Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Deficienta vizuala la varsta scolara mica si implicatiile ei

Despre lucrare

lucrare-licenta-deficienta-vizuala-la-varsta-scolara-mica-si-implicatiile-ei
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-deficienta-vizuala-la-varsta-scolara-mica-si-implicatiile-ei


Cuprins

Cuprins
Problematizarea temei
I. 1. Deficienta vizuala la virsta scolara mica si implicatiile ei
1.1. Conceptualizare.5
1.2. Particularitatile morfologice si functionale ale copiilor cu deficienta vizuala de virsta scolara mica (7-11 ani).....6
1.3. Conceptul de orientare si de mobilitate....7
1.3.1. Aspecte ale orientarii si mobilitatii in conditiile deficientei vizuale..............8
2. Psihomotricitatea. Particularitatile dezvoltarii motrice la copiii de virsta scolara mica
2.1. Conceptul de psihomotricitate............10
2.2. Dezvoltare motorie la virsta scolara mica..............11
2.2.1.Principiile dezvoltarii motorii............16
2.2.2. Particularitati ale dezvoltarii motorii la copiii cu deficienta vizuala............16
2.2.3. Schema corporala..........19
2.3. invatarea motrica............22
2.3.1. Aspecte bio-psiho-sociale ale invatarii motrice......24
2.3.2. Repetarea ca forma eficienta de insusire a actiunilor motrice....25
2.3.3. Variabilitatea in cadrul abilitatilor motrice.........27
2.3.4. Deprinderile motrice de baza: mersul, alergarea, saritura.......30
2.3.5. Formarea deprinderilor motrice de baza............33
2.3.6. Etapele formarii deprinderilor motrice de baza....33
3. Importanta educatiei fizice si a sportului la copiii cu deficienta vizuala
3.1. Educatia fizica si sportul in dezvoltarea mobilitatii si orientarii spatiale.........35
3.2. Rolul educatiei fizice si a sportului in dezvoltarea copiilor..........37
3.3. Pozitii fundamentale si principalele derivate ale acestora...........39
3.4. Tinuta corecta a corpului si atitudini deficitare.........44
3.5. Metodica invatarii deprinderilor motrice de baza......46
II. Obiective si metodologie
1. Motivatia si obiectivele lucrarii.49
2. Metodologia.........50
2.1. Descrierea lotului de subiecti...50
2.2. Instrumente folosite..............51
2.3. Procedura de lucru63
2.4. Studii de caz.......70
III. Limite, discutii si concluzii
1. Limite111
2. Discutii.............111
3. Concluzii...........114
Bibliografie............115

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Problematizarea temei

Educatia fizica este importanta pentru sanatatea si bunastarea persoanelor indiferent de varsta. Este o activitate placuta, care creste increderea in sine, imbunatateste starea de sanatate a persoanelor. În cadrul activitatilor desfasurate, indivizii dezvolta abilitati sportive specifice, precum si sporturi de echipa. Elevii experimenteaza o varietate de activitati recreative. De asemenea, si elevii cu deficienta vizuala trebuie sa desfasoare activitati fizice, pentru mentinerea lor in forma, prin participarea la jocuri, activitati si exercitii. Unii elevi pot prezenta probleme de circulatie, o capacitate pulmonara scazuta, tonus muscular slab dezvoltat, atitudini posturale deficiente, sau o tendinta spre obezitate. Activitatile fizice bine organizate si structurate imbunatatesc starea de sanatate a elevilor si de asemenea, cresc increderea acestora de a se deplasa in mediul inconjurator, avand nevoie de un numar din ce in ce mai redus de instructiuni. De asemenea, ajuta la dezvoltarea abilitatilor motorii necesare in mobilitate si viata cotidiana.

Domeniul orientarii si mobilitatii, care pune accentul in special pe miscare, include toate ariile de dezvoltare. Pentru copilul mic caruia ii lipseste inputul vizual, miscarea in mediul inconjurator poate sa nu se declanseze in mod spontan. Vederea reprezinta un factor motivator pentru miscare, prin intermediul ei copilul obtinand informatii despre lume. Prin intermediul miscarii, copiii cu deficienta vizuala interactioneaza cu mediul si are loc intelegerea conceptelor, care duce la crestere in toate domeniile de dezvoltare (Pogrund, Fazzi, Lampert, Anthony, 1992, dupa Misso, 2005). Deplasarea independenta si adecvata in mediul inconjurator necesita dezvoltarea a doua abilitati: orientarea spatiala si mobilitatea.

