Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Cunoasterea sociala versus legitimarea stiintelor socio - umane. Inceputurile si evolutia vietii soci

Despre lucrare

lucrare-licenta-cunoasterea-sociala-versus-legitimarea-stiintelor-socio-umane.-inceputurile-si-evolutia-vietii-soci
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-cunoasterea-sociala-versus-legitimarea-stiintelor-socio-umane.-inceputurile-si-evolutia-vietii-soci


Cuprins

Cuprins:
I. Cunoasterea sociala versus legitimarea stiintelor
socio-umane
1. Finalitatea cognitiva a stiintelor sociale
2. Istorie, filosofie, sociologie - convergente si distinctii.
3. Originile si evolutia istoriei sociale
II. Sursele istoriei sociale. Obiective stiintifice, metode si tehnici de cercetare
1. Surse.
2. Obiectivul stiintific
3. Metode si tehnici de cercetare.
III. Extinderea spatiului de manifestare a istoriei sociale. Proliferarea investigatiilor asupra surselor orale
1. Ce este istoria orala; relevanta ei stiintifica; scurt istoric al evolutiei sale.
2. Recuperarea marturiilor orale.
IV. Perspectiva realizarii sintezelor sociale. O abordare pragmatica a studiilor de istorie sociala
V. Destinul european al lumii rominesti
1. Teritoriul - un dat natural sau un act al vointei colective.
2. Jocul factorilor si conditiilor istorice. Avans, stagnare si regres in spatiul sud-est european.
3. Resursele naturale - binecuvintare sau povara pentruromini.
4. Geografia variabila a spatiului rominesc.
VI. Natura, om, comunitate romineasca
1. Aparitia fiintei umane.
2. Conditiile mediului natural; adaptarea la mediu.
3. Individualizare etnica: premise, faze evolutive, trasaturi
VII. inceputurile si evolutia vietii sociale
1. Constringeri, restrictii si factori favorizanti ai relatiilor interumane.
2. Forme incipiente de grupari sociale.
3. Geneza si evolutia diferentierilor sociale.
VIII. Consolidarea sistemului clientelar si a dezvoltarii
dependente. Tendinte timpurii de periferializare a comunitatilor sud-est europene
1. Migratori si autohtoni. Definirea unui nou tip de evolutie sociala.
2. Natura si esenta raporturilor cu migratorii. Sistemul tributal si efectele lui in plan social.
3. Obstea taraneasca - expresie sociala a comunitatilor agrare si reactiv antidominator.
4. Succesiunea tipurilor dominatorii. Modelul dezvoltarii dependente.
IX. Comunitatile rurale si urbane. Accentuarea caracterului agrar al societatii rominesti
1. Geneza, tipologia si evolutia satului rominesc
2. Aparitia oraselor. Ipoteze, cai si modalitati de constituire. Orasul rominesc ca produs autohton
X. Structuri si raporturi sociale (I).
Evolutia lenta spre modernism
1. Dominanta agrara a structurilor sociale
2.Esenta raporturilor agrare. Distinctii locale
XI. Structuri si raporturi sociale (II).
Accelerarea ritmurilor dezvoltarii moderne
1. Consecinte ale trendului modernizator: dominanta burgheza a structurii sociale.
XII. Societate - Natiune
1. Unele conceptii si teorii privind societatea si natiunea.
2. Problema nationala - problema sociala primordiala. Perspective si impliniri ale idealului national. Statul national-unitar.

EXTRAS DIN DOCUMENT

?OBIECTIVE

Primul si esentialul demers didactic si stiintific al proiectului consta in configurarea imaginii generale a disciplinei, ca a oricarei discipline socio-umane, care este conferita de obiectul de cercetare, metode si tehnici de investigare, rezultatele cercetarii, productia publicistica, locul si rolul pe care il detine in ansamblul stiintelor sociale. Unele confuzii, aprecieri parcelare sau concluzii, cu iz de sentinte definitive, ne-au impus sa acordam o atentie speciala raporturilor interdisciplinare, mai ales intre istorie, sociologie, filosofie si istorie sociala. Într-un camp stiintific precipitat de propriile demersuri ale stiintelor socio-umane si de apropieri, disocieri si recompuneri ale disciplinelor de granita, fixarea pozitiei istoriei sociale este indispensabila perceperii corecte, mai ales a raporturilor cu istoria si sociologia. În sfarsit, dar nu in ultimul rand, notiunile si cunostintele noi oferite de curs constituie un suport important interdisciplinar, cu precadere pentru istoria sociologiei romanesti si universale. Structura cursului este astfel elaborata incat sa corespunda atat obiectivelor sale enuntate, cat si urmatoarelor cerinte: sa se inscrie in rationalitatea orelor afectate unui semestru; sa ofere un volum suficient si coerent de cunostinte de specialitate; sa contribuie la crearea unor deprinderi pentru investigatii stiintifice si sa incerce cristalizarea unor preocupari care sa conduca, in timp, la fondarea unei scoli nationale de istorie sociala.

