Pagina documente » Stiinte Economice » Investitiile straine directe si impactul lor in economia Romaniei

Despre lucrare

lucrare-licenta-investitiile-straine-directe-si-impactul-lor-in-economia-romaniei
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-investitiile-straine-directe-si-impactul-lor-in-economia-romaniei


Cuprins

Cuprins
CAPITOLUL I
INVESTITIILE STRAINE DIRECTE - PROCES DEFINITORIU iN CONTEXTUL GLOBALIZARII ECONOMIEI
1.1. Globalizarea economiei - aspecte definitorii
1.2. Factori de actiune in economia globala
1.3. Investitia straina directa si firma multinationala
1.3.1. Investitiile straine directe: principalele conceptii
1.3.2. Firma multinationala: definitii si insuficienta acestora
CAPITOLUL II
Piata investitiilor straine directe si a firmelor multinationale
2.1. Evolutia investitiilor straine directe
2.1.1. Cresterea exploziva a fluxurilor de investitii straine directe
2.1.2. Distributia geografica a investitiilor straine directe
2.1.3. Modificarea orientarii sectoriale a fluxurilor de investitii straine directe
2.2. Liberalizarea politicilor nationale vizind investitiile
straine directe
CAPITOLUL III
EFECTE SI FACTORI DETERMINANTI ALE INVESTITIILOR STRAINE DIRECTE
3.1. Factorii determinanti ai investitiilor straine directe
3.2. Efecte generate de investitiile straine directe la
nivelul economiilor tarilor gazda
3.2.1. Efecte generate de influxul de capital
3.2.2. Efecte generate de transferul de tehnologie
3.2.3. Efecte generate de practicile manageriale si organizationale
3.2.4. Efecte macroeconomice
3.3. Efecte ale investitiei straine asupra tarii de origine
3.3.1. Efecte asupra activitatii economice
3.3.2. Efecte asupra balantei de plati
3.4. Efectul investitiilor straine directe asupra cresterii
economiei mondiale
CAPITOLUL IV
INVESTITIILE STRAINE DIRECTE iN ROMiNIA
4.1. Rolul investitiilor straine directe in contextul tranzitiei
economiei Rominiei
4.2. Avantajele comparative si competitive ale economiei
rominesti
4.3. Factori care descurajeaza investitiile straine in Rominia
4.4. Evolutia investitiilor straine directe in Rominia
4.4.1. Dinamica investitiilor
4.4.2. Explicatii privind evolutia investitiilor
4.4.3. Specificul investitiilor straine in Rominia
4.4.4. Repartizarea geografica dezechilibrata a ISD in Rominia
4.5. Regimul juridic al investitiilor straine
4.5.1. Cadrul legislativ
4.5.2. Garantii si facilitati comune
4.5.3. Situatia prezenta
4.6. Investitiile straine directe din perspectiva integrarii
Rominiei in Uniunea Europeana
4.7. Aprecieri generale privind prezenta investitiilor straine
directe in Rominia
Concluzii

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL I

Investitiile straine directe – proces definitoriu in contextul globalizarii economieI

1.1. Globalizarea economiei – aspecte definitorii

Globalizarea constituie o trasatura fundamentala a economiei mondiale contemporane, un nou mod de alocare – utilizare a resurselor, specific perioadei postbelice si, in special, sfarsitului de secol XX. Globalizarea este termenul pe care s-a insistat, in mod constant, pentru a lua in considerare o dubla realitate: pe de o parte, internationalizarea pietelor bunurilor, serviciilor si ale factorilor de productie si, pe de alta parte, aparitia de firme industriale capabile de a gandi, fara greutate, dezvoltarea lor la scara mondiala si de a desfasura, in acest scop, strategii globale de productie (diviziunea internationala a proceselor de productie), de comercializare (standarde mondiale, marca mondiala, produse lansate simultan in cele trei mari zone) si de gestiune, prin externalizare sau integrare de aporturi de firme specializate in materie de marketing, de creatie publicitara, de audit contabil si financiar (L. Son – Teza de doctorat, Timisoara, 2001).

Într-un sens general, globalizarea economiei - ale carei principale forte motrice sunt comportamentul si strategiile intreprinderilor multinationale, principalii agenti purtatori ai investitiilor straine directe (Fr. Chesnais – La mondialisation du capital, Ed. Syros, Paris, 1997) - semnifica sporirea, accentuarea interdependentei, a legaturilor dintre economiile nationale, precum si, intensificarea tendintei de liberalizare, respectiv de reducere si eliminare a barierelor nationale dintre economiile statelor lumii.

Cu alte cuvinte, globalizarea economiei inseamna, mai ales, o capacitate sporita pe care o au intreprinderile de a delocaliza activitatile lor de productie dincolo de frontierele nationale. Aceasta capacitate noua, conferita, in principal, de catre cei avansati sub aspect tehnologic, este favorizata – la randul ei - prin liberalizarea schimburilor comerciale internationale pretutindeni in lume.

