Pagina documente » Drept » Aspecte criminologice privind delicventa juvenila

Despre lucrare

lucrare-licenta-aspecte-criminologice-privind-delicventa-juvenila
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-aspecte-criminologice-privind-delicventa-juvenila


Cuprins

Cuprins
INTRODUCERE 4
CAP. I DELICVENTA JUVENILA - CONSIERATII GENERALE 6
1.1. CONCEPT 6
1.2. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND DELINCVENTA JUVENILA iN ROMiNIA 10
1.2.1. Evolutia regimului penal al minorului in Rominia 10
1.2.2. Instrumente juridice internationale privind protejarea tinerilor. Promovarea si Protectia Drepturilor Copiilor: Justitia Juvenila 15
CAP. II INFRACTORUL MINOR - CAUZELE CARE DETERMINA DELICVENTA JUVENILA 21
2.1. ORIENTAREA BIOLOGICA 21
2.1.1. Teoria criminalului innascut 21
2.1.2. Teoria conditionarii fundamentata biologic 22
2.1.2. Teoriile constitutionale 23
2.2. ORIENTAREA PSIHOLOGICA 23
2.2.1. Profilul psihologic al copilului delincvent 26
2.3. INFLUENTELE NEGATIVE ALE FAMILIEI DEZORGANIZATE ASUPRA DEZVOLTARII COPILULUI SI ADOLESCENTEI 28
2.4. ABUZUL ASUPRA COPILULUI. DELIMITARI CONCEPTUALE. 30
2.4.1. Definirea abuzului 30
2.4.1. Neglijarea copilului ca forma de abuz 33
2.5. ESECUL SCOLAR SI INCAPACITATE SCOLARA 34
2.6. IMPACTUL MIJLOACELOR DE INFORMARE iN MASA 35
2.7. ORIENTAREA SOCIOLOGICA 37
2.7.1. Teoria dezorganizarii sociale 37
2.7.1. Teoria asocierilor diferentiale 39
2.7.3. Teoria subculturilor delincvente si teoria grupurilor de la marginea strazii 40
2.7.4. Teoria anomiei sociale 42
2.7.5. Teoria oportunitatii diferentiate. Esecul scolar. 43
CAP. III INFRACTIUNI SAViRSITE DE MINORI 44
3.1. SITUATIA STATISTICA PRIVIND EVOLUTIA FENOMENULUI INFRACTIONALITATII JUVENILE iN PERIOADA 1989 - 2000 44
3.2. FENOMENUL COPIII STRAZII 48
CAP. IV RASPUNDEREA PENALA SI POSIBILITATI DE RESOCIALIZARE A MINORILOR INFRACTORI 55
4.1. EVOLUTIA SISTEMULUI DE REEDUCARE A MINORILOR INFRACTORI DE LA ADOPTAREA CODULUI PENAL DIN 1969 PiNA iN PREZENT 55
4.2. MASURI EDUCATIVE SI PEDEPSE APLICATE 56
4.2.1. Consideratii generale 56
4.2.2. Masurile educative 58
4.2.3. Pedepsele pentru minori 65
4.3. MODALITATI DE INTEGRARE SI RESOCIALIZARE A MINORILOR DELICVENTI 68
4.4. PRINCIPII PRIVIND PREVENIREA SI TINEREA SUB CONTROL A FENOMENULUI DE DELICVENTA JUVENILA 75
4.5. MODALITATI PENALE DE APARARE SOCIALA SI PREVENIRE A DELICVENTEI JUVENILE 76
4.6. ELEMENTE DE PROTECTIE SI ASISTENTA SOCIALA CU IMPACT POZITIV ASUPRA FENOMENULUI COPII STRAZII 78
4.6.1. Masuri pe termen scurt 78
4.6.2. Masuri pe termen mediu 79
4.6.3. Masuri pe termen lung 80
4.7. TEST - CONTROL APLICAT PE UN ESANTION DE CONDAMNATI MINORI 80
4.8. ELEMENTE DE PROGNOZA A FENOMENELOR DE DELICVENTA JUVENILA SI UNELE MASURI CARE VIZEAZA PREVENIREA DELICVENTEI JUVENILE 84
BIBLIOGRAFIE 88
Cuprins

