Pagina documente » Stiinte Economice » Firma multinationala in contextul globalizarii

Despre lucrare

lucrare-licenta-firma-multinationala-in-contextul-globalizarii
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-firma-multinationala-in-contextul-globalizarii


Cuprins

CUPRINS
Cap. I GLOBALIZAREA ECONOMIEI MONDIALE..............
1

1.1. Globalizarea - delimitari conceptuale...........
3

1.2. Evolutia procesului de globalizare
6

1.3. Efecte ale globalizarii..
8



Cap. II FIRMELE MULTINATIONALE - ACTOR PRINCIPAL iN
PROCESUL GLOBALIZARII
11

2.1. Principale definitii.....
12

2.2. Scurt istoric al firmelor multinationale..........
15

2.3. Efecte ale prezentei firmelor multinationale.....
19


2.3.1. Efecte asupra tarii gazda.....
19


2.3.2. Efecte asupra tarii de origine..............
24


2.3.3. Efecte asupra economiei mondiale.......
26




Cap. III STRATEGII SI ORGANIZAREA FIRMELOR MULTINATIONALE
29

3.1. Strategii ale multinationalelor.....
29


3.1.1. Aspecte generale............
29


3.1.2. Strategii specifice............
33

3.2. Organizarea firmelor multinationale............
37


3.2.1. Structura bazata pe filiale autohtone....
38


3.2.2. Structura diviziunii internationale........... ..........
39


3.2.3. Structura functionala........
41


3.2.4. Structura regionala..........
43


3.2.5. Structura diviziunii pe produs............
44


3.2.6. Structura matriceala.........
45


3.2.7. Modelele organizationale ale firmelor multinationale
47




Cap. IV PREZENTA FIRMELOR MULTINATIONALE iN
JUDETUL TIMIS
51

4.1. Cadrul economic si legislativ privind ISD in Rominia......
51

4.2. Evolutia si stadiul investitiilor straine directe in Rominia...
55

4.3. Situatia investitiilor straine directe si a FM in judetul Timis..............
58


4.3.1. Situatia inmatricularilor in judetul Timis
58


4.3.2. Situatia FM inmatriculate in judetul Timis, in functie de tara
investitoare, repartizarea pe sectoare de activitate...

60


4.3.3. Aprecierea activitatii FM in judetul Timis cu ajutorul
principalilor indicatori microeconomici.....

62


4.3.4. Principalele societati mixte din judetul Timis si impactul lor
la nivel microeconomic....

63




BIBLIOGRAFIE .............
67


ANEXE...




EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL I

GLOBALIZAREA ECONOMIEI MONDIALE

Economia mondiala evidentiaza, in prezent, o modificare profunda a contextului in care statele lumi evolueaza. Lungul proces de structurare a sistemului economiei mondiale, caracterizat de extensia miscarii de multinationalizare a intreprinderilor, care a dominat deceniile `60, `70, si de sporire in acest context, a concurentei pe plan mondial, are ca rezultat fenomenul de globalizare economica.

Termenul de globalizare aparut in S.U.A. in anii `80 pentru a desemna interdependenta economica a tarilor lumii, indusa de productia delocalizata, libera circulatie a bunurilor, capitalurilor si informatiei. Avandu-si originea in literatura consacrata firmelor multinationale pentru a desemna mai intai un fenomen limitat, o mondializare a cererii, termenul de globalizare s-a imbogatit in timp, definind astazi o noua faza a economiei mondiale (I. Rotariu, R. N. Antonie, C. Sosdean, B. Schipor – Sistemul economiei mondiale si mecanismele sale de functionare, Editura Mirton, Timisoara, 2001).

Globalizarea economiei este mai mult decat o tendinta pregnanta a epocii contemporane; ea constituie un sistem care are o influenta de netagaduit asupra oricarei tari din lume, in cvasitotalitatea activitatilor umane. Anii 1960-1970 se caracterizeaza prin tendinta marcanta spre internationalizarea productiei dintr-un anumit numar de state. Acest fenomen a devenit pregnant, punandu-se in actualitate problema trecerii de la schimbul international la productia internationala, in perioada postbelica, pentru prima data, valoarea productiei industriale realizate in afara frontierelor nationale (prin filiale cu sediul in strainatate), depasind valoarea exporturilor acestor tari [1 Potrivit unui raport al Natiunilor Unite, in 1971, pentru S.U.A., valoarea productiei internationale depaseste de patru ori valoarea exporturilor, pentru Marea Britanie si Elvetia, de mai mult de doua ori (respectiv 2,14 si 2,35), iar pentru Franta si Japonia ea este aproximativ egala. Pe total, pentru tarile cu economiei de piata – in general dezvoltate – raportul este de 1,33. (Nations Unies, Les sociétés multinationales et le développement mondial, 1973).

