Pagina documente » Recente » CONTABILITATEA SI GESTIUNEA CREDITELOR BANCARE

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

? subiecti care vor sa economiseasca, adica sa-si amane consumul sub inclinatia psihologica a ”fricii de riscurile investitiei”;

? subiecti care doresc temporar sa se imprumute deoarece veniturile lor s-au diminuat temporar, sau pentru ca un imprumut le-ar permite sa obtina resursele necesare pentru o productie mai mare.

Populatia participa la procesul de creditare in dubla calitate, de debitor si creditor, remarcandu-se in principal prin rolul important pe care il are in asigurarea resurselor de creditare deoarece are sume disponibile care depaseste cu mult datoriile sale.

Agentii economici ocupa un loc important in randul creditorilor in situatia in care obtin rezultate financiare pozitive pentru care cauta cele mai eficiente modalitati de plasare pe piata monetara sau de capital. Astfel, disponibilitatile banesti ale intreprinderilor se constituie in resurse de creditare, de finantare a activitatii agentilor economici care au nevoie de fonduri, fie direct, fie prin intermediul bancilor si a altor institutii financiare. Aceste resurse de creditare ale intreprinderilor sunt reprezentate de: disponibilitati in depozite la termen; portofolii de titluri detinute ca participanti la capitalul social al altor societati comerciale; titluri emise de stat subscrise de acestea.

În mod curent, agentii economici se situeaza pe pozitia de debitor prin apelarea la credite pentru desfasurarea activitatii curente, pentru realizarea de investitii etc.

Statul apare in cadrul procesului de creditare in calitate de creditor doar in situatia inregistrarii de excedente bugetare si a disponibilizarii in economie a unor sume indreptate catre sistemul asigurarilor si protectiei sociale ori catre alte destinatii.

Cel mai adesea, statul apare in calitate de debitor in toate economiile contemporane, ca urmare a inregistrarii de deficite bugetare.

2. Promisiunea de rambursare reprezinta angajamentul debitorului de a restitui la scadenta valoarea capitalului imprumutat si de a plati dobanda, ca pret al creditului. Ea presupune risc si necesita prin urmare angajarea unei garantii.

Principalele riscuri care apar in relatiile de credit sunt:

? Riscul de nerambursare, respectiv probabilitatea amanarii platii de catre debitor, sau a incapacitatii de plata a acestuia datorata conjuncturii economice, dificultatilor sectoriale sau deficientelor imprumutatului. Pentru prevenirea si eliminarea acestui risc, este necesar sa se adopte la nivelul creditorului masurile necesare, printr-o analiza laborioasa a celui care solicita credite, sub diverse aspecte:

• originile si angajamentele legale ale intreprinzatorului;

• organizarea administrativa si tehnica;

• relatiile intreprinzatorului cu clientii si furnizorii;

• gradul de indatorare

• motivele solicitarii imprumutului si destinatia sa imediata;

• perspectivele gestiunii intreprinzatorului;

• situatia financiara;

• criteriile de repartizare a profitului, etc.

? Riscul de imobilizare apare la nivelul bancii sau la detinatorul de depozite care nu este in masura sa satisfaca cererile de plata ale titularilor de depozite, urmare a unei gestiuni defectuoase a portofoliului de credite.

Atat riscul de nerambursare cat si riscul de imobilizare apartin grupei riscurilor bancare financiare, cele a caror producere afecteaza operatiunile active si pasive ale bancilor comerciale, cu reflectare in bilantul bancar, de la data aparitiei pana in momentul eliminarii acestora prin utilizarea tehnicilor de gestiune, adaptate amplitudinii si duratei de manifestare a fiecarui risc.

Pentru minimizarea acestor riscuri, creditorul trebuie sa solicite garantii, debitorului, astfel, in functie de natura obiectului garantiei distingem: garantie personala si garantie reala.

Garantia personala reprezinta angajamentul luat de o terta persoana de a plati suma ajunsa la scadenta in cazul in care debitorul este in incapacitate de plata.

Garantia reala are la baza valori materiale prin a caror valorificare pot fi obtinute sumele necesare pentru plata sumelor scadente. Ea include: gajul, ipoteca, retinerea si privilegiul.