INTRODUCERE 4
CAP. I DELICVENŢA JUVENILĂ – CONSIERAŢII GENERALE 6
1.1. CONCEPT 6
1.2. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND DELINCVENŢA JUVENILĂ ÎN ROMÂNIA 10
1.2.1. Evoluţia regimului penal al minorului în România 10
1.2.2. Instrumente juridice internaţionale privind protejarea tinerilor. Promovarea şi Protecţia Drepturilor Copiilor: Justiţia Juvenilă 15
CAP. II INFRACTORUL MINOR – CAUZELE CARE DETERMINĂ DELICVENŢA JUVENILĂ 21
2.1. ORIENTAREA BIOLOGICĂ 21
2.1.1. Teoria criminalului înnăscut 21
2.1.2. Teoria condiţionării fundamentată biologic 22
2.1.2. Teoriile constituţionale 23
2.2. ORIENTAREA PSIHOLOGICĂ 23
2.2.1. Profilul psihologic al copilului delincvent 26
2.3. INFLUENŢELE NEGATIVE ALE FAMILIEI DEZORGANIZATE ASUPRA DEZVOLTĂRII COPILULUI ŞI ADOLESCENŢEI 28
2.4. ABUZUL ASUPRA COPILULUI. DELIMITĂRI CONCEPTUALE. 30
2.4.1. Definirea abuzului 30
2.4.1. Neglijarea copilului ca formă de abuz 33
2.5. EŞECUL ŞCOLAR ŞI INCAPACITATE ŞCOLARĂ 34
2.6. IMPACTUL MIJLOACELOR DE INFORMARE ÎN MASĂ 35
2.7. ORIENTAREA SOCIOLOGICĂ 37
2.7.1. Teoria “dezorganizării sociale” 37
2.7.1. Teoria “asocierilor diferenţiale” 39
2.7.3. Teoria “subculturilor delincvente” şi teoria “grupurilor de la marginea străzii” 40
2.7.4. Teoria “anomiei sociale” 42
2.7.5. Teoria “oportunităţii diferenţiate”. Eşecul şcolar. 43
CAP. III INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE MINORI 44
3.1. SITUAŢIA STATISTICĂ PRIVIND EVOLUŢIA FENOMENULUI INFRACŢIONALITĂŢII JUVENILE ÎN PERIOADA 1989 - 2000 44
3.2. FENOMENUL “COPIII STRĂZII” 48
CAP. IV RĂSPUNDEREA PENALĂ ŞI POSIBILITĂŢI DE RESOCIALIZARE A MINORILOR INFRACTORI 55
4.1. EVOLUŢIA SISTEMULUI DE REEDUCARE A MINORILOR INFRACTORI DE LA ADOPTAREA CODULUI PENAL DIN 1969 PÂNĂ ÎN PREZENT 55
4.2. MĂSURI EDUCATIVE ŞI PEDEPSE APLICATE 56
4.2.1. Consideraţii generale 56
4.2.2. Măsurile educative 58
4.2.3. Pedepsele pentru minori 65
4.3. MODALITĂŢI DE INTEGRARE ŞI RESOCIALIZARE A MINORILOR DELICVENŢI 68
4.4. PRINCIPII PRIVIND PREVENIREA ŞI ŢINEREA SUB CONTROL A FENOMENULUI DE DELICVENŢĂ JUVENILĂ 75
4.5. MODALITĂŢI PENALE DE APĂRARE SOCIALĂ ŞI PREVENIRE A DELICVENŢEI JUVENILE 76
4.6. ELEMENTE DE PROTECŢIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ CU IMPACT POZITIV ASUPRA FENOMENULUI „COPII STRĂZII” 78
4.6.1. Măsuri pe termen scurt 78
4.6.2. Măsuri pe termen mediu 79
4.6.3. Măsuri pe termen lung 80
4.7. TEST – CONTROL APLICAT PE UN EŞANTION DE CONDAMNAŢI MINORI 80
4.8. ELEMENTE DE PROGNOZĂ A FENOMENELOR DE DELICVENŢĂ JUVENILĂ ŞI UNELE MĂSURI CARE VIZEAZĂ PREVENIREA DELICVENŢEI JUVENILE 84
BIBLIOGRAFIE 88