I. Cunoasterea sociala versus legitimarea stiintelor

socio-umane

1. Finalitatea cognitiva a stiintelor sociale. Prin „finalitatea esentialmente cognitiva” a stiintelor sociale, Raymond Boudon inte-lege „capacitatea pe care o au de a produce un supliment de cunoastere, de a rezolva enigme” sau „de a oferi o explicatie clara – in

161

teorie, universal acceptabila a unor fenomene ce par la prima vedere opere pentru spirit”. Acest supliment de cunoastere, cum defineste Boudon rezultatele investigatiilor asupra socialului, apropie sau distanteaza stiintele sociale, antrenandu-le intr-o perpetua „miscare”. Fenomenul nu este nou, din contra, are o vechime respectabila. Devine sesizabil si apoi viguros cand cunoasterea sociala depaseste faza empirica, trecandu-se de la stocarea datelor, faptelor sau informatiilor la prelucrarea, cuantificarea si interpretarea lor.

Doua sunt insa conditiile necesare depasirii empirismului: societatea sa fie in masura sa reclame „surplusul de cunoastere” si stiintele sociale sa aiba capacitatea de a raspunde adecvat solicitarilor macrosociale.

Cele doua conditii, o data cu edificarea societatii moderne, chiar daca nu se indeplinesc integral si uniform in intreg spatiul socio-uman, genereaza comenzi sociale pe care stiintele sunt chemate sa le onoreze.

Cunoasterea socialului, in componentele, dar si in integralitatea sa, apare, astfel, ca un perpetuum mobile stiintific, ca o depasire continua a propriilor sale frontiere. Este, in esenta, vehiculul aflat in miscare care stimuleaza permanent gandirea sociala pentru a da raspunsuri la provo-cari mai vechi, mai noi sau in devenire ale socialului.

Cunoasterea sociala nu este un scop in sine; ea este un mijloc prin care stiintele sociale isi aduc aportul la progresul general-uman si, deopotriva, isi justifica ratiunea lor de a fi.

2. Istorie, filosofie, sociologie – convergente si distinctii. Stiintele umanist-sociale au o mobilitate remarcabila. Istoria si filosofia, in hotarele carora se configureaza primele preocupari de istorie sociala, nu se pot sustrage acestui demers. Ambele traverseaza epoci ce evidentiaza „mai mult rupturi decat continuitati” (Guy Bourde, Hervé Martin).

Se recunoaste – asa cum a facut-o la vremea respectiva si Eugeniu Sperantia – ca „faptele omenesti nu intereseaza istoria decat prin latura traita de subiectivitatea individuala”. Latura sociala este cea care genereaza „rupturile” si modalitatile foarte diferentiate de concepere a demersurilor analitice si explicative ale istoricilor sau, mergandu-se chiar mai departe, insasi definirea istoriei ca stiinta.

Independent de istorie, dar asemanator acesteia, filosofia traver-seaza o astfel de perioada. Interesul pentru cunoasterea sociala sedimenteaza filosofia sociala (sau filosofia istoriei), ca disciplina filosofica distincta, ale carei demersuri stiintifice sunt centrate pe studierea sensului si dinamicii evolutiei societatii.

Filosofia sociala precede constituirea sociologiei, care are loc tot in cadrul filosofiei. Procesul de autonomizare a sociologiei este dificil si complicat, dar incununeaza un remarcabil demers stiintific al noii stiinte sociale, marcat de numeroase batalii pentru obtinerea recunoas-terii sale academice.

Sociologia era stiinta chemata sa preia initiativa si sa dea raspunsuri la noile provocari ale dezvoltarii umane, evident intr-o alta perspectiva decat o facuse pana atunci filosofia sociala. Diferentele esentiale dintre cele doua discipline, dincolo de asemanarea fundamentala definita de acelasi obiect de studiu – societatea-, sunt de viziune si de metoda. „În timp ce sociologia cerceteaza constitutia de fapt a proceselor sociale, a institutiilor, ocupandu-se de problema existentei reale a societatii, filo-sofia sociala urmareste determinarea sensului ei” (Petre Andrei).