]. Delocalizarea activitatilor industriale corespunde unei extinderi a acestora in alte tari (gazda), sub controlul firmelor din economiile de origine. Astfel, modalitatile transferului activitatilor industriale pot fi analizate ca o largire, o extindere a spatiului economic al economiilor nationale dincolo de frontierele politice, in spatiul economiei internationale. Începand cu anii 1980, investitiile straine directe (ISD) au cunoscut un avant fara precedent, ele constituind, in mod esential, aspectul de referinta al tarilor industrializate. Astfel, acestea se afla la originea a circa 90% din fluxurile de ISD, fiind si principalul bazin receptor, cu peste 70%.

Sfarsitul de secol sau chiar ultimul deceniu a fost unul al banalizarii fenomenului multinational. Mutatiile din mediul international au obligat firmele sa conceapa strategia lor de productie si de vanzare la o scara foarte mare. Aceste mutatii din mediul international al firmelor se caracterizeaza prin intensificarea concurentei internationale, prin accentuarea caracterului oligopolistic al unor activitati, prin descatusarea pietelor, prin necesitatea de a lua in seama varietatea gusturilor consumatorilor si dorintele lor crescatoare de a cumpara produse diferentiate, de calitate. Aceste modificari sunt manifestari a ceea ce se numeste globalizarea economiei mondiale.

Globalizarea exercita efecte la mai multe nivele: firmele au tot mai multe oportunitati, pe care trebuie sa incerce sa le exploateze imediat: riscurile sunt numeroase si variate, conferind mediului international un grad sporit de incertitudine; piedicile de tot felul se dezvolta pretutindeni (bariere protectioniste, reglementari etc.); in sfarsit, atat tarile dezvoltate, cat si tarile in curs de dezvoltare se lanseaza intr-o cursa de atragere a fluxurilor internationale de investitii, primele pentru a atenua un somaj in crestere si celelalte pentru a amorsa procesul intarziat de crestere economica. Faptul ca acest proces a cuprins in proportie absolut majoritara agenti economici nationali si multinationali a pus problema determinarilor lor teoretice; cu un interes relativ tardiv referitor la fenomenul multinationalizarii, cea mai mare parte a lucrarilor privind investitiile directe si multinationalizarea firmelor a fost dezvoltata incepand cu mijlocul anilor 1960.

”Globalizarea” a devenit un cuvant – cheie, regasit in majoritatea marilor dezbateri economice. Integrarea, la scara mondiala, a pietelor bunurilor, serviciilor si capitalurilor progreseaza intr-un ritm rapid care determina, in mare masura, fizionomia sfarsitului de mileniu. Exista mai multi factori ce imprima dinamica globalizarii: tendintele tot mai accelerate, de liberalizare a schimburilor comerciale, dezvoltarea, fara precedent, a pietelor de capitaluri, care reclama o tot mai mare libertate de miscare, internationalizarea productiei si a distributiei marilor societati transnationale, saltul urias al comertului cu servicii si – nu in ultimul rand – mijloacele oferite de progresele rapide in domeniul tehnologiilor.

De ce este globalizarea atat de „charismatica” ? Potrivit teoriei, cel putin, ea ofera oportunitatea unor piete mai largi, posibilitatea producerii si comercializarii unei game mai mari de bunuri (dincolo, deci, de cererea locala, mai „ingusta”), sanse sporite pentru atragerea de capitaluri si pentru intrarea in „jocul” schimburilor de tehnologii „de varf”.

Totodata, globalizarea da nastere la „invinsi” si „invingatori”, atat la nivel de tari, cat si in interiorul tarilor. Diferite categorii sociale isi vad periclitate interesele odata cu eliminarea barierelor din calea concurentei libere, sectoare intregi fiind amenintate cu disparitia sau, cel putin, cu „rationalizari” drastice pentru cresterea eficientei.

În concluzie globalizarea este o realitate, probabil ireversibila, si orice tara care-si pregateste temeinic viitorul se vede nevoita sa se interfereze cu ea. Neadaptarea la noul „mediu” al globalizarii, inseamna nu numai o sansa pierduta, ci si riscul de a pierde pozitii si segmente de piata deja dobandite (Ioan Bari – Economia mondiala, Editura Didactica si Pedagogica, R. A. Bucuresti, 1997).

