Pagina documente » Stiinte Economice » Contabilitatea lichidarii societatii comerciale (S.C. XYZ S.A.)

Despre lucrare

lucrare-licenta-contabilitatea-lichidarii-societatii-comerciale-s.c.-xyz-s.a.-
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-contabilitatea-lichidarii-societatii-comerciale-s.c.-xyz-s.a.-


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL 1. 3
SCURTA INTRODUCERE 3
1.1. NOTIUNEA DE FALIMENT 3
1.2. CADRUL LEGISLATIV 5
CAPITOLUL 2. 7
FALIMENTUL 7
2.1. ORGANELE CARE APLICA PROCEDURA REORGANIZARII SI FALIMENTULUI 7
2.2. DEBITORUL 14
2.3. PROCEDURA FALIMENTULUI 15
2.3.1. CEREREA INTRODUCTIVA 15
2.3.2. ADMINISTRAREA FALIMENTULUI 17
CAPITOLUL 3. 23
REORGANIZARE SAU LICHIDARE? 23
3.1. REORGANIZAREA 23
3.1.1. PLANUL DE REORGANIZARE JUDICIARA 23
3.1.2. APLICAREA PLANULUI DE REORGANIZARE 25
3.1.3. CAZURI DE DECADERE DIN DREPTUL DE A CERE CONTINUAREA ACTIVITATII 26
3.2. LICHIDAREA JUDICIARA SAU FALIMENTUL 26
3.2.1. PLANUL DE LICHIDARE JUDICIARA 26
3.2.2. APLICAREA PLANULUI DE LICHIDARE JUDICIARA 27
3.3. iNCHEIEREA PROCEDURII REORGANIZARII JUDICIARE SI A FALIMENTULUI 28
3.4. RASPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE 29
3.5. MENTIUNI CE TREBUIESC iNREGISTRATE LA REGISTRUL COMERTULUI 30
CAPITOLUL 4. 31
ASPECTE CONTABILE SI FISCALE PRIVIND LICHIDAREA SOCIETATILOR COMERCIALE 31
4.1. ASPECTE CONTABILE REFERITOARE LA OPERATIUNILE EFECTUATE iN CAZUL FALIMENTULUI 32
4.2. SITUATII iN CONTABILITATEA SI FISCALITATEA LICHIDARII 36
CAPITOLUL 5. 47
SITUATIE PRACTICA LA S.C. ORBAN S.A. BANLOC 47
CONCLUZII 58
ANEXE 60
BIBLIOGRAFIE 63

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL 1.

SCURT? INTRODUCERE

1.1. NOTIUNEA DE FALIMENT

Istoria consemneaza ca in spatiul geografic romanesc a existat inca din timpuri stravechi o activitate comerciala ocazionata si facilitata printre altele, de pozitia geografica la confluenta marilor drumuri comerciale, care faceau legatura intre Europa de Vest si Orient.

Falimentul a aparut o data cu comertul. Nu a fost si nici nu este esenta acestuia. Falimentul se prezinta insa ca un risc previzibil al oricarei activitati comerciale. În istoria comertului falimentul a aparut ca un episod trist cu caracter fortuit. De cele mai multe ori falimentul trebuie imputat unor particularitati care tin de natura umana a aceluia care a practicat comertul. Dupa procedura sa, el a relevat mai curand rolul viciilor sau scaderilor personale decat a virtitiilor.

Conform Micului Dictionar Enciclopedic, termenul faliment este apreciat ca „o stare a unui comerciant care se afla in incetare de plati, constatata printr-o hotarare judecatoreasca”, iar sintagma „a da faliment” semnifica in limbajul curent „a nu izbuti intr-o actiune”.

În lucrarile de specialitate juridica, semnificatia acestui concept dobandeste acuratetea necesara relevand mai pregnant caracterul de executare silita unitara, colectiva, consensuala si egalitara asupra bunurilor debitorului comun al mai multor creditori, destinate satisfacerii intereselor acestora. Deci, ceea ce caracterizeaza starea unui comerciant supus procedurii falimentului este incetarea platilor sau insolventa.

Etimologia termenului „faliment” indica provenienta acestuia din limba latina, de la verbul „fallo-fallere” tradus prin „a lipsi, a scapa”, in sensul ca falitul „lipseste”, adica nu-si indeplineste datoria de a plati creditorilor sai dar, avand totodata si sensul de „a insela” (“fallo speru “ -a insela speranta). A fost transpus in limba italiana devenind verbul „fallire” , care se traduce prin a gresi , a inceta o plata , a insela, a nu rapunde la asteptari si „fallimento”, substantivul.

