Pagina documente » Recente » Drepturile si libertatile omului in perioada contemporana`

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

CUPRINS
INTRODUCERE 1
CAPITOLUL I. NOTIUNI GENERALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI 3
Sectiunea I. Notiune. Scurt istoric. 3
Sectiunea a II-a. Importanta drepturilor omului ?n epoca contemporan? 9
Sectiunea a III-a. Organizatia Natiunilor Unite- principalul organism in protec?ia drepturilor si libertatilor omului 14
CAPITOLUL 2. REGLEMENTARI JURIDICE ALE O.N.U. CU PRIVIRE LA PROTECTIA DREPTURILOR SI LIBERTATILOR FUNDAMENTALE ALE OMULUI 22
Sectiunea I. Documente adoptate de Organiza?ia Na?iunilor Unite 25
Sectiunea a II-a. Declara?ia universal? a drepturilor omului 26
Sectiunea a III-a. Pactul interna?ional cu privire la drepturile civile ?i politice 30
Sectiunea a IV-a. Pactul interna?ional cu privire la drepturile economice, sociale ?i culturale 33
Sectiunea a V-a. Conven?ia interna?ional? privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasial? 36
Sectiunea a VI-a. Conven?ia ?mpotriva torturii ?i altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante 37
Sectiunea a VII-a. Conven?ia asupra elimin?rii tuturor formelor de discriminare fa?? de femei 40
Sectiunea a VIII-a. Conven?ia cu privire la drepturile copilului 41
CAPITOLUL III. MECANISMELE JURIDICE DE PROTEC?IE A DREPTURILOR OMULUI DIN CADRUL ONU 44
Sectiunea I. Organe ale ONU specializate in promovarea ?i protec?ia drepturilor omului 44
1.1. Adunarea General? 44
1.2. Consiliul Economic ?i Social (ECOSOC) 48
1.3. Secretariatul Organiza?iei Na?iunilor Unite 55
Sectiune a II-a. Alte organe din sistemul na?iunilor unite care au atribu?ii ?n domeniul drepturilor omului 57
2.1. Consiliul de Securitate 57
2.2. Consiliul de Tutel? 58
2.3. Curtea Interna?ional? de Justi?ie 60
2.4. Comisia de drept interna?ional 61
CAPITOLUL IV: ROM?NIA ?I DREPTURILE OMULUI 63
Sectiunea I: Notiuni generale privind drepturile omului in tara noastra 63
Sectiunea a-II-a. Influen?a Conven?iei Europene a Drepturilor Omului asupra Constitu?iei Rom?niei 66
Sectiunea a III-a. Influen?a Conven?iei asupra legilor organice ?i ordinare 71
Sectiunea a-IV-a. Influen?a CEDO asupra instan?elor judec?tore?ti rom?ne ?i asupra jurispruden?ei acestora 73
4.1. Pozi?ia instan?elor judec?tore?ti na?ionale ?n raport cu organele jurisdic?ionale suprana?ionale de la Strasbourg 73
4.2. Influen?a jurispruden?ei Cur?ii Europene asupra jurispruden?ei interne 75
CONCLUZII 79
BIBLIOGRAFIE 81

EXTRAS DIN DOCUMENT

Sectiunea a III-a. Influenta Conventiei asupra legilor organice si ordinare {p}

Sectiunea a-IV-a. Influenta CEDO asupra instantelor judecatoresti romane si asupra jurisprudentei acestora {p}

4.1. Pozitia instantelor judecatoresti nationale in raport cu organele jurisdictionale supranationale de la Strasbourg {p}

4.2. Influenta jurisprudentei Curtii Europene asupra jurisprudentei interne {p}

CONCLUZII {p}

BIBLIOGRAFIE {p}

INTRODUCERE

Procesul elaborarii drepturilor omului pe plan international a international a inregistrat, in anii ce au trecut de la infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite, o spectaculoasa dezvoltare, ducand la afirmarea si a celei de “a treia generatii” a drepturilor omului.

Daca initial drepturile omului s-au afirmat in domeniul civil si politic ca drepturi ale omului si cetateanului “prima generatie”, daca apoi preocuparile pe plan social au degenerate necesitatea recunoasterii si includerii in constitutiile statelor a unei “a doua generatii” a drepturilor omului, drepturile economice si sociale, in timp solidaritatea umana, responsabilitatea oamenilor in faurirea unui viitor comun au proiectat la dimensiuni internationale cooperarea statelor pentru recunoasterea si garantarea drepturilor dintr-o “a treia generatie: dreptul la viata, dreptul la dezvoltare, dreptul la pace, dreptul la un mediu inconjurator sanatos de viata.

