Pagina documente » Recente » Consideratii generale ale violentei simbolice politice

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

Cuprins
Introducere 3
Capitolul I VIOLEN?A SI VIOLEN?A SIMBOLIC? 6
Violen?a st?rii de natur?. Thomas Hobbes 6
Violen?a ordonatoare a societ??ilor arhaice 8
Apari?ia statului. Perspectiv? antropologic? 8
Putere politic? ?i violen?? social? 9
Violen?? ?i ac?iune ra?ional? 10
Agresivitatea ? element al naturii umane 12
Capitolul II VIOLEN?A SIMBOLIC? ?N SFERA POLITICULUI 18
Capitolul III MITURI SI MITOLOGII POLITICE 26
Mitul arhaic si mitul politic 27
Mitul politic si nevoia de idealuri sociale 31
Mituri politice fundamentale 32
Capitolul IV REGIMURI POLITICE DEMOCRATICE VERSUS
REGIMURI POLITICE TOTALITARE 41
Regimuri politice totalitare. Caracteristici 41
Regimuri politice democratice si violen?a simbolic? 42
Democra?ie, totalitarism si violent? simbolic? 47
Fenomenul manipul?rii. Totalitarism vs. democra?ie 48
Propaganda si falsa campanie electoral? 52
Campanii electorale ?i propaganda politic? in
regimurile politice democratice 58
Campanii electorale in interiorul regimului si ritualizarea violen?ei 64
Capitolul V CAMPANII ELECTORALE: MARKETING DE VANZARI SI
MARKETING ELECTORAL 69
Capitolul VI LIBERTATE DE OP?IUNE ?I MANIPULARE 77
Manipularea ?n societatea contemporan? 77
Manipulare totalitar? vs. manipulare democratic? 81
Capitolul VII CAMPANIA ELECTORAL? A LUI PETRE ROMAN
VIOLENT? SOIMBOLIC? APLICATA SPATIULUI ROMANESC 84
Concluzii 96
Bibliografie 98
Anexe 100

EXTRAS DIN DOCUMENT

Manipularea in societatea contemporana 77

Manipulare totalitara vs. manipulare democratica 81

Capitolul VII CAMPANIA ELECTORAL? A LUI PETRE ROMAN

VIOLENT? SOIMBOLIC? APLICATA SPATIULUI ROMANESC 84

Concluzii 96

Bibliografie 98

Anexe 100

Consideratii generale ale violentei simbolice politice

INTRODUCERE

Scopul lucrarii:

Aceasta lucrare isi propune analiza comparativa a regimurilor democratice si a celor totalitare. O astfel de analiza comparativa nu este nici pe departe noua. Specificul lucrarii de fata se intemeiaza pe comparatia celor doua tipuri de regimuri politice sub aspectul nevoii lor de violenta simbolica pentru a se putea mentine si reproduce. In mod evident, accentul va cadea aici pe violenta simbolica folosita in cele doua regimuri politice de catre agentii politici in competitia pentru putere sau de catre partidul unic in campania electorala cu regimurile de tip democratic.

B. Logica lucrarii:

Pentru a realiza o comparatie a regimurilor politice democratice/ totalitare, am folosit ca punct de plecare nevoia de violenta a oricarei societati. In acest sens am incercat sa redau relatiile dintre puterea politica de diferite tipuri si violenta de care aceasta se foloseste pentru mentinerea ordinii politice. Astfel, puterea devine apanajul celor care detin controlul violentei.

Concluzia capitolului I este aceea ca violenta simbolica si manipularea acesteia intr-un teritoriu delimitat asigura legitimitatea puterii politice respective.

In capitolul al II-lea am incercat sa analizez relatia dintre violenta simbolica si mecanismele guvernarii, accentuand pe caracterul explicit politic al violentei simbolice. Acest al doilea capitol analizeaza scena politica a regimurilor totalitare si democratice din persepctiva capitalului simbolic pe care trebuie sa il detina orice putere politica pentru a se putea mentine. In cazul regimurilor politice de tip democratic, capitalul simbolic se construieste si se mentine in mod special prin actiuni mediatice fara de care puterea politica democratica nu mai paote exista astazi. De aici nevoia de spectacol politic in democratiile contemporane, lucru care duce catre violenta simbolica necesara pentru ca un partid politic sau un candidat sa se poata impune in lumea socialului.