EXTRAS DIN DOCUMENT

?Aspecte criminologice privind delicventa juvenila ?INTRODUCERE

Analiza conditiilor specifice societatilor actuale evidentiaza faptul ca in foarte multe tari se agraveaza si se extind fenomenele de devianta, marginalizare, delincventa si criminalitate.

Procesele accentuate de schimbare si transformare care insotesc evolutia oricarei societati au condus la aparitia unor noi fenomene sociale grave, acestea obligand nivele deosebit de alarmante, in special in tarile recent eliberate de sistemul totalitarist, intre care si Romania.

Procesul rapid de tranzitie a generat o criza ce afecteaza in special adolescentii si tinerii. O sursa importanta a acestei crize o reprezinta o anumita confuzie valorica in legatura cu modalitatile de promovare sociala in noua societate si de integrare in viata matura sau de pregatire pentru o astfel de viata.

Ca urmare criminalitatea a crescut foarte mult, oferind adolescentilor un cadru cu puternice influente negative. Din acest motiv, un loc aparte in aria problematicii deviantei este ocupat de cercetarile privind delincventa juvenila, fenomen cu implicatii negative atat pentru societate, cat si pentru destinul ulterior al tinerilor.

Numarul de adolescenti (14 – 18 ani) condamnati a cunoscut in Romania o crestere semnificativa. Acest fapt poate fi explicat pe de o parte prin acea ca saracia si inegalitatile economice afecteaza in mod special copiii si tinerii, iar pe de alta parte slabirea institutiilor de socializare (familie, scoala, organizatiile de tineret si copii) si agentilor de control administrativ si politienesc.

În consecinta un raspuns adecvat la intrebarea “de ce tinerii incalca normele penale?” presupune studierea atat a trasaturilor individuale, cat si a variantelor sociale care caracterizeaza situatia de viata a copiilor si adolescentilor, precum si a mecanismelor etiologice de producere a delincventei.

Este binecunoscut faptul ca, dintre factorii cu rol educativ si socializator, un loc esential il ocupa familia. Familiei ii revine in parte dificila misiune de edificare a personalitatii socio-culturale fiind, deci, responsabila de socializarea si insertia adecvata in societate a copiilor si adolescentilor. Confruntata astazi cu dificultati economice tot mai severe, la care se adauga si confuzia de valori, familia risca sa-si slabeasca capacitatea sa de supraveghere a procesului de socializare a tinerilor.

Cu toate acestea, trebuie inteles faptul ca evolutia comportamentului adolescentilor nu depinde numai de modalitatile de socializare familiala, ci si de un ansamblu de factori si instante educative: scoala, grup de prieteni, grup de munca, etc.

O importanta deosebita pentru societate o are si identificarea formelor si modalitatilor cele mai adecvate de realizare a educatiei morale a minorilor, de prevenire a comportamentelor deviante in randul acestora.

În explicarea factorilor care favorizeaza aparitia comportamentului delincvent juvenil, imi voi baza demersul teoretic si metodologic pe unele date de cercetare si principalele teorii elaborate in acest sens.

Pe langa analiza factorilor care genereaza aparitia delincventei juvenile, voi arata si aspecte legate de infractionalitatea juvenila, dar si mijloace de reinsertie sociala a tinerilor infractori.

CAPITOLUL I

1.1. CONCEPT

Conceptul de „delincventa juvenila” cuprinde doua notiuni distincte care trebuie precizate si anume conceptul de „delincventa” si cel de „juvenil”. desi ambii termeni au intrat in limbajul comun si par cu semnificatii bine determinate si univoce, ei sunt folositi adesea cu intelesuri diferite nu numai in vorbirea curenta, ci si in limbajul stiintific.

