Pagina documente » Drept » Controlul jurisdictional al drepturilor omului

Despre lucrare

lucrare-licenta-controlul-jurisdictional-al-drepturilor-omului
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-controlul-jurisdictional-al-drepturilor-omului


Cuprins

CUPRINS
Capitolul I. Consideratii introductive...1
Sectiunea I. Scurt istoric1
Sectiunea a II-a. Delimitari conceptuale............3
1. Consiliul Europei3
2. Mecanismul de control al drepturilor omului la nivel European......5
3. Institutiile conventiei..........10
Capitolul II. Subsidiaritatea controlului exercitat prin Curtea Europeana a drepturilor omului.........12
Sectiunea I. Notiunea de recursuri interne....12
Sectiunea a II-a. Notiunea de epuizare a recursurilor interne in jurisprudenta Curtii.............14
1. Continutul epuizarii recursurilor interne.15
2. Procedura epuizarii recursurilor interne...18
3. Momentul epuizarii recursurilor interne..20
Sectiunea a III-a. Modalitati de recurs invocate in fata Curtii.............. 22
1. Recurs esential..22
2. Recurs referitor la incalcarile pretinse ale Conventiei..22
3. Recurs accesibil..23
4. Recurs adecvat.23
5. Tipuri de recursuri ce pot intra in sfera de recurs intern, potrivit art. 35 CEDO.24
A. Recursuri jurisdictionale...........24
a. Recursuri penale.........24
b. Recursuri jurisdictionale administrative............24
c. Recursuri constitutionale25
B. Recursuri administrative............25
6. Recursuri utile pentru remedierea anumitor categorii de incalcari ale drepturilor garantate de CEDO............25
A. Tratamente inumane si degradante25
B. incalcarea unor drepturi referitoare la straini...27
C. incalcarea libertatii si sigurantei persoanei.....27
D. incalcarea dreptului la un proces echitabil......28
E. incalcarea dreptului la respectarea domiciliului persoanei, a vietii private si familiale ale acesteia ...........27
F. incalcarea dreptului de proprietate si a altor drepturi patrimoniale........29
Capitolul III. Competenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.........30
Sectiunea I. Competenta materiala .30
1. Obiectul controlului exercitat de Curte....30
2. Limitele functionale ale controlului exercitat de Curte33
Sectiunea a II-a. Competenta temporala .........35
Sectiunea a III-a. Competenta teritoriala ........37
Capitolul IV. Solutionarea cererii introduse in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului........39
Sectiunea I. Influenta termenului de 6 luni asupra admisibilitatii cererii .39
1. inceputul termenului.........40
2. Data introducerii cererii.......44
3. intreruperea si suspendarea termenului...45
4. Relatia intre conditiile generale de admisibilitate......46
Sectiunea a II-a. Procedura admiterii cererii introduce la Curtea Europeana
a drepturilor omului ......47
1. Sesizarea Curtii47
2. Desemnarea si functiile judecatorului raportor.........49
3. Examinarea admisibilitatii de catre o camera sau un comitet........50
4. Decizia asupra admisibilitatii53
Capitolul V. Reforma mecanismului de control al Conventiei58
Sectiunea I. Premisele reformei ....58
1. Cresterea accelerata a numarului cauzelor supuse organelor europene de control..............58
2. Organizarea inadecvata a activitatii organelor de control............59
3. Redundantele de fapt ale sistemului de control.........60
4. Compromisul intre mecanismul politic si mecanismul jurisdictional..............60
Sectiunea a II-a. Mecanismul european de control dupa reforma .........62
Sectiunea a III-a. Rolul altor institutii in reglementarea anterioara reformei ...........65
1. Comisia Europeana a drepturilor omului.65
A. Plingerile interstatale65
B. Petitii particulare.....66
C. Modul de operare al Comisiei.....69
D. Proceduri ulterioare admiterii ....70
2. Comitetul de ministrii........72
A. Pronuntarea asupra plingerilor in aplicarea art. 32..........72
B. Executarea hotaririlor in aplicarea art. 54......73
Capitolul VI. Concluzii.....74
Bibliografie...78
1

