Pagina documente » Limbi straine, Litere » Conceptul antropologiei la Kant. Importanta filosofiei kantiene pentru dezvoltarea antropologiei filo

Despre lucrare

lucrare-licenta-conceptul-antropologiei-la-kant.-importanta-filosofiei-kantiene-pentru-dezvoltarea-antropologiei-filo
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-conceptul-antropologiei-la-kant.-importanta-filosofiei-kantiene-pentru-dezvoltarea-antropologiei-filo


Cuprins

Cuprins
I. REZUMAT
II. INTRODUCERE - CONCEPTUL ANTROPOLOGIEI LA KANT
III. AUTONOMIA FIINTEI RATIONALE
IV. UNITATEA INTELIGIBILULUI SI SENSIBILULUI
V. FINALITATE SI SCOP - OMUL CA SCOP FINAL
VI. IMPERATIVUL CATEGORIC, EXPRESIE A RELATIEI RATIONALE INTRE OAMENI
VII. DEMNITATEA OMULUI IN VIZIUNE KANTIANA
VIII. OMUL SI VALORILE CULTURALE
IX. UNITATEA CONSTIINTEI DE SINE A OMULUI KANTIAN
X. IMPORTANTA FILOSOFIEI KANTIENE PENTRU DEZVOLTAREA ANTROPOLOGIEI FILOSOFICE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Rezumat

Am prezentat conceptia lui Immanuel Kant despre om, elementele de antropologie ale acestei conceptii.

În capitolul introductiv am facut o scurta prezentare a lucrarii lui Kant Antropologia din punct de vedere pragmatic, ultima lucrare aparuta in timpul vietii filosofului (1800). Aceasta antropologie este elaborata in urma unor notite de curs kantiene.

În capitolele urmatoare am prezentat diferitele trasaturi si ipostaze ale fiintei rationale, ale omului asa cum reies ele din filosofia lui Kant. Am vizat in lucrare numai perioada criticista. Astfel am avut in vedere omul ca fiinta rationala inzestrata cu constiinta de sine. În prima Critica constiinta de sine este prezentata in forma constiintei propriei experiente. Cunoasterea omului are doua surse: sensibilitatea si intelectul care sunt facultatile intuitiilor si conceptelor. Conceptele ce nu pot fi presupuse in experienta sunt categoriile. Categoriile sunt formele noastre de gandire. Conditiile in care se aplica categoriile sunt principiile. Suma acestora defineste limitele pretentiilor noastre la o cunoastere a priori. Constiinta de sine cere ca lumea sa apara conform categoriilor. O descriere sumara a perspectivei noastre este oferita de “umanitatea transcendentala a aperceptiei”.

Filosofia critica kantiana ne ofera o perspectiva asupra omului ca scop final. Omul este un scop in sine si nu trebuie folosit ca mijloc, este scop obiectiv a carei existenta este prin ea insasi un scop. Omul este de asemenea fiinta rationala, fiinta libera. Fara libertate omul n-ar putea fi moral. Faptele morale nu pot fi efectuate decat de o vointa autonoma, iar autonomia vointei presupune libertatea, adica posibilitatea de a indeplini imperativul categoric. Moralitatea poate fi exprimata numai in imperative categorice. Ele se intemeiaza numai pe ratiune. Formularile imperativului categoric sustin gandirea morala obisnuita asa cum perceptiile sintetice a priori ale intelectului sustin cunoasterea stiintifica comuna. În fata legii morale toti oamenii sunt egali. Imperativul categoric interzice toate formele de constrangere arbitrara. Judecata morala priveste intentia buna sau rea a unei actiuni. Legea morala se manifesta in agentul moral. Valoarea agentului moral consta in capacitatea de a rezista inclinatiilor. Un aspect al fiintei umane cu relevanta pentru antropologie este cel de demnitate. Pentru Immanuel Kant conceptul de demnitate este fundamental. Demnitatea este definita de catre Kant ca fiind valoarea lucrurilor pretuite pentru ele insele. Menirea omului in univers este pentru Kant cultura. Ea este conceputa ca o relatie intre natura si moralitate si cum libertatea este baza moralei, nici fundamentele normative de culturi sau mai pot fi pur si simplu naturale. Oamenii nu s-au creat pe ei insisi, deci sunt supusi cum si cultura este supusa odata cu ei conditiilor naturale, care, intrucat omul este liber nu trebuie confundate cu directive naturale sau imperative. Natura lasa nehotarat ceea ce pot intreprinde oamenii pe baza pusa de ea. Immanuel Kant considera ca omul apartine a doua lumi: lumii sensibile si celei suprasensibile. Ca fiinta apartinand lumii sensibile se ghideaza dupa doctrina fericirii intemeiata pe principii empirice iar ca fiinta inteligibila are ca doctrina morala, intemeiata pe principii rationale, pe conceptul libertatii ce presupune legea morala. Obiectivul actiunii subiectului inteligibil care este Binele Suveran conditioneaza scopul subiectului empiric, fericirea.