Orientarea a fost definita ca abilitatea de localizare a individului in spatiu; ea implica constientizarea spatiului si intelegerea situatiei in care se afla individul, respectiv a relatiilor spatiale dintre obiecte si oameni (Stone, 1997; Best, 1995, dupa Sendrea, 2004). Orientarea inseamna sa stii unde te afli, in ce directie te indrepti si cum sa ajungi intr-un anumit loc.

Mobilitatea se refera la abilitatea individului de miscare/deplasare in mediul inconjurator, in conditii de siguranta, detectand si evitand obstacolele.

Abilitatea de a se misca in mediul inconjurator poate influenta individul din punct de vedere psihic, social, emotional, economic si fizic. Este cunoscut faptul ca exista o conexiune directa intre miscare si invatare, de vreme ce miscarea faciliteaza cunoasterea si intelegerea lumii inconjuratoare. Copiii cu deficienta vizuala intampina o serie de limitari din punct de vedere al diversitatii si posibilitatilor de explorare a lumii inconjuratoare. O data cu asigurarea deplasarii independente, lumea poate fi abordata si copilul poate fi expus unor experiente variate. De asemenea, el poate sa stabileasca o serie de contacte sociale, sa aiba acces la sursele de loisir, sa aiba un loc de muncaetc. Evident, deplasarea independenta presupune intelegerea posibilitatilor de fi expus unor pericole, evaluarea riscurilor si asumarea responsabilitatilor de a-si asigura, pe cat posibil, siguranta personala in timpul deplasarii (Stone, 1997, dupa Sendrea, 2004).

Pentru o buna mobilitate este necesara dezvoltarea unor abilitati de baza cum ar fi: abilitatea de a merge in linie dreapta, valorificarea indicilor auditivi in timpul deplasarii (localizarea usilor, obstacolelor, etc.), identificarea diferentelor dintre texturile pe care se deplaseaza, constientizarea sau reprezentarea mentala a mediului prin valorificarea informatiilor furnizate de diferitele sisteme de referinta, cunoasterea caracteristicilor specifice ale unor elemente din mediul inconjurator (treceri de pietoni, intersectii, etc.)

Activitatile de orientare si mobilitate contribuie la dezvoltarea unei imagini de sine pozitive si sporeste increderea in sine, iar abilitatile motrice globale si fine sunt permanent valorizate si actualizate. Aceste doua aspecte favorizeaza implicarea spontana in activitati sociale, dezvoltarea unor relatii interpersonale si sporirea sanselor de a-si gasi un loc de munca (Hill, 1986, dupa Sendrea, 2004).

Un aspect important il reprezinta interventia individualizata in cadrul dezvoltarii orientarii si mobilitatii fiecarui copil. Este important sa se tina cont de particularitatile fiecarui copil, in organizarea unui program/plan de interventie privind corectarea si compensarea limitarilor cu care se confrunta, putandu-se satisface astfel, nevoile particulare/specifice ale fiecaruia dintre ei. Aceasta abordare individualizata este necesara mai ales datorita faptului ca diagnosticul si manifestarea deficientei fiecaruia este diferita, necesitand o abordare specifica, individualizata.

1. Deficienta vizuala la varsta scolara mica si implicatiile ei

1.1. Conceptualizare

Deficienta vizuala se refera la persoanele nevazatoare si de asemenea persoanele cu resturi de vedere. 95% dintre persoanele cu deficienta vizuala au resturi de vedere functionala si doar un mic procent cuprinde persoane nevazatoare. Deficienta vizuala poate fi o stare pe care persoana o experimenteaza de la nastere, care s-a instalat mai tarziu (de exemplu, ca urmare a unui accident), sau care s-a deteriorat in timp. Oricare ar fi cauza deficientei vizuale, persoanele sunt afectate diferit in termenii adaptarii la mediu, necesitand tehnologii specifice, in functie de nevoile fiecaruia.

Majoritatea persoanelor au resturi de vedere functionala. Calitatea si cantitatea vederii, modul in care persoana utilizeaza resturile de vedere, depind in mare masura de diagnosticul pus, deoarece un mediu care ofera o stimulare adecvata duce la cresterea abilitatii de a trai independent.

Deficienta vizuala, care include si persoanele nevazatoare, se defineste ca deficienta care chiar si in urma luarii unor masuri corective, afecteaza performanta educationala a copilului. Conceptul de deficienta vizuala include atat termenul de “rest de vedere”, cat si pe cel de “nevazator”. Deficienta vizuala pentru orice copil inseamna: deficienta vizuala, nu numai de natura perceptiva, prezentand o acuitate vizuala de 20/70, sau mai mica, la ochiul cel mai bun, dupa corectare; sau starea fizica a ochiului care afecteaza vederea astfel incat, sunt necesare materiale si/sau servicii speciale, plasarea copiilor in institutii educationale speciale.