Dreptul de retinere da creditorului posibilitatea de a retine un bun corporal atata timp cat nu a fost achitat integral, chiar daca este proprietatea debitorului. Bunul corporal retinut de creditor trebuie sa aiba legatura cu creanta iar creanta sa fie certa si exigibila.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun drept garantie a creditului. Gajul poate fi cu sau fara deposedare. Daca are loc fara deposedare, creditorul va primi un titlu de recunoastere a gajului (de exemplu gajarea fondurilor de comert). Titularul gajului are mai multe drepturi: de preferinta (adica de a fi platit inaintea altora in cazul vanzarii bunului care reprezinta garantia); de retinere (pastrare a obiectului gajului) si de vanzare (ca urmare a hotararii in justitie a bunului gajat). O forma distincta de garantie reala o reprezinta ipoteca, respectiv actul prin care debitorul acorda creditorului, dreptul asupra unui imobil, fara deposedare. Ca drepturi, ipoteca confera dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. [4 P?rsida C?chin-Crista-Bancil? si op?ratiunil? bancar?,?ditura Mirton,Timisoara, 2004]

Privilegiul reprezinta dreptul pe care il dobandesc prin lege unii creditori de a avea prioritate in ceea ce priveste plata, atunci cand dispune de o garantie asupra unei parti sau a intregului patrimoniu al debitorului.

Cea mai potrivita forma de garantare a creditelor o constituie garantia financiara, prin asigurarea in viitor a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de rambursarea creditului si plata dobanzii. În acest sens se recurge la garantarea creditului cu elemente patrimoniale ale debitorului si anume active fixe si circulante. În practica se mai utilizeaza garantarea creditelor pe seama portofoliului de efecte comerciale detinute de agentul economic care solicita credite.

3. Scadenta Scadenta sau termenul de rambursare stabilit in contract este diferit in functie de particularitatile sectorului de activitate si de nivelul eficientei activitatii beneficiarilor de credite. Astfel, exista o diversitate a termenelor scadente, de la 24 ore (in cazul pietei interbancare) pana la durate medii si lungi (20 sau 30 ani) in cazul imprumuturilor obligatare. Între scadenta si modul de rambursare al creditului se poate stabili o corelatie, astfel: creditele pe termen scurt sunt rambursabile integral la scadenta, in timp ce creditele pe termen mijlociu si lung implica rambursarea esalonata.

4. Dobanda reprezinta pretul capitalului utilizat sau ”chiria” pe care o plateste debitorul pentru folosirea capitalului imprumutat. La modul general, nivelul dobanzii se coreleaza cu rata profitului obtinuta de intreprinzator. Marimea dobanzii depinde de capitalul avansat, perioada de timp cat a fost folosit acest capital si de nivelul ratei dobanzii. Rata dobanzii este pretul la care poate fi obtinut imprumutul acceptat de solicitant.

1.1.1.Definirea creditului si caracteristicile acestuia

Creditul, ca si moneda este o categorie economico-financiara creata pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb. [5 Basno C?zar, Dardac Nicola? - “Sist?m? d? plati,comp?nsari si d?contari ”, ?d.Didactica si P?dagogica, 2003

]

Între primele acte cu caracter economic care s-au petrecut intre indivizi, cand au trecut de la o forma de viata izolata, la o forma de viata sociala, se presupune ca a fost schimbul in natura si ca o consecinta imediata a acestuia, a fost creditul. Creditul este tot un schimb, insa cu particularitatea ca intre momentele schimbului se intercaleaza factorul timp.

Termenul de „credit” este utilizat cu sensuri diferite, dupa cum este vorba de comert (credit de furnizor, credit de cumparator etc.), de contabilitate (antonimul „debitului”), de legislatia fiscala („credit bancar” etc.).

Sombart definea creditul ca fiind „puterea de cumparare cand nu ai numerar”, iar pentru Gide acest termen reprezinta „schimbul unei bogatii prezente, contra unei bogatii viitoare”. În limbaj comun, a-i acorda cuiva credit, inseamna, de fapt, a-i acorda incredere. Credit inseamna si schimbarea unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare.

