Pagina documente » Drept » Descentralizarea in administratia publica

Despre lucrare

lucrare-licenta-descentralizarea-in-administratia-publica
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-descentralizarea-in-administratia-publica


Cuprins

Cuprins
I. CENTRALIZAREA, DESCENTRALIZAREA SI DESCONCENTRAREA CA MODALITATI DE ?NFAPTUIRE A ADMINISTRATIEI PUBLICE
I.1 CONSIDERATII GENERALE
I.2 CENTRALIZAREA
I.3 DESCONCENTRAREA
I.4 DESCENTRALIZAREA
I.5 CONCEPTII SI INFAPTUIRI PE LINIA DESCENTRALIZARII P?NA IN 1940
I.6 ASA-ZISUL CENTRALIST DEMOCRATIC DIN PERIOADA 1944-1989
II. DESCENTRALIZAREA SERVICIILOR PUBLICE ? PRINCIPIUL FUNDAMENTAL DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE DIN ROMANIA
II.1 PRINCIPIUL CONSTITUTIONAL AL DESCENTRALIZARII SERVICIILOR PUBLICE
II.2 RAPORTURILE PRINCIPIULUI DECENTRALIZARII SERVICIILOR PUBLICE CU PRINCIPIUL AUTONOMIEI LOCALE
III. SERVICIUL PUBLIC ? OBIECT AL DESCENTRALIZARII SI DESCONCENTRARII
III.1 TEORIA GENERALA A SERVICIULUI PUBLIC
III.2 SERVICIILE PUBLICE DESCONCENTRATE ALE ADMINISTRATIEI TERITORIALE DE STAT
III.3 SERVICIILE PUBLICE DESCENTRALIZATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE, AUTONOME
III.3.1 SERVICIILE PUBLICE GIRATE DE AUTORITATILE ADMINISTRATIVE LOCALE, AUTONOME
III.3.2 SERVICIILE PUBLICE REALIZATE SUB FORMA INSTITUTIILOR PUBLICE DE INTERES LOCAL
III.3.3 SERVICIILE PUBLICE GIRATE DE REGII AUTONOME SI SOCIETATI COMERCIALE DE INTERES LOCAL
III.4 DESCENTRALIZAREA SI DESCONCENTRAREA SERVICIILOR PUBLICE IN LUMINA REFORMEI ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE
BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}?

ARGUMENT

Lucrarea de fata este rodul unor studii care se ntind pe parcursul aproape al celor 4 ani petrecui in spatiul universitar, la capatul carora, indraznesc, pe baza bibliografiei parcurse a activitatilor desfasurate la cercul stiintific “Creativitatea” (unde am realizat si un studiu pe aceasta tema), dar si a experientei, desi modeste, capatata prin practica desfasurata in aceasta perioada, si nu numai, sa “atac” problema care face obiectul acestei lucrari, pe care o consider cardinala.

Descentralizarea este un remediu al relelor de care sufera administratia publica. Ea in slujba grija democratiei, dorinta de eficacitate, fiind o conditie a schimbarii. Astfel conceputa, descentralizarea apare nu doar ca o tehnica administrativa, ci si ca o speranta politica.

În cuprinsul acestei lucrari am cautat sa descifrez complicatul proces al descentralizarii serviciilor publice atat din perspectiva istorica, cat si din perspectiva dinamicii legislative ce a urmat schimbarii din 1989. În afara de aspectele teoretice pe care le implica o astfel de abordare, am urmarit, de asemenea, ca demersul stiintific sa reflecte, critic sau aprobativ, practica administrativa din Romania, multe din aspectele semnalate fiind remarcate, chiar personal in investigatiile pe care le-am intreprins la cateva servicii publice descentralizate din judetul Prahova, in vederea realizarii acestei lucrari.

Sper ca am reusit sa dau o cat mai clara conturare principiului analizat, al descentralizarii serviciilor publice, apreciind totodata, ca de un real folos pot fi si observatiile si sugestiile tuturor cititorilor acestei lucrari.