În zilele noastre s-a lansat o adevarata campanile mondiala de informare asupra drepturilor si libertatiilor fundamentale ale omului. La Geneva si in alte centre cu activitati specific in domeniu, s-au publicat numeroase documente, in principalele limbi internationale, privind drepturile omului.

Protectia drepturilor omului a fost abordata ca imperativ a comunitatii internationale, abia dupa cel de-al doilea razboi mondial sub impulsul dezvaluirii atrocitatilor naziste si s-a concretizat, in perioadele ce au urmat, intr-un impresionant ansamblu de reglementari cu caracter universal, regional sau sectorial, ca urmare, mai ales, a perpetuarii practicii incalcarii drepturilor omului in statele cu regim comunist.

Comunitatea internationala este astazi mai mult decat oricand preocupata de promovarea cat mai larga a drepturilor omului, de crearea unui cadru legal cat mai diversificat de colaborare internationala in acest domeniu, de realizarea unui sistem cat mai complex de aparare, pe diferite cai legale a drepturilor omului in variate domenii si de asigurare cat mai deplina a transpunerii in practica a acestora, inclusive prin sanctionarea incalcarilor aduse normelor de drept existente, indiferent ce form ear lua ele.

Protectia internationala a drepturilor omului se realizeaza prin proceduri si mecanisme internationale la materializarea carora participa organe, institutii care au atributii de supraveghere, control ori care au chiar puteri decizionale fiind in masura sa propuna si sa aplice sanctiuni impotriva statelor care incalca obligatiile asumate in materia drepturilor omului.

În scopul protectiei si garantarii drepturilor omului, comunitatea internationala a creat un sistem, numit in literatura de specialitate “mecanisme de garantare internationale”, alcatuit din mecanisme jurisdictionale si nejurisdictionale.

Dupa decembrie 1989, influenta Conventiei s-a manifestat, pe de o parte, in abrogarea unor acte normative care privesc unele drepturi sau libertati fundamentale, iar pe de alta parte, in modificarea, completarea unor acte normative, respectiv in elaborarea de noi acte normative, in acord cu spiritul Conventiei.

CAPITOLUL I. NOTIUNI GENERALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

Sectiunea I. Notiune. Scurt istoric.

Nu exista o definitie ca atare a drepturilor omului si nici o teorie unanim acceptata in legatura cu ce sunt drepturile omului, cu natura si intinderea lor. Putem spune ca drepturile omului sunt atribute care apartin fiecarui om prin simplul fapt ca este o fiinta umana. Ele nu trebuie sa fie “date” sau “oferite” de state. Ce trebuie sa faca statele este sa le recunoasca, sa le apere si sa le promoveze prin legislatiile lor interne. Indiferent de originea lor sau de justificarea lor, drepturile omului reprezinta nevoi ale indivizilor si grupurilor pentru a da continut si a impartasi valori precum puterea, bunastarea, respectul, toleranta etc. Ele nu sunt descriptive, nu descriu felul efectiv in care oamenii exercita diferite drepturi, ci au un caracter normativ, adica prevad felul in care fiecare persoana ar trebui sa fie tratata. În consecinta, ele presupun plangeri impotriva celor care impiedica realizarea lor, statul si institutiile sale in primul rand, pentru ca in orice stat puterea acestuia este disproportionata in raport cu puterea unui individ. Din acest punct de vedere se poate spune ca drepturile omului limiteaza puterea statului. Dar in acelasi timp drepturile omului, drepturile care apartin unei persoane, trebuie respectate si de toate celelalte persoane; iar in situatia in care ele sunt incalcate, nu de autoritatile statului, ci de persoane individuale statul are obligatia de a sanctiona un astfel de comportament. [1 R?NUCCI, J??n-Fr?nçois, Tr?t?t d? dr?pt ?urop??n ?l dr?pturilor omului (tr?duc?r?), ?ditur? H?m?ngiu, Bucur?sti, 2009, p. 63]

În general, drepturile omului sunt considerate ca reprezentand ceva "fundamental", deosebindu-se astfel de cererile privind lucruri mai putin importante sau neesentiale. Exista insa si teoreticieni care considera ca fundamentale sunt numai cateva drepturi, cum ar fi dreptul la viata sau dreptul la libertatea persoanei si le deosebesc pe acestea de altele care sunt mai degraba dorinte decat drepturi.

