Pagina documente » Stiinte Economice » Creditarea unei societati comerciale. Gestiunea riscului de credit

Despre lucrare

lucrare-licenta-creditarea-unei-societati-comerciale.-gestiunea-riscului-de-credit
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-creditarea-unei-societati-comerciale.-gestiunea-riscului-de-credit


Cuprins

CUPRINS
I. INTRODUCERE
II. CAPITOLUL I- PRIVIRE DE ANSAMBLU A SISTEMULUI BANCAR
II.1 BANCA SI ACTIVITATEA BANCARA IN TIMP SI SPTIU
II.2 EVOLUTIA SISTEMULUI BANCAR ROMANESC
II.3 REGLEMENTAREA ACTIVITATII BANCARE IN ROMANIA
II.3.1 DEFINIREA DREPTULUI BANCAR
II.3.2 STATUTUL LEGAL SI OBIECTIVELE B.N.R.
II.3.3 CADRUL LEGAL AL ACTIVITATII BANCILOR COMERCIALE
III. MODALITATI DE FINANTARE A SOCIETATILOR COMERCIALE
III.1 CONCEPT, SURSE, DETINATII
III.2 FACTORI CE INFLUENTEAZA NEVOIA DE FINANTARE
IV. CREDITAREA SOCIETATILOR COMERCIALE
IV.1 FORME SI MODALITATI
IV.2 INSTRUMENTE DE CREDITARE
V. ANALIZA SI EVALUAREA IN CREDITAREA SOCIETATILOR COMERCIALE
V.1 ETAPIZAREA CREDITULUI
V.2 INDICATORI DE EVALUARE
V.3 RISCURILE DE CREDITARE
VI. GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT
VI.1 ROLUL CALITATII PORTOFOLIULUI DE CREDITE BANCARE
VI.2 POLITICA DE CREDITARE
VI.2.1 FORMULAREA POLITICII DE CREDITARE
VI.2.2 SELECTAREA CREDITELOR ACORDATE DEBITORILOR DIN ALTE TARI. RISCUL DE TARA
VI.3 GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT GLOBAL
VI.3.1 PRINCIPIILE GESTIUNII RISCULUI DE CREDIT GLOBAL
VI.3.2 CREDITELE NEPERFORMANTE SI EFECTE
VII. CONCLUZII SI PROPUNERI
VII.1 APRECIERI SI CONCLUZII
VII.2 PROPUNERI PRIVIND ACTIVITATEA DE CREDITARE SI DE GESTIONARE A RISCULUI DE CREDIT
VIII. BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

INTRODUCERE

Liberalizarea vietii economice in Romania remarcata cu pregnanta dupa anul 1997, a deschis calea unor fundamentari riguroase, pe principii economice noi, preluate de la statele cu o democratie sanatoasa si a schimbat substantial deciziile de investire a capitalului. Legea cererii si ofertei pe o piata concurentiala creeaza premise pentru stabilirea unor preturi juste, de echilibru ale activelor detinute in portofoliu. Aceste preturi ofera marje de rentabilitate suficient de remuneratorii pentru investitorii de capital fie autohtoni,fie straini. Rentabilitatea astfel obtinuta asigura atat remunerarea in raport cu timpul de detinere a activelor, cat si remunerarea in raport cu riscul asumat in respectiva investitie.

Legislatia bancara este cea care conduce in mod implicit la realizarea in Romania a unor piete active concurentiale, care sa asigure o distributie cat mai justa a marjelor de acumulare. Echilibrarea cererii si ofertei in jurul pretului echitabil atat pentru vanzator cat si pentru cumparator va constitui conditia esentiala pentru democratizarea vietii economice romanesti si pentru eliminarea « privilegiilor de care se bucura detinatorii unor monopoluri private sau publice in economie ».

Se poate aprecia ca dupa cca 40 ani de identificare stiintifica, teoria si practica finantelor private ofera un veritabil instrumentar conceptual si metodologic propriu, coerent si pertinent pentru liberalizarea vietii economice –izvor inepuizabil pentru o dinamica economica corespunzatoare. În acest context finantele (private), prin functia lor de evaluare, ofera o alternativa la teoria preturilor. Întreaga cercetare financiara se centreaza in jurul a trei concepte fundamentale : rentabilitatea , riscul si valoarea. Estimarea valorii intrinseci a activelor, identificarea diferentelor dintre pretul observabil, valoarea calculata si eliminarea oportunitatilor de arbitraj( de speculatie) a acestor diferente reprezinta preocuparile majore ale finantelor.

