Pagina documente » Drept » Configurarea diviziunii dreptului in sistemele juridice

Despre lucrare

lucrare-licenta-configurarea-diviziunii-dreptului-in-sistemele-juridice
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-configurarea-diviziunii-dreptului-in-sistemele-juridice


Cuprins

Planul lucrarii
CAPITOLUL I
Conceptul si configurarea notiunii de drept
1. Definitia dreptului
1.1 Conceptul notiunii de drept
1.2 Definitia dreptului
2. Norma juridica
2.1 Definitia normei juridice
2.2 Conceptul de norma juridica si trasaturile acesteia
2.2.1 Conceptul de norma juridica
2.2.2 Trasaturile normei juridice
A. Caracterul general si impersonal al normei juridice
B. Caracterul tipic al normei juridice
C. Raportul intersubiectiv pe care il implica norma juridica
D. Caracterul obligatoriu al normei juridice
2.3 Structura normei juridice
A. Structura logica a normei juridice....
B. Structura tehnico-legislativa a normei juridice..............
2.4 Clasificarea normelor juridice
A. Criteriul ramurii de drept
B. Criteriul fortei juridice a actului normativ.......
C. Criteriul structurii logice...
D. Criteriul sferei de aplicare.
E. Criteriul gradului si intensitatii incidentei.......
F. Criteriul modului de reglementare a conduitei
G. Normele organizatorice.....
H. Normele punitive si normele stimulative.........
3. Curente de gindire juridica
3.1 Scoala originii divine a dreptului
3.2 Scoala dreptului natural
3.2.1 Hugo Grotius
3.2.2 Thomas Hobbs
3.2.3 John Locke
3.2.4 Jean Jacques Rousseau
3.3 Scoala istorica
3.3.1 Charles Louis de Secondat Montesquieu
3.3.2 Frederich Karl vov Savigny
3.4 Scoala utilitarismului juridic
3.4.1 Helvitius
3.4.2 Jeremie Bentham
3.5 Scoala pozitivista a dreptului
3.5.1 Auguste Compte
3.5.2 Emile Durkheim
3.5.3 Lion Duguit
3.5.4 Gaston Jize
3.5.5 Hans Kelsen
CAPITOLUL II..........
Originea dreptului si criteriile diviziunii...
1. Originea si evolutia dreptului
1.1 Originea dreptului
1.2 Primele legiuiri
1.3 Factorii de configurare a dreptului
1.3.1 Cadrul natural
1.3.2 Cadrul social-politic
1.3.3 Factorul uman
1.4 Esenta, continutul si forma dreptului
1.4.1 Esenta dreptului
1.4.2 Forma dreptului si continutul sau
2. Criteriile diviziunii dreptului
2.1 Criteriul utilitatii la Ulpian
2.2 Criteriul obiectului reglementarii juridice
2.3 Criteriul metodei reglementarii
2.4 Principiile comune ramurii de drept
CAPITOLUL III....
Configurarea diviziunii dreptului in sistemele juridice contemporane..
1. Sisteme contemporane de drept
1.1 Clasificarea marilor sisteme de drept contemporan
1.2 Sistemul de drept romano-germanic
1.2.1 Formarea si raspindirea
1.2.2 Sistemul juridic francez - pilon al dreptului romano-germanic
1.2.3 Sistemul juridic german - cel de-al doilea pilon al dreptului romano-germanic...........
1.3 Marele sistem de common-law
2. Obiectul juridic al dreptului public si al dreptului privat
2.1 Lion Duguit 2.2 Maurice Hauriou
3. Configurarea diviziunii dreptului in sisteme juridice
3.1 Dreptul public. Principii si continut
A. Principiile si cuprinsul dreptului constitutional
B. Principiile si cuprinsul dreptului administrativ
C. Principiile si cuprinsul dreptului penal
D. Cuprinsul si principiile dreptului international public
E. Cuprinsul si principiile dreptului public general
3.2 Dreptul privat. Principii si continut
A. Principiile si cuprinsul dreptului civil
B. Principiile si cuprinsul dreptului comercial
C. Principiile si cuprinsul procedurii civile
D. Dreptul privat general
Bibliografie selectiva

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

{p}

?CAPITOLUL I

Conceptul si configurarea notiunii de drept

1. Definitia dreptului

1.1 Conceptul notiunii de „drept”

Cuvantul „drept” ” este folosit in mai multe acceptiuni. El deriva de la latinescul directus, luat in sensul metaforic (directus de la dirigo, care insemna „drept” – orizontal sau vertical – de-a dreptul, direct). În limba latina, insa, cuvantul care corespunde substantivului drept, este jus (drept, dreptate, legi).

