Pagina documente » Recente » Contractul de vanzare-cumparare in actuala reglementare in noul cod civil

Cuprins

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Extras din document

Cuprins
Introducere 2
Capitolul 1: Considera?ii generale privind contractul de v?nzare cump?rare 5
1.1. No?iunea de contract de v?nzare - cump?rare 5
1.2. Reglementarea legal? 5
1.3. Condi?iile de validitate ale contractului de v?nzare-cump?rare 7
1.3.1. Capacitatea p?r?ilor 7
1.3.2. Consim??m?ntul 11
1.3.3. Obiectul contractului de v?nzare ? cump?rare 17
1.3.4. Cauza contractului de v?nzare -cump?rare 30
1.3.5. Forma contractului de v?nzare-cump?rare 30
Capitolul 2: Efectele contractului de v?nzare cump?rare 32
2.1. Obliga?iile v?nz?torului 33
2.1.1. Predarea lucrului v?ndut 33
2.1.2. Obliga?ia de garan?ie a lucrului v?ndut 36
2.2. Obliga?iile cump?r?torului 50
2.2.1. Plata pre?ului 50
2.2.2. Luarea ?n primire a lucrului v?ndut 54
2.2.3. Suportarea cheltuielilor v?nz?rii 55
Capitolul 3: Variet??i ale contractului de v?nzare cump?rare 56
3.1. Preciz?ri prealabile 56
3.2. V?nzarea cu gr?mada 56
4.3. V?nzarea dup? greutate, num?r ?i m?sur? 57
3.3.1. Efecte 57
3.3.2. Delimitarea fa?? de v?nzarea cu gr?mad? 58
3.4. V?nzarea pe ?ncercate 58
3.4.1. Efecte 58
3.4.2. Delimitarea fa?? de v?nzarea pe gustate 58
3.5. V?nzarea cu pact de r?scump?rare 59
Capitolul 4: Aspecte practice privind contractul de vanzare-cumparare 64
Bibliografie 70

Alte date

3.5. Vanzarea cu pact de rascumparare {p}

Capitolul 4: Aspecte practice privind contractul de vanzare-cumparare {p}

Bibliografie {p}

Introducere

Oamenii intra, intre ei, in legaturi dintre cele mai diverse. Astfel ei pot dobandi drepturi si pot avea obligatii.

Daca legaturile dintre ei sunt reglementate de o norma de drept aceste drepturi si obligatii sunt de natura juridica, iar daca aceste norme apartin dreptului civil,suntem in prezenta drepturilor si obligatiilor civile.

În „Institutele” lui Iustinian obligatia este definita astfel: „Obligatia est iuris vinculum quo necessitate adstringimur alicuius solvendae rei secundum nostrae civilitatis iura” – Obligatia este o legatura juridica prin care suntem ..... cu necesitate a plati ceva conform drepturilor cetatii noastre [1 Teodor Sambrian - „Drept roman – Principii, institutii si teste celebre”, Editura „Sansa” S.R.L., Bucuresti 1994, pag. 107]. Aceasta definitie a obligatiei este mai apropiata de acceptiunea moderna. Astfel, obligatia este acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor – si caruia ii revine indatorirea corespunzatoare – a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de executare de bunavoie.

Notiunea de obligatie nu poate fi despartita de notiunea de proprietate .

Obligatia civila se infatisaza ca un raport juridic de obligatie in temeiul caruia o persoana numita creditor – reus credenti – poate pretinde unei alte persoane numita debitor – reus debendi – sa dea – aut dare – sa faca – aut facere – sau sa nu faca – aut non facere – ceva, iar daca debitorul nu respecta comportamentul la care s-a obligat chiar prin intrarea in acest raport juridic, se recunoaste creditorului posibilitatea de a-l forta la acest comportament, pe calea actiunii in justitie, ca mod de protectie juridica a dreptului sau subiectiv si de interventie a fortei coercitive a statului. [2 Ion Dogaru, Teodor Sambrian, Pompil Draghici - „Drept civil roman” – tratat, vol. III, Editura Europa, Craiova 1997, pag. 8. pag. 16.]

Obligatiile pot fi clasificate pe baza unor criterii variabile: criteriul izvorului care a generat obligatia, criteriul obiectului obligatiei, cel al sanctiunii obligatiei civile si criteriul opozabilitatii obligatiei.

În general, obligatiile sunt de doua feluri: obligatii naturale si obligatii civile. Obligatiile naturale sunt acele obligatii care nu confera titularului dreptul corelativ (creditorului) posibilitatea de a proceda la executarea lor silita; ele se caracterizeaza prin accea ca pot fi executate numai voluntar.

Obligatiile civile sunt obligatiile a caror aducere la implinire este asigurata de forta coercitiva a statului, in situatia in care debitorul nu le executa de bunavoie.

