Pagina documente » Drept » Examinarea criminalistica a armelor de foc dupa urmele principale ale tragerii

Despre lucrare

lucrare-licenta-examinarea-criminalistica-a-armelor-de-foc-dupa-urmele-principale-ale-tragerii
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-examinarea-criminalistica-a-armelor-de-foc-dupa-urmele-principale-ale-tragerii


Cuprins

Cuprins
Capitol I Aspecte generale privind balistica judiciara. Cadrul legal pentru dovedirea infractiunii si a vinovatiei
1.1 Balistica judiciara, parte componenta a tehnicii criminalistice.
Scurt istoric privind aparitia si evolutia armelor de foc si a munitiei;
1.2 Probele si mijloacele de proba ca institutii de drept procesual penal - caracterizare generala, clasificare.
Expertizele judiciare - caracterizare, functii, genuri, dispuneri;
1.3 Regimul armelor de foc si al munitiilor in Rominia.
Capitol II Caracterizare generala privind armele de foc si munitiile. Notiuni tehnice
2.1 Definitie, clasificare, constructia si functionarea armelor de foc;
2.2 Date despre munitia folosita de armele de foc;
2.3 Fenomenul si elementele tragerii.
Capitol III Examinarea criminalistica a locului unde s-au folosit armele de foc
3.1 Descoperirea si fixarea armelor de foc si a urmelor acestora;
3.2 Ridicarea si ambalarea urmelor rezultate dupa folosirea armelor de
foc;
3.3 Determinarea distantei si directiei de tragere.
Capitol IV Interpretarea tehnica a urmelor create de armele de foc
4.1 Probleme solutionate cu ajutorul expertizei balistice judiciare in cazul infractiunilor la regimul armelor si munitiilor;
4.2 Stabilirea tipului, marcii, modelului si calibrului armei cu care s-a tras;
4.3 Starea de functionare a armei si a munitiei;
Examinarea armei de foc;
a) Examenul tehnic de laborator al munitiei;
b) Examinarea fizico-chimica a munitiei;
4.4 Formularea concluziei.
Capitol V Identificarea armelor de foc dupa urmele principale ale tragerii. Mijloace tehnice moderne utilizate in expertiza balistica
5.1 Identificarea armelor dupa urmele formate pe glont si pe tubul
cartusului;
a) Identificarea generala si individuala a armelor cu teava ghintuita;
b) Identificarea generala si individuala a armelor cu teava lisa;
5.2 Identificarea pe baza tuburilor arse;
5.3 Identificarea armei dupa piesa prezentata;
5.4 Mijloace tehnice moderne utilizate in expertiza balistica - sisteme automate de identificare.
CONCLUZII.
BIBLIOGRAFIE.

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL I

Aspecte generale privind balistica judiciara. Cadrul legal pentru dovedirea infractiunii si a vinovatiei

1.1. Balistica judiciara, parte componenta a tehnicii criminalistice

In acceptiunea obisnuita, prin notiunea de balistica se intelege acea ramura a fizicii aplicate care se ocupa cu studiul miscarii unui corp greu aruncat sub un anumit unghi fata de orizontala, miscare determinata de impulsul primit initial si de rezistenta opusa de mediul in care se misca corpul [1 Dictionar enciclopedic roman, vol I (A-C), Ed. Politica, Bucuresti, 1962, p.285. ]. Balistica studiaza, in principal, miscarea proiectilelor, ea constituindu-se in una din primele domenii de dezvoltare a fizicii clasice [2 In secolele XVI-XVII].

La randul ei, munitia este denumirea generica data cartuselor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, loviturilor de artilerie, bombelor de aviatie etc. [3 Dictionar encyclopedic roman, vol. III (K-P), Ed. Politica, Bucuresti, 1965, p.445]

Balistica [4 De la cuvantul de origine franceza “balistique”.] este o ramura a mecanicii teoretice, ea avand ca obiect de studiu constructia si functionarea armelor de foc, efectele produse de acestea, constructia si functionarea munitiei, precum si miscarea proiectilului sau glontului [5 V. Macelaru, Balistica judiciara, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1972, p.7. ].

Potrivit literaturii de specialitate [6 V. Macelaru, Balistica judiciara, Ministerul de Interne, Bucuresti, 1972, p.7-8.], balistica generala se imparte in: balistica interioara, balistica exterioara si balistica tintei.

Balistica interioara studiaza fenomenele ce se produc in interiorul tevii dupa percutare.

Aceasta balistica interioara se compune din: balistica interioara teoretica si balistica interioara experimentala.