Într-un prim sens, cuvantul drept semnifica stiinta dreptului – ansamblu de idei, notiuni, concepte si principii care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit.

Într-un al doilea sens, cuvantul drept mai semnifica si facultatea unui subiect de a-si valorifica sau de a-si apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat.

Pe masura evidentierii elementelor fundamentale ale dreptului se va enunta o definitie a acestuia. [1 Nicolae Popa, „Teoria generala a dreptului”, Ed. Actami, Bucuresti 1997, p.44 — 45]

Pentru a ajunge la o definitie se pleaca de la un fapt necontestat: sociabilitatea omului. Omul nu traieste izolat, ci in societate.

Aristotel (384 – 322 i.HR.) afirma: „omul este animal sociabil”.

Societatea este o grupare care implica legaturi, raporturi intre membrii ei. Fara a reglementa aceste raporturi societatea s-ar dezagrega prin luptele dintre membrii ei. De aceea, de la inceputul convietuirii lor in societate, oamenii au trebuit sa se supuna unor reguli care asigura ordinea si mentinerea autoritatii unui sef care, la inceput, avea puteri nelimitate. Aceste reguli de organizare a grupului si de reglementare a raporturilor dintre membrii lui au fost inceputul „dreptului”.

Astazi, aceste reguli sunt fixate in textele de lege de catre stat si exista anumite autoritati care pot constrange pe fiecare la respectarea lor. Posibilitatea de constrangere ce asigura obligativitatea regulilor dreptului este caracteristica lor esentiala.

O definitie previzorie ar putea fi urmatoarea: dreptul reprezinta complexul normelor aplicate rapoturilor sociale dintre oameni si executabile prin constrangere de catre autoritatea statului.

Ihering definea dreptul ca fiind totalitatea normelor in virtutea carora intr-un stat se exercita constrangerea.

Durkheim afirma: „Orice precept de drept poate fi definit ca o norma de conduita sanctionata”.

Într-un alt sens regulile ce carmuiesc raporturile sociale dintre oameni determina ceea ce ii este fiecaruia permis si ceea ce nu ii este permis, deci ingradesc libertatea fiecaruia, stabilind intre ce limite el se poate misca liber si oprindu-l de a depasi aceste limite.

Se numeste drept orice prerogativa sau facultate recunoscuta cuiva de regulile de drept in vigoare. În acest sens dreptul este forma subiectiva prin care legile asigura fiecaruia participarea la bunurile ideale sau materiale. Astfel se spune: drept de proprietate (faculatea ce are cineva de a se folosi exclusiv si dispune de un lucru); drept de mostenire (prerogativa ce are cineva de a obtine in tot sau in parte averea unei persoane care a incetat din viata) sau drept de creanta (facultatea ce are cineva de a cere de la altul sa-i dea un obiect ori o suma de bani sau sa-i faca un serviciu). În acest sens, dreptul se numeste drept subiectiv (facultas agendi = facultatea de a face ceva), pe cand dreptul in primul inteles este numit drept obiectiv (norma agendi = regula de conduita).

Un alt inteles al cuvantului „drept” este acela de studiu, de stiinta a dreptului. Stiinta dreptului cerceteaza atat normele de drept (dreptul obiectiv) cat si prerogativele consfintite prin aceste norme (drepturile subiective).

Se poate spune ca dreptul este un fapt social, la baza sa sta respectarea libertatii. Vointa subiectului dreptului constituie un element al acestuia. Alt element este interesul legitim al subiectului dreptului. Utilitatea sociala si idealul de justitie conditioneaza dreptul. Kant (1724 – 1804) definea dreptul ca fiind un acord al libertatii tuturor cu libertatea fiecaruia. Deci , un alt element din notiunea dreptului este libertatea. [2 G.G. Mironescu, „Curs de enciclopedia dreptului”, Bucuresti, Tipografiile Romane Unite, 1939, p.42-49 ]

Dreptul poate fi definit ca fiind totalitatea regulilor dupa care trebuie sa se poarte oamenii si pe care sunt constransi sa le respecte. Dreptul este un fenomen de generatie sociala care a fost exprimat prin adagiul „ubi societas ibi jus”.