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Sectiunea I

Scurt istoric

Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost semnata la 4 noiembrie 1950 si a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953. Cu toate ca doar statele membre ale Consiliului Europei pot deveni parti la Conventia Europeana, actul constitutiv al Consiliului Europei nu cere membrilor sai sa ratifice Conventia intrucat insa toti membrii Consiliului Europei ratificasera deja Conventia in momentul incheierii razboiului rece, iar unele tari din Europa Centrala si de Est incepusera sa solicite sa devina membri, Consiliul a hotarat sa conditioneze toate primirile ulterioare pe ratificarea acestei Conventii. [ 1 Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrata in vigoare la 3 septembrie 1953, revizuita in conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat in vigoare la 21 septembrie 1970, ale Protocalului nr. 5, intrat in vigoare la 20 decembrie 1971 si ale Protocolului nr. 8 intrat in vigoare la 1 ianuarie 1990, si cuprinzand in afara de acestea textul Protocolului nr. 2, ce face parte integranta din Conventie, odata cu intrarea in vigoare, la 21 septembrie 1970 ]

Pana la sfarsitul anului 1994 aderasera la Conventie urmatoarele state: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Lichteinstein, Luxembrug, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, San Marino, Slovenia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia si Ungaria.

În forma adoptata initial, Conventia Europeana garanta urmatoarele drepturi: dreptul la viata; dreptul de a nu fi supus torturii, tratamentelor si pedepselor inumane sau degradante; dreptul de a nu fi tinut in sclavie; dreptul la libertate, la siguranta persoanei si la un proces corect si echitabil; libertatea de a nu fi supus unor legi si pedepse ex post facto; dreptul la viata privata si de familie; libertatea de gandire, constiinta si religie; libertatea de expresie si de intrunire pasnica; libertatea de a se casatori si a intemeia o familie. [ 2 Vezi: A. Fuerea - Introducere in problematica dreptului international al drepturilor omului, Editura ERA, Bucuresti 2000, p. 195]

Potrivit dispozitiilor art. 14 exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de Conventia Europeana trebuie sa fe asigurata fara nici o deosebire, bazata in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.

Alaturi de aceasta clauza de nediscriminare, Conventia contine si o prevedere in temeiul careia orice persoana ale carei drepturi si libertati cunoscute de Conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.

Cetatenia persoanei nu are vreo relevanta intrucat art. l mentioneaza ca beneficiaza de drepturile si libertatile recunoscute de conventie „oricare persoana aflata sub jurisdictia inaltelor parti contractante".

Catalogul drepturilor garantate de Conventie a fost extins prin protocoale aditionale: Astfel, primul protocol a adaugat dreptul la proprietate, dreptul la educatie si angajamentul statelor parti sa asigure alegeri libere si secrete la intervale de timp rezonabile.

Protocolul numarul 4 a largit in continuare lista, introducand interzicerea privarii de libertate pentru nerespectarea obligatiilor contractuale si garantarii dreptului la libera circulatie. El interzice expulzarea persoanei de pe teritoriul statului al carui cetatean este, indiferent daca aceasta masura este una colectiva sau individuala, dar si expulzarea colectiva a strainilor.

Protocolul nr. 6 prevede ca nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea, si nici executat. Protocolul nr. 7 obliga statele sa asigure strainilor diverse garantii procesuale inainte de a-i expulza din tara unde isi au resedinta. De asemenea, prin art. 2 din acest din urma protocol se prevede ca orice persoana declarata vinovata de infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declaratiei de vinovatie sau a condamnarii de catre o jurisdictie superioara. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat sunt reglementate de lege. Protocolul nr. 7 prevede, de asemenea, posibilitatea de despagubiri in caz de eroare judiciara, dreptul de a nu fi judecat de doua ori pentru aceeasi fapta, precum si egalitatea in drepturi si raspunderi egale pentru soti. [ 3 Cu privire la drepturile garantate prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului, vezi : R. MacDonald, F. Matscher, H. Petzold – The European System for the Protection of Human Rights, Londra, 1993 ]

Hotararea de a elabora Conventia Europeana a fost luata dupa ce Adunarea Generala a ONU a adoptat Declaratia Universala a Drepturilor Omului, sesizandu­-se faptul ca un acord in cadrul Natiunilor Unite ar fi putin probabil sa fie incheiat in aceasta materie, care sa cuprinda existenta unor obligatii juridice si a unor mecanisme de sanctionare a faptelor ce ar fi incalcat asemenea obligatii.