Fara un criteriu riguros stiintific, cadrul legal considera ca sunt izvoare ale obligatiilor contractul, cvasicontractul, delictul,cvasidelictul si legea.

Potrivit articolului 942 Cod civil „Contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane, spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic”.

Definitia cuprinde elementele esentiale pentru precizarea notiunii de contract. Ceea ce este hotarator in aceasta definitie este acordul de vointa, bi- sau multilaterala, care da nastere, modifica ori stinge drepturi si obligatii. Din definitie rezulta acesta este un act juridic, si anume un act juridic de formatie bilaterala (plurilaterala, multilaterala).

În legislatia nostra, termenul de contract este echivalent, sinonim, cu acela de conventie. De altfel, insusi articolul 942 Cod civil este inscris in cuprinsul Titlului III, denumit „Despre contracte si conventii”.

În literatura de specialitate se face uneori distinctie intre conventie si contract, considerandu-se contractul drept o specie a conventiei. Aceasta distinctie se intemeiaza pe articolul 1101 Cod civil francez.

Factorul esential al contractului este acordul de vointa al partilor – vointa lor juridica.

În principiu, incheierea oricarui contract este libera; in acest sens se vorbeste de principiul libertatii de vointa in materia contractelor. Acest principiu trebuie sa fie inteles in sensul sau exact; nu este vorba de o libertate in general – in sensul unui desavarsit liber arbitru –, ci de libertatea pe care o conditioneaza si o determina viata sociala, pe de o parte, si dispozitiile cuprinse in normele legale, pe de alta parte.

Potrivit articolului 5 Cod civil „nu se poate deroga, prin conventii sau dispozitii particulare, la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri”.

Dreptul civil este dominat de doua institutii fundamentale: institutia dreptului de proprietate si institutia contractului.

Contractul – ca institutie juridica de drept civil – a cunoscut o evolutie paralelea cu acea a dreptului de proprietate. Nascut din nevoile schimbului de activitati si in primul rand, al schimbului de marfuri, contractul isi afirma prezenta in societate nu numai in domeniul circulatiei, dar si in cel al productiei, el fiind instrumentul juridic prin care se infaptuiesc aceste doua importante componente ale activitatii economice.

Datorita interventiei statului in domeniul contractual, se observa tendinta de a se aduce restrangeri fortei obligatorii a contractului, fie prin aceea ca uneori se permite neexecutarea sa, fie prin aceea ca se permite o executare in alti termeni decat cei stabiliti initial de catre parti.

Categoria juridica pe care o cuprindem sub denumirea de contract are o sfera foarte bogata. Ea inglobeaza o varietate deosebita de specii de contracte..

În literatura juridica au fost concretizate mai multe criterii de clasificare a contractelor printre care: modul de formare (conditiile de validitate cat priveste forma); continutul contractelor; scopul urmarit de parti, efectele produse, modul (durata) executarii, nominalizarea in legislatia civila, corelatia existenta intre contracte, s.a.

Dupa continutul lor contractele sunt sinalagmatice (bilaterale) si contracte unilaterale. Prezinta importanta pentru aceasta lucrare contractele sinalagmatice deoarece din aceste categorii face parte si contractul de vanzare-cumparare.

Contractele sinalagmatice se caracterizeaza prin reciprocitatea obligatiilor ce revin partilor si prin interdependenta obligatiilor reciproce.

Potrivit articolului 943 Codul civil „contractul este bilateral sau sinalagmatic cand partile se obliga reciproc una catre alta”.

Contractul este unul din izvoarele obligatiilor, mai mult este cel mai important izvor de obligatii. El mijloceste cele mai variate legaturi intre oameni, de la cele mai simple care, prin valoarea lor economica, par neansemnate si cel mai adesea scapa ca semnificatie juridica atentiei subiectilor de drept (procurarea de carti, ziare, reviste, bilete de autobuz, etc.) pana la cele mai complexe. Întreaga activitate a oamenilor, fie priviti individual – ca persoane fizice – fie priviti in colectiv – ca persoane juridice – , nu poate fi conceputa fara a asigura hrana ei juridica cel mai adesea realizata prin mijlocirea contractului.

Frecventa deosebita a operatiilor contractuale subliniaza cat se poate de bine importanta unei institutii juridice a carei caracteristica esentiala consta in asigurarea egalitatii partilor in raporturile juridice astfel stabilite.

Partile pot sau nu sa intre in raporturi contractuale. Nu se are in vedere intinderea prestatiilor la care partile se obliga, ci doar faptul ca subiectii de drept, parti egale in drepturi, si-au manifestat – liber, constient si cu intentia de a se obliga – vointa lor, element esential al contractului..