Termenul de „delincventa juvenila” nu este intalnit nici in legislatia penala in tara noastra, nici in dreptul pozitiv al altei tari. el este o creatie a doctrinei penale si a teoriilor criminologice sau sociologice in incercarile lor de a grupa o serie de infractiuni in functie de criterii de varsta considerandu-se, in mod justificat, ca faptele penale prezinta o serie de particularitati determinate de nivelul de maturitate biologica si cu precadere mintala a subiectului activ al infractiunii.

Conceptul de „delincventa juvenila” este sinonim in anumite limbi cum sunt, de pilda, romana, italiana, germana si franceza cu notiuni de criminalitate juvenila (criminalita giovenile, criminalité juve?ile). Cu toate acestea la origine, si anume in limba latina, aceste cuvinte aveau intelesuri diferite. Verbul „delinquere” avea conceptia de „ a gresi”, „a scapa din vedere”, “a lipsi”, in timp ce prin “crimen” se intelegea “crima la care se asociau semnificatiile de “scuzare” “imputare”, pricina a unui rau”.

Prin delincventa se intelege o serie de fapte ilicite, indiferent, indiferent daca au sau nu un caracter penal (fuga de la domiciliu, absenta repetata si indelungata de la scoala, precum si anumite fapte imorale care nu constituie infractiuni).

Este posibil si verosimil ca termenul de “delincventa juvenila” sa fi fost introdus si generalizat cu intentia [1 I. Pitulescu; “Delincventa juvenila”; Ed. Ministerului de Interne; Bucuresti; 1995; pg.39-42.

] de a nu se asocia conotatiile prea grave ale conceptului de “criminalitate” cu faptele comise de minori. Întrucat in vorbirea corecta din tara noastra si din alte tari (de exemplu Franta si Italia) cuvantul crima era asociat cu un regim sever de executare a pedepselor, s-a introdus prin acceptare tacita, si conceptul de “delincventa” care s-a generalizat in mod treptat in cazul minorilor, fara sa se elimine insa conceptul de “criminalitate”. De aceea ele continua sa fie folosite cu aceeasi semnificatie. În Franta si Italia termenul de “criminalitate juvenila” este intalnit cu precadere in literatura juridica in timp ce sintagma “delincventa juvenila” este folosita mai frecvent in studiile si cercetarile criminologice, sociologice si psihologice.

În unele lucrari referitoare la delincventa juvenila este intalnit si termenul de “predelincventa”. El desemneaza in mod nediferentiat fie situatia minorului care desi a savarsit o fapta prevazuta de legea (penala) nu raspunde totusi penal datorita varstei, fie situatia minorului care are un comportament imoral, fara ca faptele respective sa fie prevazute de legea penala. Se prezuma astfel ca minorul respectiv este un delincvent potential. Credem insa ca anchetarea anticipata a unei conduite ca fiind premonitorie pentru un comportament infractional viitor este improprie si nu reflecta o analiza conceptuala corecta. De aceea in unele legislatii cu caracter de ocrotire, cum este de exemplu in tara noastra sau in Franta, minorii aflati in asemenea situatii sunt incadrati in categoria “copiilor in pericol” de a comite fapte penale datorita conditiilor necorespunzatoare de mediu social si a unei ambiante imorale care favorizeaza sau poate induce comportamente deviante. Toate aceste observatii ne indreptatesc sa incadram in conceptul de delincventa numai faptele care intrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni si sa respingem asocierea acestui termen cu orice situatie care nu intruneste o asemenea situatie.

Conceptul de “delincventa” nu este sinonim cu notiunea de “devianta”. Sfera conceptului de “devianta” este mai larga si cuprinde ca forma particulara notiunea de delincventa. În acest sens s-a aratat ca devianta consta in “orice act, conduita sau manifestare care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii, ori ale unui grup social particular”.

