Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Evaluarea programelor sociale

Despre lucrare

lucrare-licenta-evaluarea-programelor-sociale
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-evaluarea-programelor-sociale


Cuprins

Cuprins
Capitolul 1
POLITICI SOCIALE - CADRU CONCEPTUAL, TIPOLOGIZARI
_____________________________________________________________________
1.1. Definirea cadrului conceptual
1.2. Tipologii de politici sociale
Capitolul 2
POLITICI SI PROGRAME SOCIALE iN ROMiNIA
2.1. Coordonate ale politicii sociale in Rominia in tranzitie
2.2. Politica sociala in Rominia in contextul U.E.
2.3. Politica sociala si sectorul non-profit.
2.4. Programe sociale in Rominia in prezent
Capitolul 3
TEORIA SI PRACTICA EVALUARII PROGRAMELOR SOCIALE
3.1. Definitia si scopurile evaluarii
3.2. Obiectul evaluarii
3.3. Evaluarea de politici sociale - evaluarea de programe sociale
3.4.Tipuri si metode de evaluare.
3.5. Modele in evaluarea programelor sociale
Capitolul 4
STUDIU DE CAZ
Evaluarea participativa a practicii contractarii sociale in Rominia
CONCLUZII.
BIBLIOGRAFIE.

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Capitolul 1

POLITICI SOCIALE – CADRU CONCEPTUAL, TIPOLOGIZ?RI

_____________________________________________________________________

1.1. Definirea cadrului conceptual

Nu putem incepe demersul nostru fara o clarificare a termenilor – cheie vehiculati in aceasta lucrare, iar pentru a defini conceptele de „program social” si „politica sociala” trebuie sa pornim de la conceptele de baza, acelea de „nevoi sociale” si „probleme sociale”.

Nevoile si problemele sociale „stau la baza elaborarii obiectivelor politicilor sociale si a proiectarii serviciilor sociale”. ( [ 1 G. Matauan, Evaluarea programelor sociale, FIMAN, Bucuresti, 1999, pag.17.]

Bradshaw identifica patru categorii principale de nevoi:

? nevoile normative sunt cele care sunt identificate prin raportarea la o norma sau cu un standard. În general, nevoile de acest gen sunt formulate de experti .

? nevoile comparative se refera la problemele care apar prin compararea cu acele categorii care nu resimt nevoi. Una dintre cele mai des intalnite metode in cadrul acestei abordari consta in compararea problemelor sociale din diferite zone cu scopul de a determina care zone sunt mai defavorizate.

? nevoile resimtite definesc nevoile asa cum sunt ele simtite de populatie.

? nevoile exprimate sunt nevoile declarate ale populatiei. Oamenii pot sa nu declare nevoile pe care le resimt sau pot sa declare nevoi care de fapt nu-i afecteaza. ( [ 2 www.socialpolicy.org.]

G. Matauan identifica doua abordari majore ale nevoilor sociale:

? una care raporteaza nevoile la necesitatile de dezvoltare proprii oricarei fiinte umane;

? a doua care considera nevoia un raport social, determinat de nivelul general de dezvoltare a societatii si de masura in care societatea recunoaste anumite discrepante ca nevoi, legitimandu-le social. ( [ 3 Matauan, Ibidem.]

Daca in cazul nevoilor definite prin raportare la necesitatile de dezvoltare individuala, societatea nu are altceva de facut decat sa ofere sanse si sa creeze oprortunitati, de preferinta egale, atunci cand este vorba de nevoi – raport social, datoria societatii este de a interveni pentru satisfacerea lor.

Astfel, nevoile sociale sunt raportul dintre starea, la un moment dat, a unui individ, a unui grup sau a unei colectivitati si starea considerata normala de catre societate.

Ne-satisfacerea nevoilor sociale poate genera probleme sociale, definite de Perron drept ” abaterea care exista intre normele unei societati si un comportament anormal, contrar acestor norme, al unui numar mai mult sau mai putin important de membri ai acelei societati”. ( [ 4 Perron, apud Matauan, Idem, p. 18]

Actiunile realizate de catre guvern (central / local) ca raspuns la problemele sociale definesc politicile publice. Acestea constau intr-un program de actiune coordonat sa modifice mediul economic, social, cultural al actorilor sociali.

Politicile sociale reprezinta un ansamblu coerent de interventii prin care puterile publice incearca afectarea normativa a resurselor si a distribuirii veniturilor. ( [ 5 N. Frigioiu, apud Matauan, Idem, pag. 29.]

Ca tip de politica publica, „politica sociala se refera la actiunile explicite, precum si la ceea ce se abtine sa intreprinda statul (autoritatile de stat) in domeniul conditiilor de viata ale populatiei.” ( [ 6 I. Marginean, Politica sociala si sitemul protectiei sociale in Romania, Ed. ,Bucuresti, pag.99.]

Serviciile sociale semnifica, in opinia lui Matauan, „totalitatea resurselor alocate de societate, concretizate in prestatii si furnizate, de regula, in forme institutionalizate, pentru satisfacerea nevoilor sociale, pentru prevenirea si rezolvarea problemelor sociale, in general, pentru promovarea unor schimbari sociale dezirabile”. ( [ 7 Matauan, Idem, pag. 34.]

