Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

INTRODUCERE
Capitolul I
ISTORIA COMUNICARII VIZUALE
1. Pictura
2. Tiparul
3. Fotografia
4. Cinematograful
5. Televiziunea
Capitolul II
IMAGINEA VIZUALA iN MASS-MEDIA
1. Perceptia vizuala
2. Imaginea vizuala ca forma si mijloc de comunicare
3. Presa scrisa
3.1 Fotografia
3.2 Aparatul de fotografiat
4. Televiziunea
4.1 Televiziunea ca forma si mijloc de comunicare
4.2 Limbajul audiovizual
4.3 Modelul comunicarii interpersonale
4.4 Bazele psihologice ale limbajului audiovizual
5. Publicistica de televiziune
6. Elementele fundamentale ale imaginii de televiziune
6.1 Planul si unghiul
6.2 Miscarile de aparat
7. Montajul in televiziune
7.1 Functiile creatoare ale montajului
7.2 Corespondenta psihologica a montajului
7.3 Discursul vizual
Capitolul III
ELEMENTE DE DESIGN AL PUBLICATIILOR iN COMUNICAREA VIZUALA
1. Introducere in designul publicatiilor
2. Elemente de design
2.1 Tipul de caractere si aranjarea lor in pagina
2.2 Culoarea
2.3 Imaginile
2.4 Placheta numelui si coperta
2.5 Ritmul si succesiunea
2.6 Designul rubricilor permanente, al articolelor de fond si al grilei
2.7 Cuprinsul si rubricile permanente
2.8 Coperta revistei
3. Cuvinte si imagini
4. Relatiile vizuale
5. Directorii artistici si redactorii
6. Procesul de refacere a designului
Capitolul IV
STUDIU DE CAZ: COMUNICAREA VIZUALA iN REVISTA NATIONAL GEOGRAPHIC ROMiNIA
CONCLUZIE
ANEXE

Alte date

?

COMUNICAREA VIZUAL? ÎN MASS-MEDIA

INTRODUCERE

Zilnic, suntem asaltati de sute de imagini care se perinda prin fata ochilor nostri. Nu in muzee unde admiram tablouri, ci peste tot in jurul nostru, la televizor, pe internet, panourile publicitare de pe strada, in ziare sau in reviste. Traim intr-o cultura a informatiei vizuale. În nici o alta perioada a istoriei nu a existat o asa explozie a laturii vizuale a comunicarii, prin imagini. Si totusi, multi dintre noi nu le dam o mare importanta, nu intotdeauna dorim sa le descoperim intelesul, nu cunoastem puterea si influenta pe care pe care ele o au in vietile noastre, in societate si cum ele ne furnizeaza o parte din informatiile noastre despre lumea in care traim. O caracteristica a comunicarii din secolul al XXI-lea este imaginea, sau comunicarea prin imagini, folosind elemente vizuale pentru a transmite idei. Marcile, produsele, publicitatea si nu in ultimul rand mass-media se dezvolta pe aceasta latura a comunicarii prin elemente vizuale. O imagine functioneaza ca un stimul, ca o reprezentare care actioneaza asupra perceptiei si interpretarii. Lucrarea de fata trateaza modul in care comunicarea vizuala, ca parte a comunicarii de masa, este un mijloc de atingere a scopului si dorintei oricarui jurnalist si anume de a informa, de a transmite idei sau de a relata fapte. Ea reprezinta o resursa deosebita pentru domeniul jurnalistic.

Traim intr-o lume digitala, bazata pe informatii vizuale construite in asa fel pentru a capta ochiul, a construi branduri noi, a crea produse si servicii de succes. Cum comunica imaginile? Cum descopera oamenii intelesul lor? Cum circula imaginile in societate? În alte cuvinte, care sunt temeliile istorice ale comunicarii vizuale si principiile ei? Comunicarea vizuala constituie o parte importanta a comunicarii mediatice, mai ales datorita impactului pe care elementele vizuale le au asupra publicului. Comportamentul vizual uman se refera la modurile in care fiintele umane folosesc vederea si imaginile in viata de zi cu zi. Expertul Jürgen Streeck a sugerat chiar ca termenul „comportament nonverbal” sa fie inlocuit cu „comportament vizual”. Ca o componenta majora a comunicarii umane, comunicarea vizuala constituie centrul laturii vizuale a jurnalismului.

