Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Asigurarile sociale in Romania. Somajul si politicile antisomaj

Despre lucrare

lucrare-licenta-asigurarile-sociale-in-romania.-somajul-si-politicile-antisomaj
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-asigurarile-sociale-in-romania.-somajul-si-politicile-antisomaj


Cuprins

Cuprins
Introducere
Capitolul I: ASIGURARI SOCIALE

1.1. Structura statului bunastarii. Obiective. Optiuni de politica sociala

1
1.2. Concept
12
1.3. Piata de asigurari: privata - publica
12
1.3.1. Asigurari private
12
1.3.2. Asigurari sociale publice
16
1.4. Esecul guvernului
18
1.5. Modalitati de organizare a asigurarilor sociale
21
1.6. Argumente pentru implicarea statului in furnizarea de asigurari sociale de somaj

24
1.7. inceputurile si consolidarea asigurarilor sociale in Rominia
26

Capitolul II: ASIGURARILE SOCIALE DE SOMAJ

Argument

2.1. Politica sociala socialista si asigurarile sociale de somaj
32
2.2. Dupa 1989
38
2.2.1. Conditii internationale
38
2.2.2. Conditii interne
39
2.3. Somajul
42
2.3.1. Abordari ale somajului si nivele de somaj acceptabil
42
2.3.2. Modele ale statului bunastarii si somajului
42
2.3.3. Somajul in atitudinile opiniei publice
44
2.3.4. Somajul in tarile in tranzitie
47

Capitolul III: POLITICI ANTISOMAJ

3.1. Masuri care privesc populatia activa
54
3.2. Masuri care ii privesc direct pe someri
54
3.2.1. Politici active
56
3.2.2. Politici pasive
76

Concluzii


Bibliografie


EXTRAS DIN DOCUMENT

?INTRODUCERE

Cresterea alarmanta a nivelului somajului, asociata cu o diminuare a ocuparii fortei de munca, constituie probleme de interes deosebit, care au nevoie de rezolvare.

Ultimele trei decenii, vazute prin prisma evolutiei somajului, au determinat statele sa acorde o importanta deosebita acestui fenomen.

Plecand de la discutiile si problematizarile realizate la nivel international fiecare stat isi concepe o politica proprie in domeniul pietei muncii. Promovarea diferitelor tipuri de politici se realizeaza de cele mai multe ori, in conformitate cu situatiile concrete existente intr-o tara sau alta.

Studiul de fata isi propune, in primul rand, sa descrie si sa compare politicile sociale existente in domeniul somajului.

Proiectate ca modalitate de a garanta securitatea economica a persoanelor ramase fara loc de munca, politicile de protectie a somerilor constituie un domeniu distinct al politicilor de securitate sociala. Ele s-au dezvoltat pe modelul sistemelor de asigurare sociala.

Pentru societatea moderna companiile de asigurari sunt o prezenta indispensabila a vietii social – economice si nu numai, conducand la cifre de afaceri impresionante.

Cat priveste organizarea asigurarilor de risc, acestea se pot realiza in sistem privat sau public. De ce se asigura oamenii in mod voluntar? În ce conditii piata privata va furniza asigurari? Sunt intrebari care ne ofera coordonatele a doua dimensiuni: cererea si oferta de asigurari. Într-un anumit fel se poate spune ca limitele asigurarilor private au condus si sustin in prezent asigurarile sociale (capitolul 1.3.2.). contributiile directe, obligatorii sunt elementul principal ce diferentiaza asigurarile sociale de alte modalitati de protectie sociala. Raportul dintre asigurarile private si cele sociale se subsumeaza raportului public – privat. Or, acesta este dependent de intrunirea sau nu a cerintelor de functionare a mecanismelor de piata.

Statul poate sa intervina pe motive de redistributie (aceasta reprezinta in mare o problema politica) sau de eficienta – existenta unei imperfectiuni pe piata (conditie necesara dar nu si suficienta pentru a justifica o interventie) (N. Barr, 1993).

Argumentele pentru reusita guvernelor indica: comportarea electoratului si birocratii – ca importante surse de influenta deformata (capitolul 1.4.).

Ar fi bine insa sa fie facuta o distinctie intre ce se proclama si ce se urzeste cotidian in materie de control economic si social.

„Cheltuielile economice ale statului nu sunt cele care au crescut cel mai mult. Redistribuirea a crescut progresiv peste tot si confera statului un rol important” (M. Dogan, 1992).

Sunt cunoscute doua modalitati concurente, dar inegal utilizate de organizare a asigurarilor sociale: acumularea contributiilor in fonduri speciale (asigurari pure pe care le gasim in mod special in cazul asigurarilor de tip privat) sau sistemul larg raspandit, al transferurilor in flux (PAYG), redistributiv – fiecare modalitate prezentand avantaje si limite (capitolul 1.5.).

Sistemul romanesc de asigurari sociale este organizat preponderent pe principiul fluxului (PAYG).

S-a introdus limitarea contributiei la nivelul a 2,5 salarii medii pe economie, cu motivarea de a se disponibiliza resurse pentru asigurarile private. Se intentioneaza ca asigurarile private sa fie obligatorii. În viitor ne asteptam la initierea sectorului privat in domeniul asigurarilor. Sistemul public ramane insa dominant in ce priveste asigurarile sociale.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca avem de-a face cu producerea de bunuri si servicii care au un pronuntat caracter de bun public, unde nu functioneaza mecanismul de piata.

Asigurarile sociale au fost puse in opera cu o destinatie precisa: compensarea pierderilor de venit suferite de persoanele active ocupational dupa aceasta perioada.

Argumentele pentru o implicare a statului in furnizarea de asigurari sociale de somaj sunt de natura a explica de ce piata privata nu furnizeaza prestatii de asigurari sociale pentru someri si de ce statul intervine in a organiza un astfel de sistem (capitolul 1.6.).

Romania a dispus inca dinaintea celui de-al doilea razboi mondial si dispune si in prezent de un sistem relativ dezvoltat de asigurari sociale (capitolul 1.7.).

Din punctul de vedere al acoperirii diferitelor riscuri de pierdere a veniturilor, sistemul de asigurari sociale organizat de statul socialist era aproape la fel de complet ca sistemele cele mai dezvoltate din Occident.

Un singur element a lipsit acestui sistem, chiar si inaintea celui de-al doilea razboi mondial: asigurarile de somaj (capitolul 2.1.). Considerarea politicilor sociale socialiste este importanta deoarece reprezinta mostenirea de la care se porneste in reforma sistemului de asigurari sociale si de politica sociala.

Abordarile somajului sunt diferite de la o tara la alta, concretizandu-se in raport cu situatiile reale existente la un moment dat (capitolul 2.3.1.). Exista o larga libertate pe care o colectivitate o are in alegerea tipului de sistem de bunastare si a gradului sau de dezvoltare. De asemenea se inregistreaza oscilatii de atitudine in reactia publicului fata de zone diferite ale politicilor sociale (capitolul 2.3.3.). Aceasta diversitate a modurilor de raportare a populatiei la problemele sociale isi are sursa in traditia culturala a societatii, in increderea de care se bucura guvernul si capacitatea sa de a initia si propune solutii, de a fi in contact cu opinia publica si de a tine cont de reactiile acesteia.

Sustinand ipoteza unei consistente doctrinare a programelor de protectie sociala a principalelor partide politice romanesti, Malina Voicu si Bogdan Voicu doresc sa testeze consistenta electoratului romanesc. Cei doi au dorit sa testeze daca electoratul fiecarui partid in parte adera la programe sociale de tipul celor propuse de formatiunea politica simpatizanta in perioada 1996 – 1997. Sursele de date utilizate nu au fost proiectate pentru o analiza de tipul celei realizate de autori aici. De altfel, anchetele reprezentative destinate unui scop similar nu au fost realizate inca in Romania. Concluziile studiului arata ca valorile si politicile sprijinite de simpatizantii majoritatii partidelor sunt in buna concordanta cu programul partidului simpatizant. Cu putine exceptii nu se inregistreaza polarizari ale electoratului, romanii sustinand puncte de vedere similare, indiferent de simpatiile lor politice. Diferentele sunt de nuanta. Optiunea populatiei pare sa se indrepte catre un stat puternic angajat in organizarea si controlul vietii sociale si economice, principal creator de norme, cu un sector public important, in ciuda preponderentei proprietatii private (M. Voicu si B. Voicu, 1999).