Un alt motiv pentru care sociologia s-a distantat de filosofia sociala il reprezinta si faptul ca filosofia sociala studiaza schimbarea necontenita a fenomenelor, in timp ce sociologia cauta sa identifice numai ce este persistent.

Initial, sociologia a fost nedivizata, ulterior, insa, ea se faramiteaza in sociologii de ramura, intre care si sociologia istorica, „specializata in cunoasterea dimensiunii temporale a fenomenelor sociale”, spre deosebire de istorie care este „centrata pe analiza timpului istoric ca structura a desfasurarii vietii sociale”.

3. Originile si evolutia istoriei sociale. Germenii istoriei sociale se identifica in scrierile primilor creatori de istorie (Herodot, Tacitus s.a.). Pana in veacul al XVIII-lea scrierile istorice din afara spatiului romanesc se infatiseaza, aproape invariabil, ca fragmente putin semnificative si imobile ale vietii sociale. Factura lor evenimentiala si descriptiva primeaza. În secolul al XVIII-lea, Voltaire si I. Möser, prin lucrarile lor, sunt considerati drept „agenti” importanti ai constituirii istoriei sociale. Si unuia si altuia li se atribuie rolul de fondatori ai studiilor de istorie sociala (primului, datorita lucrarii Secolul lui Ludovic al XIV-lea – 1751, celui de al doilea, pentru volumul Istoria Osnabrück-ului – 1768).

Se apreciaza ca deschiderile realizate de cei doi autori, unul spre realizarea unei panorame a societatii franceze, altul spre fortarea penetrarii in intimitatea vietii pasnicilor cetateni ai burgului german, sunt hotaratoare in directionarea studiilor de istorie sociala. În adevar, cele doua directii se dezvolta paralel, se intersecteaza sau se afla in concurenta in raport cu insasi evolutia istoriei sociale. O pleiada de mari istorici (Herder, Turgot, Condorcet, Guizot, Burckhard, Ranke, Lamprecht), sociologi (Comte, Spencer, Durkheim s.a.) economisti si reprezentanti ai altor discipline creeaza, treptat, un spatiu distinct de studiu in cadrul disciplinelor respective, care pregateste terenul „evadarii” istoriei sociale si constituirii sale ca domeniu stiintific de sine statator.

„Evadarea” are loc incepand din 1929, cand, la Strasbourg (Franta), se constituie grupul de istorici condus de Marc Bloch si Lucien Febvre, care editeaza revista „Annales d’Histoire économique et sociale” („Analele de Istorie Economica si Sociala”). În jurul revistei se creeaza prima scoala de istorie sociala, ale carei orientari sunt ambitioase: studierea totalitatii vietii sociale, avand ca finalitate convertirea socialului intr-o istorie sociala. Pentru aceasta, reprezen-tantii scolii, in reconstructia fiecarei epoci istorice, apeleaza si la analiza aspectelor ideatice si normative, apreciind ca dau o nota suplimentara de intelegere si acuratete atat umanului, cat si stiintei ca atare. Scoala „Analelor” – cum a ramas cunoscuta in epoca, dar si mai tarziu – a insemnat nu numai crearea unui nou si viguros curent de studii privind istoria sociala, ci si initierea unui mod propriu de cercetare, care consta in antrenarea a numeroase discipline umaniste (sociologie, economie, demografie, istorie etc.) la un demers comun, cu finalitati profitabile pentru toate si, evident, in primul rand pentru istoria sociala. Oricate comentarii a generat si mai produce inca, miscarea declansata in 1929 de „Anale” marcheaza o noua si impor-tanta faza in evolutia istoriei sociale: a statuat autonomizarea relativa a istoriei sociale fata de istorie, conferind preocuparilor in acest domeniu articulatii suplimentare in demersul recunoasterii propriei sale identitati stiintifice.

Continuatori de mare prestigiu ai Scolii „Analelor” (Fernand Braudel, Ernest Labrousse, Pierre Chaunu, François Siminard), se indeparteaza treptat de „spiritul” miscarii initiate de Bloch-Febvre. Ei imprumuta de la economisti conceptul de „longue durée” („timp lung”) si il utilizeaza (Braudel) pentru a marca ideea ca schimbarile sociale reale intr-o societate se produc la mari intervale de timp, care depasesc durata vietii unui om sau a unei generatii. Bascularile unor continuatori ai Scolii „Analelor” intre traditie si „noul stil” sunt percepute ca amenintatoare atat pentru prestigiul acesteia, cat si pentru bunele relatii statornicite cu sociologia si alte discipline socio-umane.