Am considerat importanta realizarea unei cercetari in acest domeniu deoarece, insasi natura meseriei de jurnalist implica procesul comunicarii. Jurnalismul trebuie sa stie sa profite din plin de orice mijloc de comunicare. Exploatarea laturii vizuale a comunicarii este cu atat mai importanta cu cat observam influenta deosebit de mare pe care imaginile din jur o au asupra noastra ca indivizi.

Voi incepe cercetarea privind comunicarea vizuala dintr-o perspectiva istorica. Care au fost primele forme ale comunicarii vizuale, in ce fel au evoluat ele, ce inventii importante au influentat aceasta sfera a comunicarii? Raspunsul la aceste intrebari vor pregati terenul pentru urmatoarea parte a lucrarii, familiarizandu-ne cu subiectul.

Am considerat ca prima forma a comunicarii vizuale pe care omul a descoperit-o si a folosit-o pentru a-si satisface nevoia de relationare cu semenii sai, de socializare, a fost reprezentarea grafica. Cu mult inainte de inventarea scrisului, oamenii au folosit pentru transmiterea ideilor, sentimentelor sau evenimentelor reprezentari vizuale ale acestora, prin care au incercat sa dea sens unui limbaj nonverbal. Considerand vazul ca pe un simt deosebit de important, s-au folosit de el in acest proces al comunicarii, reprezentand grafic realitatea in care traiau.

Pornind de la primele reprezentari vizuale, care sunt considerate a fi picturile rupestre, voi terce prin istorie urmarind cele mai importante momente care au afectat pictura. În Grecia antica si Europa medievala cele mai mutle cladiri erau pictate. Lucrarile conservate din Egipt ne ofera o perspectiva deasemenea interesanta asupra subiectului. Aparitia crestinismului a fost si ea un factor alterant al picturii, arta bizantina inflorind dupa caderea Constantinopolului. Cimabue si Giotto se numara printre reprezentantii cei mai de seama ai acestei perioade. Renasterea este considerata epoca de aur a picturii. Leonardo Da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Donatello, Sandro Botticelli, Paolo Uccelo, Raphael sau Titian sunt nume de de o importanta deosebita, artisti care au marcat pictura in mod decisiv. Barocul este reprezentat prin Caravaggio, Rembrandt si Vermeer. Odata cu Romantismul se ridica o noua generatie de pictori, cu tentinte de imortalizare a peisajelor, in detrimentul personajelor umane. Epoca romantica a fost apoi urmata de realism, unul dintre cei mai de seama exponenti ai acestei perioade fiind Coubret. Impresionismul si postimpresionismul ii aduce in scena pe Van Gogh, Paul Gauguin, sau Paul Cezanne. Mostenirea lasata de pictori ca Van Gogh sau Cezzane a fost esentiala in dezvoltatarea artei moderne. A aparut cubismul lui Picasso, futurismul, arta naiva, expresionismul, dadaismul, suprarealismul, constructivismul si alte curenteiar dupa al doilea razboi mondial apare arta abstracta. Voi incheia aceasta trecere in revista a picturii odata cu arta moderna. Tiparul vine sa revolutioneze comunicarea de masa, si implicit pe cea vizuala. Istoria comunicarii mediatice se va schimba pentru totdeauna. Odata cu tiparul apar cartile tiparite, ziarele, afisele, reclamele si publicitatea. Chiar daca primele prese de tiparit au fost inventate si folosite in China si Coreea, Gutenberg este cel creditat pentru aceasta inventie. Un efect al tiparului este accesul la educatie al paturilor sociale neprivilegiate. Vom vedea ca Evul Mediu se confrunta cu o problema a excedentului. Secolele urmatoare aduc cu ele imbunatatiri tiparului, ceea ce duce la o dezvoltare a comunicarii mediatice. Voi continua incursiunea prin istorie abordand fotografia, inventia si dezvoltarea acesteia, dupa care cea a imaginilor in miscare. Omului nu i-a fost de ajuns oprirea timpului, a avut nevoie de o apropiere mult mai mare de realitatea in care traia, dorind sa o redea cat mai fidel. Aceasta dorinta este preluata apoi si folosita de televiziune, conturandu-se astfel domeniul pe care il cunoastem azi sub denumirea de audiovizual.