Implicatiile deficientei vizuale asupra copilului

Webster & Roe (1998, dupa Rattray, 2005), sustin faptul ca impactul deficientei vizuale asupra dezvoltarii emotionale si sociale este rezultatul interactiunii dintre o varietate de factori care includ deficienta vizuala, personalitatea copilului, familia, scoala, cultura. Webster & Roe fac parte dintr-un grup de cercetatori care sustin ca este dificila incadrarea copiilor cu deficienta vizuala intr-o categorie omogena, pe baza datelor medicale si a definitiilor deficientei de vedere atunci cand se fac cercetari si se interpreteaza rezultatele acestora.

A existat tendinta in domeniile cercetarii si grijii pentru deficienta vizuala de a se concentra pe ceea ce copilul nu poate face. Aceasta perspectiva negativa, prezinta parintilor aspectele pe care copiii cu deficienta vizuala nu le pot realiza in comparatie cu copiii valizi, in consecinta scazand expectantele fata de acesti copii. Astfel, copilul nu este niciodata stimulat, incitat conform posibilitatilor sale reale, rezultatele obtinute fiind mai scazute decat cele ale copiilor valizi. Acest argument nu este adevarat in toate cazurile, dar reprezinta un aspect important in domeniul dezvoltarii copilului cu deficienta vizuala.

Vederea reprezinta un aspect central in dezvoltare. Ea ii permite copilului sa integreze informatii si sa formeze reprezentari. Activitatile motorii sunt deseori mediate de vedere, iar interactiunile sociale sunt ghidate de comportamente cum ar fi: contactul vizual, gesturi, expresii faciale. Limbajul este strans legat de termeni de natura vizuala, iar intelegerea proprietatilor obiectelor ca de exemplu, culoare, marime, relatii spatiale, se realizeaza prin intermediul informatiilor vizuale (Bigalow, 1986; Slater, 1998, dupa Rattray, 2005), (Fraiberg, 1977; Priesler, 1991; Rowland, 1983; Urwin, 1983; Warren, 1994, dupa Rattray, 2005).

Ce se intampla atunci cand vederea lipseste? În cercetarile privind deficienta vizuala, a existat tendinta conform careia in absenta vederii, dezvoltarea copiilor va fi afectata (Fraiberg, 1977; Priesler, 1991; Rowland, 1983; Urwin, 1983; Warren, 1994, dupa Rattray, 2005). Webster and Roe (1998, dupa Rattray, 2005), argumenteaza ca o asemenea concluzie este inadecvata, depasita. Nu este suficient sa pretinzi faptul ca deficienta vizuala determina intarzieri in dezvoltare, ci trebuie tinut cont si de contextul in care se afla copilul. Ideile lui Webster si Roe se inscriu in perspectiva vygotskiana asupra dezvoltarii copilului, in consecinta ei sunt refractari sa atribuie orice diferenta aparuta in comportamentul si dezvoltarea copiilor cu deficienta vizuala in mod direct deficientei fara a lua in considerare toti factorii implicati. Totusi, este important sa se retina faptul ca, deficienta vizuala poate sa afecteze in mare masura toti factorii care interactioneaza si au rol in modelarea dezvoltarii copilului.

1.2. Particularitatile morfologice si functionale ale copiilor cu deficienta vizuala de varsta scolara mica (7-11 ani)

Lipsa vederii creeaza probleme mai ales in activitatea fizica a copiilor cu deficienta vizuala prin faptul ca sfera activitatii motrice este limitata, influentand dezvoltarea fizica a acestora. Deficienta vizuala, si deci lipsa controlului asupra atitudinii corecte a corpului, determina aparitia unor deficiente partiale ale segmentelor corpului, sau deficiente totale ale corpului intreg.

Mersul este deficitar, nesigur, rigid, bratele nu se misca in acelasi ritm cu picioarele, alergarea lipseste in mare masura din achizitiile persoanelor cu deficienta vizuala, ceea ce are implicatii in dezvoltarea armonioasa a musculaturii, a sistemului osos. Musculatura este slab dezvoltata, oasele si articulatiile prezinta aspecte de decalcefiere, mai ales la nivelul coloanei vertebrale (Utiu, 1997). Datorita acestor fenomene se pot inregistra deformari ale coloanei vertebrale, atat in plan frontal cat si sagital, constatandu-se cifoze, spate rotund, cifolordoze (datorita specificului mersului, prudent, lasat pe spate), umeri cazuti (din cauza pastrarii unui brat in fata). De asemenea, mersul prudent, grijuliu poate provoca tulburari de respiratie, adica apare o respiratie superficiala (Fatu, 1969). Copiii cu deficienta vizuala pot prezenta tulburari neuromotorii care sunt asociate de ticuri, contractari musculare, miscari de balansare a capului. În unele cazuri, mersul poate prezenta un aspect tarsait, pentru a pastra cat mai mult contactul cu solul astfel, picioarele au o pozitie ingenunchiata, capul este dat pe spate, iar bratele se pastreaza in fata pentru a preveni contactele cu obiecte dure.