În Preambulul Conventiei Europene a Drepturilor Omului se exprima hotararea semnatarilor ca, in calitatea lor de guverne ale statelor europene, animate de acelasi spirit si avand un patrimoniu comun de traditii politice, de idealuri, de respect al libertatii si de preeminenta a dreptului sa ia primele masuri menite sa asigure garantarea colectiva a anumitor drepturi enuntate de Declaratia Universala. În momentul de fata se considera ca sistemul privitor la drepturile omului initiat de Conventie este cel mai avansat si eficient.

Sectiunea a II-a

Delimitari Conceptuale

1. Consiliul Europei

Consiliul Europei este o organizatie interguvemamentala avand urmatoarele obiective principale:

- apararea drepturilor omului si a democratiei pluraliste, favorizarea constientizarii si valorizarii identitatii culturii europene prin lupta impotriva oricarei forme de intoleranta;

- sprijinirea tarilor din estul si centrul Europei in vederea punerii in practica si consolidarii reformelor politice, legislative si constitutionale cu ajutorul programelor de cooperare ca Demosthene, Themis, Lode si Demo-droit.

Creat la 5 mai 1949 de catre 10 state, Consiliul Europei numara astazi 40 de tari membre. Consiliul Europei nu trebuie confundat cu Uniunea Europeana, cele doua organizatii fiind total distincte. Cu toate acestea, cele 15 state membre ale Uniunii Europene sunt in acelasi timp si membre ale consiliului Europei. SUA si Canada au statutul de observator pe langa instantele interguvernamentale ale Consiliului Europei.

Sediul Consiliului Europei se afla in Palatul Europei din Strasbourg, unde au loc si sesiunile Parlamentului European. Consiliul Europei se ocupa de toate problemele majore ale societatii europene, cu exceptia celor referitoare la apararea nationala. Programul sau de lucru cuprinde urmatoarele domenii: drepturile omului, mass-media, cooperare juridica, probleme sociale si economice, sanatate, invatamant, cultura, tineret, puteri locale si regionale si mediu inconjurator.

Cadrul de cooperare ca structura institutionala al Consiliului Europei este urmatorul:

? Comitetul Ministrilor este instanta de decizie a Consiliului Europei alcatuit din ministri afacerilor externe al celor 40 de state membre sau din reprezentantii lor permanenti;

? Adunarea Parlamentara este organul deliberativ, iar membrii sai sunt desemnati de catre parlamentele nationale;

? Congresul Puterilor Locale si Regionale din Europa este un organ consultativ, reprezentand colectivitatile locale si regionale.

Lucrarile Consiliului Europei conduc la elaborarea de conventii si acorduri europene, care ulterior vor sta la baza modificarilor si armonizarii legislative din diferite state membre. Studiile si lucrarile realizate in diverse domenii de actiune sunt transmise guvernelor pentru a le ajuta sa actioneze de comun acord. De asemenea, Consiliul Europei adopta si acorduri partiale, care reprezinta o forma de colaborare cu „geometrie variabila", permitand unui numar de state membre cu acordul celorlalte de a desfasura o activitate specifica de interes comun.

Prin statutul consultativ acordat unui numar de peste 350 de organizatii neguvernamentale; Consiliul Europei dezvolta un adevarat parteneriat cu reprezentantii societatii civile. Prin diferite mijloace de consultare, el implica aceste organizatii neguvernamentale in lucrarile interguvernamentale si incurajeaza dialogul dintre parlamentari si asociatii prin reflectii si colocvii asupra unor teme majore ale societatii.

Aproape 1200 de functionari originari din cele 40 de state membre constituie personalul permanent al Secretariatului. Acesta se afla sub conducerea directa a unui Secretar General, care este ales de catre Adunarea Parlamentara pentru un mandat de 5 ani, si care coordoneaza si orienteaza activitatile Consiliului Europei.