Perceptia vizuala sta la baza comunicarii vizuale. Felul in care privim, cautam informatia vizuala, o selectam si o interpretam reprezinta punctul de plecare al oricarei cercetari in acest domeniu. Procesul de emisie si receptare a informatiilor pe cale vizuala reprezinta un act de comunicare care, la fel ca oricare alte tipuri si forme de comunicare, poate fi incadrat intr-una din formulele fundamentale ale teoriei comunicarii, iar formula lui Laswell descrie complet acest proces. Abordand tipologic comunicarea vizuala din mass-media, voi aborda in primul rand presa scrisa, fiind cea mai veche forma de jurnalism existenta. I. Maxim Danciu face referire la presa scrisa in lucrarea domniei sale Mass-media. Modernitate, postmodernitate, globalizare: „Fata de alte mijloace de comunicare in masa, presa scrisa este totodata incarcata si cu un mai mare prestigiu si este aureolata de o anumita respectabilitate tocmai pentru ca solicita intr-o mai mare masura o atentie sporita, o participare mai activa a inteligentei celor care o urmaresc.” [1 I. Maxim Danciu, Mass-media. Modernitate, postmodernitate, globalizare, Tribuna, Cluj-Napoca, 2005, p. 50.]

Parca mai accentuat ca in orice alta forma de jurnalism, comunicarea vizuala se manifesta cel mai acut in audiovizual, si anume in televiziune. Voi avea in vedere in ce fel este televiziunea o forma de comunicare, iar apoi voi explica in ce consta limbajul audiovizual. Televiziunea incearca sa transmita idei dupa modelul comunicarii interpersonale. Publicistica de televiziune este un alt domeniu important de dezbatut, atunci cand vorbim despre audiovizual. Elementele fundamentale ale imaginii de televiziune sunt extrem de importante din perspectiva demersului asupra comunicarii vizuale in jurnalism. Miscarile de aparat, cadrele, montajul sunt elemente prin care jurnalistul de televiziune comunica.

În cei mai simpli termeni, o revista este un mijloc vizual de comunicare a ideilor. Abordarea vizuala si cuvintele lucreaza impreuna pentru a imbunatati procesul de comunicare. Cu toate aceste, in primele zile ale revistelor si ziarelor, cuvantul tiparit era atotstapanitor. Timpurile si tehnologia au adus schimbari ceea ce a facut posibil ca fotografiile, ilustratiile si aranjamentul in pagina sa devina elemente vitale ale procesului de comunicare. Iata si motivul pentru care consider importanta oprirea asupra catorva elemente de design al publicatiilor. Studiul de fata ofera o perspectiva de ansamblu asupra comunicarii jurnalistice realizate prin metode vizuale. Ultima parte a lucrarii contine un studiu de caz pe editia in limba romana a revistei National Geographic si concluzia.

Capitolul I

ISTORIA COMUNIC?RII VIZUALE

Oamenii s-au folosit inca din cele mai vechi timpuri de imagini si reprezentari vizuale pt a comunica idei, fapte, evenimente, actiuni. Vazul este unul dintre simturile cele mai importante folosite in procesul comunicarii si oamenii au observat acest fapt. Ei s-a folosit in din cele mai vechi timpuri de reprezentari ale realitatii pentru a comunica inte ei sau pentru a lasa o dovada trecerii lor prin istorie posteritatii. Pentru ca primele astfel de reprezentari au fost prin pictura, sa ne oprim pentru un timp asupra acestui mijloc de comunicare vizuala pentru a intelege mai apoi evolutia acestui tip de comunicare, pictura contituind inceputul reprezentarilor vizuale.

