Pagina documente » Drept » Cetatenia in dreptul international public

Despre lucrare

lucrare-licenta-cetatenia-in-dreptul-international-public
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-cetatenia-in-dreptul-international-public


Cuprins

Cuprins
PLANUL LUCRARII 1
INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I ASPECTE PRIVIND CETATENIA iN DREPTUL INTERNATIONAL CONTEMPORAN 6
Sectiunea I Instrumente juridice internationale care reglementeaza dobindirea cetateniei in plan international 6
Sectiunea II Cetatenia in sistemul disciplinilor juridice 9
Cetatenia institutie a dreptului intern 9
Cetatenia institutie a dreptului public 10
Cetatenia in dreptul international privat 11
Sectiunea III Legea nr.21 din 1 martie 1991 care reglementeaza cetatenia Romina 14
CAPITOLUL II MODURI DE DOBiNDIRE A CETATENIEI 22
Sectiunea I Dobindirea cetateniei prin nastere 22
Jus Sanguinis 23
Jus Soli 24
Sectiunea II Dobindirea cetateniei prin Naturalizare 27
Sectiunea III Alte moduri de dobindire a cetateniei 29
Dobindirea cetateniei prin infiere 29
Dobindirea cetateniei in timpul minoritatii 30
Dobindirea cetateniei, in timpul minoritatii, prin adoptie 31
Dobindirea cetateniei, in timpul minoritatii ca urmare a dobindirii cetateniei de catre parinte sau adoptator 32
Dobindirea cetateniei prin repatriere 35
Dobindirea cetateniei prin casatorie 38
CAPITOLUL III MODURI DE PIERDERE A CETATENIEI iN PLAN INTERNATIONAL 42
SECTIUNEA I Retragerea cetateniei 42
SECTIUNEA II Renuntarea la cetatenia romina 50
CAPITOLUL IV ALTE ASPECTE CE DECURG DIN CETATENIE iN PLAN INTERNATIONAL 55
SECTIUNEA I Apatridia 56
SECTIUNEA II Bipatridia 61
SECTIUNEA III Extradarea 66
Fapte posibile de extradare 67
Cazuri in care extradarea poate fi refuzata sau nu este acordata 69
Regula specialitatii extradarii 71
Predarea extradatului si a obiectelor 73
SECTIUNEA IV Regimul juridic al strainilor 74
Conditia strainilor pe teritoriul Rominiei 78
CONCLUZII 80
BIBLIOGRAFIE 82

EXTRAS DIN DOCUMENT

? Cetatenia in Dreptul International Public?INTRODUCERE

Dintre toate problemele juridice, nici una nu este mai importanta ca cea a cetateniei: pentru stat, deoarece de numarul si atasamentul cetatenilor sai depind forta si puterea sa; pentru individ, deoarece de legaturile lui cu statul depind conditiile, private si publice, ale existentei sale, intreaga viata se afla implicata in aceasta legatura. [1 Barbu B. Berceanu, Cetatenia monografie juridica, pag.1]

În legislatia noastra nu s-a dat o definitie a cetateniei, decat intamplator, prin Leg.24/1971, art.1, in care institutia era privita dintr-un orizont mai larg, ca „expresie a relatiilor social-economice, politice si juridice dintre persoanele fizice si stat, deci o definitie sociologica, si, in care calitatea de cetatean era privita ca un „atribut de onoare, de mare responsabilitate, exprimand o pozitie etico-juridica apartenenta spirituala a cetateanului la aceasta, dar fara referire la obligatiile Statului, deci unilaterala.

Sublinierea definitiei dintre abordarea generala a institutiei si concretizarea ei intr-un stat la un moment dat va ajuta sa se evite falsele generalizari si falsele individualizari, individualizari generate de diferentele dintre nivelele economic, social si cultural ale societatilor. Este problema istoriei dreptului, este problema dreptului comparat.

De la inceput, vom avea a ne fixa intre conceperea cetateniei ca o institutie formala, cu continuturi diferite, tinzand cu usurinta catre universalizare si conceperea cetateniei ca institutie democratica, incluzand participarea cetateanului la exercitiul puterii de stat, conceptie la care ne vom opri.

Institutia prezentata se numeste, in legislatia romaneasca in vigoare, cetatenie, iar persoana fizica ce beneficiaza de ea cetatean. Numele institutiei evoca o lunga traditie (derivat din lat. civitatem = rom. cetate ); el apare in forma cetateniei din 1975, nume consacrat de legislatie cu consecventa, din 1948. Alte denumiri date institutiei pana atunci sunt inadecvate fie ca au, in principal, alta semnificatie (indigenat, suditenta, ori supusenie, nationalitate, resortisanta, cu corespondentul lor indigen, sudit, supus, national, resortisant, la care le adaugam pamantean, fie ca sunt depasite de limba (cetate, politie si chiar oras).

La randul lor, termenii cetatenie si cetatean au fost extinsi dincolo de cetate, adica de stat, astfel la intreaga planeta, sau au fost redusi la o localitate sau la o simpla institutie; de adaugat, in plus ca termenul cetatean este folosit si in alte sensuri, mai largi sau mai restranse, pentru care sunt termeni mai adecvati: persoana, resortisant, supus, cetatean activ.

Complicatia se mareste, in cazul unui studiu comparativ, care trebuie sa se refere si la corespondente dintr-alte limbi. În limbile neolatine occidentale citoyen (fr.), cittadino (it.), ciudadano (sp.), respectiv, pentru numirea institutiei, au pastrat mai mult intelesul de „cetatean activ”, „cetatean cu drepturi depline”, etc..folosind pentru termenii cetatean si cetatenia – de exemplu, in limba franceza-mai mult national si nationalité, la randul lor si acestea cu o bogata paleta semantica, in timp ce in termenul rus grajdanin, tradus in romaneste prin „cetatean” (grajdanstvo- „cetatenie”), tinde catre un inteles mai larg decat cel din limba romana, acela de „persoana.”

Nuantarile terminologice, de care depinde prezentarea fondului nu se opresc aici. La diferite discipline juridice, cuvantul cetatean are diferite semnificatii: dreptul constitutional (si, in general, dreptul intern) numeste cetatean pe cel care, in principal, este un titular de drepturi fata de statul caruia ii apartine – si acesta este intelesul luat in lucrarea de fata; dreptul international, public ori privat face, de obicei, abstractie de conditia cetateneasca a celui numit astfel, pentru aceasta ramura a dreptului interesand numai suveranitatea de apartenenta; asadar, prin cetatean, dreptul international este tentat sa numeasca orice resortisant, adica atit pe cetatean, cat si pe supus. Pe de alta parte, dintr-o inteleasa dorinta de a afirma demnitatea lor umana si de a evita sa-si precizeze o conditie inferioara, supusii vor prefera sa foloseasca, pentru a se numi, termenul resortisant (adica genul proxim), in timp ce cetatenii se vor numi cetateni, respingand pentru sine denumirea de resortisanti; de aici, restrangerea termenului de resortisant la intelesul de „supus”, de „omul de rand”, la cel de dictionare si, prin intermediul acestora, la cercetarea stiintifica, tulburand nejustificat o terminologie clara, a dreptului constitutional.

Nici incercarile de a eluda termenul nu duc la simplificare: a folosi (de exemplu), termenul roman nu inseamna totdeauna „cetatean (sau resortisant) roman”, ci si „locuitor al Romaniei”. [2 Barbu B. Berceanu, op. cit. pag.6]

Întelesul de roman trebuie interpretat in functie de context si de imprejurarile social-politice in care a fost folosit.

CAPITOLUL I ASPECTE PRIVIND CET?TENIA ÎN DREPTUL INTERNATIONAL CONTEMPORAN

Sectiunea I Instrumente juridice internationale care reglementeaza dobandirea cetateniei in plan international

Cetatenia, in sens larg este legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un anumit stat. [3 Grigore Gemanul, Drept international public, Bucuresti 1975, pag. 253]

Aceasta legatura se exprima prin totalitatea drepturilor si obligatiilor dintre o persoana si statul a carei cetatenie o poarta.

În dreptul international cetatenia nu se reduce insa numai la acea apartenenta juridica a unei pesoane fizice la un stat oarecare; ea presupune in plus o legatura juridica speciala, reflectata pe plan extern, pastrata si prelungita oriunde s-ar gasi persoana-cetatean, in statul sau de origine , in alt stat, pe mare, in aer sau in cosmos.

Raportul juridic al cetateniei astfel conceput este indisolubil legat de pesoana titularului ei; el apare odata cu omul si dureaza pana la disparitia sa, fiind permanent in timp si nelimitat in spatiu. În acest mod, suveranitatea statului se extinde asupra cetatenilor sai si dincolo de frontierile sale.

La randul lor, cetatenii, chiar atunci cand se gasesc in afara granitilor statului caruia apartin, isi pastreaza in intregime drepturile si obligatiile fata de acesta.