Romania, alaturi de celelalte economii fost comuniste, nu poate ramane in afara procesului actual de globalizare, ci din contra, este obligatoriu sa vina in intampinarea acestuia, prin implicarea activa in schimburile internationale de bunuri, servicii, capitaluri.

1.1. Globalizarea – delimitari conceptuale

Conceptul de globalizare a patruns puternic in spiritul omenirii; el a devenit

simbolul epocii. Ce acopera exact acest concept, in parte, utilizat fara o definitie precisa? Adesea, globalizarea este invocata in tarile sarace, ca si in cele bogate, pentru a ascunde o realitate interna. Cuvintele de genul celor precum, mondializare, globalizare, delocalizare, integrare sau convergenta, circula pretutindeni si au devenit pline de sensuri si valori contradictorii. Este oare globalizarea un concept de tipul celui de „tap ispasitor”? (Paul Krugman – Pop Internationalism, MIT Press, 1996).

Procesul contureaza perspective favorabile pentru economiile tarilor lumii, pe care – totodata – le obliga sa raspunda unor provocari, adesea, imprevizibile. Prin implicatiile sale, globalizarea constrange sau, cel putin, convinge acceptarea unor evolutii, uneori chiar dureroase si, in acelasi timp, este in masura sa deschida noi orizonturi, in general, accesul la noi piete. Ea se dovedeste o sursa viabila in exploatarea unor noi oportunitati dar, in acelasi timp, o sursa de vii nelinisti. În ansamblu, societatea de azi implica o viziune rezervata asupra globalizarii, aceasta fiind resimtita, adesea, ca oferind mai putine posibilitati si provocand mai multe dificultati si riscuri, in special prin „devalorizarea frontierelor politice dintre state” ( Gr. Silasi – Integrare monetara europeana. Între teorie si politica, Editura Orizonturi Universitare, Timisoara, 1998).

Globalizarea si firmele multinationale devin, cand responsabilele tuturor problemelor interne ale tarilor si, in mod particular, ale modificarii rolului statului, ale somajului si subocuparii, cand, din contra, reprezinta singura iesire pentru a reveni la o crestere insotita de ocupare deplina si bunastare sociala (J. L. Mucchieli – Multinationales et multinationalisation, Editions du Seuil, Paris, 1998).

Calificativul „global” a aparut la inceputul anilor 1980 in marile scoli americane de gestiune a intreprinderii, in celebrele „business management schools” de la Harvard, Colombia, Stanford si a fost popularizat prin operele si articolele unor consultanti in strategie si marketing: K. Ohmae, M. Porter. El a luat insa un avant pe plan mondial, prin intermediul presei economice si financiare anglo-saxone. În materie de gestiune a intreprinderilor, termenul era utilizat cu referire la marile grupuri industriale, cu urmatorul mesaj: obstacolele in desfasurarea activitatilor acestora, pretutindeni acolo unde se pot realiza profituri, au fost inlaturate prin liberalizare si dereglementare (suprimarea obstacolelor juridice din calea liberei concurente, micsorarea constrangerilor reglementare care apasa asupra activitatii firmelor). În plus, telematica si satelitii de comunicatie pun la dispozitia acestora, formidabile mijloace de comunicatie si de control. Toate acestea le conduc la o reorganizare si o reformulare a strategiilor internationale ale firmelor (Fr. Chesnais – La mondialisation du capital, 1997).

Niciodata planeta nu a produs atatea bogatii ca in decursul ultimilor cincizeci de ani. De-a lungul istoriei sale, umanitatea nu a mai cunoscut o accelerare si o crestere atat de puternica a schimburilor de activitati. Cresterile se regasesc pretutindeni: in numarul populatiei mondiale, in durata medie de viata, timpul liber, gradul de urbanizare sau chiar in ceea ce priveste numarul oraselor si statelor. În ansamblul sau, lumea este , astazi, mai prospera: venitul mediu pe locuitor s-a triplat, P.I.B.-ul mondial s-a multiplicat de peste zece ori, de la 3.000 la circa 30.000 miliarde dolari. Partea indivizilor care beneficiaza de o dezvoltare umana medie a progresat de la 55% in 1975 la 66% in 1997 si partea relativa a dezvoltarii umane reduse a scazut de la 20% la 10%. De asemenea, schimburi de bunuri, servicii, capitaluri sau informatii au devenit mai numeroase ca niciodata, iar numarul corporatiilor transnationale si aliantele strategice intre companii din diverse tari au sporit continuu. Cu toate acestea, in loc ca inegalitatile intre tari si in interiorul acestora sa se reduca, ele continua sa creasca. Bogatii sunt mai bogati, saracii mai saraci, iar spatiul, mediul dezvoltarii umane este mai comprimat.