1. Pictura

Putem defini pictura ca fiind tehnica aplicarii unui pigment cu un agent de lipire pe o suprafata, precum panza, hartie sau un perete. Sensul artistic al termenului se refera la adaugarea activitatii descrise mai sus a unor elemente de desen si compozitie pentru exprimarea expresivitatii si intentiilor conceptuale ale pictorului. Pictura este deasemenea folosita pentru a exprima motive, teme, idei si stari sufletesti.

Putem spune despre culoare, ca reprezinta pentru pictura ce sunetul reprezinta pentru muzica. Chiar daca este subiectiva, are efecte psihologice vizibile, care pot sa difere de la o cultura la alta. Daca in Vest, de exemplu, negrul este perceput ca o culoare de doliu, in alte culturi locul lui e luat de alb. Începand cu cubismul, artistii moderni au extins acest concept de pictura astfel ca in prezent acesta include colajele, sau lucrari in care sunt folosite materiale precum cimentul, nisipul, paiele sau lemnul, ceea ce nu putem numi pictura in sensul strict al cuvantului. Arta moderna a schimbat accectul de pe valorile istorice pe cele conceptuale.

Primele reprezentari vizuale sunt considerate picturile rupestre, ceea ce sustine ideea ca oamenii s-au folosit de elementele grafice pentru a exprima idei sau evenimente cu mult timp inaintea descoperirii scrisului. Cele mai vechi picturi rupestre sunt cele de la Grotte Chauvet din Franta, datate de unii istorici ca avand aproximativ 32000 de ani vechime. Acestea sunt gravate si pictate cu rosu ocru si pigment negru reprezentand cai, rinoceri, lei, bizoni, mamuti sau oameni, de cele mai multe ori vanand. Astfel de pesteri ai caror pereti sa fie pictati au mai fost descoperite in Franta, Spania, Portugalia, China, Australia etc. mai multe teorii au fost emise cu privire la picturile rupestre, fara ca sa se fi ajuns la o concluzie obiectiva. Unii sustin ca oamenii preistorici au pictat animalele in scopul de a le captura spiritul si sa le vaneze mai usor, altii vad in ele un omagiu adus naturii, iar unii sunt de parere ca erau o forma de exteriorizare a unei nevoi de baza a fiintei umane, si anume comunicarea. Se poate spune totusi ca pictura, ca multe alte forme de manifestare artistica, sunt puternic legate de constiinta religioasa sau spirituala, amintindu-ne de esenta si existenta noastra spirituala.

În Grecia antica si Europa medievala, cele mai multe cladiri erau pictate, din pacate decoratiile au fost distruse odata cu trecerea timpului, pastrandu-se in schimb in Egipt lucrari care sa ne ofere o perspectiva asupra importantei picturii din vremea respectiva. În Egiptul antic, o civilizatie care dadea o importanta deosebita arhitecturii si formelor, gasim o varietate de picturi murale in temple sau pe cladiri. Reprezentarile grafice, simbolice, mai apoi din ce in ce mai realiste au ca si caracteristica comuna simetria. Pictura egipteana se afla in stransa legatura cu limbajul scris al acestei culturi, avand un rol esential in manuscrisele egiptene. În fapt, simbolurile pictate sunt printre cele dintai forme ale limbajului scris. La nord de Egipt, in insula Creta s-a dezvoltat civilizatia minoica. Picturile descoperite pe peretii palatelor, cum ar fi cel din Knosos, sunt similare cu cele egiptene. Grecia antica a avut pictorii ei, la fel cum a avut sculptorii si arhitectii ei, din pacate insa nici o opera nu a rezistat pama in zilele noastre. Au ramas doar scrise doar descrierile contemporanilor lor sau copii romane dupa aceste opere. Cativa pictori faimosi despre care exista marturii scrise sunt Apelles, Zeuxis si Parrhasius. Pictura romana nu are o caracteristica specifica, fiind asemanatoare cu cea greaca.

