Pagina documente » Drept » Drepturile omului in epoca contemporana

Despre lucrare

lucrare-licenta-drepturile-omului-in-epoca-contemporana
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-drepturile-omului-in-epoca-contemporana


Cuprins

Capitolul I
CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI
1.1 Importanta drepturilor omului in epoca contemporana
1.2 Aparitia si evolutia conceptului de drepturi ale omului
Capitolul II
PROTECTIA DREPTURILOR OMULUI PRIN REGLEMENTARI JURIDICE
2.1 Instrumente juridice generale care consacra drepturile omului, adoptate sub egida O.N.U.
2.1.1 Carta O.N.U. si prevederile referitoare la drepturile omului
2.1.2. Declaratia Universala a Drepturilor Omului
2.1.3. Pactele internationale cu privire la drepturile omului
2.2 Instrumente juridice care privesc protectia unor categorii de persoane
2.2.1. Conventia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei
2.2.2 Conventia cu privire la drepturile copilului
2.3. Alte instrumente juridice referitoare la probleme specifice drepturilor omului
2.3.1. Conventia cu privire la prevenirea si reprimarea crimei de genocid
2.3.2. Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala
2.3.3. Conventia internationala privind eliminarea si reprimarea crimei de apartheid
2.3.4. Conventia impotriva torturii si a altor pedepse si tratamente de cruzime, inumane sau degradante
Capitolul III
MECANISMELE JURIDICE DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI DIN CADRUL ONU
3.1 Organe ale natiunilor unite ce au ca principala misiune promovarea si protectia drepturilor omului
3.1.1. Adunarea Generala
3.1.2 Consiliul Economic si Social (ECOSOC)
3.1.3. Secretariatul Organizatiei Natiunilor Unite
3.2 Alte organe din sistemul natiunilor unite care au atributii in domeniul drepturilor omului
3.2.1 Consiliul de Securitate
3.2.2.Consiliul de Tutela
3.2.3. Curtea Internationala de Justitie
3.2.4. Comisia de drept international
3.3 Mecanismele create in cadrul unor institutii specializate si al inaltului comisariat al ONU pentru refugiati
3.3.1. Organizatia internationala a muncii
3.3.2. Organizatia Natiunilor Unite pentru educatie, stiinta si cultura
3.3.3. Organizatia Natiunilor Unite pentru alimentatie si agricultura
3.3.4. Organizatia Mondiala a Sanatatii
3.3.5. inaltul Comisariat al ONU pentru refugiati
3.4. Structuri special create in vederea aplicarii instrumentelor ONU referitoare la drepturile omului
3.4.1. Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale
3.4.2. Comitetul pentru drepturile omului
3.4.3. Comitetul pentru drepturile economice, sociale si culturale
3.4.4. Comitetul pentru eliminarea discriminarii fata de femei
3.4.5. Comitetul impotriva torturii
3.4.6. Comitetul pentru drepturile copilului
Capitolul IV
PROTECIA JURIDICA A DREPTURILOR OMULUI
4.1. Rolul statului si importanta planului national al drepturilor omului
4.2. Importanta ratificarii de catre Rominia a pactelor internationale cu privire la drepturile omului
Capitolul V
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Capitolul I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

1.1 IMPORTANTA DREPTURILOR OMULUI ÎN EPOCA CONTEMPORAN?

Fiind una dintre temele cele mai largi abordate pe plan international – problema drepturilor omului – a fost si se mentine in centrul preocuparilor statelor, ca si al unor importante organisme si reuniuni internationale, devenind in prezent un subiect foarte des intalnit atat in lucrarile de specialitate, cat si in dezbaterile publice.

Acum, la inceput de secol si de mileniu, omenirea reflecteaza asupra sigurantei fiintei umane si se intreaba daca aceasta creatie rationala a naturii, este mai bine protejata decat in trecut.

Comunitatea internationala este astazi mai mult decat oricand preocupata de promovarea cat mai larga a drepturilor omului, de crearea unui cadru legal cat mai diversificat de colaborare internationala in acest domeniu, de realizarea unui sistem cat mai complex de aparare, pe diferite cai legale a drepturilor omului in variate domenii si de asigurare cat mai deplina a transpunerii in practica a acestora, inclusiv prin sanctionarea incalcarilor aduse normelor de drept existente, indiferent ce forme ar lua ele. [1 Dr. V. Cretu – “Drept international public”, Editura fundatiei “Romania de maine”, Bucuresti 1999, pag. 82]

Acest interes manifestat fata de problematica drepturilor omului nu se datoreaza numai preocuparii fata de necesitatea promovarii si garantarii drepturilor si libertatilor inerente fiintei umane, ci el apare ca urmare a faptului ca de multe ori “ignorarea, uitarea sau dispretul fata de OM” [2 Declaratia din 1789 – “ignorarea, uitarea sau dispretul fata de om” sunt singurele cauze ale nefericirii publice si ale coruptiei guvernantilor] au dus la situatii conflictuale de natura a pune in pericol climatul de pace, stabilitate si securitate, astfel cum acesta, din nefericire, se inregistreaza astazi pe mapamond.