Globalizarea constituie o trasatura fundamentala a economiei mondiale contemporane, un nou mod de alocare – utilizare, specific perioadei postbelice si, in special, sfarsitului de secol XX. Globalizarea este termenul pe care s-a insistat, in mod constant, pentru a lua in considerare o dubla realitate: pe de o parte, internationalizarea pietelor bunurilor, serviciilor si ale factorilor de productie si, pe de alta parte, aparitia de firme industriale capabile de a gandi, fara greutate, dezvoltarea lor la scara mondiala si de a desfasura, in acest scop, strategii globale de productie (diviziunea internationala a proceselor de productie), de comercializare (standarde mondiale, marca mondiala, produse lansate simultan in cele trei mari zone) si de gestiune (prin externalizare sau integrare de aporturi de firme specializate in materie de marketing, de creatie publicitara, de audit contabil si financiar).

Într-un sens general, globalizarea economiei – ale carui principale forte motrice sunt comportamentul si strategiile intreprinderilor – semnifica sporirea, accentuarea interdependentei, a legaturilor dintre economiile nationale, sub efectul expansiunii si diversificarii schimburilor de bunuri si servicii si a miscarilor internationale de capitaluri (respectiv, in conditiile cresterii partii productiei destinate comertului si acumularii investitiilor straine directe), a difuzarii mai rapide si mai vaste a tehnologiilor, precum si, intensificarea tendintei de liberalizare, respectiv de reducere si eliminare a barierelor nationale dintre economiile statelor lumii. Potrivit lui F. Chesnais, transnationalizarea crescanda a pietelor, a schimburilor si a sistemelor de productie ridica si, chiar, impune problematica viziunii economiei mondiale nu numai ca mozaic de economii nationale, dar si ca o juxtapunere de economii „supranationale” sau regionale. În lucrarea sa La mondialisation du capital, autorul prezinta procesul actual „drept libertatea dobandita a capitalului de a se desfasura mondialmente…, expresie a triumfului economiei libere de piata…, globala prin natura”.

Globalizarea este rezultatul liberalizarii schimburilor, a investitiilor straine, a tranzactiilor financiare, in acelasi timp, contribuind la accelerarea liberalizarii miscarilor de factori si bunuri. Considerand ca, rentabilitatea si competitivitatea lor depind tot mai mult de internationalizarea activitatii lor, intreprinderile fac presiuni asupra guvernelor pentru a obtine o mai mare deschidere spre pietele externe. Aceasta inseamna liberalizarea importurilor, libertatea de stabilire in alte tari, dreptul la tratamentul national in tarile partenere, de reglementare si liberalizarea tranzactiilor financiare internationale. Globalizarea este un proces care favorizeaza difuzarea tehnicilor, ce devin accesibile pretutindeni. Ea tinde sa faca natiunile mai omogene, odata cu multiplicarea produselor si tehnicilor universale, respectiv globale. În principiu, ea conduce la omogenizarea preferintelor nationale, la stergerea oricaror surse de avantaje comparative, altele decat resursele si dotarile naturale. Aceasta convergenta nu implica insa, disparitia schimbului, ca suport al tendintei de egalizare a preturilor. Ca urmare, cresterea fluxurilor nu este indicatorul absolut al nivelului de integrare, globalizarea implicand, de asemenea, un proces de convergenta a preturilor.

Globalizarea semnifica cresterea activitatii economice dincolo de frontierele politice, regionale si nationale, sub forma de fluxuri tot mai intense de bunuri si servicii intre tari, de schimburi si investitii si chiar de populatie sau diversi actori economici – intreprinderi, banci, indivizi - cel mai adesea, in cautarea unui profit si stimulati de concurenta. Ea reprezinta productia si schimbul generalizat intre diferite parti ale planetei, spatiul mondial fiind, astfel, spatiul de activitate si tranzactie al umanitatii. Prin acest proces, aceleasi bunuri, servicii sau factori devin accesibili, in aceleasi conditii de pret si calitate, in toate tarile, in aceleasi timp(J. M. Siroen – L`Economie de la globalisation, Universite Paris- Dauphine, 2000).