Consiliul Europei este finantat de catre guvernele statelor membre proportional cu populatia si bogatia acestora. Limbile oficiale ale Consiliului Europei sunt franceza si engleza, dar germana si italiana sunt utilizate ca limbi de lucru de catre Adunarea Parlamentara. În anumite conditii, pe parcursul dezbaterilor, se poate asigura interpretarea si in alte limbi. [ 4 F. Coman, N. Purda – Protectia juridica a drepturilor omului, Editura ERA, Bucuresti, 2000, p.75]

2. Mecanismul de control al drepturilor omului la nivel european

În prezent, sistemul international de garantare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului cunoaste o dezvoltare fara precedent, ca urmare a unor intense actiuni interguvernamentale in cadrul unor organizatii si institutii fie cu caracter universal, fie regional sau subregional, precum si prin organizatii neguvernamentale.

În Europa, primul act regional cu privire la drepturile omului a fost adoptat in anul 1950, in cadrul Consiliului Europei. Ideile generoase cuprinse in Statutul Consiliului Europei si-au gasit concretizarea si materializarea in Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului, adoptata in 1950, care a fost ulterior completata cu mai multe protocoale aditionale.

Conventia din 1950 reglementeaza doar drepturile civile si politice ale omului. Ca regula generala, Conventia cere statelor parti la ea sa recunoasca tuturor persoanelor aflate sub jurisdictia lor drepturile enuntate in Titlul I al ei (art. 1). Persoana a caror drepturi si libertati prevazute de Conventie au fost violate are dreptul la un recurs in fata unei instante nationale (art. 13). Conventia cere statelor sa la masuri ca drepturile si libertatile prevazute de ea sa fie asigurate impotriva oricaror discriminari (art. 14).

Conventia admite ca, in caz de razboi sau pericol public care ameninta viata natiunii dintr-un stat parte la ea, acesta sa poata lua masuri derogatorii de la prevederile ei, cu exceptia celor din art. 2, 3, 4 (pct. 1) si 7. Ea mai admite statelor parti sa impuna anumite restrangeri strainilor aflati pe teritoriul lor, in ce priveste activitatile lor politice (art. 16). Prevederile Conventiei nu pot fi interpretate ca acordand unui stat, unui grup sau unui individ dreptul de a desfasura activitati sau acte prin care se urmareste distrugerea drepturilor omului sau libertatile consacrate de ea.

Primul Protocol aditional adoptat in 1952 reglementeaza anumite drepturi si libertati care nu sunt prevazute in conventia din 1950, respectiv dreptul la proprietate, dreptul la instructie si dreptul la alegeri libere prin vot secret.

Protocolul aditional nr. 2 a fost adoptat in 1963. E1 reglementeaza competenta Curtii Europene a Drepturilor Omului de a acorda avize consultative la cererea Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei, in chestiunile juridice privind interpretarea Conventiei din 1950 si a protocoalelor ei aditionale.

Protocolul aditional nr. 3 din 1970 a modificat textul art. 30 al Conventiei privind raportul intocmit de Comisia Europeana a Drepturilor Omului in cazul in care solutioneaza amiabil o plangere.

Protocolul aditional nr. 4 stipuleaza ca nimeni nu poate fi lipsit de libertate pe considerentul neindeplinirii unei obligatii contractuale, precum si drepturile unei persoane aflate legal pe teritoriul unui stat.

Protocolul nr. 5 (1971) modifica art. 40 ce reglementeaza procedura de alegere a membrilor Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Protocolul aditional nr. 6 (1983) reglementeaza abolirea pedepsei capitale.

Protocolul aditional nr. 7 din 1984 reglementeaza expulzarea strainilor si dreptul oricarei persoane condamnate de un tribunal pentru o infractiune penala de a cere unei instante judiciare superioare sa-i examineze sentinta.

Prin protocolul aditional nr. 8 din 1985 au fost aduse modificari procedurii de lucru a Comisiei europene a drepturilor omului si a Curtii Europene a Drepturilor Omului in vederea accelerarii ei.