Putem conchide astfel ca problematica drepturilor omului tina in mod esential de relatiile dintre om si mediul social, care este in permanenta evolutie (conflicte armate, dezvoltarea tehnologiei, globalizarea, diferentele culturale, saracia, terorismul, coruptia).

Drepturile omului au devenit una dintre ideile centrale ale vremii, care tinde a fi acceptata de toate statele lumii, dincolo de diferentele istorice, culturale, economice.

Interesul manifestat de comunitatea internationala fata de drepturile omului – elementul esential ce asigura progresul, bunastarea si civilizatia in orice societate – este probat in primul rand de numarul mare de instrumente juridice care le consacra, in total circa 250 instrumente, care enumera si reglementeaza peste 60 de drepturi si libertati fundamentale. Peste 100 din aceste instrumente au fost adoptate in sistemul Natiunilor Unite, 7 elaborate in cadrul Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa, peste 40 de Consiliul Europei; la acestea adaugandu-se cele adoptate de Organizatia Statelor Americii si Organizatia Unitatii Africane. Deci, paralel cu actiunea statelor membre ale comunitatii internationale, concentrate indeosebi in sistemul ONU; s-au inregistrat si anumite preocupari de reglementare diferentiata, pe plan regional, de catre unele grupuri de state, cum ar fi: “Actul final al Conferintei de la Helsinki” din 1975, Viena 1986, Carta de la Paris – 1990, s.a. adoptate in cadrul Organizatiei pentru securitate si cooperare in Europa. În cadrul subregional, a fost adoptata de catre Consiliul Europei la 4 noiembrie 1950 “Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale la care in prezent sunt parti 34 de state.” [3 I. Closca – “Drepturile omului in sistemul Natiunilor Unite”, Fundatia Europeana Dragan, Lugoj 1997]

Pe continentul latino – american a fost adoptata in 1986 la San Jose “Conventia americana privind drepturile omului”, iar pe continentul african “Carta africana a drepturilor omului si drepturilor popoarelor”.

Însa simpla consacrare a drepturilor omului nu este suficienta pentru asigurarea finalitatii acestora. De aceea au fost concepute si puse in aplicare sisteme de garantare ce tind sa protejeze, la nivel international, fiinta umana in orice imprejurare: in timp de pace sau in perioada de conflict armat, ori situatii de dezastre naturale sau tehnologice.

Astfel, pe langa mecanismele comunitatii internationale, in unele state au fost constituite unele structuri de asistenta judiciara si sociala care contribuie la protejarea drepturilor omului pe plan national. Asadar, in cazul barourilor de avocati din unele state a fost constituita o comisie care se preocupa in special de protectia drepturilor omului in chestiuni juridice, in altele se acorda asistenta juridica gratuita persoanelor care nu dispun de resurse financiare. De asemenea au fost create comitete si asociatii ale drepturilor omului, care sfatuiesc guvernele asupra problemelor drepturilor omului sau asupra modalitatilor de a integra standardele internationale de protectie in legislatie sau in practica. În Romania, un asemenea rol este detinut de Asociatia Romana de Drept Umanitar.

Mijloacele practice prin care se asigura respectarea acestor drepturi sunt extrem de diverse si uneori se deosebesc de la un stat la altul. Aproape toate constitutiile lumii garanteaza dreptul persoanelor, care au fost prejudiciate in drepturile lor, sa se adreseze justitiei. Într-o serie de constitutii a fost recunoscuta si consacrata institutia Ombudsman-ului denumit si Avocat General, Comisar parlamentar, Controlor de stat, etc.

Însa, este evident ca in ciuda progreselor realizate in directia protectiei si garantarii drepturilor omului, in unele parti ale lumii prin mentinerea unor factori de insecuritate o serie de drepturi fundamentale, incepand cu dreptul la viata, sunt puse in pericol sau nu pot fi garantate. În tarile cele mai sarace din Africa, Asia si de pe alte continente, o mare parte a populatiei traieste in cea mai cumplita mizerie, fara sa poata spera la o viata mai buna. Educatia, cultura, sanatatea sunt notiuni abstracte pentru ei.

