Pagina documente » Istorie, Arte, Teologie » Camuflarea sacrului in profan. Starea paradisiaca

Despre lucrare

lucrare-licenta-camuflarea-sacrului-in-profan.-starea-paradisiaca
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-camuflarea-sacrului-in-profan.-starea-paradisiaca


Cuprins

Cuprins
Prefata 3
Argument 4
I. O perspectiva crestina a camuflarii sacrului in profan - starea paradisiaca 7
a) Sacrul si Profanul 7
b) Comuniunea omului cu Dumnezeu in paradis 16
c) Cum a fost posibila caderea; partializarea si falsa sacralizare 21
d) Spatiile teocosmice 31
II. Camuflarea sacrului in profan; doua situatii exemplare 39
A .Le mal du siecle 41
a) Angoase si rupturi 43
b) Elementele unei psihologii ale eului cazut 46
* izolarea 46
* erosul 48
* nelinistea 50
* ingaduinta fata de eul propriu 51
* acedia-melancolia 55
B. Cioran 58
a) Negarea lui Dumnezeu si non sensul vieti 59
b) indepartarea de Dumnezeu si mentinerea dialogului cu El 65
c) Apocalipticul cotidian si eshatonul refuzat 68
III. Moartea lui Dumnezeu - camuflajul deplin al Sacrului 73
a) inlocuirea sacrului cu istoria 74
b) Teama de moartea vazuta ca o trecere absurda in neant 79
c) Autonomizarea radicala a umanului 81
Concluzii 85
Bibliografie 87

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

{p}

?Prefata

Lucrarea de fata s-a nascut din reflexia asupra posibilitatii camuflarii sacrului in profan. Demersul si-a fixat ca punct de concentrare legatura omului cu sacrul, subiectul parandu-ni-se unul de actualitate. Intentia a fost aceea de a contura un circuit intreg al desacralizarii prin o multitudine de mijloace pornind chiar de la starea paradisiaca a omului si pana in zilele noastre. Proiectul este vast (fiecare persoana avand o perceptie unica in legatura cu sacrul) el permitand o dezvoltare mult peste limitele unei asemenea lucrari. Totusi incercam sa punem un inceput bun prin prezentarea celor ce urmeaza.

Modul camuflarii sacrului in paradis, asa cum l-am prezentat in prima parte a lucrarii, este in mare masura cel care a fost propus la cursul de filozofia religiei, predat in anul universitar 2001-2002 de catre indrumatorul nostru arhidiaconul conferentiar doctor Dorin Oancea. Putinele interventii in acest construct au fost semnalate in mod expres, la fel ca si ideile preluate din cugetarea altora.

Partea a doua a lucrarii contine o perspectiva proprie asupra amplului proces de camuflare, referindu-ne in special la doua situatii exemplare: „le mal de siecle” si „Cioran” pentru prima parte valorificand material de la Institutul Francez din Bucuresti netradus inca in limba romana.

Partea finala a lucrarii trateaza teologia „mortii lui Dumnezeu” ca fiind ultima creatie religioasa a lumii moderne. Este ultima etapa a desacralizarii ilustrand camuflajul deplin al sacrului sau mai bine zis identificarea lui cu profanul.

Argument

Se poate vorbi de o camuflare a sacrului in profan. Exista elemente care sa legitimeze o astfel de cercetare? Cand se produce secularizarea si in ce masura profanul poate deveni sacru? În ce masura o existenta radical desacralizata, fara Dumnezeu este susceptibila sa constituie un nou punct de plecare [1 Mircea Eliade, Îcercarea labirintului, ed. Dacia, Cluj Napoca, 1990, p.132]? Pana unde poate merge autonomizarea umanului si care sunt limitele ei?

Obiectul filozofiei religiilor il constituie legatura omului cu sacrul. Omul nu poate trai fara comuniunea cu sacrul, chiar prin procesul partializarii si al falselor valorizari comuniunea ramanand constitutiva. Prin pacat omul deformeaza propriul raport cu sacrul, sacrul nemaireprezentand pentru om ceea ce era inainte ci apare camuflat intr-o multitudine de elemente profane si implicit umanul are de suferit. Se ajunge la o degradare profunda a omului, el nemaifiind in stare sa-si inteleaga si sa-si realizeze menirea lucruri care ne conduc la un nonsens al vietii, ba chiar mai mult el este in stare sa propage

“o teologie a mortii lui Dumnezeu”.

Formele de camuflare a sacrului pe care le prezinta istoria omenirii sunt multiple cuprinzand mai multe etape care reflecta intelegerea lor.

Pentru omul modern sacrul este profanul; actualitatea empirica este realitate – alegerea pe care a facut-o omul modern de a trai exclusiv in lumea profana ne inchide automat accesul la sacru. Analizarea teoriei lui Eliade ne indica in mod limpede contrariul. De fapt, capacitatea de a recunoaste sacrul in profanul radical este chiar trasatura esentiala a oricarei religii, conform identificarii sacrului cu realul la Eliade. [2 Bryan S Rennie, Reconstituindu-l pe Mircea Eliade, ed. Criterion, 1999, p.39] Însa la orice grad de desacralizare a lumii ar fi ajuns, omul care a optat pentru o viata profana nu reuseste sa aboleasca total comportamentul religios – pana si existenta cea mai desacralizata pastreaza urmele unei valori religioase [3 Mircea Eliade, Sacrul si profanul, ed. Humanitas, Bucuresti, 1992, p.23].

Fiind creat din dragoste, aceasta dragoste il va face pe om sa tanjeasca mereu dupa divinitate, astfel incat: „nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici inaltimea nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Iisus Hristos Domnul nostru.” [4 Sfanta Scritura, ed. IBMBOR., 1968, Romani, 8.38-39]

Pe scurt, toate religiile, sub orice forma ar explica relatia lor cu lumea, prezinta mantuirea ca unire cu Dumnezeu, altfel spus, cu realitatea „cu totul alta”, fata de realitatile lumesti, sau la o forma de a fi si de viata diferita, incomparabila cu viata de pe pamant; un cer nou si un pamant nou in care Dumnezeu va fi totul in toate.” [5 Van der Leeuw, La religion dans son essence et ses manifestations, Paris, 1955, p.318-320]

Calde multumiri se cuvin tuturor celor care au contribuit printr-un sfat sau gand bun si m-au sustinut la realizarea acestei lucrari, in special distinsului indrumator arhidiacon conferentiar doctor Dorin Oancea. Bunul Dumezeu sa le rasplateasca tuturor truda.

“Orice inseles referitor la Dumnezeu trebuie sa aiba o fragilitate, o transparenta, o lipsa de fixitate trebuie sa ne indemne la revocarea lui si la stimularea unul spre altul dar pe linia lui. Daca intelesul ramane fix in mintea noastra marginim pe Dumnezeu in frontierele Lui sau chiar uitam de Dumnezeu, toata atentia noastra concentrandu-se asupra intelesului respectiv sau asupra cuvantului care-L exprima. În acest caz intelesul devine un “idol” adica fals Dumnezeu. Întelesul sau cuvantul trebuie sa faca mereu transparent pe Dumnezeu ca neancaput in el, ca depasind orice inteles, ca punandu-se in evidenta cand un aspect, cand altul al infinitei Lui bogatii.”