Pagina documente » Politehnica » Efectele incalzirii globale asupra mediului

Despre lucrare

lucrare-licenta-efectele-incalzirii-globale-asupra-mediului
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-efectele-incalzirii-globale-asupra-mediului


Cuprins

CUPRINS
CUPRINS 1
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL I - POLUAREA ATMOSFEREI 8
1. CONSIDERATII GENERALE 8
2. CAUZELE POLUARII ATMOSFEREI 10
3. DIFERITE CATEGORII DE POLUANTI ATMOSFERICI 11
3.1. Surse de poluare cu pulberi 12
3.1.1. Natura si caracteristicile particulelor solide aflate in suspensie in aerul atmosferic 13
3.2. Poluanti gazosi ai atmosferei 14
4. PRINCIPALELE EFECTE ALE POLUARII ATMOSFEREI 17
4.1. Efectele poluantilor asupra oamenilor 18
4.2. Efectele poluantilor asupra plantelor si animalelor 18
4.3. Modificarea factorilor meteorologici 19
4.4. Efectele poluantilor asupra obiectelor 19
CAPITOLUL II - PROTECTIA ATMOSFEREI iN DREPTUL INTERN 21
5. NORMELE TEHNICE DE PROTECTIE A ATMOSFEREI 21
5.1. Prevenirea si combaterea poluarii industriale a atmosferei 22
5.1.1. Conditii tehnice privind protectia atmosferei 22
5.1.2. Norme metodologice privind determinarea emisiilor de poluanti atmosferici produsi de surse stationare 23
5.1.3. Concentratii maxime admisibile ale unor substante poluante in aerul zonelor protejate (CMA) -STAS 12.574/1987 23
5.1.4. Zonele de protectie sanitara 24
5.2 Protectia impotriva poluarii aerului de catre aeronave 25
5.3. Combaterea poluarii aerului produse de autovehicule 26
5.4. Masuri nationale de protectie a stratului de ozon 27
5.5. Evaluarea poluarii mediului 28
6. STUDIUL DE IMPACT, ACORDUL SI AUTORIZATIA DE MEDIU 30
6.1. Studiul de impact 30
6.2.Acordul si autorizatia de mediu 31
7. OBLIGATII CE REVIN ORGANELOR ADMINISTRATIEI PUBLICE SI AGENTILOR ECONOMICI iN DOMENIUL PROTECTIEI CALITATII AERULUI 35
7.1. Obligatii rezultate din Legea 137/1995 privind protectia mediului 35
8. RASPUNDEREA CONTRAVENTIONALA SI PENALA 36
8.1. Raspunderea contraventionala 36
8.2 Raspunderea penala 38
CAPITOLUL III - PROTECTIA ATMOSFEREI PE PLAN INTERNATIONAL 41
9. NOTIUNI GENERALE 41
10. CONVENTIA DE LA GENEVA, 1979, ASUPRA POLUARII ATMOSFERICE TRANSFRONTIERE PE DISTANTE LUNGI 43
11. CONVENTIA DE LA VIENA, 1985, PRIVIND PROTECTIA STRATULUI DE OZON 46
12. PROTOCOLUL DE LA MONTREAL, 1987, PRIVIND SUBSTANTELE CARE EPUIZEAZA STRATUL DE OZON 49
13. CONVENTIA CADRU A NATIUNILOR UNITE ASUPRA SCHIMBARILOR CLIMATICE, RIO DE JANEIRO, 1992 51
14. PROTOCOLUL DE LA KYOTO, 1997, DIN CADRUL CONVENTIEI CADRU ASUPRA SCHIMBARILOR CLIMATICE 53
15. CONFERINTA DE LA JOHANNESBURG 54
15.1. Rezolutia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabila 55
16. ALTE DOCUMENTE INTERNATIONALE 56
16.1. Reglementarea regimului combustibililor fosili 56
16.2. Regimul protectiei impotriva poluarii cu oxid de sulf si alte emisii sulfuroase 57
16.3. Regimul protectiei aerului impotriva poluarii cu plumb 57
16.4. Regimul protectiei impotriva poluarii cu bioxid de azot 57
16.5. Regimul protectiei impotriva poluarii produse de gazele de esapament emise de vehiculele cu motor 58
CAPITOLUL IV - PROTECTIA SPATIULUI EXTRAATMOSFERIC, A LUNII SI A CELORLALTE CORPURI CERESTI 59
17. CONSIDERATII GENERALE 59
17.1 Consecintele activitatii de explorare si exploatare a spatiului extraatmosferic asupra mediului 59
17.2 Atingerile aduse mediului in spatiul extraatmosferic 60
18. TRATATUL PRIVIND PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZA ACTIVITATEA STATELOR iN EXPLOATAREA SI FOLOSIREA SPATIULUI EXTRAATMOSFERIC, INCLUSIV LUNA SI CELELALTE CORPURI CERESTI, MOSCOVA, 27.01.1967 61
19. ALTE DOCUMENTE INTERNATIONALE 62
19.1 Tratatul privind interzicerea partiala a experientelor nucleare, Moscova, 1963 62
19.2. Acordul privind salvarea astronautilor, reintoarcerea cosmonautilor si restituirea obiectelor lansate in spatiul cosmic, 1968 62
19.3. Acordul privind activitatea statelor pe Luna si alte corpuri ceresti, 1979 63
19.4. Conventia privind responsabilitatea internationala pentru daunele cauzate de catre obiectele spatiale,1972 63
19.5. Conventia privind inmatricularea obiectelor lansate in spatiul extraatmosferic, 1975 63
19.6. Declaratia de la Stockholm privind mediul inconjurator, 1972 64
19.7. Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor, 1974 64
19.8. Conventia privind interzicerea modificarilor mediului in scopuri militare ori pentru alte obiective ostile, 1978 64
CAPITOLUL V - POLUAREA ATMOSFEREI SI ENERGIA. PROPUNEREA UNEI STRATEGII ENERGIE-MEDIU AMBIANT PENTRU ROMiNIA 65
20. IMPACTUL SECTORULUI ENERGETIC ASUPRA MEDIULUI 65
21. MASURI iN SECTORUL ENERGETIC PENTRU APLICAREA CONVENTIILOR INTERNATIONALE PRIVIND PROTECTIA ATMOSFEREI 66
21.1. Pentru aplicarea Conventiei de la Geneva aspra poluarii transfrontaliere pe distante lungi 66
21.2. Pentru aplicarea Conventiei cadru de la Rio de Janeiro asupra schimbarilor climatice 67
CONCLUZII 68