În acest context, programele sociale sunt un ansamblu planificat si coordonat de resurse (materiale, financiare, umane) si activitati alocate, respectiv, desfasurate pentru o perioada determinata de timp sau pana la atingerea unui obiectiv clar stabilit, in scopul satisfacerii unui set de nevoi sociale, al prevenirii sau rezolvarii unui set de probleme sociale. Astfel, furnizarea de servicii pot realiza obiectivele programelor, cei doi termeni diferentiindu-se atat prin durata (serviciile sociale au o distributie permanenta), cat si prin metode (programele sunt implementate prin metode manageriale, in timp ce in cazul serviciilor predomina practicile si tehnicile profesionale specifice domeniului respectiv). ( [ 8 G. Matauan, Idem, pag. 38.]

1.2. Tipologii de politici sociale

Orice stat are o politica sociala proprie, caracterizata prin anumite obiective specifice. Ceea ce apare nou, insa, in politica sociala a societatilor dezvoltate din ultimele 6 -7 decenii este punerea bunastarii ca un obiectiv central.

Bunastarea colectiva este, in opinia lui C. Zamfir „asigurarea intregii colectivitati cu bunurile si serviciile necesare realizarii unui mod de viata considerat a fi normal la nivelul respectivei colectivitati”, in timp ce statul bunastarii este statul care isi asuma functia in asigurarea bunastarii colective.( [ 9 C. Zamfir, in Politici sociale- Romania in context european, coord. C. Zamfir si E. Zamfir,

ed.Alternative,Bucuresti, 1995, pag.13.]

Olsson identifica o dualitate a conceptului de stat al bunastarii sociale, acesta cuprinzand, pe de o parte, o componenta redistributiva avand drept scop, dar si drept rezultate, bunastarea sociala, iar pe de alta parte, un aspect institutional (statul), cu referire la input - urile si output - urile legate de implementare. ( [ 10 S. Olsson, Social Policy and Welfare State in Sweden, Lund, Arkiv, 1993, pag. 14.]

În acelasi timp, se poate spune ca acest concept are mai multe fatete, cu diferite componente. Astfel, se poate identifica o componenta politica (ca o manifestare a unei comunitati politice), una sociala (ca expresie a solidaritatii sociale) si una economica (promovand cresterea economica, securitatea si bunastarea economica si eliminand saracia).

În secolul 20 s-au confruntat doua modele distincte de producere a bunastarii colective:

- statul capitalist al bunastarii, care s-a dezvoltat in Occident, pe baza unei economii de piata, ca o reactie (sau ca o dezvoltare inevitabila) la modul capitalist al secolului 19 de producere a bunastarii, si

- statul socialist al bunastarii fundat pe o economie de tip socialist.

Ambele modele ale statului bunastarii, precizeaza C. Zamfir, au reprezentat o reactie la limitele economiei de piata de a realiza o bunastare colectiva acceptabila.( [ 11 Zamfir, Ibidem.]

Richard Titmuss a realizat una dintre primele si cele mai importante tipologizari ale statelor bunastarii, dupa cum urmeaza:

- statul rezidual al bunastarii, puternic orientat spre piata, bazandu-se preponderent pe un sistem de asisitenta sociala bazata pe testarea mijloacelor in asigurarea bunastarii membrilor sai. Premiza acestui model este ca nevoile de baza ale unui individ pot fi satisfacute pe deplin prin intermediul a doua canale „naturale”, acestea fiind economia de piata si familia. Numai cand acestea dispar sau esueaza, pot actiona mecanismele institutionalizate de protectie sociala, dar si atunci numai temporar. Asadar, politica sociala nu are ca obiectiv intreaga colectivitate, ci doar un segment al ei, marginal. Exemple: SUA, Canada, Marea Britanie, Australia.

- statul industrial de atingere a performantelor este fondat pe rolul important pe care institutiile bunastarii sociale il au in sprijinirea economiei. Se incearca satisfacerea nevoilor sociale in functie de merit, performanta a muncii si productivitate, bunastarea sociala fiind subordonata structurii economice. Exemplu: Germania.

- Statul institutional redistributiv al bunastarii (universalist) este orientat spre asigurarea de servicii sociale universale prin implicarea puternica a statului si in scopul reducerii inegalitatilor sociale. Universalitatea se refera, pe de o parte, la faptul ca intreaga colectivitate este vizata de politicile de bunastare, iar pe de alta parte, la faptul ca toate sferele vietii umane sunt puse sub semnul bunastarii. Statul este principalul responsabil in asigurarea bunastarii sociale, si pentru aceasta, fiscalitatea este ridicata, ca si cheltuielile publice sociale. Exemple: Tarile Scandinave, Olanda, Austria. ( [ 12 R. M. Titmuss, Social Policy, London, Ed. Allen and Unwin, 1974.]

Aceste modele teoretice sunt utilizate adesea pentru a sprijini parerile privind evolutia statului bunastarii pornind de la modelul rezidual, trecand printr-unul industrial, al atingerii performantelor, catre unul de tip institutional. Realitatea statelor bunastarii actuale arata existenta unor combinatii de elemente ale celor trei modele, neputandu-se vorbi de cazuri „pure”.