Pagina documente » Politehnica » Atmosfera protectoarea vietii

Despre lucrare

lucrare-licenta-atmosfera-protectoarea-vietii
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-atmosfera-protectoarea-vietii


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

Introducere{p}

?INTRODUCERE

MOTTO: „Nunquam naturam mors vinceret;

est enim ea semper invicta”,

CICERO [1 Niciodata moartea nu va putea sa invinga natura; caci ea este intotdeauna de neinvins -CICERO-Tusculanate disputationes]

Termenul de „mediu” (environment, unwheinat, miliu) a fost folosit incepand din sec. al XIX-lea, in sens biologic, ca „ambianta naturala a vietuitoarelor”, ulterior in domeniul geografiei (K. Ritter, P.V. de la Blanche, S. Mehedinti s.a) si a fost definit ca „spatiu locuit si influentat de om”.

La originea sa, termenul de „mediu” a izvorat din substantivul englez „environment”, preluat apoi si in franceza sub forma de „l’environnement” si in alte limbi si a avut rol de a desemna „spatiul din jurul omului”. El a fost definit in „Le Grand Larousse” din 1972 ca fiind „ansamblul elementelor naturale si artificiale care conditioneaza viata umana”. Dictionarul „Webster” prefera o definitie generala a mediului, care ar fi „circumstantele, obiectele ori conditiile care inconjoara persoana” urmata de precizarea „ansamblul factorilor fizici, chimici si biotici (precum si climatul, solul si fiintele) care actioneaza asupra unui organism ori o comunitate ecologica si determina in definitie forma si supravietuirea lor”, la care se adauga „ansamblul conditiilor sociale si culturale care influenteaza viata unui individ ori a unei comunitati”.

La randul sau, „Conventia privind raspunderea civila pentru daune rezultand din exercitarea de activitati periculoase pentru mediu [2 Adoptata de Consiliul Europei, Lugano, 21.06.1993]„ (1993), il defineste in sensul ca acesta cuprinde „resursele naturale abiotice si biotice, cele precum aerul, apa, solul, fauna si flora si interactiunea intre acesti factori, bunurile care compun mostenirea culturala si aspectele caracteristice ale peisajului”.

Într-o acceptiune moderna, prof. Stefan Vancea defineste „mediul” ca fiind „totalitatea conditiilor energetice, fizice, chimice si biologice care inconjoara o fiinta sau grupurile de fiinte si cu care acestea se gasesc in relatii permanente de schimb” [3 Stefan Vancea, Curs de ecologie generala, Univ. A.I.Cuza, Iasi, 1972, p.17].

Legea 137/1995 a protectiei mediului defineste „mediul” drept „ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei : aerul, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune cuprinzand elementele precizate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale”.

În general, dupa cum se poate observa din analiza diverselor puncte de vedere exprimate, intalnim doua sensuri curente ale termenului de „mediu” [4 Mircea Dutu, Dreptul mediului -Tratat, vol.I, Edit. Economica, p. 50]:

a) cel reiesit si afirmat de stiintele naturii si aplicat la realitatile societatilor umane (abordarea ecologica), care il defineste drept „ansamblul de elemente si echilibre de forte concurente, de natura diversa, care conditioneaza viata unui grup biologic”

b) cel specific vocabularului arhitectilor si specialistilor in urbanism, care il considera drept „zona de contact intre un spatiu construit si mediul ambiant (natural si artificial)”;

Urmand indeaproape abordarea lui M. Prieur si avand in vedere laxitatea si diversitatea prevederilor juridice in materie, consideram ca este necesara o definitie legala globala cat mai exacta a mediului pentru a face astfel operationale diversele reglementari in materie. Din aceasta perspectiva, intr-o aproximatie generala, mediul constituie „ansamblul factorilor (naturali sau creati prin activitati umane) care actioneaza asupra conditiilor de viata existente ale omului [5 Rezolutia OIM din 27.06.1972]„ (societatii).

Notiunea de „mediu inconjurator” este una din notiunile fundamentale care sta la baza „Ecologiei” ca stiinta, fiind susceptibila in raport cu necesitatea punerii in valoare sau ocrotirii elementelor sale componente, de reglementare juridica.

Savantul roman Emil Racovita a definit „mediul inconjurator” ca fiind „totalitatea infaptuirilor, fenomenelor si energiilor lumesti ce vin in contact cu o fiinta, de care depinde soarta acesteia si a caror actiune provoaca o reactiune in zisa fiinta”.