Este un tip de comportament care se opune celui conventional si cuprinde nu numai incalcarile legii, ci orice “deviere” de conduita care are un caracter patologic constatat medical si reprezinta o abatere de la normele sociale, fiind definita sau perceputa ca stare de membrii unui grup social.

Din punct de vedere penal devianta penala cuprinde toate faptele prevazute de legea penala savarsite, chiar daca imprejurarile in care au fost comise sau anumite caracteristici de varsta ori privind starea mintala a autorilor sau eventualilor participanti sunt cauze legale de inlaturare a caracterului penal al faptei sau a responsabilitatii penale a faptuitorilor si se imparte in:

? criminalitatea adultilor – a persoanelor care au depasit varsta minoritatii civile si care au savarsit fapte care intrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, in speta “infractorii”;

? delincventa juvenila – a minorilor intre 14 si 18 ani care au savarsit cu discernamant o fapta care intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, in speta “delincventii minori”;

Deci delincventa juvenila se refera numai la grupa de varsta a minoritatii. Este necesara aceasta precizare deoarece unii cercetatori au inclus in acceptia acestui termen si categoria asa-numitilor “tineri adulti”.

Extinderea intelesului, adjectivului juvenil la grupe de varsta care au depasit pragul minoritatii este excesiva si nejustificata. În primul rand nu s-a ajuns la un consens in ceea ce priveste limita superioara a asa-numitei grupe de varsta a “tinerilor adulti”. Unii cercetatori se refera la grupa de varsta 19 – 27 ani, altii extind pana la varsta de 25 sau 35 ani. Argumentul invocat pentru includerea faptelor savarsite de acesti tineri in conceptul de “delincventa juvenila” nu mai este de natura strict psihologica sau psihosociala.

1.2. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND DELINCVENTA JUVENIL? ÎN ROMÂNIA

1.2.1. Evolutia regimului penal al minorului in Romania

Primele texte legale importante din secolul XIX care se refera la regimul penal al minorului, le gasim in Codul Penal din 1853 al lui Barbu Stirbei. El reproduce dispozitiile din Codul Penal francez din 1810 prevazute in art. 54 ca minorul de pana la 8 ani nu raspunde penal, fiind considerat iresponsabil. Este vorba despre o prezumtie absoluta (iuris et ab iure) de iresponsabilitate care nu putea fi inlaturata in nici un fel.

Art. 55 prevedea ca minorul intre 8 – 15 ani nu raspunde penal numai daca se dovedeste ca “acuzatul a lucrat fara pricepere”. Este intelesul cu care acest text se refera la notiunea de “discernamant”, care nu fusese inca adoptata ca neologism in limbajul juridic al epocii. Trebuie retinut ca din redactarea acestui articol “priceperea” era apreciata in functie de momentul savarsirii faptei si nu de cel al judecarii cauzei, iar obligatia stabilirii acestei stari de fapt ii revenea instantei de judecata.

Codul Penal din 1864

Prevederile Codului Penal Barbu Stirbei sunt preluate si introduse in Codul Penal din 1864 care prevede in Titlul VI – “Despre causele care apara de pedeapsa sau micsoreaza pedeapsa” ca:

“Art. 61 – Infractiunea comisa de un copil de 8 ani deplini, nu se pedepseste”.

“Art. 62 – Crimele sau delictele comise de un minor, ce are varsta de la 8 ani deplini pana la 15 ani deplini nu se vor pedepsi, daca se va decide de judecata ca acuzatul a lucrat fara pricepere”.

Atat minorul intre 8 ani impliniti si pana la 15 ani deplini care a actionat cu pricepere (discernamant), cat si minorul care a depasit aceasta varsta beneficiaza pana la etatea de 20 ani deplini de un regim sanctionator mai bland decat cel aplicat adultilor. Cu alte cuvinte, limita superioara de varsta a minoritatii penale este de 20 ani [2 Ibidem; pg. 58 – 63; 79 – 82.].

Codul Penal 1936

În forma sa initiala Codul Penal din 1936 continea urmatoarele prevederi referitoare la minoritatea penala: