Pagina documente » Drept » Functia publica in cadrul Uniunii Europene

Despre lucrare

lucrare-licenta-functia-publica-in-cadrul-uniunii-europene
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-functia-publica-in-cadrul-uniunii-europene


Cuprins

Cuprins
I. EUROPA - SPATIU, IDEE, ACTIUNE 3
1.1. Europa - o creatie mitologica 3
1.2 Spatiul European 4
II. STRUCTURI EUROPENE 10
2.1. Constructia europeana dupa al doilea razboi mondial 10
2.1.1. Planul MARSHALL 13
2.1.2. Uniunea Occidentala 16
2.1.4. Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului 20
2.1.5. Piata Comuna 23
2.2.6. Planurile Fouchet 27
2.2.7. Crizele Comunitatilor 29
2.2.8. Extinderea Comunitatilor 31
2.2.9. Actul Unic European 35
III. NOUL CADRU AL POLITICII EUROPENE - 39
UNIUNEA EUROPEANA 39
3.1. Organe si Institutii comunitare 39
3.2. Tratatul asupra Uniunii Europene 42
3.3. Institutiile Comunitatii 45
3.3.1. Parlamentul European 46
3.3.2. Puterile Parlamentului European 50
3.3.3. Parlamentul European: un organism orientat spre exterior 59
IV.COMUNITATEA EUROPEANA 80
4.1. Cetatenia Uniunii 82
4.2. Piata Comuna 83
4.3. Uniunea Economica si Monetara (U.E.M.) 85
4.4.intarirea relatiilor Rominiei cu Uniunea Europeana 91
V. FUNCTIA PUBLICA iN CADRUL UNIUNII EUROPENE 101
5.2. Functionarului Statutul public in cadru UE 101
5.2 Functionarul comunitar 105
5.2.1. Membrii Parlamentului European 105
5.2.2. Membrii Comisiei Europene 106
5.2.3 Membrii Consiliului European 108
5.2.4 Membrii Curtii de Justitie 108
BIBLIOGRAFIE 110

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

I. EUROPA – SPATIU, IDEE, ACTIUNE

1.1. Europa – o creatie mitologica

Mitologia consemneaza legenda greceasca in care printesa Europe/Europa, fiica regelui Agenor, al Feniciei, datorita frumusetii devine obiect de disputa intre doua tinuturi, cu chip de femei: „tinutul Asiei", care vroia s-o ocroteasca si s-o pastreze, si „tinutul din fata", care conform dorintei lui Zeus, voia s-o duca dincolo de ape. Coplesit de dragostea pentru ea, Zeus, imbraca forma unui taur si in timp ce se plimba cu alte printese pe malul marii, o rapeste si o duce in Creta, unde Europe ii daruieste trei fii: Minos al Cretei, Radamantus al insulelor Ciclade si Sarpedon al Luciei, viitori regi sau printi. Regele Asterion al Cretei se va casatori mai tarziu cu ea, si ii va adopta copiii. Va fi venerata de popor sub numele de Hellotis, pana tarziu.

Idila printesei Europe se va regasi ilustrata in manuscrisele operelor lui Ovidiu, va decora zidurile orasului Pompei si ale caselor din Italia, Gallia, Britannia si Germania, va constitui un motiv pentru pictori, ca Perugino, Tizian sau Boucher. Relatarea alexandrinului Moschos nu este singura. În alte legende, Europa este una din Oceanide, fiicele lui Oceanos si ale zeitei Tethys, sau cea care s-a casatorit, cu Poseidon si l-a avut pe Euphenos, insotitorul lui Iason in cautarea Lanii de Aur. Mai tarziu, traditia crestina urmareste nu numai diferentierea continentului european, ci si reconsiderarea numelui insusi. Sf. Ieronim si Sf. Ambrozie, reluand in sec.IV istoria lui Noe din Cartea Genezei, acorda fiecaruia dintre fiii acestuia un teritoriu: Ham primeste Africa, Sem - Asia si Iafet - Europa. În astronomie apare o alta conotatie a Europei: asa ar fi botezat un astronom german al patrulea satelit, ca marime, al planetei Jupiter, descoperit de Galilei. În „Cosmografia Universalis" a lui Sebastian Munster, editia 1588, Europa reprezinta o femeie al carei cap este Spania, iar picioarele Grecia si Scitia [1 Victor Duculescu – Dreptul integrarii europene?, Tratat elementar,? Editura Lumina Lex, 2003, pag. 12].

Reprezentarile fictive continua cu „Iconologia" lui Cesare Ripa din 1593, unde Europa este incoronata ca regina a lumii. Rubens realizeaza la 1615 „Cele patru continente", in care patru barbati puternici tin in brate patru tinere, insistand in acelasi timp pe forta fluviilor Dunarea, Nilul, Rio de la Plata si Gangele. Mai tarziu, in Anglia, protestantul Samuel Purchas, insistand pe ideea ca Europa este teritoriul crestinismului, afirma ca Isus si-a intors fata dinspre nerecunoscatoarea Asie, unde s-a nascut si dinspre Africa unde s-a refugiat si a devenit cu totul european. Între atatea incertitudini, singura ramane afirmatia lui Herodot: „Despre Europa nu stie nimeni nici de unde si-a luat acest nume, nici cine ar putea sa fie cel care i l-a dat" [2 Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu - Drept Comunitar General - Tratat, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 2002, pag. 3].

1.2 Spatiul European

Cu o suprafata de 10 milioane kilometri patrati, Europa este penultimul continent in ordinea marimii si nu ocupa decat 7% din suprafata uscatului masoara 4000 km de la Capul Nord pana in Creta si 5000 km de la Lisabona la Ural Componenta a blocului asiatic si cuprinsa intre Atlantic si Ural, Oceanul Înghetat de Nord si Mediterana, limitele sale sunt usor de descifrat.

Aceasta prezentare a continentului reprezinta insa un demers insuficient pentru o analiza valida a spatiului european din perspectiva integrarii, unificarii. A lua in considerare ca incadrarea geografica este rezultatul eludarii celorlalte coordonate, pe care, atunci cand explica filozofia unificarii europene, Andrei Marga a identificat in:

- apartenenta istorica, vazuta ca participare la crearea formelor institutionale si culturale ale continentului, incepand cu polisurile continuand cu revolutiile moderne si pana la „apararea fundamentelor societatii libere".

- apartenenta institutionala, care presupune organizarea si legislatia specifica unei societati deschise.

- apartenenta culturala, adica recunoasterea „unei atitudini in cunoastere si in viata practica" specifica. insumarea acestor apartenente geografice, istorice, institutionale si culturale da valoare apartenentei europene. Urmarind procesul evolutiv al societatii, in general, pe directiile respective, constatam ca „Europa a fost principala scena pe care s-a desfasurat istoria universala". Primul epicentru european a fost in Mediterana. Aici, reprezentantii Europei, grecii, s-au opus reprezentantilor Asiei, persanii, la Marathon si Salamina si au incercat s-o defineasca prin morala lui Socrate, idealurile lui Platon si prin politica lui Aristotel.

- Daca delimitarea spatiului european este posibila fara prea mari dificultati, cand se pune problema identificarii regiunilor se ivesc o sumedenie de controverse, in functie de criteriul avut in vedere: geografic, istoric, politic, cultural, confesional

Marea Mediterana, mult timp „Mare nostrum", a fost centrul civilizatiei, sudul avansat in comparatie cu nordul. Acutizarea Marii Schisme din 1054, conflictul religios dintre Imperiul Roman, de origine germanica, si cel de rasarit, guverneaza contradictia Est-Vest care va marca harta politico-ideologica a continentului.

Urmarind coordonatele istorice, constatam ca majoritatea autorilor plaseaza originile istoriei europene in perioada Imperiului carolingian, in jurul anului 800. Cristalizarea Vestului este plasata intre anii: 500 si 800, cand partea apuseana a Imperiului Roman este cucerita de barbari, ulterior acesta extinzandu-se spre nord si est. Europa de est se naste mai greu; ea se contureaza la inceputul mileniului, in jurul Bizantului, mostenirea rasariteana a Imperiului Roman.

Se apreciaza ca spre sfarsitul perioadei de formare, care coincide cu debutul erei noi, centrul este acaparat de Moscova. Liniile de demarcatie sunt considerate a fi initial granitele de est ale regatelor polonez si ungar si ale teritoriilor Ordinului Teutonic din Prusia Orientala. În Evul Mediu, acestea se vor suprapune peste limita estica a Imperiului carolingian, respectata apoi cu precizie diabolica la Conferinta de la Ialta (1945). Începand cu sec.VIII, sudul Europei crestine ia contact cu lumea islamica, care va ocupa Peninsula Iberica. Caderea Constantinopolului in 1453 va distruge Imperiul Bizantin si dinastia otomana patrunde in Peninsula Balcanica, ajungand de doua ori la portile Vienei (1520 si 1683) [3 Ion Filipescu, Augustin Fuerea - Drept Institutional Comunitar European, Ed. Actami, Bucuresti, 1999, pag. 23].

