Pagina documente » Recente » CONCEPTIA DESPRE FRUMUSETEA CORPULUI IN SOCIETATEA MODERNA

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

Cuprins
INTRODUCERE 1
CAPITOLUL 1- CORPUL IN TEORIA SOCIALA 4
1.1.Definirea corpului 4
1.2.Sociologia ?i corpul uman 6
1.3.Natura si geneza corpului 7
1.4. Estetica frumosului 8
1.4.2. Defini?ii ale frumosului 9
1.4.3.Fumuse?ea extrem? 12
CAPITOLUL 2- FRUMUSETEA IN EPOCA CONTEMPORANA 13
2.1. Privilegii ale frumusetii corpului in societate 13
2.2.Corpul privind igiena si modernitatea 16
2.3.Viziunea frumusetii corpului de-a lungul timpului 18
2.3.1.Corpul ca si construct social: abordari teoretice 18
2.4.Corpul interactionist 22
2.4.1. Corpul genizat 22
2.4.2.Corpul civilizat 23
CAPITOLUL 3 25
METODOLOGIA CERCET?RII 25
FOCUS-GRUP, INTERVIURI 25
3.1.Metode de cercetare 25
3.2.Scopul cercetarii 26
3.3.Metoda de lucru 27
3.4.Etapa de prelucrare a informatiilor 30
3.5.Rezultatele obtinute in urma interviurilor 30
CONCLUZII 48
BIBLIOGRAFIE 50
ANEXE 53

EXTRAS DIN DOCUMENT

INTRODUCERE

De ce a fost nevoie de aceasta trecere in revista a diferitelor ipostaze ale corpului, cand in lucrarea de fata ceea ce ma preocupa este frumusetea umana? Dupa cum am mai spus frumustea urmareste indeaproape corpul, este ”invelisul” acestuia, iar modul in care acesta a fost abordat teoretic mi-a oferit un camp de puncte de vedere, pe care, daca doresc sa surprind ”mecanismul” ce se ascunde in spatele ideei de frumos (ca atribut al corpului), va trebui sa le

unesc. Aceasta unire nu se va putea face insa fara a fi ancorata in ”realitate”, in realitatea indivizilor, pentru ca, altfel, ar fi doar teorie de dragul teoriei.

Filosofii mediteaza la ea , iar pornografia o ofera privirii”, astfel prezinta Nancy Etcoff (1999:1) situatia frumusetii. Afirmatia ne prezinta doua pozitii situate la poluri opuse privind acelasi fenomen: pe de o parte avem pozitia filosofilor, ancorati in contemplare: frumosul…ce este frumos? ce este frumusetea? cum se manifesta? situandu-ne, deci, in domeniul imaginarului, iar la polul opus avem industria pornografica ce o dezvaluie de toate misterele si posibilitatile imaginatiei, prezentand trupul carnal, ca cel mai frumos obiect de consum..prin imagine. Aceasta afirmatie mai scoate insa la lumina si o alta posibila interpretare: preocuparea fata de frumusete are o istorie a sa, in care a suferit transformari, datorate, probabil, modului in care noi, ca fiinte sociale, ne-am transformat modul de a percepe frumusetea: de la ceva ce necesita contemplare si exaltarea, la imaginea oferita privirii, in forma ei cea mai ”brutala”.

In lucrarea de fata nu ma intereseaza aceste extreme, in sensul ca nu voi dezbate (insa o voi aminti) pozitia filosofilor fata de frumos, insa nici reducerea drastica a conceptului de frumos (asta daca chiar am putea vorbi de frumusete in cadrul acestei industrii, ceea ce nu reprezinta interes in momentul de fata) la carnalitate si placere. In schimb, ma intereseaza cum percepe individul frumusetea, individ care este in primul rand fiinta sociala. Prin urmare, incercarea mea este sa dezvalui dimensiunile, mecanismele sociale care participa la constructia acestui concept: frumusetea, mai exact perceperea frumusetii corporale a celuilalt (deci este scoasa din discutie Frumusetea, iar prin corporal nu fac referire la carnal) pornind de la discursul individului asupra acestui subiect.