Reglementarile de la Bretton Woods si tratatul de la Maastricht au pus bazele Sistemului Monetar European, in cadrul caruia se constituie si sistemul bancar romanesc in perioada de tranzitie. Tinandu-se seama de aceste reglementari si de deschiderile pe care acestea le ofera, sistemul nostru bancar poate fi detaliat dupa cele trei domenii care il definesc si anume : structura si functile sistemului bancar autonom in conditiile pietei, operatiunile si tehnicile bancare si managementul bancar.

Rolul si functiile bancilor trebuie totdeauna privit prin prisma interdependentei dintre banca centrala si bancile comerciale la care putem adauga tinand cont de anumite particularitati si bancile cooperatiste, in conditiile unor diferentieri bine definite ale celor doua niveluri.

Tinta bancii centrale o constituie reducerea inflatiei prin politici monetare si functionarea in siguranta a sistemului bancilor comerciale supravegheate de banca centrala. În acest cadru de relatii functionale, acestea isi desfasoara activitatea lor in multiple forme, de baza fiind intermedierea bancara. Orientarea politicilor monetare si activitatii bancare in ansamblu este axata pe problemele integrarii europene.

Pentru ca bancile comerciale fac comert cu bani, se acorda o importanta deosebita activitatii de atragere a resurselor, adica operatiunilor de pasiv. Operatiunile de atragere a resurselor nu se limiteaza la depuneri la vedere si la depozite la termen.

Bancile sunt in mod frecvent in lipsa temporara de lichiditati si apeleaza la disponibilitatile banesti de pe piata interbancara, de pe piata valutara si piata titlurilor de stat, la cumparari de active eligibile, precum si la alte forme, din care nu lipsesc facilitatile bancii centrale.

Unul dintre factorii cheie in activitatea bancara este realizarea unei relatii optime intre dobanzile primite si cele platite, avand in vedere ca acesta diferenta va reprezenta in final castigul bancii(profitul). Din analiza activelor si pasivelor se deduce ca fiecare din acestea are costul sau castigul propriu pentru banca. Un impact important asupra volumului produselor de creditare il are modificarea ratei dobanzii- avand neaparat in vedere conceptele “capital”, “credit” , “risc”.

Prin continutul sau lucrarea „Creditarea unei societati comerciale„ are la baza structura sistemului bancar si este o analiza a activitatii de creditare a carei cunoastere asigura functionarea produsului bancar principal care este -creditul.

Lucrarea contine sase capitole destinate cunoasterii catorva notiuni privind sistemul bancar (capitolul I) , finantarii societatilor comerciale ( capitolul II), si aspectelor generale privind creditarea societatilor comerciale – forme, metode, obiective si documentatia folosita in acest sens ( capitolul III si IV ), cat si cunoasterii riscului de creditare (capitolul V). In capitolul VI sunt sintetizate unele propuneri, aprecieri si conclucii in ceea ce priveste activitatea de creditare.

Avandu-se in vedere cele de mai sus, imi exprim optimismul ca modul de abordare a problematicii sa fie unul dintre cele mai bune si pe aceasta cale aduc multumiri cadrelor didactice si specialistilor Universitatii PETROL SI GAZE fara al caror ajutor nu as fi putut elabora aceasta lucrare.

CAPITOLUL I

PRIVIRE DE ANSAMBLU A SISTEMUL BANCAR

1.1. Banca si activitatea bancara in timp si spatiu

Activitatea bancara isi are originile in Antichitate, perioada in care bogatiile erau pastrate in temple, fapt ce aducea un anumit “profit” preotilor, pe langa recunoasterea templelor de catre populatie. În masura in care bunurile pastrate erau perisabile, modalitatea de pastrare era imprumutul de consumatie. Pentru deponenti se asigura plasarea bogatiei intr-un loc sigur, iar pentru preoti se realiza un profit. Dovada acestor practici este descoperirea de catre arheologi in Mesopotamia a tabelelor de contabilitate [1 Acestea erau tabele de argila pe care erau grevate pictograme reprezentand imaginea stilizata a obiectului pe care il simbolizau. Dispunatorului i se elibera drept chitanta tot o placuta de argila pe o caramida pastrata in templu se nota operatiunea facuta. ] datand din 3400-2500 i.H.