Etimologia cuvantului „credit” este legata de participiul trecut al verbului latin „credea, credere” si anume „creditum”, prin acesta intelegandu-se credinta celui ce da unei persoane bunuri, sume de bani, ca va primi in schimb valori echivalente. În limba romana, cuvantul „credit” a patruns in secolul al XVIII-lea, fiind preluat ca neologism din limba franceza (credit).

Creditul a aparut in Orientul Mijlociu, unde constituia monopolul marilor proprietari funciari si al preotilor. Codul lui Hammurab trateaza despre credit inca la inceputul mileniului al II-lea i.e.n .

Prin credit se intelege „un ansamblu de relatii economice in forma baneasca prin care capitalul temporar disponibil, ca urmare a nesincronizarii momentelor reproductiei este reintrodus in circuitul economic” . De fapt, creditul este capitalul care se acorda sau se obtine, in diferitele sale forme, si doar circulatia lui se face pe aceasta cale numita a creditului.

Creditul poate fi inteles si ca fiind „relatia baneasca intre o persoana fizica sau juridica numita creditor, care acorda unei alte persoane numita debitor, un imprumut in bani sau care vinde marfuri/ servicii pe datorie, in general cu o dobanda stabilita in functie de riscul pe care si-l asuma creditorul sau de reputatia debitorului” .

În practica bancara, operatiunea prin care o banca imprumuta unei persoane fizice sau juridice o suma de bani, pe un anumit termen, in schimbul unei garantii morale sau materiale si a platii dobanzii ca pret al creditului, reprezinta creditul bancar.

Potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului credit este considerat „orice angajament de plata a unei sume de bani in schimbul dreptului la rambursarea sumei platite, precum si la plata unei dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma sau orice prelungire a scadentei unei datorii si orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta sau a altui drept la plata unei sume de bani”.

Creditul bancar apare deci ca un sistem de relatii intre intreprinderi si banci, in cadrul caruia mijloacele banesti ale intreprinderilor, devenite temporar disponibile in conturile bancare ale acestor intreprinderi, ca si cele ale sistemului financiar devin, in urma mobilizarii lor de catre banci, resurse ale sistemului de credit si sunt folosite prin redistribuire la acordarea de credite economiei.

Creditul bancar este un credit pe bani. Pentru banca, acesta consta in punerea la dispozitia unui comerciant sau industrias a unui anumit capital, pentru o perioada determinata, cu scopul finantarii productiei de bunuri sau circulatiei unor marfuri. [6 Basno C., Dardac N.,Floric?l C.•Mon?da,cr?dit, banci,?ditura Didactica si P?dagogica,Bucur?sti, 2003]

Elementele esentiale ale creditului sunt:

a) Relatia de creditare care se stabileste intre cele doua parti: creditorul (banca) si debitorul (solicitant, imprumutat). O parte esentiala a relatiei de creditare urmareste mobilizarea capitalurilor disponibile si a economiilor.

b) Obiectul creditului, adica capitalul imprumutat ce se angajeaza intre subiecti in mod direct prin intermediul pietei creditului (piata monetara).

c) Scopul creditului este diferit, banca urmareste obtinerea unui profit prin dobanda incasata ca pret al capitalului imprumutat, iar debitorul urmareste completarea resurselor proprii in vederea achizitionarii unor bunuri sau desfasurarii unei activitati, care sa-i permita rambursarea ratelor scadente si a dobanzii si obtinerea propriului profit.

d) Dobanda ca pret al capitalului imprumutat, care pentru banca trebuie sa asigure acoperirea cheltuielilor de functionare si obtinerea unui profit, iar pentru imprumutat, dobanda trebuie sa fie posibil de suportat si sa nu genereze pierderi financiare.

În cadrul unei relatii de credit bancar intervin, ca parti implicate :

- pe de o parte, creditorul, adica banca, care transforma capitalurile disponibile din economie in capitaluri productive, prin transferarea acestora din mana celor care le poseda in mana celor care le pun in functiune;