Odata cu aparitia crestinismului pictura a cunoscut o abordare noua. Arta bizantina a inflorit dupa caderea Constantinopolului in secolul al V-lea. În arta bizantina, icoanele erau principala forma de pictura, de obicei figuri statice ale sfintilor pictate pe un fundal auriu, fiind vazute ca oglindiri pamantene ale divinului. Cimabue si Giotto sunt considerati a fi cele mai proeminente personalitati medievale ale picturii in cultura vestica. Cimabue a dat o nuanta mai dramatica si mai realista artei sale, avandu-l ca ucenic pe Giotto, care a continuat viziunea maestrului sau. [2 Asa Briggs, Peter Burke, Mass-media. O istorie sociala. De la Gutenberg la Internet, Polirom, Bucuresti, 2005, pp. 19-21.]

O forma aparte de pictura in Evul Mediu au constituit-o manuscrisele iluminate. Aceasta forma de arta a fost folosita pana la inventarea tiparului in secolul al XV-lea. Calugarii copiau Biblii sau alte carti, pe care mai apoi le decorau manual cu picturi miniaturale.

Renasterea este considerata epoca de aur a picturii. În Italia artisti ca Leonardo Da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Donatello, Sandro Botticelli, Paolo Uccelo, Raphael sau Titian au dus pictura la un nivel superior prins studierea anatomiei umane si a proportiilor. Pictori flamanzi si germani precum Albrecht Dürer, Lucas Cranach, Matthias Grünewald, Van Eyck, Hieronymous Bosch sau Pieter Brueghel au jucat un rol esential in arta renascentista, avand o abordare diferita, inclinand din ce in ce mai mult spre realism si mai putin inspre idealizari. În Renastere pictura a inceput sa fie vazuta independent de arhitectura si mai mult ca o arta cu valoare intrinseca.

Caravaggio, Rembrandt si Vermeer sunt cei trei mari pictori ai barocului. Caravaggio este mostenitorul picturii umaniste din Renastere, socandu-si de multe ori contemporanii prin compozisiile lui realiste si dramatice. Rococoul ramane un subgen al barocului, mult mai usor, deseori frivol si erotic, necesitand mai putina tehnica. Dupa decaderea rococoului o noua generatie de pictori s-a ridicat odata cu Romantismul. Tendintele erau de a imortaliza peisaje si colturi de natura in detrimentul personajului uman, suprematia ordinii naturale asupra vointei omului. Figurile proeminente ale picturii romantice sunt J. M. W. Turner, Caspar David Friedrich si John Constable, impreuna cu Camille Corot, Arnold Böcklin si Francisco Goya. În a doua jumatate a secolului al XIX-lea Realismul a luat locul Romantismului, unul dintre expronentii sai de marca fiind Coubret. A urmat Impresionismul si Postimpresiniosmul cu artisti ca Van Gogh, Paul Gauguin, sau Paul Cezanne.

Mostenirea lasata de pictori ca Van Gogh sau Cezzane a fost esentiala in dezvoltatarea artei moderne. A aparut cubismul lui Picasso, futurismul, arta naiva, expresionismul, dadaismul, suprarealismul, constructivismul si alte curente. Dupa al doilea razboi mondial apare arta abstracta, iar ca raspuns la aceasta tendinta apare pop-artul cu artisti ca Andy Warhol si Roy Lichtenstein care incearca sa transforme cultura populara si de masa in arta. Arta moderna tinde sa submineze sau sa se opuna tehnicilor si subiectelor clasice, cu toate acestea in secolul XX pictori importanti au continuat sa practice tehnici sugestive cu subiecte contemporane, enumerandu-i dintre acestia pe Edward Hopper, Balthus, Francis Bacon sau Lucian Freud. Ei nu pot fi asociati cu stilurile prezentate mai sus, fiind vazuti ca outsideri.

