar fi natura lui, o actiune determinata din interior sau din exterior asupra elementelor constitutive va influenta pozitiv sau negativ dinamica intregului sistem.Tinand seama, pe de alta parte, ca sistemele cu o complexitate crescanda integreaza in structura lor sistemele inferioare ca elemente componente si ca in acest proces evolutiv consta insusi progresul, se poate pune intrebarea: in ce grad legile operate in interiorul sistemelor inferioare, devenite subsisteme sau elemente constitutive, influenteaza structura si dinamica sistemului superior integrator.În cazul sistemelor vii, de tipul organismului, se admite ca legile fizico-chimice care domina o multime de procese moleculare isi manifesta actiunea, evident, restrans si controlat in anumite procese care apartin viului. Asadar, legile care opereaza la un anumit nivel de organizare a materiei, fiind prin urmare caracteristice unui anumit sistem, pot fi, intr-un fel sau altul influentate de legitatile care opereaza la nivelul subsistemelor constitutive sau de cele care opereaza la nivelul sistemelor superioare ierarhic. În consecinta, se poate sustine ideea ca orice actiune indreptata asupra starii biologice a individului uman sau a starii mediului sau ambiant se va resimti, mai devreme sau mai tarziu, intr-un anumit fel in sfera relatiilor si proceselor sociale. Astfel, dinamica proceselor sociale poate fi influentata, cel putin partial, din doua directii diferite: una din interiorul sistemului, avand ca punct de plecare individul uman, si alta din biosfera, care va supune, in permanenta, viata sociala reglementarilor de ordin ecologic, deosebit de importante in sistemul unitar al vietii terestre.

Desi specializarea este de importanta esentiala pentru progresul sistematic al cunoasterii, se constata si nevoia unei viziuni generalizatoare, care sa integreze diferitele domenii ale cunoasterii, sa creeze punti, in special, intre stiintele sociale si stiintele naturii.

Complexitatea fenomenelor si proceselor ce se manifesta in toate sferele vietii noastre economico-sociale ne determina sa observam ca viziunile si conceptiile noastre despre natura, despre societate, despre economie, nu mai corespund nivelului actual de dezvoltare a societatii umane. Se face, asfel, tot mai acut resimtita nevoia de adepasi granitele stricte ale disciplinaritatii, de a oferi o imagine clara asupra ansamblului de conexiuni si interreatii dintre fenomenele economice, sociale,ecologice, etc.

Relatiile economice si ecologice ale lumii contemporane cer o judicioasa rezolvare teoretica si practica, pe plan global si local, a multiplelor neajunsuri provocate ambiantei de catre activitatile antropice. Printre multiplele solutii propuse se numara o directie noua, denumita “ecodezvoltare”. Prin ecodezvoltare intelegem interferenta legitima dintre procesele economice si cele gestionare chibzuita a resurselor naturale, intr-o asa maniera, incat ele sa nu fie epuizate, ci sa regenereze si prin aceasta sa poata sustine dezvoltarea pe viitor a omenirii.

Analiza proceselor care se petrec in ecosfera si in economie, ne arata, pe de o parte ca exista elemente structurale si functionale similare, iar pe de alta parte, ne arata ca intre acestea nu exista o identitate matematica proprie relatiilor biunivoce. Similitudinile gasite sunt, insa pline de invataminte si sugestii, cu toate ca exista diferente marcate intre procesle din economie si cele care se petrec in ecosfera. Avand in vedere ca izomorfismele ne permit constituirea, prin abstractizare, a unor modele conceptuale care sa inlesneasca explicarea structurii si functionarii a unor sisteme particulare diferite, am putea concepe bioeconomia, ca un domeniu al studierii izomorfismelor dintre ecosfera si activitatea economica.

Starile evolutive, sunt de natura calitativa si ele nu pot fi tratate cu modelele ale econometriei obisnuite. Schimbarile privind ocupatiile, productivitatea, modificarile survenite in formele comertului international si ale schimbarii structurale din economiile industrializate ale lumii au cunoscut si cunosc o accelerare foarte mare in timp ce modele macroeconometrice au devenit din ce in ce mai mari si mai complexe, capacitatea lor de previziune, fie si numai in privinta agregatelor principale: produsul national brut si produsul intern brut nu s-au imbunatatit.

Pentru a pastra pentru generatiile viitoare partea care le revine din zestrea terestra, se propune un program bioeconomic minimal care, desi pare utopic, traseaza o serie de linii directoare viabile. Iata cateva diontre ele:

a) Producerea tuturor instrumentelor de razboi trebuie complet interzisa.

b) Cu fortele de productie astfel eliberate, tarile industrializate trebie sa ajute tarile subdezvoltate sa ajunga cat mai repede posibil la o viata mai buna (dar nu de lux).

c) Populatia omenirii trebuie sa ajunga, treptat, la un nivel la care sa poata fi hranita, in mod adecvat, numai prin practicarea agriculturii organice, sarcina care va fi pusa, in principal, pe umerii statelor subdezvoltate.

d) Pana cand utilizarea directa a energiei solare devine un procedeu generalizat sau pana cand se realizeaza fuziunea nucleara controlata, toate pierderile de energie, prin supraincalzire,supraracire, supraaccelerare,etc. trebuie evitate daca este necesar chiar prin reglementari.

e) Consumul de dragul modei, cum ar fi procurarea unei noi masini in fiecare an, trebuie considerat drept crima bioeconomica; fabricantii trebuie sa puna accentul pe durabilitate, proiectandu-si produsele pentru o durata mare de viata si care sa poata fi reparate usor.