Reglementarea tuturor problemelor referitoare la cetatenie este de competenta exclusiva a statului.

Statul, prin legislatia sa interna, determina atat modurile de dobandire si pierdere a cetateniei cat si toate drepturile ce decurg din faptul apartenentei la un stat.

Notiunea de cetatean care deriva (din latinescul: civis romanus), apare in timpul orasilor-republici. Cetateni ai cetatilor vechi (Atena, Sparta, Roma), erau numai acei care, prin prezenta in adunarile populare din for sau agora, luau parte la rezolvarea treburilor politice.

Cu timpul statul roman a cucerit, rand pa rand, toate comunitatile libere, transformandu-se intr-un imperiu universal.

Prin edictul lui Caracalla, din anul 212 s-a acordat denumirea de cetatean tuturor locuitorilor imperiului. Ulterior cetatenia isi pierde continutul juridic. Romanii, apoi si bizantinii devin supusi ai imparatului.

În epoca feudala, conditia juridica a populatiei se exprima prin institutia supuseniei, care presupunea o mare sfera de obligatii si un numar foarte restrans de drepturi ale supusului fata de feudal.

În prima perioada a evului mediu, termenul de supus era sinonim cu acela de vasal. Mai tarziu, supusul devine dependent fata de puterea suprema de stat, concretizata in feudalul suprem, print, rege sau imparat, care dispunea dupa bunul sau plac, de viata personala si averea tuturor supusilor sai: „L? Etat c? est moi !” proclama regele Frantei Ludovic al XIV-lea.

În epoca instaurarii oranduirii capitaliste pentru a-si consolida puterea sa politica si economica, burghezia a cautat sa atraga de partea sa masa muncitoare, inlocuind supusenia prin cetatenie.

Una din lozincile burgheze revolutionare din Franta afirma ca „nu mai exista supusi”.

Declaratia Drepturilor Omului din anul 1789 a introdus termenul de „cetatenie” legandu-l de participarea la viata politica. În secolul urmator, ideea apare si in dreptul constitutional al altor state.

Institutia cetateniei si exercitiul atributelor sale nu se pot insa realiza, in plenititudinea lor, intr-o societate bazata pe exploatarea omului de catre om. În conditiile inegalitatii economice, caracteristica statelor burgheze, drepturile politice acordate oamenilor muncii sunt, in cea mai mare parte formale, ineficiente si limitate.

Pentru a-si mentine dominatia de clasa, burghezia imparte cetatenii in „activi”, adica cu drepturi depline putand participa la alegerea corpurilor legiuitoare si, „pasivi”, adica cei lipsiti de drepturi electorale.

Puterile coloniale practica insa sub forma accentuata discriminarea intre cetatenii metropoliei si locuitorii din colonii, cei din urma fiind lipsiti, printre altele, si de drepturile politice acordate cetatenilor din metropola.

În legislatia S.U.A se face deosebirea dintre „cetatean”, persoanele cu drepturi depline locuind intr-unul din statele contemporane si, „national” persoane aflate pe teritoriile si posesiunile externe ale S.U.A. si care nu poseda drepturile depline ale cetatenilor S.U.A. Astfel, locuitorii teritoriilor Virginia, Samua, Porto-Rico nu au dreptul sa aleaga si sa fie alesi in organele puterii de stat ale S.U.A. [4 Meitani George, Drept international public, Bucuresti 1930]

Cetatenia in tarile socialiste are un continut cu totul nou, un continut real democratic, prin determinarea clara si prin garantarea realizarii, in deplina egalitate, a drepturilor cetatenilor, cum sunt: dreptul la munca, dreptul la odihna, la asigurarea materiala in caz de incapacitate de munca, boala sau batranete, dreptul la invatatura, etc.

Existenta mai multor state, recunoasterea statelor intre ele, ca atare da posibilitatea raporturilor dintre cetatenii unor state diferite, care duc la aparitia a doua principii de drept international.

Cel dintai, principiul ca statul implicat de o cetatenie sa fie recunoscut de toate statele, ceea ce genereaza disciplina dreptului international privat, in care legile straine vin in concurenta cu legea autoritatii care judeca (ipoteza din care dreptul international are aspect de „jus publicum”) sau, in concurenta intre ele „jus privatum”.