Globalizarea se refera la toate procesele prin care fiecare popor al lumii este incorporat intr-o singura societate mondiala, societatea globala”(M. Albrow – The Globalization of the World Politics; an introduction to international relations, Oxford University Press, Oxford, 1997).

Globalizarea economiei mondiale ar putea fi definita ca fiind procesul deosebit de dinamic al cresterii interdependentelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si mai variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin mai curand globale decat nationale, cerand, la randul lor, o solutionare mai curand globala decat nationala ( Ioan Bari – Economia mondiala, Editura Didactica si Pedagogica, R.A. Bucuresti, 1997).

Procesul de globalizare are implicatii importante asupra economiei mondiale. În primul rand, progresul economic al tarilor depinde tot mai mult de participarea lor la relatiile economice internationale. În al doilea rand, globalizarea sporeste reactia economiilor nationale la manifestarile conjuncturale externe, accelerand transmiterea impulsurilor pozitive, dar si a socurilor negative. Evolutii intervenite intr-o parte a lumii pot avea consecinte importante asupra activitatii economice din alte parti ale lumii. În al treilea rand globalizarea atrage dupa sine, cresterea puternica a concurentei pe plan international, ceea ce stimuleaza inovatia si sporeste eficienta, intreprinderile care nu fac fata acestei concurente sporite sunt in pericol de a dispare. În al patrulea rand, in conditiile globalizarii crescande, sporeste importanta reglementarii multilaterale a relatiilor economice si implicit, ar putea creste rolul organismelor si organizatiilor internationale cu atributii in domeniu (OMC, FMI).

Evolutia si stadiul fenomenelor si proceselor sunt oare indicii care pot fi considerate ca reflectand intrarea intr-o era a noii globalizari? Lucrurile nu sunt atat de simple sau definitiv transate. Sub diferite aspecte, globalizarea este o tendinta veche de mai multe secole, a carei origine se confunda cu cea a capitalismului, intr-o anumita etapa de dezvoltare (dupa unii autori, cu mult inainte); in epoca actuala, este un fenomen complex care pune in joc, in acelasi timp, reguli de drept, structuri de piata, strategii de intreprinderi, tehnici de transport sau de comunicatie. De aceea, nu este surprinzator faptul ca, globalizarea economica este considerata una din cele mai puternice forte ce a modelat lumea in ansamblul sau, dupa cel de-al doilea razboi mondial ( J. Frankel – Globalization of the Economy, NBER Working papers 7858, august, 2000).

T. Friedman apreciaza ca, globalizarea nu este doar o tendinta, ci un sistem care acum a inlocuit vechiul sistem al razboiului rece si, ca si acesta, „are logica si regulile sale proprii, care astazi influenteaza (direct sau indirect) politicile, mediul, geopoliticul, economicul si, virtual, orice tara din lume” (T. Friedman – The Lexus and the Olive Tree. Understanding Globalization, Anchor Books, Random House, Inc., New York, 2000). Mai mult, globalizarea este un proces neincheiat care isi continua evolutia contradictorie si ramane o miscare contrastanta, puternic controversata.

1.2. Evolutia procesului de globalizare

La mijlocul secolului XX, gandirea economica a epocii s-a bazat pe ideile lui

Keynes care, prin teoria sa, a pus accentul pe faptul ca, mecanismul economiei de piata poate sa se deregleze. În incercarea de a solutiona crizele de supraproductie si, implicit, dezastrele provocate – mai ales, ca reactie la Marea Criza din 1929 cand productia, ocuparea fortei de munca si preturile s-au prabusit intr-o serie de tari industrializate, precum Anglia si S.U.A. – Keynes explica fortele ce stau la baza fluctuatiilor economice si propune o politica de mentinere sub control a efectelor exagerate ale inflatiei, ale somajului sau ale deficitelor comerciale, in general, ale daunatoarelor excese ale ciclurilor economice.

Impulsionata prin masuri fiscale si monetare expansioniste, economia de piata postbelica a cunoscut o perioada de avant fara precedent, confruntandu-se apoi, in anii `70, cu alte probleme macroeconomice (stagflatia); in continuare a urmat o noua perioada de avant economic, care s-a transformat in anii `80 intr-un declin, pentru ca in anii `90 sa apara probleme mult mai greu de solutionat, cum ar fi, cresterea lenta a productivitatii si salariilor reale sau necesitatea stabilirii unui echilibru intre amenintarea inflationista si nevoia de a asigura un grad cert de ocupare.