2. Tiparul

Sa ne intoarcem insa inapoi in timp pana in secolul al XV-lea, cand istoria a fost schimbata pentru totdeauna de o inventie care va face inconjorul lumii. Aceasta inventie poate fi considerata punctul de plecare al mediaticii. Odata cu ea apar cartile tiparite, ziarele, afisele, reclamele si publicitatea. I. Maxim Danciu scria despre inventarea tiparului in cartea Mass-media. Modernitate, postmodernitate, globalizare:

„Pentru multi specialisti din domeniul comunicarii, istoria mediilor moderne de comunicare incepe cu inventarea tiparului de catre Gutenberg in 1434 (1439), inventie ce va deschide o noua era in istoria omenirii. Inventarea si utilizarea tehnicilor (de tipar, telegrafie, telefoane, cinema, radiodifuziune, teledifuziune etc.) au constituit suportul dezvoltarii mijloacelor moderne de comunicare.” [3 I. Maxim Danciu, op. cit., p. 7.]

Consider ca este importanta o trecere in revista a aparitiei acestei inovatii numite „tipar”. Dupa cum afirmam anterior, unul dintre evenimentele care marcheaza in mod decisiv secolul al XV-lea si istoria omenirii este inventarea tiparului de catre Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg (1398-1468), metalurgist si inventator german nascut in orasul german Mainz in familia negustorului Friele Gensfleisch zur Laden, care a adoptat numele de familie „zum Gutenberg” dupa cartierul in care se mutase familia sa. [4 Victor Scholderer, Johann Gutenberg: The Inventor of Printing, Trustees of the British Museum, Londra, 1963, p 9.] El este renumit pentru contributia sa in ceea ce priveste tehnologia tiparului si este creditat cu inventarea unui nou tip de presa tipografica ce folosea, pentru prima data in Europa, litere mobile fabricate dintr-un aliaj metalic si cerneala pe baza de uleiuri. Acest nou tip de presa tipografica avea un principiu asemanator preselor de struguri, de unde unii istorici sustin ca s-ar fi inspirat. Originea exacta a primelor prese ale lui Gutenberg este aparent necunoscuta, mai multi autori considerand ca presele sale initiale adaptari ale unor prese mai vechi deja existente. Inventarea de catre Gutenberg a presei cu litere mobile in Europa reprezinta insa o substantiala imbunatatire a presei fixe, care era deja utilizata. Combinand aceste elemente intr-un sistem de productie, inventia sa a permis tiparirea rapida a materialelor scrise si o explozie a informatiei in Europa renascentista.

Trebuie mentionat ca presa de tiparit a fost conceputa si dezvoltata in China si Corea, unde inca din secolul al VI-lea d. H. se foloseau presele de tiparit din lemn, sau asa numitele prese fixe. Acest tip de tipar, folosit in China, functiona in felul urmator: foile de hartie erau presate de blocuri de lemn in care fusesera gravate textul si ilustratiile. Presa fixa a fost folosita in Asia de Est cu mult timp inaintea lui Gutenberg, in China secolului al XII-lea existand un numar destul de mare de biblioteci in care se aflau zeci de mii de carti tiparite. Cel mai vechi document tiparit pastrat pana in ziua de azi este o lucrare religioasa budista descoperita recent in Corea si datata ca fiind din anul 751 d.H. Cea mai veche carte tiparita prin complicatul procedeu al tiparului din lemn si pastrata pana azi, „Sutra de diamant”, a fost tiparita in anul 868. Presa cu caractere mobile a fost inventata in anul 1041 d.H. de Bi Sheng, in timpul dinastiei Song in China, iar 200 de ani mai tarziu aceasta tehnologie ajunge si in Corea, datorita lui Chwe Zoon Eyee in timpul dinastiei Goryeo. Cea mai veche lucrare tiparita cu presa cu caractere mobila este cartea numita Jikji, tiparita in anul 1377, in Corea. Presa de tiparit cu caractere mobile nu a fost insa atat de utilizata ca in Europa Renasterii datorita complexitatii alfabetului folosit.