Odata cu patrunderea otomana in Europa, islamul va pierde al-Andalusia (Spania), urmare a caderii Granadei in 1492.

Extinderea Imperiului Otoman pe continentul european incepand cu sec.XIV, se va produce pe un teritoriu situat intre regiunile extreme ale Europei, care va constitui obiectul marilor tensiuni, dispute sau conflicte dintre puterile diverselor momente istorice.

Istoricul maghiar Jeno Szucs, in studiul „Cele trei regiuni ale Europei" publicat in 1983 vorbeste de: Europa de Vest, Europa central-estica si Europa de Est.

Aceasta zona intermediara, Europa Centrala sau Europa central-estica este luata in discutie mult mai devreme insa. Contururile sunt foarte vagi, corespunzator imprejurarilor si nu coincid cu realitati geografice.

În sensul de Mitteleuropa, apare cel mai adesea in discursurile germane inca de la Razboiul de 30 de ani ca o nostalgie a Sfantului Imperiu roman germanic. Pentru Fr. Ratzel (1898) spatiul Europei Centrale se intinde din Alpi pana la Marea Nordului, de la Canalul Britanic pana pe culmile Carpatilor de-a lungul Rhinului si Dunarii. De aceea, forta germanilor trebuie sa stea in „constituirea puterii central-europene intre marile puteri mondiale Anglia, Rusia si Statele Unite". Mitteleuropa (sau Zwischeneuropa) intra in vocabularul uzual german in 1914 si este marcata de ideologia pangermanista, fiind insusita si promovata de credinciosii ideii de Reich. De remarcat, in acest context, ca Metternicht considera Reichul ideal, cel care includea nordul Italiei, teritoriile istorice ale Casei de Habsburg si Confederatia germanica. Sunt motivele pentru care notiunea displace astazi si pentru delimitarea de nuanta pangermanista se foloseste cuvantul Zentraleuropa de catre austrieci si Ostmitteleuropa de catre germani. Ideea trezeste neincrederea francezilor, determinandu-l pe Joseph Ronan sa spuna ca „ori sa distruga Europa, ori cine propovaduieste ideea Mitteleuropei vrea s-o impiedice". Pentru sociologul F. List, Europa Centrala o reprezenta toate tinuturile dominate de cultura germana situate intre partea apuseana si cea rasariteana. În conceptia geopoliticienilor germani, nucleul este Germania si Austria. Tomas G. Masaryk (presedinte cehoslovac intre 1918 si 1935), considera ca Europa Centrala cuprinde Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Estonia, Litonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Romania, Bulgaria, Albania, Turcia si Grecia.

Este vehiculata si teza conform careia aceasta zona cuprinde regiunile invecinate direct cu Europa bizantina. Polonezul K. Pomian sustine ca Europa Centrala apartine crestinatatii latine, dar a fost mult timp influentata in mod direct de cultura ortodoxa Mai departe spune ca „nu se poate vorbi de unitate culturala daca nu exista constiinta apartenentei la Europa Centrala".

Urs Altermatt impartaseste ideea lui Jacques L. Rider, cum ca aceasta parte a Europei „constituie o comunitate dictata de destin in perioade de criza, care genereaza in permanenta noi utopii".Scriitorul ceh M. Kundera defineste Europa Centrala ca „o parte a Occidentului latin ajuns sub stapanire ruseasca, care din punct de vedere geografic se afla in centrul continentului, in privinta culturii este tributara Vestului, dar politic este legata de Est" [4 Corneliu Birsan - Drept Institutional Comunitar, note de curs, pag. 7].

Daca pentru rusi Europa Centrala este o identitate vaga si fac distinctie doar intre Occident si Orient, in 1994, Departamentul de stat american a inlocuit denumirea de „Eastern Europe" cu „Central Europe" datorita schimbarilor produse dupa dezintegrarea Uniunii Sovietice.

Pana in anii '90 considerente exclusiv geopolitice si geostrategice au stat la baza definirii celor doua blocuri europene. Acestea veneau in contradictie cu realitatile geografice, cu granitele culturale sau religioase.