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

{p}

?INTRODUCERE

MOTTO: „Nunquam naturam mors vinceret;

est enim ea semper invicta”,

CICERO [1 Niciodata moartea nu va putea sa invinga natura; caci ea este intotdeauna de neinvins -CICERO-Tusculanate disputationes]

Termenul de „mediu” (environment, unwheinat, miliu) a fost folosit incepand din sec. al XIX-lea, in sens biologic, ca „ambianta naturala a vietuitoarelor”, ulterior in domeniul geografiei (K. Ritter, P.V. de la Blanche, S. Mehedinti s.a) si a fost definit ca „spatiu locuit si influentat de om”.

La originea sa, termenul de „mediu” a izvorat din substantivul englez „environment”, preluat apoi si in franceza sub forma de „l’environnement” si in alte limbi si a avut rol de a desemna „spatiul din jurul omului”. El a fost definit in „Le Grand Larousse” din 1972 ca fiind „ansamblul elementelor naturale si artificiale care conditioneaza viata umana”. Dictionarul „Webster” prefera o definitie generala a mediului, care ar fi „circumstantele, obiectele ori conditiile care inconjoara persoana” urmata de precizarea „ansamblul factorilor fizici, chimici si biotici (precum si climatul, solul si fiintele) care actioneaza asupra unui organism ori o comunitate ecologica si determina in definitie forma si supravietuirea lor”, la care se adauga „ansamblul conditiilor sociale si culturale care influenteaza viata unui individ ori a unei comunitati”.

La randul sau, „Conventia privind raspunderea civila pentru daune rezultand din exercitarea de activitati periculoase pentru mediu [2 Adoptata de Consiliul Europei, Lugano, 21.06.1993]„ (1993), il defineste in sensul ca acesta cuprinde „resursele naturale abiotice si biotice, cele precum aerul, apa, solul, fauna si flora si interactiunea intre acesti factori, bunurile care compun mostenirea culturala si aspectele caracteristice ale peisajului”.

Într-o acceptiune moderna, prof. Stefan Vancea defineste „mediul” ca fiind „totalitatea conditiilor energetice, fizice, chimice si biologice care inconjoara o fiinta sau grupurile de fiinte si cu care acestea se gasesc in relatii permanente de schimb” [3 Stefan Vancea, Curs de ecologie generala, Univ. A.I.Cuza, Iasi, 1972, p.17].

Legea 137/1995 a protectiei mediului defineste in Anexa 1 „mediul” drept „ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei : aerul, solul si subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice si anorganice, precum si fiintele vii, sistemele naturale in interactiune cuprinzand elementele precizate anterior, inclusiv valorile materiale si spirituale”.

În general, dupa cum se poate observa din analiza diverselor puncte de vedere exprimate, intalnim doua sensuri curente ale termenului de „mediu” [4 Mircea Dutu, Dreptul mediului -Tratat, vol.I, Edit. Economica, p. 50]:

a) cel reiesit si afirmat de stiintele naturii si aplicat la realitatile societatilor umane (abordarea ecologica), care il defineste drept „ansamblul de elemente si echilibre de forte concurente, de natura diversa, care conditioneaza viata unui grup biologic”

b) cel specific vocabularului arhitectilor si specialistilor in urbanism, care il considera drept „zona de contact intre un spatiu construit si mediul ambiant (natural si artificial)”;

Urmand indeaproape abordarea lui M. Prieur si avand in vedere laxitatea si diversitatea prevederilor juridice in materie, consideram ca este necesara o definitie legala globala cat mai exacta a mediului pentru a face astfel operationale diversele reglementari in materie. Din aceasta perspectiva, intr-o aproximatie generala, mediul constituie „ansamblul factorilor (naturali sau creati prin activitati umane) care actioneaza asupra conditiilor de viata existente ale omului [5 Rezolutia OIM din 27.06.1972]„ (societatii).