Sunt putine dovezi care sa indice ca tehnologia asiatica ar fi patruns in Europa datorita relatiilor comerciale din acea perioada, totusi acest lucru nu este exclus. Nu se poate spune cu siguranta nici daca Gutenberg cunostea aceste tehnici sau le-a inventat independent, dar din cauza diferentelor majore in ceea ce priveste tehnica folosita in se presupune ca nu le cunostea. Ce se poate spune cu siguranta este ca Gutenberg a introdus si dezvoltat metode eficiente pentru producerea cartilor, ceea ce a avut ca efect cresterea masiva a numarului de texte tiparite in Europa. Gutenberg a inceput experimentele cu tipografia din metal dupa ce s-a mutat din orasul natal Mainz la Strassburg in jurul anului 1430. Stiind ca tiparul cu blocuri de lemn implica mult timp si eforturi financiare destul de mari, Gutenberg ajunge la concluzia ca blocurile metalice puteau fi reproduse mult mai repede, odata ce era construita o matrita.

Prima lucrare tiparita a inventatorului german a fost Ars Miror, fragment din lucrarea lui Aelius Donatus despre gramatica limbii latine, numarand aproximativ 24 de copii. Biblia lui Gutenberg, cunoscuta si sub numele de „Biblia de 42 de randuri” sau „Biblia Mazarina”, tiparita in latina vulgara, a fost prima lucrare produsa in masa, in 23 februarie 1455. Inventatorul a demonstrat astfel puterea presei de tiparit prin vanzarea de copii ale Biliei in doua volume, numarand in total 1282 de pagini, pentru pretul de 300 de florini fiecare. Paginile cartii nu erau numerotate, nu existau spatii intre cuvinte si paragrafe. Chiar daca suma era echivalentul castigului pe trei ani a unui cleric, aceasta Biblie este cu mult mai ieftina decat o biblie manuscrisa, pentru care un singur calugar avea nevoie de pana la 20 de ani pentru a o transcrie. Se estimeaza ca ar fi fost produse un numar aproximativ de 180 de exemplare dintre care 45 pe hartie pergament iar restul de 135 de copii pe hartie normala. Producerea acestor 180 de copii ale Bibliei a durat trei ani, timpul necesar pentru copierea de mana a unui singur exemplar. În acest moment mai exista 11 exemplare complete pe pergament, o singura copie a Noului Testament pe hartie de pergament si 45 de exemplare complete pe hartie, cele mai multe dintre ele aflandu-se pe teritoriul Germaniei. [5 Edwin Emerson, Incunabulum Incunabulorum: The Gutenberg Bible on Vellum in the Vollbehr Collection, Tudor Press, New York, 1928, 9.]

Dezvoltarea tiparului a revolutionat comunicarea si producerea de carti ducand la facilitarea accesului la educatie pentru paturile sociale neprivilegiate. În 1469 o presa de tiparit a fost construita in Venetia, in 1500 numarul tipografilor din oras ajungand la 417. Johann Heynlin a pus in functiune un tipar si la Paris in anul 1470, iar 6 ani mai tarziu inventia lui Gutenberg a ajuns si in Anglia, unde a fost dezvoltata de William Caxton. Italianul Juan Pablos infiinteaza o tipografie la Mexico City in 1539, iar ceva mai tarziu, in 1628 tiparul ajunge si in America de Nord, la Massachusetts Bay, gratie lui Stephan Day. În Rusia presa apare mult mai tarziu, in secolul al XVIII-lea, cand tarul Petru cel Mare intemeiaza o tipografie la Sankt Petersburg (1711). Opt ani mai tarziu Senatul va dispune si el de o tiparnita proprie, urmat fiind de Academia Navala in 1721 si de Academia de Stiinte in 1727. Revolutia tiparului nu a depins doar de tehnologie, ci intr-o mare masura si de conditiile sociale si culturale, care nu au fost de fiecare data favorabile raspandirii lui. Unul din obstacolele care au stat in calea raspandirii lui a fost absenta laicilor care stiau sa citeasca. Islamul a fost deasemenea un obstacol, sultanul Selim I emitand un decret in anul 1515 in care era stipulat ca toti cei care foloseau tiparul vor fi pedepsiti cu moartea. În Imperiul Otoman prima tiparnita a aparut doar in secolul al XVIII-lea. Aparitia ziarelor la inceputul secolului al XVI-lea creaza deasemenea un anumit sentiment de agitatie.