O alta practica des intalnita in perioada antica era imprumutul cu dobanda, practica ce la inceput nu a putut fi controlata de autoritati, deoarece nu existau reglementari in domeniu.

Împrumutul cu dobanda este reglementat mai tarziu prin Codul lui Hammurabi [2 Codul lui Hammurabi a fost descoperit sub ruinele templului din Gizeh si expus la Muzeul Louvre. ] care este recunoscut ca prima reglementare in domeniu [3 Simon Claude, Bancile, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993, p. 10,]. Printre altele, Codul prevede si contractele de imprumut pentru a caror recunoastere era nevoie sa fie vizate de functionari regali; si contractul de comision, stramosul contractului de cont curent de astazi.

Aparitia bancilor ca institutii a avut loc in Grecia si Roma antica in secolele VI-VII i.H. Acesta este rezultatul dezvoltarii comertului ca o consecinta a emiterii monedei proprii de catre fiecare oras comercial. În scopul de a combate camata mai multe cetati grecesti au decis sa constituie “banci publice” care pe langa rolul propriu.zis bancar, mai aveau si sarcina strangerii impozitelor si dreptul de a bate moneda [4 Ion Turcu, Drept bancar, Vol. I, Editura Lumina Lex, 1999, p. 20, ]. Dupa modelul grecesc, in Roma antica apar “bancheri privati” si “banci publice”.

În porturile grecesti, “trapezistii” devin bancheri veritabili in sensul actual al termenului; ei indeplinesc majoritatea functiilor bancii moderne: depuneri credite, schimb, crearea altor mijloace de plata decat bancnota sau moneda.

În Egipt, unde statul era atotputernic, erau imitati “trapezistii” greci prin infiintarea “Bancii Regale” (Banca Regala din Alexandria) care detinea monopolul activitatilor respective.

La Roma, “argintarii” au inlesnit si diversificat schimburile comerciale, ajungand sa asigure toate functiile clasice ale bancilor: depuneri, credite, gestiunea conturilor, serviciul cecurilor. Republica, apoi Imperiul Roman, creeaza asemenea banci specializate, in primul rand, cu pastrarea impozitelor colectate de la contribuabili.

Desi adeptii religiei crestine se ridicau impotriva ideii de dobanda, aceasta nu a impiedicat ca bancile sa cunoasca o prosperitate continua in Bizant unde, in secolul VII , Justinian codifica uzurile romane in domeniul bancar.

Societatea medievala a cunoscut schimbari profunde la sfarsitul secolul XI, ca urmare a cuceririi normande si a cruciadelor. Biserica crestina isi reafirma opozitia fata de practicarea dobanzii in Conciliul de la Latran (1179) si in cel de la Viena (1311), dar interdictia este eludata cu ajutorul ideii de risc sau de prejudiciu: cel care acorda imprumutul isi asuma un risc (damnum emergens) sau pierde un castig posibil (lucrum cesans). Astfel se explica recunoasterea comertului bancar in secolele XII-XIV in Europa Occidentala [5 Ion Turcu, Drept bancar, p. 21-22,]. In aparitia bancilor,literatura de specialitate,acorda un rol important zarafului,intermediar al circulatiei monetare.Pentru ca utilizarea banilor presupunea anumite riscuri,cum ar fi transportul banilor la locurile de utilizare si detinerea banilor care nu aducea profit.Aceste fapte au determinat pe detinatororii de capital sa incredinteze acest depozit unui intermediar,in scopul pastrarii si al remunerarii sub forma de dobanda. [6 Constantin N.,Ciotei,Finante-Moneda-Credit-Banci, Ed.Fundatiei "Romania de maine", p. 195.]

Secolele XIV-XVI, marcate de importante evenimente, au influentat si activitatea bancara prin reaparitia bancilor publice in Spania si Italia, prin initierea in Italia a retelei “muntele de pietate”- asociatie de persoane care se grupeaza sub egida municipalitatii pentru a imprumuta fara dobanda nevoiasilor.