Acest sumbru tablou este completat de forme contemporane de sclavie (folosirea copiilor intre 7 si 11 ani la munci casnice sau industriale, prelevarea de organe, utilizarea a peste 300000 de copii in conflicte armate), somaj, prostitutie, etc.

Astfel, conform raportului privind dezvoltarea umana pe anul 1997, circa 1,3 miliarde de oameni traiau cu un venit de mai putin de 1 dolar pe luna, circa 1 miliard erau analfabeti, peste 1 miliard nu aveau apa curenta, iar peste 800 milioane sufereau de foame sau nu aveau asigurata alimentatia necesara. [4 Dr. Ion Diaconu – “Drepturile omului in dreptul international contemporan”, 2001, pag. 444]

În aceste conditii comunitatea internationala nu poate ramane insensibila si ca urmare s-au luat unele masuri. Astfel, Conferinta la nivel inalt pentru dezvoltare sociala de la Copenhaga din 1995 a recunoscut obiectul eredicarii saraciei ca pe un imperativ etic, social, politic si moral al omenirii. Adunarea Generala ONU a declarat 17 octombrie ca Zi Internationala a eredicarii saraciei, anul 1996 ca An International al eredicarii saraciei si perioada 1997 – 2006 ca Deceniu pentru eredicarea saraciei.

În aceasta directie a depasit obstacolele ce stau in calea realizarii drepturilor omului, Adunarea Generala a ONU a adoptat Conventia Internationala pentru reprimarea fiintarii terorismului. [5 Prin Rezolutia 54/109 din 9 decembrie 1999]

Un alt factor ce sfideaza drepturile omului sunt conflictele armate, izbucnite pe Terra ce fac zeci de milioane de victime, degradeaza mediul natural, putand provoca catastrofe ecologice. Au existat situatii in care forta si amenintarea cu forta au fost folosite pentru impunerea respectarii drepturilor omului. Aceste actiuni se sprijina pe faptul ca printre orientarile de baza impuse de normele dreptului international se numara si combaterea si reprimarea incalcarilor masive si flagrante ale drepturilor omului.

Un exemplu in acest sens il constituie evenimentele din Yugoslavia, unde NATO a intervenit militar, plecand tocmai de la ideea apararii drepturilor unei minoritati etnice, desconsiderata si condamnata la frustrari sub paravanul suveranitatii nationale. Dar, dupa cum au constatat si pacifistii care se impotriveau in 1999 interventiei NATO impotriva dictatorului Milosevici din Yugoslavia, acea tactica a fost decisiva in subminarea unei puteri ilegitime.

Totusi, scopul liderilor blocului militar cu sediul la Bruxelles, de a-i determina pe sarbi sa respecte drepturile albanezilor din Kosovo, nu si-a atins tinta, ci a contribuit in prima instanta la emigrarea masiva a acestora din zona lor natala spre tarile vecine.

Privind din aceeasi perspectiva a drepturilor omului este ingrijorator faptul ca terorismul constituie politica de stat in unele tari, guvernele respective actionand sub pretextul idealului identitatii nationale sau al revendicarilor de natura religioasa.

În ultimul timp se poate vorbi de un adevarat terorism religios in cateva zone ale lumii, terorism cate nu lasa pe nimeni indiferent, fiindca el reprezinta o intoarcere in trecut a zonelor respective, o indepartare de valorile si sensurile civilizatiei. Convingatoare sunt in acest sens intamplarile din Afganistan, unde asa zisii talibani, studentii fundamentalisti ai Islamului, au preluat fraiele guvernarii, instaland legi care au facut ca aceasta tara din Asia sa intre in regres, sa se intoarca spre un trecut de care credea ca s-a indepartat pentru totdeauna.

Evenimentele tragice petrecute in SUA la 11 septembrie 2001 au aratat cu claritate ca terorismul este un flagel ce cuprinde intreg mapamondul.

Referindu-se la aceste intamplari Koichiro Matsunra – director general UNESCO – afirma ca “Atacul infiorator si nemilos impotriva SUA a fost si un atac impotriva idealurilor demnitatii umane si democratiei in lumea intreaga” [6 Revista Drepturile omului, IRDO, nr.4/2001], iar Mary Robinson le califica “drept crime impotriva umanitatii si afronturi grave aduse drepturilor omului.”