CAPITOLUL I

CENTRALIZAREA, DESCENTRALIZAREA SI DESCONCENTRAREA CA MODALIT?TI DE ÎNF?PTUIRE A ADMINISTRATIEI PUBLICE

1. Consideratii generale

Problema centralizarii si descentralizarii in administratia publica, a carei chintesenta se exprima, in final, in gradul de autonomie in solutionarea problemelor cu care se confrunta colectivitatile din unitatile administrativ-teritoriale, s-a pus si se pune in orice stat, indiferent de forma de guvernamant, de structura sa si de regimul politic. Exista astfel, aspecte si trasaturi specifice diferentiate dupa cum ne referim la un stat unitar sau la unul federal, la o forma de guvernamant monarhica sau la una republicana si la un regim politic democratic sau la unul dictatorial.

Sub aspectul organizarii politice a puterii, doctrina de drept public opereaza cu trei mari notiuni: statul unitar, statul federal si uniunea de stat. Fara a releva particularitatile fiecaruia dintre ele, nefiind acesta obiectul analizei noastre, vom constata dupa cum opineaza prof. Antonie Iorgovan, ca doctrina administrativa din ultimii ani atunci cand se refera la modul de organizare a administratiei teritoriale, se opreste la trei principii: principiul centralizarii, principiul descentralizarii si principiul desconcentrarii. Astfel, se poate vorbi de mai multe regimuri politice determinate de relatiile existente intre centrul (puterea centrala) si teritoriul (puterile locale), si anume: un regim de centralizare administrativa, un regim de desconcentrare administrativa si un regim de descentralizare administrativa [1 Jean-Piere Debois, Droit administratif, tome I, Eyralles, Paris, 1992, p.17]. În ultimul timp, atat in literatura de specialitate franceza, dar si romana se fac referiri si la alte principii care definesc alte regimuri intermediare (mixte) de administratie publica: descentrare, delocalizare, regionalizare etc., fara a se intra in conflict cu teza clasica.

Oricare dintre aceste regiuni este un regim administrativ-teritorial, privind numai administratia publica, nepunand in discutie unitatea politica a statului. Ca atare, regimurile administrative se remarca in interiorul statului unitar, nicidecum impotriva sau in afara lui. Evident regimurile administrative exista si in interiorul statelor membre ale unui stat federal, reprezentand o problema interna a statelor federale, nu una a statului federal.

Administratia publica, ca activitate nu poate fi realizata dintr-un singur centru aflat pe teritoriul statului, ci trebuie organizata in asa fel incat sa asigure atat nevoile societatii in general, cat si cele ale colectivitatilor locale din toate unitatile administrativ teritoriale ale statului.

Astfel, intr-o prima etapa, statul isi organizeaza teritoriul, implicit si populatia aflata pe acel teritoriu in zone (grupuri) de interese pe baza diferitelor criterii: geografice, relatii traditionale culturale, religioase, comerciale etc.. Aceste zone de interese sunt asa-numitele unitati administrativ -teritoriale care in prezent, in Romania, conform Constitutiei din 1991 si Legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale sunt: comunele, orasele si judetele.

Ulterior, statul a creat in toate aceste unitati administrativ-teritoriale autoritati publice, atat pentru realizarea propriilor sale interese, cat si ale locuitorilor care formeaza colectivitatea locala respectiva. În acelasi scop, statul a creat autoritati si la nivel central care sa-l reprezinte si sa asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel si care apar ca ceea ce este comun tuturor zonelor de interese (unitatilor administrativ-teritoriale) si colectivitatilor locale din subdiviziunile sale administrativ -teritoriale.

Prin urmare, cu exceptia statelor cu un teritoriu extrem de redus, un stat nu poate fi administrat exclusiv din centrul juridic al statului, unde isi au sediul (in principiu) autoritatile centrale; serviciile centrale nefiind suficiente, ci aparand cu necesitate nevoia unor servicii administrative exterioare, implantate in unitatile administrativ-teritoriale [2 R. Chapus, Droit administratif général, tome 1, 9e édition, Montchrestien, Paris, 1995, p. 193].

