Pagina documente » Limbi straine, Litere » Derivarea prin substitutie de afixe in limba romana

Despre lucrare

lucrare-licenta-derivarea-prin-substitutie-de-afixe-in-limba-romana
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-derivarea-prin-substitutie-de-afixe-in-limba-romana


Cuprins

CUPRINS
Capitolul I: Consideratii introductive.1
1.1. Formarea cuvintelor in limba romina........1
1.2. Principalele procedee de formare a cuvintelor in limba romina.........3
Capitolul II: Derivarea prin substitutie de afixe. Argument.........6
Capitolul III: Derivarea prin substitutie de prefixe.......11
3.1. Prefixele si derivarea prin substitutie de prefixe....11
3.2. Verbe formate prin substitutie de prefixe13
3.3. Substantive formate prin substitutie de prefixe......37
3.4. Adjective formate prin substitutie de prefixe.........37
3.5. Concluzii......38
Capitolul IV: Derivarea prin substitutie de sufixe........39
4.1. Sufixele si derivarea prin substitutie de sufixe.......39
4.2. Substantive formate prin substitutie de sufixe......42
4.3. Substantive-adjective formate prin substitutie de sufixe.....51
4.4. Adjective formate prin substitutie de sufixe..........57
4.5. Verbe formate prin substitutie de sufixe60
4.6. Concluzii.....66
Capitolul V: Formatii cu etimologie multipla..68
5.1. Conceptul de etimologie multipla...........68
5.2. Cuvinte cu etimologie multipla interna...68
5.3. Cuvinte cu etimologie multipla mixta.....70
Capitolul VI: Consideratii finale......74
Index de cuvinte..76
Bibliografie selectiva...........78

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL 1

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

1.1. Asemenea altor idiomuri, romana este o limba care a evoluat de la o epoca la alta, compartimentul sau cel mai dinamic fiind vocabularul. Necesitatile de imbogatire a acestui compartiment lingvistic “sunt satisfacute fie prin recurgerea la imprumuturi lexicale din alte limbi, fie prin folosirea unor mijloace interne (indeosebi derivarea si compunerea), fie prin utilizarea unui procedeu cu totul special, care este calcul lingvistic”. [

1 Theodor Hristea, Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, Bucuresti, 1968, Editura Stiintifica, p. 21]

Etimologia interna are ca obiect de cercetare toate creatiile lexicale interne ale unei limbi si in primul rand sistemul de formare a cuvintelor.

Formarea cuvintelor este un vast si important capitol al lexicologiei romanesti vechi, moderne si contemporane. Unii lingvisti romani [2 Alexandru Graur, Introducere in lingvistica, editia a II a, Bucuresti, 1972, Editura Stiintifica, p. 163-170] includ formarea cuvintelor in morfologie cu care cea dintai seamana prin caracterul ei sistematic, vizibil mai ales in cazul derivarii. Astfel, asa cum, spre exemplu, orice verb romanesc se termina la persoana a doua singular a indicativului prezent in i plenison (sau silabic) in i semivocalic sau i foarte scurt (afli ,bei, poti) tot asa, de la aproape orice verb se poate forma in limba noastra un nume de agent cu ajutorul sufixului –tor (scriitor, ingrijitor, muncitor). În ambele cazuri avem de-a face cu un numar relativ mic de reguli dupa care se creeaza atat noile cuvinte, cat si formele gramaticale ale unui cuvant supus flexiunii.

Alti cercetatori considera ca sistemul de formare a cuvintelor trebuie inclus in studiul vocabularului, adica al disciplinei lingvistice numite lexicologie. [3 Alexandru Rosetti, Istoria limbii romane de la origini pana in secolul al XVII-lea, Bucuresti, 1968, Editura pentru literatura, p. 319-326]

Exista si o a treia categorie de cercetatori care vad in formarea cuvintelor o ramura distincta a lingvisticii, fiindca ea ocupa un loc de tranzitie intre vocabular si structura gramaticala. [4 Miora Avram, “Cuvant inainte” in Formarea cuvintelor in limba romana, vol. I, Bucuresti, 1970, Editura Academiei, p. V

]

Opinia conform careia formarea cuvintelor este un capitol al lexicologiei (conceputa in sens foarte larg) se intemeiaza pe aceea ca ea contribuie la imbogatirea vocabularului prin crearea unor noi unitati lexicale pe baza celor care exista deja intr-o limba, deci folosindu-se resursele limbii respective.

În lingvistica romaneasca a fost adeseori subliniat rolul formarii cuvintelor aratandu-se ca este unul dintre cele mai importante capitole ale unei limbi deoarece “se poate vedea aici mecanismul insusi al creatiei lexicale sau felul in care procedeaza o limba pentru a-si crea elemente noi, dotate cu sensuri noi”. [1 A.Rosetti, Op. cit., p. 319]

De vocabular, formarea cuvintelor este legata prin punctul sau de plecare si prin cel de sosire, intrucat cuvinte noi se creeaza pe baza celor vechi cu scopul imbogatirii vocabularului. Categorii semantice, ca distinctia intre nume de actiuni, de agent, de colectiv-in cazul substantivului - si urmarirea unor fenomene lexicale ca polisemia, sinonimia, antonimia, omonimia, atractia paronimica ocupa un loc important in descrierea formarii cuvintelor. De gramatica, formarea cuvintelor este legata prin aproape toate procedeele folosite. Derivarea (mai ales cu sufixe) este legata de morfologie, iar compunerea de sintaxa; schimbarea valorii gramaticale e legata in egala masura de morfologie si de sintaxa.