În Anglia, in 1622 apare primul ziar de success, The Weekly Neews, urmat de alte cateva in anii 1640 si 1650, dar primul ziar in adevaratul sens al cuvantului a fost London Gazette in 1666, care timp de o generatie a fost singurul ziar permis oficial. [6 The Columbia Encyclopedia, Sixth Edition 2004, Columbia University Press, New York, 2004, p. 33995.] În America, primul ziar apare la Boston in 1690, sub numele de Publick Occurrences. Fiind publicat fara acordul autoritatilor a fost imediat suprimat, editorul arestat si toate copiile distruse. A ramas uitat pana in 1845 cand singurul exemplar existent a fost gasit in Biblioteca Britanica. Primul ziar de suces a fost Boston News-Letter, al dirigintelui de posta postmaster John Campbell in 1704. Desi a fost subventionat de autoritatile coloniale experimentul a fost in pragul esecului, avand un tiraj mic. Doua alte ziare au aparut in 1720 in Philadelphia si in New York, iar a patra putere stabilindu-se treptat si in lumea noua.

Daca Evul Mediu este caracterizat de lipsa acuta a cartilor, la sfarsitul secolului al XVI-lea „problema devenise una a excedentului” [7 Asa Briggs, Peter Burke, op. cit., p. 27.], dupa cum considera Assa Brigs si Peter Burke. Bibliotecile devin odata cu trecerea timpului neincapatoare, fiind necesara o sortare a cartilor pe rafturi, actiune ce avea ca rezultat gasirea lor cu usurinta. Apar asa numitele carti populare, ilustrate, carti de mici dimensiuni in care de multe ori imaginile nu aveau legatura cu textul, conceptul de comercialitate fiind introdus si in lumea cartilor. Acestea erau mai ieftine, accesibile populatiei si erau vandute de buchisti. Ca exemplu mentionez „biblioteca albastra”, carti populare frantuzesti numite asa din cauza hartiei pe care erau tiparite, o hartie de proasta calitate folosita la impachetarea zaharului, de culoare albastra. Centrul major de productie al acestei biblioteci este orasul Troyes in nordul Frantei. Subiectele abordate in aceste carti tin de vietile sfintilor sau de istorii cavaleresti, fiind considerata o „literatura escapista sau chiar o forma de tranchilizant si ca ea reprezenta difuzarea in jos, catre mestesugari si tarani, a unor modele culturale create de catre cler si nobili pentru cler si nobili” [8 Ibidem., p. 30.], ceea ce este o exagerare, pentru ca aceste carti erau citie si de femeile nobile.

În secolul al XVI-lea munca in domeniul tipografic a inceput sa se divizeze si sa se specializeze, iar structurile ce ofereau sustinere editorilor au devenit din ce in ce mai complexe. Daca initial atelierele tipografie timpurii aveau propriile magazine in care isi vindeau produsele, intre 1500 si 1700, in urma divizarii muncii, editorii au fost cei care au luat locul magazinelor detinute de ateliere. În acest fel caracterul comercial al tipariturilor din aceasta perioada a cunoscut o crestere semnificativa. Editorii de carti au dezvoltat cateva metode noi de adunare de capital si sprijinire a proiectelor, dintre care enumeram asocierea in cooperative si sindicate, introducerea abonamentelor si cotizatiilor si publicarea unei carti in mai multe volume. Tipograful olandez Willem Blaeu imbunatateste tiparul lui Gutenberg prin conceperea unei masini mai mari de tiparit harti. În anul 1804 Stanhope inventeaza presa de tiparit de mana din fier prin care se dubleaza rata normala de productie, iar sapte ani mai tarziu apare si masina de tiparit cu aburi. William Ivins, ofera in cartea sa Prints and Visual Communication un rezumat extrem de concis al unor inovatii in domeniul textelor si imaginilor tiparite de la sfarsitul secolului al XVIII-lea: