Pagina documente » Stiinte Economice » Asigurarea in comertul international -asigurarea financiara

Despre lucrare

lucrare-licenta-asigurarea-in-comertul-international-asigurarea-financiara
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-asigurarea-in-comertul-international-asigurarea-financiara


Cuprins

CUPRINS:
Capitolul I
Introducere in teoria asigurarilor.
1.1 Necesitatea, esenta, rolul, functiile si importanta asigurarii in comertul international.
1.2 Clasificarea asigurarilor.
Capitolul II
Principalele categorii de firme care actioneaza pe piata internationala a asigurarilor si reasigurarilor.
2.1 Asiguratori si reasiguratori.
2.2 Intermediarii in asigurari / reasigurari.
2.3 Prestatorii de servicii.
Capitolul III
Contractul de asigurare.
3.1 Concept, caracteristici, conditii de validitate.
3.2 Principiile pe care se bazeaza incheierea si derularea contractului de asigurare.
3.3 Formarea contractului de asigurare
3.4 Efectele si incetarea contractului de asigurare.
Capitolul IV
Asigurarea financiara
4.1 Concept, caracteristici, tipuri.
4.2 Asigurarea creditelor de export.
4.2.1 Riscurile asigurabile la exportul pe credit.
4.2.2 Tipuri de credite in cadrul exportului pe credit.
4.2.3 Uniunea de la Berna.
4.2.4 Asigurarea exportului pe credit la EXIMBANK.
?.3 incheierea si derularea contractului de asigurare de credit.
Capitolul V
Legislatia privind asigurarile
5.1 Reglementari nationale.
5.2 Reglementari internationale.
Capitolul VI
Studiu de caz - S.C. GARANTA S.A.
Concluzii si propuneri.
Bibliografie

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL I – CONSIDERENTE GENERALE

1.1. SCURT ISTORIC

Istoria atesta faptul ca inca din timpuri stravechi, oamenii au fost preocupati de prevenirea si mai ales de existenta unor posibilitati de a suporta in comun pagubele generate de producerea unor evenimente nedorite, incerte.

Modul unitar de colectare a rezervelor banesti intr-un fond comun reprezinta un principiu de baza al conceptului de asigurare. Se poate spune ca asigurarile se constituie intr-un sistem de relatii economice, care implica aportul unui numar mare de persoane fizice sau juridice la constituirea unui fond banesc, in conditiile in care, fiind amenintate de asemenea pericole, in existenta si activitatea lor, concep si recunosc oportunitatea prevenirii si inlaturarii pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole in viitor, probabil, posibile dar nesigure.

Sub aspect juridic, pentru a fi operanta,asigurarea trebuie sa capete o anumita forma, evidentiata printr-un anumit contract. Alaturi de contractul propriu-zis de asigurare intervine legea de organizare a activitatii de asigurare, emisa de puterea legislativa, ca izvor de drepturi si obligatii in materie de asigurari.

Pentru prima data se vorbeste despre conceptul de “asigurare” intr un document cu o vechime de circa 6500 de ani, referitor la mestesugarii taietori de lemne din Egipt, care au constituit un fond de intrajutorare, format anticipat, prin contributia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri care i loveau pe membrii colectivitatii.

Membrii caravanelor din Babilon, Fenicia si alte tari stravechi se constituiau in organizatii, suportánd in comun pagubele din jafuri si de alta natura, suferite de unii dintr ei in timpul transporturilor.De la romani a ramas un “Regulament al colegiului funerar din Lavinium”,care grupa membrii colegiului intr-o asociatie de inmormantare ce functiona pe baza unor cotizatii.

La inceputul secolului trecut existau in lume 30 de firme de asigurari 14 in Marea Britanie, 5 in SUA, 3 in Germania, 3 in Danemarca, 2 in Franta si cáte una in Olanda, Elvetia si Austro-Ungaria.In jurul anului 1850 numarul lor s a ridicat la 306, cu sedii in 14 tari iar in anul 1969 activau 9700 de institutii de asigurare in 71 de tari.

Pe teritoriul Romániei, forme incipiente de asigurare sunt cunoscute cu mult inainte de secolul al XIX lea. Prima organizatie de asigurare propriu- zisa a fost intemeiata de catre Asociatia Meseriasilor din Brasorv in anul 1844, sub denumirea de Institutul General de Pensii din Brasov, avánd caracter de societate de asigurari de viata.

Intre cele doua razboaie mondiale activitatea in domeniul asigurarilor sociale s-a intensificat si s -a diversificat avánd loc o patrundere a capitalului strain in sectorul asigurarilor din Románia . In anul 1920 s a constituit la Bucuresti societatea Steaua Románeascacare in 1936 a preluat portofoliul románesc al societatii Phonix din Viena , ajungánd la un capital de 20 milioane lei.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial , in urma nationalizarii principalelor mijloace de productie, a bancilor si a societatile de asigurare din iunie 1948 , activitatea de asigurare a fost organizata pe baze noi. Societatatile de asigurare au trecut in proprietatea statului cu toate activele si pasivele lor. Atunci a intervenit un element de noutate: capitalul sovietic s -a infiltrat in diverse ramuri ale economiei románesti, inclusiv in asigurari si a fost creata societatea “Sovrom asigurari”.