Aceasta ar fi fost intentia mea, ideea cu care am pornit la drum, faptul ca frumusetea este un construct social, a carui logica de construire poate revelata prin viziunea omului de rand asupra ei, insa, ”chestia asta cu frumusetea ii foarte relativa..nu stiu ce sa zic”(F, 27 ani). Genul acesta de afirmatie s-a repetat in majoritatea discursurilor indivizilor, care si-au adus contributia la crearea acestei lucrari, si a trebuit sa recunosc: intr-adevar, poate pentru mine o persoana este frumoasa intrucat e naturala (oricum ar fi acest natural definit), dar poate pentru altcineva, frumusetea acesteia - a persoanei- sta in faptul ca prezinta trasaturi simetrice (sa zicem) si in acelasi timp e posibil ca frumosul meu sa reprezinte uratul lui…Aceasta constatare si acceptare a relativitatii nu a facut decat sa ma arunce intr-un impas, ba mai mult m-a facut sa cred ca am de-a face cu ceva banal ”normal ca toti vrem sa fim frumosi”(F, 22 ani) sau ”ori de cate ori ies pe strada vad femei frumoase..nu m-am gandit la asta” (M, 22 ani). Insa, desi intrebarile care se refera la evenimentele cele mai comune produc raspunsuri pe masura : scurte, ezitante, ”nu stiu ce sa zic”, ”nu m-am gandit la asta”, ”pur si simplu imi zic ca e frumoasa” nu inseamna ca trebuie sa ma opresc, ba mai mult trebuie sa descoper ce se ascunde in spatele acestui ”banal”. ”Banalitatea nu este insa o tema banala, ci ascunde un proces social al construirii realitatii sociale, prin producerea implicitului” (Kauffmann, 1998:2) , ceea ce duce intr-un fel la pierderea claritatii cuvintelor (sau cuvantului in cazul meu).

Mai exact, nu exista actiuni care sa fie banale prin natura lor, ele devin nesemnificative intrucat sunt astfel puse in scena, ajung sa fie banalizate, si asta datorita faptului ca oamenii si-ar face viata imposibila daca ar sta sa se gandesca la fiecare actiune a sa, cum ar fi de exemplu ”oare ce ma face sa spun despre aceasta persoana ca este frumoasa?”…pur si simplu o spui, fie ca zici ca e ”frumoasa”, fie ca zici ”tare”, ”interesanta”, ”buna” (ceea ce vreau sa spun e ca exista o diferenta de limbaj, dar dupa cum vom vedea, toate acestea intra in registrul frumusetii pe care fiecare individ si-l delimiteaza).

Scopul este acela de a vedea in ce masura putem vorbi despre o constructie a conceptului de frumusete. Frumusetea adusa in discutie nu este ”Frumusetea” (a naturii, a operelor de arta, a divinitatii…) ci frumusetea fiintei umane, care isi face sesizabila prezenta prin corp. Prin urmare, voi avea in vedere frumusetea corporala a celui de langa noi, a celui prezent in fata ochilor nostri si nu in mintea noastra. Asadar, in perceperea frumusetii rolul important ii revine privirii, privirea corpului fizic al celui din campul nostru vizual. Mai mult, ”noi” suntem membrii unei societati , ai unei culturi, cel de langa noi apartine aceleasi societati si aceleiasi culturi (aceasta este situatia delimitata de catre mine, intrucat o data cu globalizarea, si implicatiile acesteia la multiple niveluri, privirea si-a extins orizonturile, in sensul ca nu mai vedem doar ce e langa noi); ”noi” cei care privim ne aflam insa intr-o dubla ipostaza: privim ,dar suntem la randul nostru priviti de catre cel pe care il privim. Prin urmare, desi ii atribuim persoanei din fata noastra, mai precis corporalitatii acesteia, calitatea de frumoasa (sau nu), la randul nostru suntem in situatia de a fi calificati, sau nu , in aceasta maniera. Asadar, privirea este cea care ne leaga, cea care ne da posibilitatea sa percepem frumusetea.

Privirea, insa, nu este ca un aparat foto care capteaza o imagine, o frantura din realitate, ea este caracterizata de un mod de a privi, iar acest mod este adus de individul in sine, de cel care isi asuma rolul de privitor, spectator. In spatele privirii, ca act al perceptiei, sta o poveste, povestea personala a fiecarui individ care ii creeaza un mod de a privi, un anumit mod de a vedea frumusetea. De aici rezulta relativitatea ce caracterizeaza perceptia frumusetii de care vorbeam ceva mai sus si de aici si imposibilitatea de a face o operationalizare stiintifica a-priori a acestui concept.

Aceasta va rezulta din diferitele discursuri ale indivizilor, din diferitele lor moduri de a vedea frumusetea. Nu este gresit sa vorbesc , asadar, de o spectralitate a frumusetii.

Spectralitatea frumusetii rezulta din modul specific al fiecarui individ de a privi frumusetea. Acest mod specific de a privi ia nastere din povestea personala a privitorului, reprezentand de fapt un proces de formare, o experienta a privirii, care inglobeaza atat invatarea cat si exercitiul privirii. Aceasta problema va fi discutata intr-un capitol aparte al acestei lucrari, insa ceea ce doresc sa accentuez aici este faptul ca in intelegerea modului in care percepem frumusetea, si pentru a putea dezvalui mecanismele ce duc la constructia acestui concept, e necesar sa ne oprim asupra individului care se afla intr-o situatie duala: privitor-privit.