Notiunea de „mediu inconjurator” este una din notiunile fundamentale care sta la baza „Ecologiei” ca stiinta, fiind susceptibila in raport cu necesitatea punerii in valoare sau ocrotirii elementelor sale componente, de reglementare juridica.

Savantul roman Emil Racovita a definit „mediul inconjurator” ca fiind „totalitatea infaptuirilor, fenomenelor si energiilor lumesti ce vin in contact cu o fiinta, de care depinde soarta acesteia si a caror actiune provoaca o reactiune in zisa fiinta”.

În literatura juridica de specialitate si in reglementarile existente in diferite state, precum si in unele documente ale organizatiilor internationale se utilizeaza in acelasi timp cu notiunea de „mediu inconjurator”, expresiile de „mediu biologic”, „mediu ambiant” sau chiar „mediu uman”, ca variante ale acestuia, reflectand legaturile complexe dintre statutul social al omului si factorii politici, economici si culturali existenti in fiecare stat, avandu-se totodata in vedere dimensiunile acestei probleme pe plan international.

Se desprinde ca tendinta generala includerea in compunerea „mediului inconjurator” alaturi de elementele naturale si cele create de om, in interactiunea si interdependenta lor.

Dreptul mediului inconjurator este format din ansamblul complex al normelor juridice care reglementeaza relatiile ce se stabilesc intre oameni privind atitudinea lor fata de natura - ca element vital si suport al vietii - in procesul conservarii si dezvoltarii in scopuri economice, sociale si culturale a componentelor mediului inconjurator - naturale si artificiale - precum si relatiile legate de conservarea lor, care presupune protectie si ameliorare [6 Daniela Marinescu - op. cit., p. 51 ].

Pe plan intern, dreptul mediului inconjurator se conduce dupa urmatoarele principii [7 Daniela Marinescu - op. cit., p. 53, Legea 137/1995, art. 3]:

A) Principii de baza

a) principiul potrivit caruia protectia mediului inconjurator trebuie sa constituie un element esential al politicii economice si sociale a statului;

b) principiul exercitarii de catre stat a dreptului suveran de a exploata resursele sale naturale in asa fel incat sa nu aduca prejudicii altor state;

c) principiul prioritatii si bunastarii populatiei in comparatie cu alte scopuri de folosire a resurselor naturale ale mediului inconjurator;

d) principiul apararii factorilor naturali de mediu prin folosirea rationala a resurselor in functie de nevoi si pentru asigurarea dezvoltarii durabile;

e) principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor de mediu;

f) principiul prezervarii diversitatii biologice.

B) Principii decizionale

a) principiul interzicerii poluarii;

b) principiul participarii publicului la elaborarea si aplicarea deciziilor de mediu;

c) principiul poluatorul plateste.

Pe plan extern, dreptul mediului inconjurator se conduce dupa urmatoarele principii [8 Daniela Marinescu - op. cit., p.67 ]:

A. Principii de baza

a) principiul „sic utere tuo”;

b) principiul informarii si cooperarii intre state;

c) principiul bunei vecinatati;

d) principiul notificarii si consultarii;

e) principiul protejarii drepturilor individuale la un mediu sanatos;

f) principiul protejarii patrimoniului comun;

g) principiul prevenirii;

B. Principii specifice sau cu caracter restrans

a) principiul interzicerii poluarii;

b) principiul nediscriminarii;

c) principiul poluatorul plateste.

În vremea noastra nivelul atins de dezvoltarea economica, pe de o parte, si inmultirea populatiei globului si aspiratia generala spre bunastare, pe de alta parte, au dus la cresterea fara precedent a fenomenului de „poluare”, definita conform Regulilor de la Montreal, 1982 aplicabile poluarii transfrontaliere, in art. 1 ca fiind: „orice introducere de catre om in mediu, direct sau indirect, a unor substante ori energii cu efecte vatamatoare, de natura sa puna in pericol sanatatea omului, sa prejudicieze resursele biologice, ecosistemele si proprietatea materiala, sa diminueze binefacerile sau sa impiedice alte utilizari legitime ale mediului”.

Se considera ca poluarea este o problema a timpurilor noastre pentru ca amploarea si gravitatea proceselor poluante si realizarile stiintifice si tehnice ale omului modern au permis dezvoltarea constiintei riscurilor poluarii si ca urmare stabilirea unor masuri deosebit de severe pentru prevenirea si combaterea degradarii mediului [9 Daniela Marinescu - op. cit., p. 13].

Poluarea aerului, apei si solului au devenit o amenintare pentru viata si sanatatea oamenilor si are efecte nocive asupra florei si faunei, a bunurilor materiale si ingreuneaza desfasurarea normala a procesului de productie in industrie si agricultura.