Activitatea individului se exercita intr-un spatiu unde se poate ciocni de o alta activitate. Astfel se explica aparitia in mediul social a normelor de drept ca un corolar al necesitatii de a stabili o reglementare a activitatilor individuale.

Pentru ca norma de drept sa fie eficienta, ea trebuie sa fie insotita de caracterul constrangerii. Aceasta restragere a initiativei individuale in folosul celorlalti membri ai grupului social constituie baza conceptului de drept. Sub acest aspect dreptul se poate numi obiectiv.

Un caracter esential al dreptului este cel de obligativitate. Regula de drept se impune membrilor colectivitatii. Dreptul are ca scop sa armonizeze interesele fiecarui individ cu interesele societatii in mijlocul careia traieste. [3 Ion Rosetti-Balanescu, „Curs de enciclopedia dreptului”, 1947 – 1948, p.16-22]

Romanii au inceput prin a defini dreptul prin referire la categorii ale moralei: „jus est ars boni et aequi” (dreptul este arta binelui si a echitatii), atat binele cat si echitatea fiind categorii etice. Aceasta definitie ii apartine lui Celsus si tinea cont de realitatea caracteristica a vremii.

Ideea dreptului natural prezenta in opera lui Grotius este reluata si de Codul civil francez.

Scoala istorica germana aduce un punct de vedere nou care zdruncina credinta in existenta unui drept natural. Conform conceptiei scolii istorice (reprezentata de Savigny si Puchta), dreptul este un produs istoric, altfel nu am putea explica diversitatea conceptiilor juridice si a fenomenelor de drept diverse de la epoca la epoca.

Daca s-ar urma doctrina lui Grotius, ar insemna ca pentru orice activitate a omului sa existe reguli de drept natural pe care ar trebui sa cautam a le descoperi pentru a le transforma in lege. Dimpotriva, in conformitate cu gandirea scolii istorice, dreptul ia nastere si se dezvolta asemenea limbii, inregistreaza transformari continue in cadrul unui proces evolutiv lent.

Savigny sublinia: „ Daca se cerceteaza care este obiectul in sanul caruia dreptul pozitiv isi are realitatea, se gaseste ca acest obiect este poporul. Dreptul pozitiv traieste in constiinta colectiva a natiunii, de aceea el poate fi numit drept popular.”.

Celalalt mare reprezentant al scolii istorice, Puchta, nota: „Istoria dreptului este legata de istoria poporului. Precum viata popoarelor se schimba de-a lungul veacurilor tot astfel dreptul, ramura a acestei vieti, se schimba si el cu vremea, se dezvolta odata cu poporul caruia ii apartine si se adapteaza diferitelor faze din dezvoltarea lui.”.

În definitia dreptului Puchta retine scopul sau, si anume faptul ca dreptul determina si hotaraste raporturile dintre indivizi.

Scoala istorica n-a putut anihila complet ideile dreptului natural, concepute mai tarziu ca un drept rational.

Conceptiile socialiste au pus accentul in explicarea si definirea dreptului pe rolul factorilor materiali – conditiile materiale de existenta ale societatii – care constituie baza societatii, baza pe care se ridica suprastructura (din care face parte si dreptul). Dreptul este o forma pe care o imbraca economicul, forma derivata si subalterna economicului si politicului. În lumina acestor orientari teoretice definitia dreptului va trebui sa cuprinda elemente care tin de genul sau proxim, dar si pe cele care-i asigura diferenta specifica.

Anita Naschitz defineste dreptul ca un „complex de reguli de conduita, avand menirea ca, pe calea unor dispozitii generale referitoare la raporturile generale tipice, sa reglementeze, intr-un anumit scop conduita previzibila a oamenilor, cel putin cat priveste cadrul ei”.

Eugeniu Sperantia definea dreptul ca „un sistem deductiv de norme sociale destinate ca printr-un maximum de justitie realizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un grup social determinat”.

1.2 Definitia dreptului

În concluzie, putem defini dreptul ca fiind ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatiilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale. [4 Nicolae Popa, „Teoria generala a dreptului”, Ed. Actami, Bucuresti 1997, p.93-97]

2. Norma juridica

2.1 Definitia normei juridice