Aceasta dualitate duce la o situatie speciala: priveste in modul in care a invata sa priveasca (frumusetea), adica a invatat sa asocieze anumite elemente ca fiind frumoase, mai exact si-a format un gust in contextul sau social; dar, in acelasi timp, priveste si prin modul in care se lasa el la randul sau privit in functie de diferitele contexte sociale in care se afla plasat, fapt ce a dus la internalizarea interpretarilor pe care le-a facut in respectivele contexte, atat asupra celorlalti cat si asupra lui insusi.

CAPITOLUL 1- CORPUL IN TEORIA SOCIALA

1.1.Definirea corpului

Studiile sociologice asupra corpului publicate in Marea Britanie la inceputul anilor 1990 de Bryan Turner, Mike Featherstone s i Mike Hepworth au fost urmate de o serie de studii si analize axate pe interpretarea corpului uman ca obiect cultural. În „Introducerea” la antologia Perspectives on Embodiment: The Intersections of Nature and Culture (1999) Gail Weiss si Honi Fern Haber sustin ca trupul este mai vizibil in prezent decat a fost vreodata pana acum.

„De la moda feminina”, argumenteaza ele, „care cauta permanent noi modalitati de a etala trupul la o adevarata explozie de studii populare si academice asupra corpului, corpul incepe sa fie identificat din ce in ce mai mult ca fiind in centrul autoperceptiei noastre in calitate de agenti, fiind in acelasi timp interpretat ca artefact cultural de sine statator” (xiii – traducerea mea).

Începand cu ultimele decenii ale secolului al XX-lea corpul uman este interpretat in termeni de construct social, politic, cultural si istoric, fiindu-i acum pe deplin recunoscuta calitatea de element esential al subiectivitatii umane. Este reprezentat ca avand valoare si inteles de sine statator si se considera ca joaca un rol important in procesul de decodificare si evaluare a eului pe scena publica. Pozitia centrala pe care o ocupa acum corpul in cadrul subiectivitatii umane este justificata prin faptul ca traim intr-o societate somatica, definita de Bryan Turner drept „o societate in care majoritatea elementelor personale s i politice sunt problematizate la nivel de corp si exprimate prin corp”( LAURA GRUNBERG, in,2010,p.51)

În zorii modernitatii René Descartes a descris subiectivitatea umana ca avand doua componente principale: mintea (sau ratiunea) si corpul, prima componenta fiind definitorie pentru subiectul uman, cea de-a doua ramanand sa joace doar un rol secundar, de vehicul sau suport pentru cea dintai. Corpul figureaza astfel, pe parcursul a trei secole, ca „partea cea mai putin umana a omului, cadavrul in amanare, unde omul nu se poate recunoaste” (Le Breton, 2002:69). Aceasta lipsa de importanta a corpului fata de ratiune este descrisa de David Le Breton ca fiind ca una dintre „datele cele mai semnificative ale modernitatii” (idem). Concluzia la care ajunge Descartes, Cogito, ergo sum, a determinat definirea subiectivitatii umane exclusiv in raport cu ratiunea, mintea devenind astfel singura entitate capabila sa inteleaga lumea si sa acumuleze cunostinte, in timp ce corpul este descris ca fiind un simplu suport pentru aceasta entitate. Primul pas spre o abordare diferita a corpului uman a fost facut la sfarsitul secolului al XIX-lea de catre Friedrich Nietzsche, care a incercat sa atribuie corpului un rol diferit, mai important, in cadrul subiectivitatii umane. Ideile filozofice ale lui Friedrich Nietzsche au deschis calea catre abordarea fenomenologica, cu Edmund Husserl, Martin Heidegger si Maurice Merleau-Ponty ca principali reprezentanti, precum si catre filozofia existentialista (Jean-Paul Sartre) s i structuralism (Michel Foucault), pentru a enumera aici doar contributiile cele mai importante la noua delimitare teoretica a corpului uman.

Aceasta noua atitudine fata de corp a gasit de asemenea un suport teoretic in psihanaliza, cu ajutorul careia s-a demonstrat ca exista intr-adevar o stransa legatura intre minte s i corp, prima componenta a subiectivitatii umane neputand exista, de fapt, fara cea de-a doua. Sigmund Freud a sustinut ca trupul nu este doar o entitate biologica, ci s i o entitate pe care psihicul este proiectat. „Eul este inainte de toate”, explica Freud, „o entitate corporala, nu doar una situata la suprafata, ci proiectia unei suprafete” (Freud, 1992:114).