1.1.Continutul conceptului de dezvol

tare durabila

Preocuparile privind dezvoltarea durabila, la nivelul fiecarei tari, dar si la scara mondiala, sunt rezultatul unui complex de probleme care ingrijoreaza: saracia in mijlocul belsugului, degradarea mediului inconjurator, pierderea increderii in situatii, extinderea necontrolata a urbanizarii, nesiguranta ocuparii unui loc de munca, instrainarea tineretului, inlaturarea valorilor traditionale, inflatia, somajul si alte crize economico-financiare sau geopolitice,etc.

Primele lucrari privind teoria si practica dezvoltarii durabila aveau o optica planetara, dat fiind faptul ca la acest nivel s-a putut constata mai vizibil efectele negative conjugate ale dezvoltarii anterioare a omenirii.

Începand cu anul 1972, cand a avut loc Conferinta asupra mediului de la Stockholm si pana in prezent, au fost identificate peste 60 de interpretari ale coceptului de dezvoltare in noua viziune. Aria acestor interpretari se inscrie intre doua limite extreme: cea care propune stoparea cresterii economice si cea care absolutizeza rolul mediului natural, conceputa in viziunea reconcilierii dintre economie si mediu inconjurator “pe o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat”. Punctul de vedere larg acceptat este de cel de dezvoltare durabila, in cadrul careia se urmareste ineractiunea si compatibilitatea a patru sisteme: economic, uman, ambiental si tehnologic.În acest fel se asigura satisfacerea nevoilor prezetului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile lor nevoi.

Pentru realizarea conditiilor de compatibilitate a celor 4 sisteme, strategia dezvoltari durabile include, ca un element esential, simultaneietatea progresului in toate cele 4 dimensiuni.

Viziunea strategiilor privind dezvoltarea durabila porneste de la intelegerea faptului ca economia unei tari, ca si a tuturor tariilor inseamna mai mult decat suma partilor componente,ca modificarile produse intr-un subsistem sau altul antreneaza schimbari de ansamblu profunde, in virtutea interdependentelor dinamice existente intre componentele acesteia.

Pornind de la cinci factori care se interinfluienteaza in procesul dzvoltarii-populatia, resursele naturale si mediul natural, productia agricola, productia industriala si poluarea-,streategia dezvoltari durabile isi propune sa gaseasca criteriilecele mai adecvate de opimizare a raportului nevoi-resurse, obiective de atins- mijloace necesare, pe baza compatibilitatii lor reciproce in timp si spatiu. Este vorba de a concepe si realiza un asemenea mediu economic care, prin intrarile si iesirile sale, se afla intr-o compatibilitatea dinamica cu mediul natural, dar si cu nevoile si interesele prezente si viitoare ale generatiilor care cooexista si se succed.

De aici decurge ca dezvoltarea durabia este definita de:o dimensiune naturala- (in sensul ca aceasta exista numai atata vreme cat mediul creat de om este compatibil cu mediul natural)- una social-umana (toate iesirile din mediul creat de om trebuie sa raspunda direct nevoilor si intereselor prezente si viitoare ale generatiilor); -o dimensiune national-statala, regionala si mondiala (compatibilitatea criteriilor de optimizare, atat pe plan national, cat si la nivel regional sau global mondial).

Conceptul de dezvoltare durabila, ca si strategia sa de realizare pun problema omului si a colectivitatii umane din perspectivele timpului si spatiului. Asemenea perspective, pe care trebuie sa le integreze dezvoltarea durabila, depind de cultura omului, de experienta sa, de actualitatea si dificultatea problemelor cu care se confrunta la fiecare nivel, de gradul de dezvoltare si incorporare a cuceririlor stiintei si tehnicii, de strategiile nationale si internationale de dezvoltare. Fara sa neglijeze aspectele concrete ale vietii de zi cu zi, dezvoltarea durabila incearca sa conceapa scenarii de viitor, in cadrul carora prezentul sa-si gaseasca locul sau.

Prin raspunsul care trebuie dat la tendintele actuale ale celor cinci procese aratate, dezvoltarea durabila isi propune sa creeze, in timp si spatiu, conditiile depasirii limitelor, atat cantitativ cat si calitativ, de pe pozitia omului si a intereselor generatiilor ce se succed.

Comparativ cu dezvoltarea de pana acum, viziunea dezvoltarii durabile integreaza noi exigente majore, la nivelul tuturor economiilor nationale si sistemului global al economiei mondiale.