Al doilea, principiu universal – formulat, dar neconcretizat – ca fiecare om sa aiba o cetatenie si numai una, principiu menit pe de o parte sa inlature situatiile de dubla cetatenie sau de apatridie, deopotriva de daunatoare ordinii de drept internationale, iar pe de alta parte sa asigure fiecarui om dreptul la conditia de cetatean, ceea ce implica o oarecare masura in reglementarea modului de dobandire sau de pierdere a cetateniei, materie apartinand dreptului international public. Constituirea natiunilor si a constiintei lor de sine, formularea principiului nationalitatilor, aplicarea acestuia in relatiile internationale au dus la dezvoltarea acestei ramuri de drept international public.

Sectiunea II Cetatenia in sistemul disciplinilor juridice

Cetatenia formeaza obiectul de reglementare a unor legi interne Constitutie, Cod civil, legi speciale – si a unor tratate internationale, constituie obiect de discutie a cursurilor si studiilor de drept constitutional si international. Batiffol, de exemplu, desi recunoaste ca obiectul cetateniei se afla la intretaierea mai multor ramuri ale dreptului, „la punctul de intersectie a ordinii interne cu ordinea internationala”, considera ca legatura cea mai intima cu dreptul international privat, ca ramura de drept privat, deoarece cetatenia este pentru dreptul constitutional (ramura de drept intern cu care, si dupa acelasi autor, cetatenia ar mai avea cea mai mare legatura) numai un element material, nu si formal; iar incorporarea reglementarii cetateniei in Constitutie argumenteaza, in continuare, legat de situatia specifica a tarii sale ar duce la dese schimbari, ea trebuind sa se adapteze situatiei demografice a tarii. [5 Barbu B. Berceanu, op. cit. pag.59]

Dimpotriva, in timp ce in dreptul public statul e obiectul (in dreptul constitutional) sau subiectul (in dreptul administrativ), in dreptul privat statul nu apare decat ca sursa de drept sau de sanctiune; a deosebi in dreptul international privat pe „nationali” de „straini” este similar cu a deosebi in dreptul comercial pe „comercianti” de „necomercianti”.

Cetatenia institutie a dreptului intern

Ca raport intre individ si stat, cetatenia nu poate fi, pentru un stat suveran, decat un raport de drept intern; si cu atat mai mult intr-un stat constituit in virtutea principiului nationalitatilor si intr-unul democrat, ale carui organe sunt direct dependente de competenta populatiei, de calitate, de un fel sau altul, ale celor ce o formeaza, de nivelul lor economic si cultural; organele de guvernamant sunt atat ca forma, cat si ca incadrare expresia, in cel mai inalt grad, a cetatenilor statului respectiv. Apoi, dreptul international privat – in cadrul carei discipline se caracterizeaza in principal institutia de catre unii autori – nu exista pentru ca exista cetateni, ci pentru ca exista pluralitate de suveranitati, fata de oamenii, asezarile etc. sunt diferite corelate, generand situatii juridice complexe, pe care dreptul international privat nu le rezolva arbitrar, ci numai in limitele determinate de ordinile juridice statale in discutie. Iar afirmarea ca „cetatenia intereseaza direct ordinea internationala – ea repartizeaza pe indivizi intre diferite State”, nu e realitate primara: presupunand ca ar exista pe glob un singur Stat, dreptul international ar disparea in timp ce raportul dintre cetatean si Stat va continua sa formeze o problema juridica: notiunea de cetatean ar avea intelesul de „om in raportul sau cu Statul”, tot astfel cum chiar astazi notiunea de pesoana (fizica) inseamna „om in raportul sau cu alti oameni” (inclusiv cu persoanele juridice).

Cetatenia institutie a dreptului public

E adevarat ca legislatia cetateniei a apartinut initial materiei Codului civil, ca prim titlu a primei carti a Codului francez din 1804 si, in mod asemanator, a Codului civil roman . Dar chiar in acea legislatie, se face diferenta intre exercitarea drepturilor civile si calitatea de cetatean – cea care-i recunoaste drepturile politice, Codul civil francez facand, in ce priveste drepturile politice, trimitere la principiile Constitutionale (neevocabile in Romania, in momentul promulgarii Codului civil), care, ca principiile dreptului international public, considera populatia ori cetatenii ca element al Statului.

Cetatenia apartine dreptului public prin aceea ca reglementarea ei nu formeaza obiectul unor tranzactii, prin aceea ca reprezinta legatura juridica esentiala intre individ si Stat. Însesi schimbarile in statutul familiei (casatoria, infierea) intre persoane cu cetatenii diferite pot fi obiectul unor conditionari din partea Statelor respective.

Cetatenia in dreptul international privat