În literatura juridica de specialitate si in reglementarile existente in diferite state, precum si in unele documente ale organizatiilor internationale se utilizeaza in acelasi timp cu notiunea de „mediu inconjurator”, expresiile de „mediu biologic”, „mediu ambiant” sau chiar „mediu uman”, ca variante ale acestuia, reflectand legaturile complexe dintre statutul social al omului si factorii politici, economici si culturali existenti in fiecare stat, avandu-se totodata in vedere dimensiunile acestei probleme pe plan international.

Se desprinde ca tendinta generala includerea in compunerea „mediului inconjurator” alaturi de elementele naturale si cele create de om, in interactiunea si interdependenta lor.

Dreptul mediului inconjurator este format din ansamblul complex al normelor juridice care reglementeaza relatiile ce se stabilesc intre oameni privind atitudinea lor fata de natura - ca element vital si suport al vietii - in procesul conservarii si dezvoltarii in scopuri economice, sociale si culturale a componentelor mediului inconjurator - naturale si artificiale - precum si relatiile legate de conservarea lor, care presupune protectie si ameliorare [6 Daniela Marinescu - op. cit., p. 51 ].

Pe plan intern, dreptul mediului inconjurator se conduce dupa urmatoarele principii [7 Daniela Marinescu - op. cit., p. 53, Legea 137/1995, art. 3]:

A) Principii de baza

a) principiul potrivit caruia protectia mediului inconjurator trebuie sa constituie un element esential al politicii economice si sociale a statului;

b) principiul exercitarii de catre stat a dreptului suveran de a exploata resursele sale naturale in asa fel incat sa nu aduca prejudicii altor state;

c) principiul prioritatii si bunastarii populatiei in comparatie cu alte scopuri de folosire a resurselor naturale ale mediului inconjurator;

d) principiul apararii factorilor naturali de mediu prin folosirea rationala a resurselor in functie de nevoi si pentru asigurarea dezvoltarii durabile;

e) principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor de mediu;

f) principiul prezervarii diversitatii biologice.

B) Principii decizionale

a) principiul interzicerii poluarii;

b) principiul participarii publicului la elaborarea si aplicarea deciziilor de mediu;

c) principiul poluatorul plateste.

Pe plan extern, dreptul mediului inconjurator se conduce dupa urmatoarele principii [8 Daniela Marinescu - op. cit., p.67 ]:

A. Principii de baza

a) principiul „sic utere tuo”;

b) principiul informarii si cooperarii intre state;

c) principiul bunei vecinatati;

d) principiul notificarii si consultarii;

e) principiul protejarii drepturilor individuale la un mediu sanatos;

f) principiul protejarii patrimoniului comun;

g) principiul prevenirii;

B. Principii specifice sau cu caracter restrans

a) principiul interzicerii poluarii;

b) principiul nediscriminarii;

c) principiul poluatorul plateste.

În vremea noastra nivelul atins de dezvoltarea economica, pe de o parte, si inmultirea populatiei globului si aspiratia generala spre bunastare, pe de alta parte, au dus la cresterea fara precedent a fenomenului de „poluare”, definita conform Regulilor de la Montreal, 1982 aplicabile poluarii transfrontaliere, in art. 1 ca fiind: „orice introducere de catre om in mediu, direct sau indirect, a unor substante ori energii cu efecte vatamatoare, de natura sa puna in pericol sanatatea omului, sa prejudicieze resursele biologice, ecosistemele si proprietatea materiala, sa diminueze binefacerile sau sa impiedice alte utilizari legitime ale mediului”.

Se considera ca poluarea este o problema a timpurilor noastre pentru ca amploarea si gravitatea proceselor poluante si realizarile stiintifice si tehnice ale omului modern au permis dezvoltarea constiintei riscurilor poluarii si ca urmare stabilirea unor masuri deosebit de severe pentru prevenirea si combaterea degradarii mediului [9 Daniela Marinescu - op. cit., p. 13].

Poluarea aerului, apei si solului au devenit o amenintare pentru viata si sanatatea oamenilor si are efecte nocive asupra florei si faunei, a bunurilor materiale si ingreuneaza desfasurarea normala a procesului de productie in industrie si agricultura.