In capitolul al III-lea am incercat sa analizez nevoia de mituri a societatilor din totdeauna si semnificatia acestora pentru ordinea sociala, intrucat miturile sunt un adevarat ghid al constiintei individului, o sursa a actiunilor sale in plan socio-politic. Miturilor politice le putem atribui functia de legitimare a puterii, ele conferind in acelasi timp identiate indivizilor si colectivitatii pentru ca acestia au nevoie de idealuri sociale furnizate astfel. In continuare am prezentat cele patru mituri fundamentale incercand sa identific rolul pe care fiecare il are in viata sociala si politica. Cel mai important rol ramane controlul elitelor asupra colectivitatii.

Scopul capitolului al IV-lea este de a analiza necesarul de violenta simbolica inregistrat atat in regimurile politice de tip totalitar, cat si in cele de tip democratic. Societatea democratica are o neta superioritate datorata aptitudinii de a gestiona “dinamismele emotionale” ce traverseaza societatea, in timp ce regimurile totalitare supravietiuesc datorita fricii suscitate de adeziunea pe care o mobilizeaza. Cele doua tipuri de regimuri fac apel la manipulare ca mijloc de pastrare si reproduce a Puterii. Comparativ cu regimurile pluraliste pentru cele totalitare poate fi identificata o falsa campanie electorala a partidului unic aflat in competitie cu ideologiile exterioare societatii in care exista.

În capitolul al V-lea am incercat sa demonstrez ca o campanie electorala se construieste pe baza unor principii ale marketing-ului de piata, candidatii intruchipand oferta de sistem, iar electoratul cererea. Asa cum un producator incearca sa aiba cat mai multi clienti, principalul al actorului politic in timpul campaniei este de a atrage cat mai multe voturi. Pentru aceasta este desfasurat un intreg arsenal de tehnici comune marketing-ului de vanzari si marketing-ului electoral.

Capitolul al VI-lea isi propune identificarea gradului de libertate lasat alegatorilor in conditiile manipularii exercitate de actorii politici asupra intregii societati. Totodata am vrut sa realizez o delimitare a felului in care este manipulata o societate democratica si una supusa unui regim totalitar.

Ultimul capitol isi propune analiza campaniei a lui Petre Roman, ca exemplu de violenta simbolica aplicata spatiului romanesc. Am ales ca exemplificare o campanie electorala deoarece aceasta reprezinta punctul culminant al confruntarii societatii cu violenta simbolica.

CAPITOLUL I

VIOLENT? SI VIOLENT? SIMBOLIC?

Ori de cate ori un fenomen, eveniment, etc. devine cotidian, comunitatile si indivizii tind sa-l defineasca in termenii normalitatii. Asimilat in aceasta formula in constiinta unei comunitati, evenimentul sau fenomenul in cauza este acceptat ca parte a interactiunilor cotidiene si defineste astfel ca naturale, normale, obisnuite, actiunile sociale care-i poarta amprenta. In astfel de situatii se afla fenomenul violentei sociale si/sau politice:

“Oricine este interesat de istorie si politica nu poate sa nu tina seama de rolul imens pe care violenta n-a incetat sa-l aiba in treburile obstesti si in comportamentul oamenilor”. Ar putea sa para surprinzator faptul ca s-a scris prea putin cu scopul analizei acestui fenomen. Sau poate tocmai pentru ca se intalneste la toate nivelele vietii sociale, violenta devine un lucru normal, asimilat si acceptat ca parte a modului uman de a fi in comunitate. Istoria ne invata ca actiunile umane stau sub semnul violentei, avand, conform lui Renan, o “natura accidentala, inconsecventa, imprecisa”.

Alti teoreticieni definesc violenta ca o veriga a unui intreg proces. Engels, de exemplu, priveste violenta ca fiind acceleratorul dezvoltarii economice. “Oriunde structura de putere a unei tari intra in contradictie cu evolutia sa economica”, puterea politica va fi invinsa, in pofida instrumentelor sale de violenta.

1. Violenta starii de natura. Thomas Hobbes

Teoreticienii ai violentei sociale si politice sunt de acord ca orice societate se intemeiaza pe violenta. Contractualistii explica aparitia societatii umane, organizata dupa regulile familiare noua, prin intermediul unui “pact”, “contract” intre comunitate si o asociatie capabila a asigura protectia indivizilor impotriva eventualelor agresiuni ale “celorlalti”. Asociatiile de protectie ajung sa detina monopolul asupra violentei, prin transferul benevol al acesteia din proprietatea fiecarui individ in cea a “protectorilor”, cum ar spune Hobbes pentru care starea de natura este bellum omnium contra omnes.