Rod al eforturilor si legislatiilor nationale, conceptul de „drepturi ale omului“ a cunoscut o proiectie pe planul vietii internationale ca urmare a internationalizarii problematicii umanitare, dar si ca o consecinta a generalizarii influentei unor conceptii filosofice si religioase care au situat pe prim plan ideea de libertate umana. Însasi Cartea Natiunilor Unite a sintetizat o conceptie umanista, de o larga deschidere internationala dand expresie vointei popoarelor de a face, ca pe viitor demnitatea si respectul persoanei umane sa nu mai cunoasca ingradiri. S-a reusit astfel sa se confere respectului pentru om o dimensiune universala, si sa se atraga atentia tuturor acelora responsabili de destinele umanitatii ca numai promovand si protejand aceste prerogative inerente fiintei umane, viata internationala va cunoaste linistea si echilibrul de care are atata nevoie.

Preocuparea comunitatii internationale, mai ales in cea de-a doua jumatate a secolului nostru, pentru statutul si destinul uman, s-a concretizat in documente clare, angajamente cu un bogat continut moral, juridic, politic, ce au dat curs necesitatii istorice de a impune demnitatea omului ca suprema valoare pe care trebuie sa se sprijine relatiile dintre tari si popoare, schimburile materiale si spirituale in toata complexitatea lor. Documentele amintite au indreptat atentia tuturor celor interesati in bunul mers al vietii internationale, spre ceea ce este esential si relevant pentru protectia omului si a drepturilor sale.

Dar, daca drepturile omului au reprezentat pentru gandirea umana o tema de meditatie cu radacini stravechi, conceptul propriu-zis s-a nascut in perioada de pregatire individuala a revolutiei burgheze din Europa. În masura in care societatea a evoluat si in viata popoarelor au aparut probleme noi, au suferit importante corective si conceptiile cu privire la drepturile omului. Astfel, au aparut teorii care au cautat sa legitimeze prerogativa statului de a interveni pentru apararea drepturilor si libertatilor, de a lua masuri pentru apararea drepturilor acestora in baza unei prezumtii ca statul actioneaza ca exponent si reprezentant al intregii societati.

Drepturile omului s-au inscris ca o preocupare important a filozofilor, juristilor si a altor categorii de ganditori din diferite epoci.Ce este omul? Cum sa traiasca? Cum sa fie ocrotit? Si multe asemenea intrebari au framantat, inca de la inceputuri, pe multi filozofi si intelepti ai antichitatii, care au dat raspunsuri, in primul rand, prin prisma a ceea ce le conferee viata din jurul lor.

Abordarea pe plan international a problemei drepturilor omului s-a produs in stransa legatura cu procesul general de cristalizare si definire a idealurilor social-umanitare fundamentale. Protectia juridica a drepturilor omului pe plan international este totusi un apanaj al lumii modern, al contemporanitatii. Ea s-a dezvoltat odata cu dreptul international si am putea spune ca elemental incipient l-a constituit unele conventii internationale care se refereau la dreptul umanitar, in primul rand, si in mod special “la umanizarea razboiului [2 Ion Suc??va, M?rcu Vior?l, Gh?orgh? Const?ntin, Omul ?i dr?pturil? s?l?, Tipogr?fi? Minist?rului d? Int?rn?, 1991, p.23 ]”.

Procesul elaborarii drepturilor omului pe plan international a international a inregistrat, in anii ce au trecut de la infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite, o spectaculoasa dezvoltare, ducand la afirmarea si a celei de “a treia generatii” a drepturilor omului.

Daca initial drepturile omului s-au afirmat in domeniul civil si politic ca drepturi ale omului si cetateanului “prima generatie”, daca apoi preocuparile pe plan social au degenerate necesitatea recunoasterii si includerii in constitutiile statelor a unei “a doua generatii” a drepturilor omului, drepturile economice si sociale, in timp solidaritatea umana, responsabilitatea oamenilor in faurirea unui viitor comun au proiectat la dimensiuni internationale cooperarea statelor pentru recunoasterea si garantarea drepturilor dintr-o “a treia generatie: dreptul la viata, dreptul la dezvoltare, dreptul la pace, dreptul la un mediu inconjurator sanatos de viata.

Între cele trei generatii de drepturi ale omului se manifesta o stransa si permanenta legatura, deoarece devin tot mai evident in actualele conditii ale evolutiei societatii internationale ca drepturile politice si civile nu pot fi garantate independent de cele ce privesc viata economic si sociala, tot asa cum ambele categorii de drepturi se cer a fi asigurate efficient prin mecanismul drepturilor de solidaritate din “generatia a treia” [3 Victor Ducul?scu, Prot?c?i? juridica ? dr?pturilor omului, ?ditur? Lumin? L?x, Bucur??ti, 1994, p. 53-54.]. De aceea incercarile de a exagera importanta unei anumite categorii de drepturi in dauna celorlalte, de a contesta caracterul unora sau altora dintre drepturile recunoscute – indifferent despre care drepturi este vorba – risca sa aduca o atingere grava conceptului insusi de drepturi ale omului, aplicarii sale practice in viata interna a fiecarei tari si in raporturile mondiale.