Evenimentele politice, economice si sociale ale tarilor central – este europene au survenit catre finalul procesului de adaptare la noul cadru economic parcurs de tarile industrializate, in care, la randul lor, urmeaza a se integra (capitolul 2.3.5.). Caracteristicile somajului in tarile in tranzitie au fost asemanatoare: o pondere ridicata a somajului in randul tinerilor (sub 25 de ani), o crestere a somajului de lunga durata si diferentieri ale ratei somajului pe regiuni in cadrul aceleiasi tari.

Setul politicilor de tranzitie adoptate in tarile est europene a trebuit sa aiba in vedere si cadrul legislativ care reglementeaza piata muncii. Un loc central l-au ocupat preocuparile privind definirea si suportul persoanelor ramase fara loc de munca (capitolul 3).

Distinctia intre modelul clasic de suport, politicile de tip pasiv, financiar, al somerilor si cele de tip simulator, de creare a oportunitatilor si de suport a reinsertiei in piata muncii a fost facuta chiar inaintea anilor ’70. Delimitarea politicilor pasive de cele active are si caracter metodologic. Capitolul 3 al lucrarii descrie tipurile de masuri, precum si elementele de politica pasiva si activa din cateva tari din Europa Centrala si de Est cu o referire prealabila la cele din tarile industrializate. Din considerente mai mult geografice, printre statele Europei Centrale si de Est am inclus: Cehia, Bulgaria, Polonia, Ungaria si Romania. Alaturi de acest aspect intervin si o serie de similaritati care faciliteaza intr-o buna masura demersul comparativ. Separarea masurilor active de cele pasive poate clarifica, intr-o mare masura, impactul pe care l-au avut asupra stoparii cresterii somajului si asupra mentinerii lui la „cote acceptabile”.

Concluziile elaborate succint mai degraba problematizeaza in loc sa ofere raspunsuri. Simpla lor enumerare poate constitui o sursa pentru descoperirea solutiilor in problema analizata.

CAPITOLUL I

ASIGUR?RI SOCIALE

1.1. STRUCTURA STATULUI BUN?ST?RII. OBIECTIVE.

OPTIUNI DE POLITIC? SOCIAL?

Din punct de vedere al structurii fundamentale exista o mare similaritate intre toate statele bunastarii dezvoltate in secolul XX. Facand abstractie de particularitatile generate de economia socialista si statul socialist al bunastarii prezinta aproximativ aceeasi configuratie.

Daca in sistemul socialist bunastarea colectiva era produsa in cadrul unui mix economica-politic (statul orienta intreaga productie si distributie in asa fel incat obiectivele sale politice sa fie realizate), in sistemul capitalist occidental diferentierea dintre economie si politica in producerea bunastarii colective este transanta.

Am putea vorbi de doua mecanisme distincte de producere a bunastarii, unul primar prin intermediul economiei de piata si unul secundar prin mecanismele politicii sociale. Economia de piata ca producator primar prezinta o serie de limitari structurale in ceea ce priveste realizarea obiectivului final:

1) in primul rand din punct de vedere al producerii bunurilor necesare, putem identifica:

? distorsiuni ale cererii

Cererea pe piata trebuie sa exprime in mod efectiv necesitatile de consum ale populatiei. Pentru aceasta insa, consumul trebuie sa fie caracterizat prin doua caracteristici: rivalitate si excludibilitate.

? distorsiuni ale costurilor / beneficiilor

Este vorba despre costurile sociale (pe care le plateste colectivitatea) si beneficiile sociale (de care beneficiaza colectivitatea). Aceste costuri si beneficii, care nu sunt luate in consideratie in ecuatia producator / cumparator, sunt denumite tocmai din aceasta cauza externalitati. Omenirea se afla in fata necesitatii presante de a judeca productia bunurilor nu numai din perspectiva strict economica, ci dintr-una mai larga, sociala si umana.

? distorsiuni produse de monopol

Monopolul distorsioneaza atat pretul, cat si cantitatea produselor. Economistii au demonstrat ca situatia de monopol, indiferent daca este vorba de monopol de stat sau privat, duce la preturi ridicate si la subproductie.

Iata tipurile de bunuri care nu sunt produse optimal prin mecanismele pietei:

a) bunurile sociale sau publice pe care mecanismele pietei nu le-ar produce; acestea nu prezinta caracteristicile rivalitatii si excludibilitatii;

b) bunurile social dezirabile care sunt produse suboptimal;

c) bunurile social indezirabile care vor tinde sa fie supraproduse in raport cu necesitatile sociale;