Ratiuni care au introdus Grecia ortodoxa, Spania lui Franco sau Portugalia lui Salazar in „lumea libera" a Europei Occidentale. Jocul politic a dictat impartirea in regiuni distincte. Europa s-a impartit „dupa cum si-a oconstruit existenta politica - de o parte o societate permisiva, care ingaduie cetateanului initiativa si-i impune raspundere; de cealalta parte societate a constrangerii care cerea cetateanului sa participe si-i impune ascultare"

O intrebare care apare cu aceeasi insistenta este: unde se termina zona Centrala si unde incep Balcanii, care este Europa de Sud – Est.

Peninsula Balcanica este o zona care s-a deschis alternativ cand spre Orientul apropiat, cand spre Occident, alaturi de Europa Centrala. Sec. XIX marcheaza inceputul unei perioade de translatie catre centrele politice si culturale ale apusului. Ortodoxia, pe langa faptul ca a modelat comportamente si a apropiat popoare, a creat individualitatea Sud - Estului european. Aceasta contributie este completata prin construirea statelor nationale si modernizarea fortata a societatilor.

N. Iorga remarca „in conferinta despre Sud - Est, Rusia, desi ortodoxa,, a cunoscut un alt destin. Asa cum Grecia deschide spre Mediterana, lumea romaneasca se deschide spre Europa Centrala".

Destinul nostru s-a impletit cu destinul lumii danubiene. Mai mult, constructia si mentinerea structurilor politice in principatele romane ne indeparteza de zona balcanica si ne integreaza in ansamblul central-european. Locul Romaniei este unul aparte: „ea apartine unei traditii de civilizatie", a jucat rolul unui centru de conexiuni.

Frontierele mentale, stereotipurile sunt cele care ne orienteza in acceptarea zonelor europene. Termeni ca bizantism, balcanism, orientalism, occidentalism pot crea si pune in miscare imagini provocatoare de tensiuni. „Regiunile au trasaturi persistente si altele mobile care dau in fond, unitatea constientului. Regiunile se pot constitui intr-o Europa libera, dupa afinitati si interese comune”.

II. STRUCTURI EUROPENE

2.1. Constructia europeana dupa al doilea razboi mondial

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, ideea europeana nu era noua Înca din octombrie 1942, intr-un memorandum adresat ministrului sau, Anthony Eden, Winston Churchill lanseaza formula de "Statele Unite ale Europei", idee care se inscria in noua ordine mondiala, reflectata in Carta Atlanticului din 1941, document ce cuprinde strategia comuna pentru organizarea lumii dupa razboi.

Dupa ce la 5 martie 1946, la Fulton in SUA, denunta amenintarea sovietica, omul de stat britanic, revine asupra temei, pe 19 septembrie 1946, intr-o conferinta tinuta la Universitatea din Zurich, motivat de dorinta "de a reconstitui familia europeana si de a-i asigura o structura care sa-i permita sa traiasca si sa se dezvolte in pace, suveranitate si libertate". Afirma cu deplina convingere ca: "trebuie sa cream ceva de felul Statelor Unite ale Europei. Primul pas este formarea unui Consiliu al Europei. Daca la inceput nu toate statele Europei vor sa intre in Uniune, trebuie ca noi sa lucram pentru a alatura si uni acele state care o doresc si o vor.

În realizarea acestei sarcini urgente, Franta si Germania trebuie sa preia conducerea. Marea Britanie, Commonwealth-ul britanic al natiunilor, puternica America si eu sper, Rusia sovietica, ar putea fi prietenii si sustinatorii noii Europe si cei ce se pronunta pentru dreptul ei la viata si stralucire ".

Aceasta provocare vine pe un teren favorabil, intemeindu-se pe experienta americana si pe convingerea ca razboaiele europene avusesera cauze preponderent economice. De fapt, in acest moment gandirea europeana federalista este alimentata de miscarea paneuropeana a contelui Kalergi si de programul politic pentru federatia europeana, semnat de Ernesto Colorni, Ernesto Rossi si Altiero Spinelli (ulterior deputat in Parlamentul European) in1941, "Manifestul de la Ventotene "(cunoscut si sub numele de "Pentru o Europa libera si unita)". Manifestul facea o "analiza asupra pervertirii politice si economice la care conducea nationalismul" si recurgea la o prezentare "rationala a alternativei federale “.

Se considera ca "problema care trebuie rezolvata mai intai este aceea a abolirii definitive a diviziunii Europei in state nationale suverane".