Data fiind amploarea pe care a dobandit-o actiunea de promovare si respectare a drepturilor omului ca urmare a convingerii generalizate ca acestea influenteaza pozitiv toate sectoarele vietii sociale, asistam la desprinderea din dreptul international public a unor ramuri noi ce genereaza acest domeniu, cum ar fi: dreptul drepturilor omului, Dreptul international umanitar cu subramura sa in plina evolutie, Dreptul umanitar al mediului, Dreptul international al refugiatilor si, nu in ultimul rand Dreptul international al dezvoltarii umane, toate tinand a fi reunite intr-un concept nou DREPT UMAN, destinat sa guverneze o cultura umana universala. [7 Dr. I. Closca – op. cit., pag. 3]

1.2 APARITIA SI EVOLUTIA CONCEPTULUI DE “DREPTURI ALE OMULUI”

Cristalizarea si afirmarea conceptului de drepturi fundamentale ale omului constituie rezultatul unui indelung proces, in cursul caruia ideea respectului pentru drepturile omului si-a gasit in final consacrarea, depasind conceptiile care se opuneau recunoasterii egalitatii oamenilor si ideii de respect al drepturilor omului.

Convingerea ca oamenilor li se cuvin anumite drepturi apare inca din timpul stravechi si parcurge intreaga istorie a gandirii sociale.

Originea ideii de “drepturi ale omului” o gasim in sistemele de gandire stoice, naturaliste grecesti si romane din antichitate, in conceptia crestina asupra omului. În Grecia Antica dezvoltarea acestui concept s-a datorat extinderii relatiilor economice, politice si culturale, ganditorii acestei tari intelegand relatia dintre statul cetate laic, religie si individ. În aceasta perioada, zisa antropocentica, sofistii au fost primii care au avansat o teza revolutionara pentru epoca respectiva, potrivit careia omul este stapanul destinului sau si nu se afla la discretia zeilor, cum se gandea inainte.

Aristotel, in lucrarea sa “Politice”, afirma ca “numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oamenii nu se deosebesc intru nimic.” [8 Dr. N. Purda – “Protectia drepturilor omului”, Editura Lumina Lex, Bucuresti 2001, pag. 67] Identificam aici primul germene al ideii de drept natural, care va avea un rol important in istoria societatii umane.

Mutatii specifice pe planul gandirii social – politice se vor produce in sec. XVII si XVIII, cand rationalistii vor pune, in mod progresiv, bazele stiintifice ale doctrinei drepturilor individuale ale omului. Ei au fundamentat teoria “dreptului natural”, definindu-l ca un etern dar nesupus unei ordini divine: “Dreptul natural este intr-o asemenea masura imuabil, incat nici Dumnezeu nu-l poate schimba.” [9 Hugo Grotius – “Despre dreptul razboiului si al pacii”, Cartea I, Editura Stiintifica, Bucuresti 1968, pag. 109] Potrivit acestei teorii, omul este liber de la natura si el trebuie sa se bucure in societate de drepturile si libertatile care isi au originea in chiar natura umana.

Cel care a prefatat cele doua teorii principale – teoria dreptului natural si cea a contractului social – a fost englezul Thomas Hobbes care pornind de la constatarea ca in esenta oamenii sunt egali in ceea ce priveste facultatile fizice si spirituale, afirma ca aceasta egalitate trebuie sa fie recunoscuta.

Însa, apogeul a fost atins de Jean Jacques Rousseau, care in lucrarea sa “Contractul social”, aparuta in 1972, afirma ca “omul este nascut liber, dar pretutindeni este in lanturi. Pentru apararea persoanei si a omului el preconiza contractul social prin care omul pierde libertatea sa naturala si dreptul nelimitat de a-si insusi tot ceea ce il tenteaza, castigand in schimb libertatea civila si proprietatea a ceea ce poseda.

În secolul al XVIII – lea, ideea drepturilor omului, ca drepturi subiective, intra in gandirea europeana si devine punctul de plecare al reflectiilor asupra naturii, destinatiei si limitelor puterii de stat, intrand in istoria politica odata cu teoria contractului social al lui Jean Jacques Rousseau. Aceasta conceptie nu putea sa apara in conditiile sclavagismului si feudalismului, in care inegalitatile dintre clasa dominanta si cele dominate, ca si lipsa de libertati pentru marea masa a populatiei erau consfintite si chiar aparate de institutiile juridice si politice. Ea va aparea odata cu contestarea acestei inegalitati si institutii.

Este evident ca drepturile omului au o incarcatura politica si sociala, ceea ce le-a determinat sa devina obiect de lupta, de revendicari, nefiind recunoscute intotdeauna cu usurinta.

Analizand dezvoltarea istorica a societatii omenesti, descoperim ca cerintele legate de aparitia marii productii de marfuri, de ascensiunea burgheziei, clasa legata de promovarea unor raporturi noi sociale, au determinat inlaturarea formelor de dependenta personala din feudalism, a inegalitatilor de statut juridic dintre oameni, au creat conditii pentru formarea unei conceptii noi asupra drepturilor omului.