Formarea cuvintelor prezinta legaturi si cu fonetica, nu numai prin faptul ca sunetele constituie aspectul material al cuvintelor si formantilor cu care opereaza, dar si prin folosirea unor fenomene fonetice ale unor cuvinte create: alternantele fonetice in derivare, variantele conditionate fonetic ale unor formanti, probleme de pauza intre termenii compuselor.

Si cu ortografia are legatura formarea cuvintelor. Unele afixe pun probleme speciale de scriere fie in aplicarea principiului morfologic de identificare a elementelor constitutive ale cuvantului si de mentinere unitara a aspectului grafic al unui afix (scrierea sufixelor -eala, ean sau -eata dupa s,j sau scrierea prefixului in- inaintea radacinilor cu –n) fie in notarea unor variante fonetice la prefixele: in-, con-, des-, ras-. O alta problema de ortografie legata de formarea cuvintelor este aceea a scrierii cuvintelor compuse in care se aplica in primul rand principiul morfologic al oglindirii gradului de sudura a termenilor componenti (bunavointa fata de rea-vointa), intr-o oarecare masura principiul traditional (douazeci fata de doua sute) si principiul sintactic (diferenta dintre unele compuse ca: odata, numai si imbinarile de cuvinte: o data, nu mai). Despartirea grafica in silabe tine seama de identificarea unui prefix sau a unui termen de compunere, scrierea cu majuscule reflecta uneori schimbarea valorii gramaticale, intereseaza si compunerea prin abreviere, iar punctul ca semn ortografic este legat de procedeul truncherii si al compunerii prin abreviere.

1.2 Principalele procedee de formare a cuvintelor in limba romana sunt:

1.2.1 Derivarea:

a) progresiva sau propriu-zisa, care consta in constituirea unor noi unitati lexicale prin adaugarea de afixe lexicale sau lexico-gramaticale:

- prefixe: particule/afixe adaugate inaintea unui cuvant intreg (simplu, derivat sau compus) existent in limba, inaintea radacinii unui asemenea cuvant sau inaintea unor teme inexistente drept cuvinte independente (de obicei elemente de compunere);

- sufixe: particule/afixe adaugate la sfarsitul unui cuvant intreg (simplu, derivat sau compus) existent in limba, la sfarsitul radacinii unui cuvant derivat cu prefix sau cu alt sufix, al radacinii/temei ultimului termen dintr-un cuvant compus sau la sfarsitul unei radacini ori teme inexistente drept cuvant independent.

b) regresiva sau inversa, este procedeul opus celui dintai si se realizeaza prin eliminarea unor afixe autentice sau presupuse de la substantive, adjective si verbe preexistente: nuc < nuca, regiza< regizor, nelinisti(vb)< nelinistit, auz< auzi, dezghet< dezgheta.

c) prin substitutie de afixe, care cunoaste doua aspecte diferite, in functie de natura afixului suprimat si inlocuit:

- derivarea prin substitutie de prefixe: noile cuvinte se formeaza de la un cuvant mostenit, imprumutat sau format pe teren romanesc, dar in structura caruia se poate identifica un prefix prin suprimarea respectivului prefix si adaugarea la segmentul ramas a unuia nou:

descreti< des-+[in]creti;

destupa< des-+[a]stupa;

- derivarea prin substitutie de sufixe: noile unitati lexicale se formeaza de la cuvinte, fie ele mostenite, imprumutate sau formate pe teren romanesc, in structura carora se identifica sufixe, prin suprimarea sufixelor respective si prin adaugarea unor noi sufixe la segmentele ramase:

onirist< onir[ism]+ suf.-ist

elecronist< electron[ica]+ suf.-ist

biografist< biograf[ie]+ suf.-ist

bucolism< bucol[ic]+ suf.-ism

bonjurism< bonjur[ist]+ suf.ism

problematiza< problemat[ic]+ suf.-iza

distorsiona< distors[iune]+ suf.-iona

1.2.2.Compunerea: procedeu de formare a cuvintelor care consta in reunirea a doua sau mai multe cuvinte care exista si independent in limba intr-o unitate lexicala noua sau cu elemente de tip tematic: pseudoprefixe (neoumanism, radiocomunicatii ) sau pseudosufixe (insecticid, bibliofil ).

Compunerea se realizeaza tinand cont de problemele semantice, cele de comportare morfologica si de cele de sintaxa, privind atat relatiile dintre elementele compusului, cat si relatiile dintre el si contextele in care intra. [1 Coteanu-Bidu-Vranceanu, Limba romana contemporana, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1985]

Compunerea se realizeaza prin:

- subordonare: unul dintre termeni este subordonat sintactic celuilalt la origine, dar compusul se analizeaza ca o unitate semantica: botgros, Almasul-Mare, boala-copiilor, crin-de-padure etc.

- parataxa: se adapteaza limbii romane compuse dintr-o alta limba: pusca-mitraliera, zi-munca, democrat-popular;

- falsa parataxa: termenul al doilea este un fost genitiv, reprezentand un atribut substantival care cuprinde ideea de loc: Targu-Jiu, Piatra-Olt, Ocna-Sibiu;

- abreviere: partile cele mai semnificative ale unor denumiri sunt combinate si formeaza un singur cuvant: C.F.R. (Caile Ferate Romane), UCECOM (Uniunea Centrala a Cooperatiei Mestesugaresti).

1.2.3. Schimbarea valorii gramaticale se realizeaza prin trecerea de la o parte de vorbire la alta parte de vorbire: bun subst.1.2.4. La aceste procedee se adauga si alte procedee de importanta secundara, cum sunt:

- scurtarea (trunchierea sau segmentarea) cuvintelor: parc”cartier, grup de strazi”< parcelare;

- contaminarea sau incrucisarea: smog < smoke +fog;

- reduplicarea: Gigi.