În raporturile dintre persoanele fizice, contractul indeplineste cele mai variate functii, asigurand hrana juridica a celor mai diverse legaturi pe care le stabilesc oamenii.

În concluzie, contractul este omniprezent; el are loc in fiecare moment si latura a vietii omului, asigurand satisfacerea celor mai diverse trebuinte ale lui si mijlocind unitatea de actiune a oamenilor in viata economica si sociala, implicandu-i in legaturi dintre cele mai variate, intre ei, cu persoane juridice sau cu statul.

Capitolul 1: Consideratii generale privind contractul de vanzare cumparare

1.1. Notiunea de contract de vanzare - cumparare

Vanzarea–cumpararea este un contract prin care una din parti – vanzatorul – stramuta proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte parti – cumparatorul – care se obliga in schimb a plati vanzatorului pretul bunului vandut (art. 1294 Cod civil). [3 Art. 1294 Cod Civil, Titlul V, Despre vinderi, capitolul I, Despre natura si forma vanzarii, Codul Juristului, Editura Argessis, 1996, p.151.]

Desi Codul civil se refera la transmiterea proprietatii, urmeaza sa fie calificat vanzare–cumparare si contractul prin care, in schimbul unui pret, se transmite un alt drept decat dreptul de proprietate, fiindca transmiterea proprietatii nu este de esenta, ci numai de natura contractului de vanzare–cumparare. Art. 1582 Cod civil francez, corespondentul art. 1294 Cod civil roman (prin care se defineste notiunea de vanzare – cumparare), nici nu se referea in mod expres la dreptul de proprietate, ci foloseste termenul de „livrer un chose“, in sens de predare, de transmitere a unui lucru. Poate fi vorba de un drept real (de exemplu dreptul de uzufruct), de un drept de creanta sau de un drept din domeniul proprietatii intelectuale ori, in mod exceptional, de un drept asupra unei universalitati care cuprinde nu numai drepturi ci si datorii (vanzarea unei mosteniri). Nu pot forma obiectul contractului de vanzare–cumparare drepturi personale nepatrimoniale care au un caracter strict personal (drepturi reale de uz, prevazut de art. 571 Cod civil : „uzuarul nu poate ceda, nici inchiria dreptul sau altuia“ [4 Art. 571 Cod Civil, Titlul II, Capitolul II, Despre uz si abitatiune, Codul Juristului, Editura Argessis ,1996, P. 81.]; dreptul de abitatie al sotului supravietuitor [5 Art. 4 Din Legea 319/1994, Pentru dreptul de mostenire a sotului supravietuitor, M.O. Nr.133 din 10 iunie 1994.], dreptul de clientela in cazul liberilor profesionisti) sau care sunt prevazute de lege ori sunt contracte, sau constituite prin acte unilaterale (intuitu-personae). De ex: dreptul de intretinere, dreptul de pensie. Dupa cum rezulta din definitia contractului, vanzarea este un contract bilateral, cu titlu oneros, consensual si translativ de proprietate [6 Prof. univ. dr. Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2001,p. 10. ].

1.2. Reglementarea legala

Sediul materiei se regaseste in Noul Codul civil, Cartea a V-a, „Despre obligatii, Titlul IX”, Diferite contracte speciale, Capitolul I: Contractul de vanzare (art. 1661 – 1771).

Pe langa dispozitiile Codului civil (ce constituie si dreptul comun in materie), o serie de acte normative reglementeaza anumite categorii de vanzari [7 Lect. univ. dr. Mariana Rudareanu, Obligatii . Contracte, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p. 85.]:

- Titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniul proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente [8 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 653 din 22 iulie 2005.];

- Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie, construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice de stat [9 Republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 264 din 15 iulie 1998,];

- Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinta trecute in proprietatea statului [10 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, modificata si completata de O.U. 228 din 24 noiembrie 2000 si Legea nr. 422 din 18 iulie 2001.];

- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1998 [11 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 75 din 14 februarie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare.].

În contextul implementarii acquis-ului comunitar, au fost adoptate o serie de acte normative care constituie transpuneri ale directivelor comunitare in domeniul dreptului privat, prin care este reglementata vanzarea produselor in vederea asigurarii protectiei consumatorilor , respectiv:

- Ordonanta Guvernului nr. 130/200 privind protectia consumatorilor la incheierea si exercitarea contractelor la distanta [12 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 431 din 02 septembrie 2000, modificata si completata de Legea nr. 365 din 07 iunie 2002 si Legea nr. 51 din 21 ianuarie 2003.];

- Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive incheiate intre comercianti si consumatori [13 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 560 din 10 noiembrie 2000, modificata si completata de Legea nr. 65 din 16 ianuarie 2002.];

- Legea nr. 245/2004 privind securitatea produselor [14 Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 565 din 25 iunie 2004.];