Pagina documente » Drept » Controlul consiliului superior al magistraturii asupra activitatii magistratilor

Despre lucrare

lucrare-licenta-controlul-consiliului-superior-al-magistraturii-asupra-activitatii-magistratilor
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-controlul-consiliului-superior-al-magistraturii-asupra-activitatii-magistratilor


Cuprins

CUPRINS:
1.Rolul magistratului.
2.intelesul notiunii de iuris dictio
2.1.Modalitatile de control intre cele trei puteri ale statului
3.Evolutia istorica a controlului exercitat asupra activitatii magistratilor.
3.1.Reglementarea controlului asupra activitatii magistratilor prin prevederile Legii nr.92/1992, pentru organizarea judecatoreasca.
3.2.Reglementarea controlului asupra activitatii magistratilor in forma initiala a Legii 317/2004
4.Reglementarea controlului asupra activitatii magistratilor
4.1.Notiuni introductive
4.2.Dispozitiile care reglementeaza controlul Consiliului Superior al Magistraturii asupra activitatii magistratilor.
5.Procedura disciplinara in reglementarea actuala
5.1.Notiuni introductive
5.2.Definitia si caracterele actiunii disciplinare
5.3.Titularul actiunii disciplinare
5.4.Modurile de sesizare a Comisiei de Disciplina a Consiliului Superior al 5.5.Magistraturii.
5.6.Sesizarea externa
5.7.Sesizarea din oficiu a Comisiei de disciplina a Consiliului Superior al 5.8.Magistraturii
5.9.Efectele sesizarii. inceperea cercetarii prealabile. Dispozitia de incepere a cercetarii prealabile
5.10.Scopurile si obiectivele cercetarii prealabile
5.11.Competenta de efectuare a cercetarii prealabile
5.12.Mijloace de proba care pot fi administrate in cursul cercetarii prealabile
5.13.Mijloacele de exercitare a dreptului la aparare a magistratului cercetat
5.14.Durata cercetarii prealabile. Completarea cercetarii prealabile
5.15.Solutiile procesuale ale Comisiei de Disiciplina in ceea ce priveste solutionarea actiunii disciplinare.
5.16.Problema extinderii cercetarii prealabile. Existenta unei asemnea solutii
6.Solutiile de clasare si de sesizare a Sectiei Consiliului Superior al Magistraturii. 6.1.Continutul minimal al actelor prin care sunt dispuse aceste solutii.
7.Faza de judecata a actiunii disciplinare
7.1.Competenta judecarii actiunii diciplinare
7.2.Dreptul de aparare si reprezentare a magistratului trimis in judecata
7.3.Solutionarea actiunii disciplinare. Continutul hotaririi instantei. Calea de atac impotriva hotaririi
7.4.Fapta care ar putea constitui abatere disciplinara.
7.5.Urmarea faptei magistratului
7.6.Raportul de cauzalitate
7.7.Vinovatia
7.8.Calitatea de magistrat - conditie speciala a raspunderii disciplinare a magistratilor.
7.9.Efectele admiterii actiunii disciplinare. Aplicarea sanctiunilor
7.10.Continutul hotaririi Consiliului Superior al Magistraturii
7.11.Competenta instantei de recurs. Compunerea instantei. Cazuri de incompatibilitate
7.12.Raspunderea disciplinara a avocatilor
7.13.Raspunderea disciplinara a notarilor
7.14.Raspunderea disciplinara a medicilor
7.15.Tipuri de sanctiuni

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

"Judecata dreapta provine din experienta,

dar experienta provine dintr-un sir lung

de judecati incorecte..."

Aldous Huxley

Sistemul judiciar, ca ansamblu al structurilor organizatorice care concura la infaptuirea actului de justitie, reprezinta in orice stat de­mocratic o componenta esentiala a civilizatiei si progresului social.

Fara justitie nu poate exista o veritabila si eficienta democratie, deoarece ea este cea care vegheaza atat la la apararea valorilor sociale recunoscute intr-o societate democratica, cat si la promovarea si apararea drepturilor funda­mentale ale omului.

Sistemul judiciar la randul sau este format din instante si parchete care sunt compuse din magistrati avand dreptul de iuris dictio.

Rolul magistratului.

Întelesul notiunii de iuris dictio

Conceptul de jurisdictie are multiple acceptiuni.

Doua dintre acestea sunt relevante in procesul de infaptuire a justitiei si prezinta interes pentru studiul organizarii judiciare din orice stat democratic.

Într-o prima acceptiune, termenul de jurisdictie desemneaza "pu­terea de a decide asupra conflictelor ivite intre diferitele subiecte de drept - persoane fizice sau juridice - prin aplicarea legii.

Acesta a si fost sensul pe care l-au promovat juristii romani pentru a desemna jurisdictia. De altfel, insusi termenul la care ne referim provine din limba latina, de la jurisdictio, cuvant compus din jus (drept) si dicere (a spune, a pronunta), care inseamna a pronunta dreptul.

Aceasta acceptiune a conceptului de jurisdictie - de totalitate a puterilor date unui magistrat pentru administrarea justitiei - s-a pastrat si in dreptul modern.