Talia copiilor cu deficienta vizuala este in general mai mica decat cea standard, o explicatie putand fi oferita de faptul ca activitatile fizice desfasurate de acestia sunt insuficiente pentru a asigura dezvoltarea fizica armonioasa (Danoiu, 1997).

Deprinderile motrice de baza sunt slab dezvoltate si exista tendinta de a se pierde in timp, daca nu se intervine in mod eficient in cadrul lectiilor de educatie fizica, sau in cadrul altor activitati sportive. În lipsa vederii, copiii cu deficienta vizuala se folosesc de simtul tactil pentru a-si forma reprezentari privind: pozitia corpului, amplitudinea miscarilor, directia de deplasare.

1.3. Conceptul de orientare si de mobilitate

Conceptele de orientare si mobilitate au diferite semnificatii pentru persoanele deficiente vizual, cat si pentru specialistii care lucreaza cu acest grup de persoane. Tooze (1981, dupa Mason, 1997) realizeaza urmatoarea distinctie intre orientare si mobilitate: orientarea reprezinta abilitatea de a intelege relatia care exista intre obiecte, adica crearea unei reprezentari mentale a mediului. Orientarea reprezinta procesul in cadrul caruia sunt folosite simturile pentru stabilirea pozitiei unei persoane in relatie cu celelalte obiecte semnificante din mediu. Orientarea inseamna sa stii unde te afli, in ce directie te indrepti si cum sa ajungi intr-un anumit loc. Orientarea reprezinta abilitatea copilului cu deficienta vizuala de a percepe si intelege pozitia si locul in care se gaseste la un moment dat. Mobilitatea include achizitia unui set de abilitati si tehnici care permit persoanei deficiente vizual sa se deplaseze mai usor in mediu. . Mobilitatea reprezinta abilitatea de a te deplasa in siguranta si eficient, atat intr-un mediu familiar, cat si dintr-un loc in altul. Aceste abilitati nu apar brusc la o anumita varsta, ci au o baza conceptuala innascuta. În cazul copiilor cu deficienta vizuala exista diversi factori care contribuie la calitatea fundamentarii acestor concepte: calitatea/cantitatea vederii functionale, caracterul progresiv/stagnant al tulburarii, existenta disabilitatilor multiple, reactivitatea, receptivitatea copilului. Baza factorilor initiali ai mobilitatii, este in mare masura motorie si depinde de dezvoltarea sistemului motor. Abilitati cum ar fi: controlul asupra capului, statul fara sprijin, folosirea independenta a mainii/bratului in activitati de prindere, apucare, tararea, mersul independent, reprezinta prerechizite motrice. Dezvoltarea copilului este pozitiv influentata in urma achizitionarii pozitiei verticale a corpului si a echilibrului. Imaginea corporala/controlul corporal (perceptia copilului asupra propriului corp si a ceea ce acesta poate sa faca, precum si intelegerea abilitatilor similare ale celorlalte persoane), imbina abilitatile cognitive si recunoasterea spatiala. În momentul in care acest nivel de intelegere a fost atins, se pot realiza miscari coordonate si orientate spre un anumit scop in mediul inconjurator (deplasarea spre anumite persoane, obiecte, sunete). Aceste interactiuni cu mediul ii ofera copilului posibilitatea de a se orienta in raport cu propria sa lume (dezvoltarea conceptelor), si mobilitate. În momentul in care copilul incepe sa umble, este importanta evaluarea initiala a nivelului de orientare si mobilitate, pentru a se putea interveni de timpuriu in vederea achizitiei conceptelor de baza, pentru a alege programele de interventie adecvate particularitatilor fiecarui copil, pentru ameliorarea posturii si a mersului. În cadrul orientarii si mobilitatii, un scop important il constituie incurajarea copilului de a explora mediul, de a se simti in siguranta in timpul activitatilor motrice. Fiecare copil este unic, deci programele destinate dezvoltarii orientarii si mobilitatii, trebuie sa fie astfel alcatuite incat sa vina in intampinarea nevoilor individuale ale fiecarui copil.

1.3.1. Aspecte ale orientarii si mobilitatii in conditiile deficientei vizuale