Balistica interioara teoretica cuprinde:

- pirostatica, respectiv partea balisticii care studiaza fenomenele arderii pulberii la volum constant, avand menirea de a stabili legile arderii si de a determina caracteristicile acesteia;

- pirodinamica, ce are ca obiect fenomenul tragerii – in toata complexitatea lui - , la volum variabil;

- dinamica gazelor, care studiaza fenomenul de scurgere a gazelor.

Balistica exterioara, ce are ca obiect examinarea fenomenelor care se produc in momentul in care glontul paraseste gura tevii si pana la atingerea tintei, pe traiectorie.

Balistica tintei, care are drept scop cercetarea fenomenelor care se produc prin atingerea acesteia de catre glont sau proiectil.

Scurt istoric privind aparitia si evolutia armelor de foc si a munitiei

Preocupari pentru perfectionarea armelor au existat din cele mai vechi timpuri. De exemplu, balistele si catapultele au fost utilizate pentru prima oara la asediul Ierusalimului (587-581 i.Hr), precum si la asediul cetatii feniciene Tyr (574 i.Hr.). Mai tarziu, descoperirea pulberii cu fum a reprezentat un moment important in aparitia si dezvoltarea armelor de foc. Momentul descoperirii pulberii cu fum nu poate fi precis stabilit. Lucrarile de specialitate subliniaza posibilitatea descoperirii acesteia in mai multe locuri, simultan, datorita faptului ca numerosi alchimisti incercau diverse mixturi si obtineau – fie prin scanteie, fie prin frictiune – explozii cu efect mortal. Prima mentiune despre pulberea cu fum apare in scrierile autorului arab Ab Allah, in secolul al XII-lea [7 Ghe. Popa, Investigarea criminalistica a infractiunilor la regimul armelor munitiilor si materiilor explosive, teza de doctorat, p.2.].

Desi nu exista date certe, unii autori atribuie inventarea pulberii cu fum chinezilor, acestia utilizand-o atat la focurile de artificii, cat si la propulsarea rachetelor, asa-numita „zapada chinezeasca”.

Primele arme de foc – de tipul flintei, pustii cu cremene si carabinei – sunt semnalate in jurul anului 1450, avand lungimea tevii de 1 m si diametrul tevii de 19mm [8 Ghe. Popa, Investigarea criminalistica a infractiunilor la regimul armelor munitiilor si materiilor explosive, teza de doctorat., p.2.].

Armele cu repetitie si-au facut aparitia la sfarsitul secolului al XVI-lea , iar armele semiautomate intre anii 1881 – 1883, ca urmare a experimentelor efectuate de americanul Hiram Maxim. Mai tarziu, dupa modelul lui Maxim, experimentele de acest gen au fost facute si de catre John M. Browning si Von Mannlicher. Începand cu anul 1900 constructia armelor semiautomate cunoaste o dezvoltare fara precedent. Astfel, italianul Cei Rigotti proiecteaza prima arma semiautomata, iar germanul Mauser si englezul Thomas C. Jousan inventeza pusca cu „autoincarcare” (asa-numita self loading rifle). In aceeasi perioada, respectiv in anul 1911, in Suedia a fost confectionata o arma semiautomata care, datorita performantelor sale, a fost preluata de Departamentul de Artilerie Grea a S.U.A.

Începand din anul 1916, in Rusia a inceput fabricarea armelor semiautomate, perfectionate continuu, culminand cu arma semiautomata „Tokarev” (1938). Dupa anul 1941 productia armelor semiautomate s-a dezvoltat si perfectionat, majoritatea modelelor pornind de la cele experimentale si proiectate de Mauser.

In privinta pistoalelor si revolverelor prima atestare a acestora apare in S.U.A. – in anul 1818 –, cand a fost proiectat si fabricat revolverul „Collier”. Ulterior, acest gen de arma de foc a fost perfectionat continuu, culminand cu revolverul „Colt” – in 1835 –, dupa numele inventatorului sau.

Aproximativ in aceeasi perioada de timp, in Europa, englezul Robert Adams a creat un revolver care, prin performantele sale, a constituit un rival serios al revolverului „Colt” pe piata britanica.

Actualmente, revolverele sunt fabricate intr-o multitudine de modele si tipuri. In legatura cu aparitia pistoalelor fac urmatoarele precizari:

? Prima atestare a unei astfel de arme este marcata de inventarea – in anul 1894 –, in S.U.A. a „pistolului cu autoincarcare ”, de catre Hugo Barchard [9 M.J.. Palmiotto, Criminal investigation, Ed. Nelson-Nall Publisher, Chicago, S.U.A.,1994,p.291.];

? In anul 1899 a fost inventat si fabricat pistolul Roth-Steyr, aceste fiind introdus in dotarea cavaleriei austro-ungare.