În zilele noastre s-a lansat o adevarata campanile mondiala de informare asupra drepturilor si libertatiilor fundamentale ale omului. La Geneva si in alte centre cu activitati specific in domeniu, s-au publicat numeroase documente, in principalele limbi internationale, privind drepturile omului.

Indiferent de bunele intentii ale teoriilor care au incercat sa justifice dreptul statului de a prelua anumite problematici privind drepturile omului, de a apara prin mijloace adecvate interesele unor categorii sociale mai dezavantajate, trebuie aratat ca astfel de teorii au sfarsit prin a deveni, in final, suportul unor conceptii totalitare. Ele au anihilat practic toate drepturile si libertatile indivizilor sub pretextul apararii lor de catre stat, care, folosind o uriasa masina represiva – in loc sa apere interesele omului – a intrat in final intr-o contradictie flagranta cu aceste drepturi, fapt ce a determinat cunoscutele revolutii care au dus la prabusirea comunismului in tarile Europei de rasarit.

Ideea ca individul, ca fiinta umana, are drepturi imanente, deci intrinseci acestei calitati, desi are origini indepartate, mai ales in conceptia crestina asupra omului, in filosofia politica si juridica s-a impus mult mai tarziu, atunci cand conditiile social-politice, prevalente la un moment dat pe continentul european, au ingaduit-o. Înca din secolul al XVI-lea unii din precursorii stiintei dreptului international, cum ar fi, de exemplu, teologii spanioli, si-au manifestat indignarea si protestul fata de tratamentul inuman la care era supusa populatia indigena din teritoriile care faceau obiectul cuceririlor coloniale ale Spaniei si Portugaliei conceptul drepturilor omului a fost formulat pentru prima oara in secolul al XVIII-lea, in filosofia „dreptului naturii si gintilor“, din care s-a inspirat Jean-Jacques Rousseau in al sau „contract social“ si s-a concretizat in timpul revolutiei burgheze din Franta. Contributii insemnate la afirmarea drepturilor omului si cetateanului se aduce si in Declaratia de Independenta (1776) a revolutiei americane.

Se cuvine de asemenea sa fie mentionate, pentru contributiile aduse la definirea si afirmarea drepturilor omului, si actele constitutionale engleze de la sfarsitul secolului al XVIII-lea (Bill of Rights – Declaratia drepturilor din 1689) si Constitutia Statelor Unite din 1791.

Cele mai concrete teorii asupra drepturilor omului pot fi abordate pe trei planuri si anume: [4 BÎRS?N, Corn?liu, Conv?nti? ?urop??na ? dr?pturilor omului. Com?nt?riu p? ?rticol?, vol. I, Dr?pturi si lib?rtati, ?ditur? ?ll B?ck, Bucur?sti, 2005, p. 77]

a) pe planul filosofiei politico-juridice, a carei evolutie a condus la afirmarea individului ca persoana umana, indreptatita sa beneficieze sau sa fie investita cu drepturi proprii opozabile, in primul rand, statului caruia ii apartine;

b) pe plan juridic, unde ideile privind drepturile omului au fost transpuse in instrumente juridice generatoare de drepturi si obligatii, mai intai pe plan national si, mai apoi, la scara internationala;

c) pe planul cooperarii dintre state, la nivel international, care, dupa cum se va vedea, va interveni mult mai tarziu, pentru protejarea drepturilor castigate, prin instrumente juridice specifice, sau identificarea unor noi drepturi.

Potrivit parerii mai multor autori, primul document european in care se schiteaza elemente ale unei protectii juridice a persoanei umane este Magna Carta Libertatum, impusa spre semnare regelui Ioan Fara de Tara, in 1215, de catre nobilimea si biserica engleza. Acest document care, in esenta, reglementeaza raporturile divergente dintre rege si nobilime, dupa o perioada de profunda instabilitate, consacra dreptul la judecata potrivit legii.

Înfiintarea Organizatiei Internationale a Muncii (O.I.M.) in 1919, a fost urmata de incheierea unor conventii internationale pentru protectia lucratorilor industriali si imbunatatirea conditiilor lor de lucru.