Aceste noi exigente se refera atat la relatia economie-ecologie, dar si la multoplele probleme pe care le ridica populatia in crestere, industrialismul si urbanismul desfasurate in cadente extrem de variate si cu efecte din cele mai diferite pe glob, la preocuparile oamenilor de asi asigura hrana pintr-o agricultura antientropica etc. Toate aceste fenomene si procese sunt influentate de economia militara si cheltuielile enorme facute in scopuri razbinice.

În esenta, dezvoltarea durabila este definita de urmatoarele elemente mai importante: compatibilitatea permanenta asigura mediului creat de om si cu medil natural echitatea sanselor generatiilor care coexista si se succed in timp si spatiu; interpretarea prezentului prin prisma viitorului, prin introducerea securitatii ecologice ca scop al dezvoltarii; compatobilitatea strategiilor nationale si de dezvoltare ca urmare a reflectarii de catre fiecare tara a interdependentelor geo-economice si ecologice; mutarea centrului de greutate in asigurarea bunastarii generale spre calitatea cresterii economice; redefinirea strategiei globale a dezvoltarii prin luarea in obiectiv a capitalului uman, a factorilor instructiv-culturali; in ultima instanta, obiectivele dezvoltarii economico-sociale durabile sunt subordonate, deopotriva, insanatosirii omului si mediului natural, ambele privite in timp si spatiu.

Consumul de cereale pe locuitor este un indicator relevant pentru nivelul de trai in tarile cu venituri mici deoarece productia de cereale esete un barometru mai sensibil la degradarea mediului natural decat este venitul. Contrastul dintre economisti si ecologisti in aprecierea si masurarea progresului economic iese in evidenta cel mai mult in legatura cu agricultura si populatia. Tendinta de a produce cat mai multa hrana va determina, dupa o anumita perioada, o situiatie paradoxala de a imprumuta de la viitor, ceea ce va incepe sa impuna taxe, deoarece noitraim intr-o cultura urbana foarte industrializata, dar tgrebuie sa stim ca nu exista nici-o societate de tip “post-agricol”.

Era pe care aparcurs-o omenurea pana in prezent este aceea a unei economii mondiale neviabile din punct de vedere al mediului ambiant, bazata pe fenomene de crestere nelimitata. Noua era in care va trebui sa intre omenirea va avea ca numitor comun o singura idee fundamentala: satisfacerea nevoilor generatiilor actule, fara a compromite potentialul viitoarelor generatii de a-si satisface nevole lor.

Era ecologica care va trebui sa instaleze in evolutia lumii va trebui sa inceapa cu proiectarea unui sistem energetic viabil, care sa apeleze la energia solara- ca o sursa regenerabila, care probabil isi va pune amprenta asupra modelului econumic, al viitorului, dupa unii specialisti aceasta ar fi economia solara.

Trecerea la era ecologica adezvoltarii durabile va insemna si reciclarea materialelor, renuntarea la societatea risipei, ca elemente componente ale “strategiei tehnologiilor blande”, apropiindu-se astfel de scopul final al asigurarii vietii dupa cum afirma E.F.Schumacher “maximum de bunastare cu minimum de cost”.

În viziunea dezvoltarii durabile se integreaza organic si strategia gandirii transportului urban, tinand seama ca tehnologia poate deveni un bun servitor, dar un rau stapan daca nu este conceputa intr-o compatibilitate directa cu nevoile de viata ale oamenilor, intr-un mediu natural sanatos. Alaturi de revolutia tehnologiilor in infrastructura este esential sa se realizeze un nou mod de a concepe urbanizarea, astfel incat orasele sa fie create pentru oameni, toate acestea presupunand de fapt revizuirea de fond a politicilor de pana acum. În stransa legatura cu aceste componente, dezvoltarea durabila presupune si trecerea la exploatarea regenerativa a padurilor.

Realizarea noii ere a dezvoltarii durabile presupune o perioada de tranzitie in care atat liderii politici, cat si cetatenii sa-si reevalueze telurile si aspiratiile, sa redefineasca etaloanele reusitei in viata, si sa-si adapteze munca si folosirea.

Conceptul de dezvoltare durabila evidentiaza o serie de elemente, aparent contradictorii, cum ar fi:

a) cresterea economica vis-ŕ-vis de limitele cresterii economice;

b) interesele colective vis-ŕ-vis de interesele individuale;

c) echitatea intergeneratii vis-ŕ-vis de echitatea intrageneratii;

d) adaptabilitatea progresului vis-ŕ-vis de rutina.

Toate aceste contradictii nu sunt altceva decat componente inerente ale oricarui concept complex, multidimensional, iar dezvoltarea durabila este un astfel de concept, deci nu face exceptie de la regula. Dezvoltarea durabila cuprinde doua elemente principale:

Durabilitatea care se refera la necesitatea rationalizarii stricte a utilizarii resurselor, neacordand in schimb atentia cuvenita problemelor sociale, ale justitiei si echitatii.