Aparitia armelor semiautomate a atras dupa sine si preocuparea pentru proiectarea si fabricarea armelor automate. Astfel, in anul 1862 americanul Richard John Golting a realizat prima mitraliera. In Europa, in timpul razboiului franco-prusac, belgianul Joseph Montigny a inventat o mitraliera, imbunatatita ulterior de catre francezul Reffue. Peste ocean, in S.U.A. a fost inventata si testata prima mitraliera, autorul ei fiind William Gardner. La scurt timp, respectiv in anul 1879, mitraliera conceputa si fabricata de Hiram Maxim a fost omologata si a intrat in dotarea standard a armatei britanice. Pe langa mitraliera conceputa de Hiram Maxim se cuvin a fi mentionate si modelele care i-au avut ca autori pe Benet Mercie si John Browning, acestea dominand – din punct de vedere constructiv si al performantelor – intregul secol al XIX-lea. La inceputul secolului XX este de semnalat adoptarea de catre armata franceza a mitralierei Hotehkiss.

Referitor la munitia folosita pentru armele de foc, este de subliniat faptul ca aparitia explozibililor primari si a mijloacelor pirotehnice de initiere au condus, succesiv, la imbunatatirea parametrilor constructivi ai armelor de foc. In acest sens este importanta contributia adusa de Edward Howard prin descoperirea fulminatului de mercur (1779). In anul 1807 au aparut primele arme cu sistem de percutie care utilizau un amestec pirotehnic cu fulminat de mercur, dispus intre doua hartii ceruite. In anul 1842, Flaubert a fabricat primul cartus acuplat, amestecul de initiere fiind presat direct pe fundul tubului cartusului. Dupa aproape doua decenii (1861) s-au utilizat primele capse cu aprindere prin percutie centrala. De la inceputul secolului XX capsele de aprindere prin percutie au devenit principalul mijloc de producere a impulsului caloric pentru pulberile propulsive folosite la armamentul de infanterie si de artilerie [10 Ghe. Popa, Investigarea criminalistica a infractiunilor la regimul armelor munitiilor si materiilor explosive, teza de doctorat, p.5.]. Dintre momentele de referinta pe linia realizarii unor mijloace de initiere amintesc:

# Realizarea unor mijloace de initiere cu ajutorul curentului electric, initiatorii acestui domeniu fiind Benjamin Franklin (S.U.A.) si Watson (Anglia) [11 In anul 1880 au fost fabricate primi amorsori electrici.];

# Înlocuirea fulminatului de mercur cu un preparat compus din acid azotihidric si sarurile sale de plumb, argint si mercur; acest amestec a fost preparat in 1890 de catre Curtius , fiind fabricat apoi si utilizat in Germania, dupa primul razboi mondial [12 In Franta acidul azotihidric a fost studiat de Hyroninus, iar fabricarea sa a inceput in anul 1928.];

# Descoperirea altor explozivi primari – fulminatul de argint, azotura de argint etc – precum si a altor compozitii de amorsare.

1.2 Probele si mijloacele de proba ca institutii de drept procesual penal – caracterizare generala, clasificare

În cadrul procesului penal, organele judiciare au nevoie de fapte si dovezi pentru a stabili daca o persoana este sau nu vinovata de savarsirea unei infractiuni. Pentru aceasta, legiuitorul roman a prevazut in art.62 C.p.p. ca organele de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca sub toate aspectele cauza, pe baza de probe.

Probele reprezinta acea categorie juridica ce consta in anumite imprejurari, realitati, intamplari - denumite generic elemente de fapt - care servesc la aflarea adevarului si realizarea scopului procesului penal, respectiv constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala [13 Codul de procedura penala al Romaniei, art.1, alin. 1.].

Sub aspect functional, proba are un caracter dublu:

? sub aspect gnoseologic, proba este un instrument de cunoastere prin intermediul caruia organul judiciar afla adevarul [14 Se are in vedere calificarea juridica a faptei precum si stabilirea prejudiciului cauzat.];

? sub aspectul continutului sau etimologic, proba este un instrument de dovedire.

In general, probele au fost calificate dupa mai multe criterii:

? principale, secundare sau incidentale;

? in acuzare sau in aparare;

? preexistente sau survenite;

? directe sau indirecte;

? imediate sau mediate.