“În orice tara, spunea profesorul Paul Negulescu, sunt doua categorii de interese: unele care au caracter cu totul general privind totalitatea cetatenilor, intreaga colectivitate, cum bunaoara: facerea legilor, raporturile Tarei cu streinatatea, supravegherea si distributiunea justitiei, organizarea armatei, ordinea publica si siguranta statului; altele insa sunt speciale unei anumite localitati, spre exemplu: indestularea comunei cu articole de prima necesitate, infrumusetarea comunei, facerea unui pod peste un rau, facerea de parcuri si gradini, aducea apei, a luminei, ridicarea gunoaielor si curatitul strazilor, canalizarea, buna stare sanitara a comunei, ingrijirea de saracii din comuna, dezvoltarea simtului artistic prin crearea de muzee locale, dezvoltarea culturala prin crearea de scoli de adulti, de biblioteci, crearea de scoli de meserii etc..

Este incontestabil ca interesele comune intregii colectivitati nu pot fi incredintate decat puterii centrale. Numai astfel putem avea unitatea Statului, numai astfel un stat poate fii puternic si in masura de a impune inamicului din afara sau dinauntru” [3 Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Bucuresti, 1934, p. 621].

Se impune astfel, ca o necesitate, in scopul administrarii eficiente, organizarea teritoriului in unitati administrativ -teritoriale si implantarea, in scopul satisfacerii corespunzatoare a intereselor care apar la acest nivel, a unor autoritati publice. Putem remarca doua tendinte care se afirma si se manifesta in guvernarea unei tari:tendinta de unitate si tendinta de diversitate. Astfel, Ch. Debbasch considera ca tendinta de unitate emana din firea umana, din faptul ca omul este o fiinta sociala, care simte nevoia de a trai in colectiv, aceasta tendinta avand un caracter national, care, din punct de vedere administrativ, se exprima prin “vointa unitatii de conducere si uniformizarii masurilor edictate la ansamblul teritoriului” unui stat [4 Ch. Debbasch, Institutions et droit administratif, p. 179]. Cat priveste tendinta de diversitate, doctrinarul francez sustine ca aceasta corespunde diversitatii grupurilor sociale, diversitate bazata pe considerente de ordin geografic, istoric etc., iar respectarea acestei diversitati din punct de vedere administrativ, impune luarea de masuri specifice, in functie de interesele pe care le urmaresc, pentru fiecare grup social [5 Idem 4]. Prof. Anibal Teodorescu, referindu-se la aceasta tendinta de diversitate, sublinia ca aparitia vietii administrative locale a precedat cu mult pe cea generala, statala, sub aspect istoric “comuna, cu nevoile ei proprii a aparut cu multe inainte de nasterea statului cu marile lui interese si probleme” [6 Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, p. 286].

Sintetizand profesorul Antonie Iorgovan, sustine ca este vorba de tendinta centralizatoare si tendinta descentralizatoare, “organizarea administrativa nu exprima niciodata numai centralizare sau numai descentralizare, exista intotdeauna un dozaj intre una si alta” [7 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ed. a-3-a, Ed.All Beck, 2001, p. 448].

În acelasi sens se pronunta si un alt autor [8 M. Preda, Drept administrativ - partea generala, Ed. Lumina Lex, 2000, p. 369], care opineaza ca in orice stat, va predomina intr-o etapa sau alta, una dina aceste laturi, statul neputandu-se guverna intr-un regim exclusiv centralizat sau exclusiv descentralizat.

Facand aceasta succinta trecere in revista a cadrului general in care se realizeaza centralizare, descentralizarea, desconcentrarea, trebuie relevat si faptul ca aceste probleme teoretice au constituit un permanent obiect de studiu al marilor nostri doctrinari in dreptul administrativ din perioada interbelica, tendinta care se remarca si dupa schimbarea din 1989. În continuare voi incerca sa prezint ceea ce caracterizeaza, in esenta, o administratie publica, atat sub latura sa centralizatoare, cat si descentralizatoare. Descifrarea stiintifica a aspectelor teoretice, dar mai ales practice, ale acestui fenomen si intelegerea sa corecta de catre politicieni, teoreticieni si practicieni, dar si de catre cetateni este cu atat mai necesara acum in Romania, aflata in plin proces de transformare a administratiei publice, de la un sistem administrativ puternic centralizat la o administratie bazata pe principiile europene ale autonomiei locale si descentralizarii serviciilor publice.