În ultimul capitol am prezentat succint interpretarea de catre Viorel Cernica. Aceasta considera ca referirile la om din opera kantiana se prezinta in forma unui proiect antropologic. De asemenea, am prezentat cateva consideratii de-ale lui Noica referitoare la interpretarea heideggeriana a filosofiei lui Kant.

Introducere – conceptul antropologiei la Kant

Aceasta lucrare isi propune sa evidentieze referirile la om din opera kantiana ce pot fi considerate elemente de antropologie. Aceste elemente le regasim in opera kantiana din perioada criticista.

Am urmarit prezentarea conceptiei kantiene potrivit careia omul este scop in sine si scop final al existentei lumii, caracterizat atat prin moralitate cat si prin fericire.

Lucrarea de fata nu isi propune interpretarea filosofiei lui Kant ca antropologie, o astfel de interpretare fiind neadecvata, dupa cum mentioneaza si C. Noica intr-un studiu despre punctul de vedere al lui Heidegger asupra filosofiei critice kantiene [1 C. Noica, Kant si metafizica dupa interpretarea lui Heidegger, in vol. Imm. Kant – 200 de ani de la aparitia Criticii ratiunii pure, Bucuresti, Ed. Academiei, RSR, 1982.].

În elaborarea lucrarii am tinut cont de urmatoarele; Kant scrie o Antropologie ( Anthropologie in pragmatischer Hinsicht abgefasst Antropologie considerata din punct de vedere pragmatic ), aparuta in 1798, dupa publicarea Criticilor. “Numesc pragmatica legea practica, determinata de mobilul fericirii” [2 Imm. Kant, Critica ratiunii pure, cap II, Metodologia transcendentala, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1969]. Punctul de vedere pragmatic se refera la faptul ca omul se intereseaza de ceea ce a facut el din sine insusi si nu de ceea ce a facut natura din el (aceasta fiind perspectiva antropologica din punct de vedere fiziologic). “Lucrarea se deschide cu o prefata care trateaza despre dificultatile metodologice ale cunoasterii omului. Lipseste in schimb o introducere (aproape intotdeauna prezenta la Kant) care sa-i prezinte structura si desfasurarea.

Prima parte (Didactica antropologica) se ocupa de facultatile umane si de intrebuintarea lor, chiar si in aspectele cele mai concrete, chiar anecdotice, ale existentei. Kant dezvolta indeosebi o reflectie asupra simturilor, si gasim si o <> (cartea I: Desprea facultatea cunoasterii)” [3 Denis Huisman, Dictionar de opere majore ale filosofiei, trad. Cristian Petru si Serban Velescu, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 2001].

Cartea a doua, Sentimentul de placere si de neplacere, analizeaza diversele modalitati de placeri. Printre acestea se numara si placerea intelectuala. În aceasta carte se face distinctia intre idei si concepte.

În cartea a treia (Despre facultatea de a dori) intalnim o analiza a dorintelor, emotiilor si pasiunilor. “Kant schiteaza aici un <>, care aminteste putin de Descartes, prin deosebita grija acordata observatiilor practice, susceptibile de a ingadui o buna folosinta a pasiunilor. În enumerarea analizelor, in care ne-am putea astepta la un Kant auster si rigorist, filosoful din Königsberg se dovedeste a fi mai apropiat de Epicur decat de stoici” [4 Idem 3].

Lucrarea Antropologie din punct de vedere pragmatic “reuneste intr-o grupare tematica prelegerile de antropologie ale lui Kant nu lipsite de continuitate, constituind astfel la prima vedere, o marturie pentru stadiul limitat in epoca al cunostiintelor despre om” [5 N. Bellu, Etica lui Kant, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1974, p. 74].

În lucrarea sa Logica generala, Kant: “Domeniul filosofiei, in acest sens universal, poate fi redus la urmatoarele intrebari: Ce pot sa stiu? Ce trebuie sa fac? Ce pot spera? Ce este omul? La prima intrebare raspunde metafizica, la a doua morala, la a treia religia, iar la ultima antropologia. Dar in fond, toate acestea s-ar putea reduce la antropologie, caci primele trei intrebari se raporteaza la ultima” [6 Imm. Kant, Logica generala, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1985, p. 78].

“Kant atribuise filosofiei misiunea de a raspunde la intrebarea <>, dar nu trebuie sa credem ca, din acest motiv, antropologia constituie incoronarea sau implinirea operei sale. Ea este mai degraba un apendice al acesteia, in masura in care stiinta despre om nu e considerata aici decat ca o ramura aparte a cunoasterii, iar nu ca o reflectie asupra conditiilor cunoasterii si ale practicii umane. În sensul din urma, adevaratul raspuns la intrebarea <> e dat de filosofia critica, adica de opera principala a lui Kant” [7 Denis Huisman, op. cit.].