In anul 1952, a fost organizata Administratia Asigurarilor de Stat ADAS cu capital integral román, institutie specializata in operatii de asigurari, reasigurari si de comisariat de avariere. Crearea ADAS-ului marcheaza instituirea monopolului de stat in domeniul asigurarilor . Acest lucru a durat pána in momentul revolutiei din decembrie 1989 care a generat modificari structurale in toate domeniile vietii social-economice din tara noastra, inclusiv in cel al asigurarilor si reasigurarilor.

1.2. CONCEPTUL DE ASIGURARE

Productia bunurilor materiale a constituit dintotdeauna baza existentei si dezvoltarii societatii omenesti. Ca proces permanent si neintrerupt (oamenii nu pot sa produca, dupa cum nu pot inceta sa consume) productia de bunuri materiale presupune in mod necersar si obiectiv raporturi permanente de interconditionare intre om si natura prin intermediul carora aumite obiecte sunt desprinse din mediul lor natural si sunt apoi prelucrate in conformitatea cu necesitatile oamenilor.

Desi omul a reusit sa patrunda tot mai adanc tainele naturii, pe masura dezvoltarii stiintei si tehnicii activitatea sa economica, patrimoniul intreprinderilor create de acesta si chiar integritatea sa fizica, existenta sa ca persoana, continua fie amenintate de o multitudine de fenomene ale naturii cum sunt cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, grindina, inghetul, seceta etc. Asemenea calamitati pot provoca pagube insemnate agentilor economici si societatii in general. Importante pagube materiale pot fi provocate prin insesi activitatile oamenilor in mod premeditat sau independente de vointa lor. Dintre acestea amintim pagube determinate de incendii, furturi , explozii, greve sau conflicte militare locale.

De-a lungul timpului agentii economici au cautat sa descopere si sa aplice diverse mijloace de protectie impotriva riscurilor generatoare de pagube potentiale la care erau expuse activitatile lor de productie si de comercializare , precum si persoanele care exercitau asemenea activitati, fiinta umana in general.Asemenea mijloace, menite sa asigure protectia impotriva riscurilor generate de fortele independente de vointa omului, de fapta altuia sau de insasi fapta persoanei expusa riscului, se bazeaza pe prevenire , asistenta si prevedere.

1. Prevenirea – apare ca cel mai bun mijloc de protectie daca permite suprimarea riscurilor. In realitate s-a dovedit ca are destul de rar un effect radical, indeosebi cand riscurile sunt generate de fortele naturii.

2. Asistenta – este actiunea altuia si face parte dintre primele moduri de reparatie a daunelor. Chiar si tara noastra a beneficiat de asistenta din strainatate dupa Revolutia din decembrie 1989, dupa cutremurul din 1977 sau dupa inundatiile din 1975. In general, asistenta este incerta si de cele mai multe ori, insuficienta. Ea nu poate repara decat partial si momentan si-l pune pe cel asistat, de regula, intr-o pozitie de inferioritate.

3. Prevederea – proprie persoanelor amenintate, implica prelevarea de resurse actuale pentru nevoi viitoare . Asigurarea s-a dovedit a fi forma cea mai reusita si mai eficienta a prevederii. Un act de prevederea al statului nu este tocmai o asigurare. Ii lipseste caracterul imdeiat al protectiei. De exemplu in crearea unor rezerve extraordinare trebuie avut in vedere faptul ca economiile necesita intotdeauna un timp pentru a acumula o rezerva, rezerva care ar trebui cheltuita in modul cel mai eficient cu putinta.

O alta forma de protectie care se aproprie de institutia asigurarii din zilele noastre o constituie asa numita “autoasigurare”. Ea consta in crearea de catre fiecare persoana fizica sau juridical in partea unor reserve proprii care sa fie utilizate numai in cazul producerii evenimentelor generatoare de pagube, pentru acoperirea acestora din urma. In fapt, aceasta forma de protectie este denumita in mod impropriu “autoasigurare” intrucat nu indeplineste principiul mutualitatii- principiu obligatoriu de asiguare. In plus, aceasta forma de protectie , desi bazata pe prevedere, este total neeconomica, greu realizabila si de multe ori insuficienta. Practica a dovedit ca unitatile economice, indeosebi cele mici si mijlocii si indifferent de forma de proprietate asupra mijloacelor de productie, au posibilitati materiale limitate. Chiar si intreprinderile mari si foarte mari, din punct de vedere economic nu-si pot constitui reserve atat de importante incat sa se considere la adapostul oricaror consecinte materiale si financiare nefavorabile, oricat de mari ar fi ele. In multe cazuri paguba prin proportiile sale, se poate dovedi mai mare decat fondul de rezerva acumulat pana la momentul producerii acesteia. In plus, aceasta practica s-a dovedit neeconomia intrucat priveaza agentii economici de fonduri foarte importatnte care ar putea fi folosite in mod eficient pentru dezvoltarea productiei si comertului, a altor activitati sociale utile.Cu alte cuvinte, suma fondurilor de rezerva individuale, privite la scara macroeconomica, se dovedeste a fi mai mare decat necesitatile reale de protectie oferite de institutia asigurarii prin administrarea fondului de asigurare.