Persoana falitului era cunoscuta sub denumirea de „decoctor” ori „defraudor”, iar dupa cristalizarea institutiei falimentului, a fost desemnat ca „falito”(italiana), „failli” (franceza), „falido” (spaniola) si „failure” in engleza; vocabularul limbii engleze mai contine si termenul „bankruptcy” ce desemneaza procedura in sine, precum si „bankrupt”, substantiv personificand pe cel ce nu este capabil sa-si plateasca integral datoriile si al carui patrimoniu este administrat si lichidat in beneficiul creditorilor sai.

În privinta notiunii de bancruta, aceasta vine de la notiunea de „banca-rotta” folosita in targurile medievale italiene pentru a arata starea unei tarabe, a unei tejghele sau a unei banci, sfaramate de creditorii negustorului devenit neplatnic.

Optiunea legiuitorului roman pentru desemnarea comerciantului aflat in stare de incetare a platilor sub numele de „debitor”, asa cum apare in textul legii, nu este justificata decat de faptul ca prin aprobarea procedurii falimentului, instituite de codul comercial roman s-a considerat ca personificarea subiectului noii proceduri prin apelativul "debitor" corespunde mai bine evidentierii scopului acesteia de a crea o situatie mai favorabila comerciantului ajuns intr-o asemenea situatie.

Legea 64/1995 introduce ca element de noutate, atat in cazul proceduriilor de executare silita, cat si a terminologiei juridice, termenul de "reorganizare".

Reorganizarea este "actiunea de a reorganiza si rezultatul ei este o noua organizare".

Optiunea legiuitorului roman in reglementarea acestui important segment al dreptului comercial, dezvaluie orientarea spre sursele de inspiratie de origine franceza.

Într-o alta definitie a falimentului, este subliniata dubla natura a institutiei juridice , ca fiind de ordine publica dar si de interes privat, falimentul fiind "organizarea legala si procedurala a apararii colective a creditorilor in fata insolventei comerciantului, avand drept scop lichidarea intreprinderii, distribuirea produsului lichidarii in chip perfect egal intre creditori si sanctionarea debitorului culpabil in vederea satisfacerii ordinei publice ". [1 Costin M.- Falimentul, evolutie si actualitate, Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2000, pagina: 17]

În literatura juridica mai recenta, majoritatea autorilor definesc falimentul ca fiind procedura de executare silita, avand caracter unitar, colectiv, egalitar si consensual care vizeaza toate bunurile debitorului comun al mai multor creditori si este menita sa de-a satisfactie intereselor fiecaruia dintre ei.

Cauzele care genereaza starea de faliment a unui comert sunt nedestoinicia profesionala, imprudentele sau greselile de strategie comerciala, abuzurile si risipa. Consecintele falimentului nu se rasfrang numai asupra patrimoniului falitului, ele atrag si dezonoarea acestuia.

Repercusiuni pot sa apara si asupra creditului comercial, privit ca un element de progres social. Creditul dinamizeaza comertul si mentine fluxul comercial. Un faliment poate avea urmari neconvenabile si asupra altor comercianti cu care falitul s-a aflat in raporturi de afaceri.

Practica judiciara cunoaste falimentul prin ricos (falliti par ricochel), in urma caruia un singur faliment poate sa atraga jena financiara sau incetarea de plati in serie a mai multor comercianti.

Falimentul trebuie inteles ca o procedura colectiva care nu permite creditorului sa-si exercite dreptul individual de executare a creantelor.

Una din cauzele falimentului: lantul fatidic- imprumuturi bancare hazardate- cresterea galopanta a dobanzilor- efectele intarzierilor la plata obligatiilor bugetare- restrangerea capitalului de lucru- diminuarea incasarilor. [2 *** Tribuna economica, nr. 35/2001, pagina 18]

1.2. CADRUL LEGISLATIV

Înainte de a prezenta continutul, obiectivul si scopul legii 64/1995, se impune o scurta mentionare a principalelor sale prevederi, care sa evidentieze marile diferente existente fata de reglementarea din Codul Comercial.

Indiscutabil, prima noutate adusa de legea 64/1995, comparativ cu procedura falimentului reglementata de Codul Comercial o constituie deschiderea mai multor optiuni pentru debitor.

În varianta legii 64/1995 modificata distingem trei cai pe care debitorul poate fi directionat si anume: reorganizarea intreprinderii si a activitatii acestuia, lichidarea unor bunuri din averea debitorului pana la acoperirea pasivului sau falimentul.

Legea 64/ 22.06.1995 "privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului" se prezinta ca o reglementare juridica care se raliaza conceptiei moderne in materia procedurilor colective de executare silita asupra patrimoniului comerciantilor. Ultima modificare si completare a fost operata prin dispozitiile titlului IV al legii nr.99/1999, legea fiind republicata in 13 decembrie 1999, atribuindu-se articolelor o noua numerotare.