Dezvoltarea economica din perioada secolelor XVI-XVIII va favoriza consolidarea pozitiilor dobandite la sfarsitul Evului Mediu. Europa de Nord isi continua traditia sa de specializare, beneficiind si de pozitia maritima si de exodul protestantilor dupa razboaiele religioase.

Toate tarile europene admit, cel putin tacit, legitimitatea dobanzii si introduc banul-hartie: Banca Venetiei (1637) primeste depozite pe termen, cu dobanda, iar certificatele de depozit eliberate constituie o forma primitiva de moneda de banca; Banca din Amsterdam (1609) elibereaza depunatorilor certificatele negociabile a caror valoare se exprima intr-o moneda de cont si care, la randul ei, era cotata fata de moneda oficiala; Banca Angliei este fondata in 1694, ca societate pe actiuni prin subscriptie publica si intregul capital este imediat imprumutat statului. Ea are dreptul exclusiv de a emite bilete de banca. În cea de-a doua jumatate a secolului al XVIII-lea in Anglia mai functioneaza: bancile londoneze, bancile provinciale si bancile comerciale.

Banca Statelor Unite a fost constituita printr-un act al Congresului din 1791 cu drept de a bate moneda si de a emite bilete.

În Franta, dupa esecurile suferite de Colbert cu Casa de Împrumuturi (1674) si de John Law cu Banca Generala si Compania Occidentului, publicul nu mai accepta ideea banilor de hartie. În 1776 ministru finantelor, Turgot, impreuna cu Beaumarchais si cu doi bancheri constituie Casa de Scont care primeste depozite, emite bilete si sconteaza efecte de comert. În anul 1900, primul consul, generalul Bonaparte, fondeaza Banca Finantei.

În secolul al XX-lea, dupa exemplul Angliei, toate celelalte tari isi fixeaza valoarea monedei in metal pretios (paritatea in aur a monedei nationale), prin determinarea greutatii, titlul (denumirea) si valoarea monedelor metalice favorizand astfel, aparitia a trei ipostaze ale monedei: moneda metalica, moneda fiduciara (bancnota) si moneda scriptica sau scripturala (efectele de comert si conturile in banca la vedere).

Tot in aceasta perioada apar “casele bancare”, numite “bancile private”, denumite in limba franceza “haute banque”. Acestea nu se ocupa nici de emisiuni monetare, nici cu colectarea unor depozite bancare, ci se angajeaza in calitate de consilieri, agenti sau mandatari. În Germania, Austria si Olanda sunt denumite “banci private”, iar in Anglia “merchant banks”.

În secolul al XX-lea, bancile fiind rezervate claselor dominante, s-a evidentiat necesitatea de a se crea institutii: casele de economii, casele de economii pentru constructii, cooperativele de credit.

Începutul secolului al XX-lea (1919-1920) este marcat de economia socialista, dupa prabusirea imperiului tarist si Rusia, continuand cu coalitia ei si preluarea teoriilor si principiilor economiei socialiste dupa 1944 la mai toate tarile din estul Europei, Orient Îndepartat, Caraibe si continuand in deceniul 9 al secolului al XX-lea.

Analiza comparatista a dezvoltarii bancilor in special in Tarile Occidentale dezvoltate: Anglia, Statele Unite, Japonia, Franta, Canada, dar si tari socialiste dezvoltate: Polonia, Ungaria, Romania, China etc. conduc la doua constatari esentiale: emisiunea monetara ia treptat forma unei monopol de stat si in schimb banca isi asuma mai multe functii, pe care fiecare tara le va organiza si dezvolta conform particularitatilor proprii, determinand sisteme si structuri bancare specifice.

La sfarsitul secolul al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, bancile numite de “emisiune”, se inmultesc in toate tarile, conducand in cele din urma la constituirea Bancilor Centrale. Fenomene economice sociale si politice vor favoriza concentrarea bancilor de emisiune pana cand va ramane doar una singura: Banca Centrala.

1.2. Evolutia sistemului bancar romanesc

Si pe teritoriul romanesc practica bancara isi are originea tot in Antichitate,fapt afirmat prin descoperirea in zona fostelor mine de aur ale Daciei Traiane, la Alburnus Maior, intre anii 1786-1855, a circa 50 de tablite cerate, din care 25 s-au pastrat si au fost publicate integral in anul 1873, la Berlin in opera Corpus Inscriptiorum Latinarum [7 Ion Turcu, Drept bancar, p.31,].