Evident, aceste asociatii vor deveni determinantele societatii, preluand functia de aparare a unui teritoriu bine delimitat spatial si functia de impunere a unor norme – legi, pe baza carora sa fie asigurat controlul manifestarilor agresive in interiorul comunitatii si capacitatea de reactie la agresiunile externe.

Violenta individuala era legea structuranta si ordonatoare a societatii prestatale. Obiectul contractului, in aceste conditii, este cedarea dreptului privat la violenta contra garantiei proprietatii si vietii indivizilor. Dreptul individual la violenta este preluat de institutii specializate, de stat si exercitat prin intermediul unor specialisti in manuirea instrumentelor violentei institutionale care asigura pacea comunitatii.

Se disting aici doua tipuri de violenta: cea individuala, caracteristica starii de natura si cea institutionala a societatii organizate, exercitate prin instrumentele statului si care au rol ordonator si organizator in societate.

Puterea devine astfel apanajul celor care detin controlul violentei. Aceasta putere “se va autodelimita prin autoinstituire. Ea acumuleaza bunuri si manipuleaza semne si simboluri peste care isi declara monopolul. Noua Putere controleaza lumea sociala si doar Ea poate stabili formula Ordinii”. Apare astfel Statul. Violenta care mentine coeziunea grupului-stat este violenta represiune, temeiul ei fiind legea sau arbitrarul unui individ sau al unui grup de indivizi.

Identitatea grupului este aparata prin agresivitate. În viziunea lui Hobbes, Leviathanul isi asuma protectia proprietatii si siguranta unei coexistente pasnice prin monopolul asupra violentei, dobandit prin renuntarea tuturor indivizilor la folosirea privata a V.Philippe Brand afirma si el ca la inceputul politicului se afla conflictul, cu functia sa de elucidare a raporturilor sociale reale. Toate societatile fug de conflict, de violenta. Dar in opinia lui Brand, conflictul este un fenomen pozitiv, cu conditia sa fie stapanite costurile si controlate posibilele derapaje.

2. Violenta ordonatoare a societatilor arhaice

La nivelul vechilor societati, exista si un alt tip de violenta, exceptand violenta fondatoare a comunitatii, care isi avea radacinile in acel illo tempore anterior constituirii ei. Este vorba despre violenta sacrificata, violenta reticala. “Violenta intestina” a grupului nu putea avea alt canal de evacuare, decat sacrificiul, doar in acest fel putand fi mentinuta ordinea. Acest lucru se intalneste nu doar la nivelul ritualurilor religioase prin care trebuiau “imbunati” zeii. Romanii (elita) isi facusera un adevarat “crez” din expresia “paine si circ”, ultimul element al acesteia fiind coordonata ce asigura canalizarea violentei interne a grupului spre victima ce apartine in majoritatea cazurilor exteriorului comunitatii. Sangeroasele spectacole date de gladiatori, de fiarele ce sfasiau “dusmanii” Romei, aveau functia de transfigurare a impulsurilor violente ale populatiei si de mantinere sub control. Departe de a avea vreo teoretizare asupra acestei legi sociologice potrivit careia orice grup are un potential de violenta intestina, guvernantii Romei vechi au inteles ca”painea si circul” pot canaliza agresivitatea colectiva spre un derivat, altul de cat proprii lor guvernanti.

3. Aparitia statului. Perspectiva antropologica

Statul apare ca “instanta organizatoare care sa protejeze si sa apere regulile de convietuire sociala” . Mecanismul structurant si ordonator nu mai este violenta colectiva, unanima a membrilor, ci violenta fizica si coercitia exercitata prin intermediul unui intreg aparat specializat si institutionalizat – aparatul de stat.

Rationalizarea violentei colective este, in fapt, institutionalizarea ei, statalizarea –proces ce determina inegalitate la nivelul gestionarii violentei sociale.

Weber definea statul ca forma de organizare sociala in care locuitorii unei arii determinate recunosc legitimitatea fortei realizata si transmisa printr-un aparat specializat, iar cei care-si asuma controlul asupra aparatului de stat sunt recunoscuti ca guvernanti.

“În calitate de detinator al monopolului legitim asupra violentei intr-un teritoriu determinat, statul confisca violenta” . Se contureaza “o minoritate privilegiata, avand acces la controlul mijloacelor de exercitare a violentei”. P. Bandry observa ca aceasta interzice accesul grupului la locurile si simbolurile prin care altadata se constituia. Indiferent de principiul de instituire a puterii (charisma, drept divin, traditie, rationalitate – legalitate) statul detine dreptul de a stabili care violenta este justificata.