Asigurarea are la baza principiul mutualitatii, potrivit caruia fiecare asigurat contribuie cu o suma modesta numita prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare, din care se compenseaza pagubele suferite de cei incercati, platind un procent realtiv mic din care se compenseaza pagubele suferite de cei incercati. Platinnd un procent relativ mic din acoperirea exercitata de polita de asigurare persoanei care isi asuma riscul (asiguratorul), asiguratul primeste in schimb o garantie de despagubire impotriva pierderii posibile si viitoare . Intrucat in cele mai multe cazuri riscul asigurat nu se produce in perioada de asigurare si paguba nu se materializeaza , cel care a asigurat protectia riscului (asiguratorul)este capabil sa acopere paguba si atunci cand acesta s-a produs. Invers, administrand riscul prin intermediul asigurarii, orice paguba este suportata in comun de mai multe persoane si nu-si exercita impactul asupra unei singure persoane si nu-si exercita impactul asupra unei singure persoane (fizice sau juridice).

Asigurarea poate fi definite ca un acord de vointa (contract) intre asigurator si asigurat, pein care asiguratorul ofera asiguratului protectia pentru riscurile ce si le-a asumat, obligandu-se sa acopere asiguratului contravaloarea daunelor (suma asigurata) in caz de producere a acestor riscuri, in schimbul platii de catre asigurat a unei sume de bani numita prima de asigurare (premium).

1.3. PROTECTIA IMPOTRIVA RISCULUI SI NEVOIA DE ASIGURARE

Fiecare tara, mare sau mica, dezvoltata sau in curs de dezvoltare, este preocupata sa-si sporeasca exporturile pentru ca, pe aceasta cale, sa-si poata asigura valuta necesara achitarii bunurilor din importuri de care are nevoie pentru productie, pentru consumul populatiei ori pentru investitii.

Adesea, bunurile de natura mijloacelor fixe de mare volum si complexitat, ca de exemplu echipamentele industriale, se livreaza treptat, pe parti componente, pe masura realizarii investitiei, se incorporeaza in opera de catre achizitor. In aceste conditii, apare necesitatea esalonarii in timp a platii furniturilorde catre importator.

Necesitatea esalonarii platii produselor importate apare si in cazul in care mijloacele fixe nu se livreaaza pe parti componente, dar au o valoare mare si o folosinta indelungata, ca de exemplu masinile de lucru si de putere, mijloacele de transport si telecomunicatii etc. Pentru numerosii agenti economici, ca de pilda agentii mici si mijlocii, ar fi greu, daca nu imposibil, sa achite dintr-o data intreaga valoare a mijloacelor fixe importate avand o valoare mare si o durata de functionare de 5 -10 ani sau mai multi.

Problemele financiare se pun chiar si pentru agentii economici care se aprovizioneaza din import cu materii prime si materiale, piese de schimb, produse de completare, marfuri alimentare ori nealimentare destinate aprovizionarii populatiei. In astfel de cazuri, adesea importatorii au nevoie de o pasuire de una sau mai multe luni pana isi procura resursele valutare necesare achitarii importurilor.

In astfel de cazuri, producatorii convin cu furnizorii lor ca plata produselor sa fie esalonata in timp. In situatia in care plata urmeaza a se face intr-un timp scurt, furnizorul acorda un credit comercial clientului sau extern.

Uneori, insa, furnizorul nu dispune de resurse financiare proprii pentru a acorda clientului sau creditul solicitat nici macar pe o perioada de cateva luni. In astfel de cazuri, cumparatorul solicita credit unei banci din tara furnizorului pentru a putea achita la scadenta produsele comandate la import. In felul acesta, creditul devine un instrument care favorizeaza schimburile comerciale internationale, extinderea cooperarii economice si financiare dintre state.

Dar, efectuarea exportului prin mijlocirea creditului antreneaza multiple riscuri pentru exportator, ca si pentru banca finantatoare. De altfel, risurile inevitabile legate de livrarea marfurilor pe credit apar si atunci cand furnizorul si cumparatorul sunt rezidenti ai aceleiasi tari, iar tranzactia se realizeaza in moneda nationala, adica atunci cand actul de vanzare- cumparare pe credit sau prin mijlocirea imprumutului bancar se produce pe piata externa.