Pagina documente » Limbi straine, Litere » Componenta mitologica a vocabularului romanesc. Reprezentari mitico-religioase si aspecte etimologice

Despre lucrare

lucrare-licenta-componenta-mitologica-a-vocabularului-romanesc.-reprezentari-mitico-religioase-si-aspecte-etimologice
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-componenta-mitologica-a-vocabularului-romanesc.-reprezentari-mitico-religioase-si-aspecte-etimologice


Cuprins

CUPRINS
Abrevieri 3
I. Introducere 4
II. Privire de ansamblu asupra materialului biblografic 8
III. Denumirile personajelor mitico-religioase din credintele populare rominesti. Probleme de etimologie. 13
IV. Consideratii despre credintele mitico-religioase ale rominilor (fondul cultural autohton; crestinismul popular; influente slave). Concluzii 73
Indice de cuvinte 81
Bibliografie: 83

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

COMPONENTA MITOLOGIC? A

VOCABULARULUI ROMÂNESC - REPREZENT?RI

MITICO-RELIGIOASE. ASPECTE ETIMOLOGICE

I. Introducere

Studierea credintelor populare este deosebit de importanta pentru elucidarea unor probleme legate de existenta unui popor, pentru istorie si etnografie, intrucat ele pot furniza date referitoare la etnogeneza, la relatiile dintre popoare. Se poate stabili o stransa legatura si intre studiul credintelor populare si istoria limbii unui popor, mai ales in cazul mitologiei, unde materialul lingvistic este o oglindire foarte fidela a continutului pe care il exprima si a evolutiei acestuia.

În lucrarea mea voi cerceta etimologiile numelor personajelor din mitologia romana si a unor personaje din calendarul popular, sfinti ai Bisericii Ortodoxe care au capatat atributele unor stravechi divinitati autohtone ale naturii, personaje pe care le voi numi figuri mitico-religioase.

Scopul principal al lucrarii este de a vedea in ce masura etimologia numelor reflecta originea personajelor mitice din folclorul romanesc (daca acestea au intrat o data cu numele in credintele noastre populare, daca denumirea a fost preluata pentru o straveche fiinta fantastica, sau daca atat aceasta, cat si numele ei sunt autohtone sau mostenite) si care este legatura dintre nume si fiinta numita prin el.

Ca principal mijlocitor intre spirit si materie, intre om si realitate, limbajul are un rol foarte important in procesul asimilarii de catre om a realitatii inconjuratoare, ceea ce in trecut a reprezentat o importanta sursa a mitologizarii. Exista parerea, impartasita de numerosi lingvisti si filologi, ca mitul deriva din diferitele denumiri ale zeitatilor ce personificau fortele si stihiile naturii.

În societatile primitive, cuvantul era considerat conssubstantial lucrului desemnat. El putea declansa forte greu de stapanit, de aceea puterea le era valorificata in incantatii, descantece, blesteme si chiar exorcisme. „Chiar dupa ce gandirea mitico-religioasa si-a pierdut rolul dominant in societatile traditionale, iar mitul a fost inlocuit cu basmul si legenda, cuvantul rostit sau scris continua multa vreme sa fie privit ca o entitate inzestrata cu puteri demiurgice, iar descifrarea numelui sa fie asimilata cu aflarea esentei nominatiei.” [1 I.EVSEEV, Cuvant, simbol, mit, Ed. Facla, Timisoara, 1983, pag.25] Astfel, etimologiile populare au fost un fel de istorie a lucrului denumit, o explicatie cauzala si totodata o modalitate de valorificare axiologica. Creatorul legendelor populare-arata Ov.Barlea– porneste adesea de la nume si cauta o explicatie mitico-lingvistica a „inceputurilor”, a „intemeierii” (v., in acest sens, legendele toponimice).