Începutul de secol XX este deci perioada in care corpul uman dobandeste un alt statut, fiind transformat dintr-un simplu vehicul al ratiunii intr-un element definitoriu al subiectivitatii umane. Dupa cumsustinea in 1960 Maurice Merleau-Ponty, secolul nostru a sters linia de delimitare dintre corp s i spirit s i el vede viata umana ca deopotriva spirituala s i corporala, intotdeauna punandu-se accentul pe corp. [...] Pentru multi ganditori de la sfars itul secolului al XIX-lea, corpul era o bucata de materie, un manunchi de mecanisme. Secolul XX a restaurat si aprofundat problema carnii, adica a corpului insufletit (apud Courtine, 2009:).

Secolul al XX-lea este asadar secolul care „a inventat teoretic corpul”, sutine Jean-Jacques Courtine, argumentand ca „niciodata corpul omenesc nu a cunoscut transformari de o amploare si de o profunzime asemanatoare celor intalnite in cursul secolului care tocmai s-a terminat”.Fiind o perioada de schimbari radicale atat la nivelul abordarii teoretice a corpului, cat si la nivel de mentalitati, prima jumatate a secolului al XX-lea reprezinta deci punctul de plecare pentru reprezentarile culturale contemporane ale corpului uman, pentru felul in care corpul este construit si interpretat in societatea contemporana.

Alegerea corpusului de cercetare (romanele Virginiei Woolf) a fost determinata in primul rand de constatarea unei surprinzatoare lipse de studii critice care sa analizeze in detaliu reprezentari ale corpului uman in opera literara a Virginiei Woolf. Desi in primul deceniu a secolului al XXI-lea criticii literari au inceput sa acorde atentie felului in care este abordat corpul uman in opera Virginiei Woolf, nu exista in acest moment studii complexe care sa analizeze acest aspect.

1.2.Sociologia si corpul uman

Cel mai evident fapt al existentei umane este ca oamenii au, si chiar pot fi considerati, corpuri. Corpul este primul lucru pe care-l observam, prima cale de comunicare non-verbala, in functie de care introducem indivizii in scheme de interpretare si prin care le atribuim anumite caracteristici. Cu toate acestea, sociologia nu a reusi sa dezvolte o teorie despre corp. Motivele nu sunt greu de identificat. (Georges Bataille, 2006,p.71)

Asumptia centrala a sociologiei este ca lumea naturala este constituita social si transformata de activitatea umana. Lumea externa, incluzand corpul uman, nu este o realitate istorica data, ci mediata de munca umana si interpretata prin cultura.

Sociologia a incercat sa se diferentieze de celelalte stiinte vazandu-se pe sine ca pe o „stiinta interpretativa” a actiunii si interactiunii sociale. Adevaratul obiect de studiu al sociologiei este insa interactiunea dintre corpuri, care reprezinta comportamentul, deoarece interactiunea dintre actorii sociali inseamna alegere si intelegere. Potrivit lui Max Weber, acest lucru se poate traduce ca o stiinta interpretativa a actiunii si interactiunii sociale. Astfel, socialul devine un continuu proces deinteractiune si actiune intre actori sociali, iar societatea produsul acestei neincetate activitati. Este important de retinut ca actori sociali nu sunt neaparat indivizi in sensul real al cuvantului, ci mai degraba entitati sociale.

Corpul reprezinta modul prin care oameni se diferentiaza de ceilalti, dar in acelas timp si modul prin care interactiunea sociala are loc. Noi ne formam identitatea personala si sociala si stabilim relati cu cei din jur prin intermediul corpului. În plus, manipularea corpului, de exemplu, prin tatuaje poate fi considerata ca fiind o practica prin care o persoana se indentifica cu ea insasi si isi creaza o pozitie clara in relatiile cu ceilalti. Este limpede, din punct de vedere sociologic, ca a avea un corp cu trasaturi specifice, care are o anumita pozitionare in societate este crucial pentru identificarea si recunoasterea persoanelor.

Sociologia corpului este studiul problemei ordinii sociale si poate fi organizata in jurul a 4 teme: reproducerea si reglarea populatiilor in spatiu si timp si constrangerea si reprezentarea corpului ca un suport al sinelui. Aspectul fizic al unei persoane se reflecta in mod direct asupra perceptiei pe care aceasta o are despre sine, in identitatea pe care acesta si-o creaza in relatiile cu ceilalti.

1.3.Natura si geneza corpului

Un punct de vedere sociologic plaseaza individul si formarea sa in cadrul raporturilor de socializare organismul uman trebuie mai intai “inghitit” si format de catre societate in acord cu regulile si optiunile sale. Efectul poate fi diferit: asimilare ori respingere, integrare sau inadaptare.