Cuvantul jurisdictie vizeaza, intr-o atare viziune, mai degraba prerogativele si autoritatea conferite unor categorii statale in scopul aplicarii legii, mai concret al infaptuirii justitiei. De aceea s-a afirmat, ca notiunea de jurisdictie ca "putere" este insuficienta pentru o calificare corecta a conceptului, caci ea, juris­dictia, este in realitate o "putere - datorie". Într-adevar, judecatorul are nu numai facultatea de a judeca, ci si datoria administrativa de a o infaptui.

Jurisdictia isi are izvorul in suveranitatea statului, care determina organizarea autoritatilor insarcinate cu administrarea justitiei.

De aceea se poate afirma ca termenul de putere (cu referire la jurisdictie) nu este opus celui de functiune. Acesta din urma reprezinta un "complex de acte" pe care un organ statal trebuie sa le indeplineasca.

Puterea atribuita organelor abilitate cu solutionarea unor conflicte intervenite in viata sociala reprezinta mijlocul prin care se realizeaza functia de administrare a justitiei.

Într-o a doua acceptiune, jurisdictia desemneaza totalitatea orga­nelor prin care statul infaptuieste justitia.

Constitutia si legea de orga­nizare a sistemului judiciar se refera uneori la "instante" si "tribu­nale" tocmai in aceasta acceptiune.

Exista si autori care desemneaza jurisdictia prin totalitatea persoanelor carora legea le recunoaste "pu­terea" de a decide asupra litigiilor prin acte avand autoritate de lucru judecat.

Aceasta acceptiune a conceptului de jurisdictie prezinta inte­res teoretic si practic din punct de vedere al studiului organizarii sis­temului judiciar.

Modalitatile de control intre cele trei puteri ale statului

Între activitatea judiciara si cea legislativa exista si o interactiune logica determinata de imperativul unei bune functionari a meca­nismelor statale. Problema reala nu este aceea a unei "delimitari" sau "separari" rigide a "puterilor", ci a unei fructuoase colaborari intre autoritatile statului.

Astfel, autoritatea legiuitoare exercita un control asupra modului de organizare si functionare a instantelor judecatoresti. Acest control se exercita prin normele stabilite de forul legislativ privitoare la organizarea, la atributiile instantelor si la procedura judiciara. Un ase­menea control trebuie sa fie destinat optimizarii actului judiciar si nu poate constitui in nici un caz o imixtiune in activitatea concreta de judecata.

Autoritatea judecatoreasca exercita si ea un control asupra "pu­terii" legislative, concretizat in competenta atribuita acesteia in materie electorala, in cauzele penale privind pe senatori si deputati, precum si prin interpretarea pe care instantele o dau legilor cu prilejul aplicarii lor.

În literatura de specialitate, atat de drept procesual civil, cat si de drept administrativ, s-au formulat consideratii ample asupra delimi­tarii activitatii judiciare de activitatea administrativa.

Dreptul modern recunoaste autonomia deplina a activitatii judi­ciare fata de cea administrativa, prima avand ca obiect aplicarea nor­melor juridice.

Exista si o interferenta intre activitatea judiciara si activitatea administrativa. Ea se concretizeaza, in primul rand, prin faptul ca si autoritatile administrative au competenta, in cazurile limitativ preva­zute de lege, de a solutiona unele litigii si de a emite astfel, un act cu caracter jurisdictional. Pe de alta parte, instantele judecatoresti inde­plinesc si acte care nu au caracter jurisdictional, constituind simple acte de administratie, deci acte ce prezinta mai degraba fizionomia actelor administrative.

Autoritatea judecatoreasca se afla intr-un raport de "dependenta" relativa fata de organele administrative. Spunem o "dependenta" rela­tiva intrucat in activitatea judiciara judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.

Astfel, potrivit art. 118 alin. (1) din Legea nr.304/2004, republicata, "Acti­vitatea instantelor si parchetelor este finantata de la bugetul de stat". De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiasi text: "Bugetul curtilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate si al judecatoriilor este gestionat de Ministerul Justitiei, ministrul justitiei avand calitatea de ordonator principal de credite". La randul sau, art. 121 alin. (1) din acelasi act normativ prevede ca: "Numarul maxim de posturi pentru instante si parchete se stabileste prin hotarare a Guvernului, la pro­punerea ministrului justitiei si a presedintelui Înaltei Curti de Casatie si Justitie cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii". Mai subliniem ca, potrivit art. 122 din Legea nr.304/2004, republicata, statele de functii si de personal pentru curtile de apel, tribunale, tribunale specializate, ju­decatorii si parchete se aproba cu avizul conform al Consiliului Su­perior al Magistraturii, prin ordin al ministrului justitiei.

Un alt aspect al aceleiasi "relative dependente" rezulta si din im­prejurarea ca judecatorii si procurorii sunt numiti in functie de Pre­sedintele Romaniei. Totusi, o atare "dependenta" este formala caci rolul de organ de disciplina revine Consiliului Superior al Magistra­turii, potrivit art. 134 alin. (2) din Constitutie, iar numirea in functie a ma­gistratilor se face la propunerea aceluiasi organ, care este un veritabil "Guvern al magistraturii".

Autoritatea judiciara exercita si ea un control asupra "puterii" exe­cutive, control realizat in cadrul procedurii privind solutionarea cauzelor persoanelor vatamate in drepturile lor de catre administratie printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea unor cereri in ter­menul legal (procedura contenciosului administrativ).