În societatile din trecut, acordarea numelui unui personaj sau zeitati aveau semnificatia unui act ritual si demiurgic. Voi incerca sa arat, prin relevarea etimologiei si sensurilor originare ale denumirilor si punerea lor in relatie cu esenta fiintei mitice denumite, ca exista o legatura foarte stransa intre numele si fiinta numita prin el, pornind de la ideea ca in culturile arhaice si traditionale numele nu era o eticheta aplicata personajului sau obiectului, ci era privit ca esenta si substitut total al sau, capatand astfel insusiri sacre sau forte magice. Prin urmare, cercetarea formei si etimologiilor mitonimelor poate oferi o cale directa si sigura de a descoperi semnificatiile stravechi ale realitatilor etno-culturale denumite prin cuvant.

Numele divinitatilor reprezinta nucleul oricarei etimologii. Adeseori, numele unui personaj mitologic ascunde in structura sa etimologica un mit condensat, iar partile acestui nume pot fi uneori gasite in fragmente de ritual. Se poate observa, si in cazul mitologiei romanesti, ca si atunci cand numele mitice s-au opacizat in timp, forma lor interna, structura morfologica, prezinta unele semne de compunere sau aglutinare a doua sau mai multe parti (v. Joimarita). Este evidenta si frecventa compuselor relativ transparente in sistemul mitologic romanesc.

Credinta foarte puternica existenta in cultura populara, conform careia rostirea numelui adevarat al unei divinitati poate atrage dupa sine declansarea fortelor malefice detinute de aceasta a dus la inlocuirea acestor nume prin epitete si eufemisme de tip kakofemic si encomiastic. Cred ca intre aceste nume si porecla exista numeroase asemanari, dintre care una foarte evidenta este aceea ca pornesc de la corespondenta dintre sensul numelui si anumite atribute ale fiintei numite (v.si cazul etimologiilor populare). Aceste corespondente pot fi de ordin fizic, moral, comportamental sau de functie (v.brehne-a brehni). Ca si in cazul poreclelor, aceste nume devin model al fiintei insesi, in sensul ca intre ele se afla o anumita potrivire si din informatia obtinuta prin cercetarea numelui, din corespondenta nume-numit, se obtin informatii asupra acesteia din urma.

O particularitate deosebit de interesanta si de mare importanta in evolutia semantica a unor cuvinte legate de credintele populare este legea tabu-ului, care actioneaza permanent, modificand uneori intr-un sens total neasteptat sensurile cuvintelor (v., pentru exemplificare, discutia asupra termenului diavol). Tot cu ajutorul datelor oferite de studierea credintelor populare putem explica, in unele cazuri, sensuri aparent bizare ale unui cuvant sau ramificatii surprinzatoare de sens, in cazul unor cuvinte derivate de la aceeasi radacina (v. discutia asupra cuvantului iazma).

De aceea, este necesara o cercetare etimologica pentru o cat mai precisa conturare a spatiului mitologic romanesc, a fiintelor fantastice care il populeaza, a originii si atributiilor lor.

Pentru excerptarea materialului necesar am folosit dictionarele explicative si mitologice ale limbii romane, diverse dictionare bilingve (rus-roman, maghiar-roman), pentru a vedea sensurile cuvintelor in limba de origine, precum si diverse lucrari de etnografie, folclor, mitologie, care mi-au slujit la definirea acestor figuri mitice.

Organizarea materialului s-a facut in ordine alfabetica, pentru ca, in cadrul unui cuvant titlu, am discutat si alti termeni sinonimici sau cvasisinonimici (v. discutia asupra cuvantului diavol), termeni care nu aveau aceeasi origine cu termenul de la care pornea discutia, ceea ce a dus la imposibilitatea organizarii materialului pe criteriul originii.

Acolo unde pentru un cuvant exista mai multe ipoteze etimologice, iar una dintre ele mi s-a parut mai convingatoare, am incercat sa arat acest lucru.

Înaintea corpusului propriu-zis al lucrarii (prezentarea termenilor, cu definirea fiintei fantastice denumite prin ei si prezentarea etimologiei lor), mi s-a parut necesara o privire de ansamblu asupra materialului bibliografic, in care m-am oprit, totusi, numai asupra titlurilor principale, lasand la o parte lucrarile care mi-au folosit doar partial.