În fapt, globalizarea economiei este o internationalizare sporita a comertului, capitalului de investitie, finantelor, intreprinderilor, tehnologiei, si productiei. Privita sub acest aspect se impun, totusi, cateva precizari. În opinia unei largi parti a specialistilor, termenul de globalizare ar acoperi concepte chiar mai vechi decat capitalismul sau imperialismul. Termenul de internationalizare, mai usor de distins prin insasi constructia sa (intrucat contine termenul de “natiuni”), semnifica o crestere a relatiilor economice internationale intre state-natiuni constituite si recunoscute ca atare; „ea recunoaste pertinenta frontierelor politice, de intrare si iesire a marfurilor, serviciilor, oamenilor si capitalurilor” (J.M.Siroen – L’Economie de la globalisation, Universite Paris – Dauphine, 2000).

Globalizarea contureaza o noua era de interactiuni intre state, economii, firme si persoane. Ea sporeste contactele intre indivizi dincolo de frontiere, fara a uita pe din afara vreun domeniu: economie, tehnologie, sanatate, cultura sau guvernare. Cu toate ca este prezenta in diverse sectoare, globalizarea nu este inca universala. Din contra, una din particularitatile sale importante este asimetria, intrucat activitatile umane nu se “mondializeaza” in acelasi ritm. Unele dintre acestea, precum finantele si intreprinderile, sunt deja globalizate, in timp ce altele, cum ar fi, echitatea sociala, lupta impotriva terorismului, colaborarea institutionala sau actiunea guvernelor raman, inca, inchise intre frontiere geografice bine definite.

Globalizarea este rezultatul liberalizarii schimburilor, a investitiilor straine, a tranzactiilor financiare, in acelasi timp, contribuind la accelerarea liberalizarii miscarilor de factori si bunuri. Considerand ca, rentabilitatea si competitivitatea lor depind tot mai mult de internationalizarea activitatii lor, intreprinderile fac presiuni asupra guvernelor lor pentru a obtine o mai mare deschidere pe pietele externe. Aceasta inseamna liberalizarea importurilor, libertatea de stabilire in alte tari, dreptul la tratamentul national in tarile partenere, dereglementare si liberalizarea tranzactiilor financiare internationale. Globalizarea este un proces care favorizeaza difuzarea tehnicilor, ce devin accesibile pretutindeni. Ea tinde sa faca natiunile mai omogene, odata cu multiplicarea produselor si tehnicilor universale, respectiv globale (J.M.Siroen – L’Economie de la globalisation, Universite Paris – Dauphine, 2000). În principiu, ea conduce la omogenizarea preferintelor nationale, la stergerea oricaror surse de avantaje comparative, altele decat resursele si dotarile naturale. Aceasta convergenta nu implica insa, disparitia schimbului, ca suport al tendintei de egalizare a preturilor. Ca urmare, cresterea fluxurilor nu este indicatorul absolut al nivelului de integrare, globalizarea implicand, de asemenea, un proces de convergenta a preturilor.

Globalizarea semnifica cresterea activitatii economice dincolo de frontierele politice, regionale si nationale, sub forma de fluxuri tot mai intense de bunuri si servicii intre tari, de schimburi si investitii si chiar de populatie sau diversi actori economici – intreprinderi, banci, indivizi – cel mai adesea, in cautarea unui profit si stimulati de concurenta. Ea reprezinta productia si schimbul generalizat intre diferite parti ale planetei, spatiul mondial fiind, astfel, spatiul de activitate si tranzactie al umanitatii. Prin acest proces, aceleasi bunuri, servicii sau factori devin accesibili, in aceleasi conditii de pret si de calitate, in toate tarile, in acelasi timp (J.M.Siroen – L’Economie de la globalisation, Universite Paris – Dauphine, 2000). “Globalizarea se refera la toate procesele prin care fiecare popor al lumii este incorporat intr-o singura societate mondiala, societatea globala”.

Procesul de globalizare are implicatii importante asupra economiei mondiale. În primul rand, progresul economic al tarilor depinde tot mai mult de participarea lor la relatiile economice internationale (De exemplu, economia SUA a continuat sa progreseze, cu o crestere economica mai mare de 4%, o rata a somajului sub 4%, o crestere a importurilor intr-un ritm de 12%; cresterea rolului comertului exterior in activitatea economica este ilustrata de sporirea in numai 10 ani a ponderii in PIB a schimburilor externe de bunuri si servicii de la 17,2% in 1985 la 23,6% in 1995. SUA continua sa joace rolul de cavaler alb, purtator de stindard al economiei mondiale. - Rapport sur le commerce et le developpement, UNCTAD, Geneva, 2000). În al doilea rand, globalizarea sporeste reactia economiilor nationale la manifestarile conjuncturale externe, accelerand transmiterea impulsurilor pozitive, dar si a socurilor negative. Evolutii intervenite intr-o parte a lumii pot avea consecinte importante asupra activitatii economice din alte parti ale lumii. În al treilea rand, globalizarea atrage dupa sine, cresterea puternica a concurentei pe plan international, ceea ce stimuleaza inovatia si sporeste eficienta; intreprinderile care nu fac fata acestei concurente sporite sunt in pericol de a dispare. În al patrulea rand, in conditiile globalizarii crescande, sporeste importanta reglementarii multilaterale a relatiilor economice si implicit, ar putea creste rolul organismelor si organizatiilor internationale cu atributii in domeniu (OMC, FMI).

Globalizarea reflecta expansiunea continua a pietei dincolo de frontiere. În concluzie, globalizarea este o realitate, probabil ireversibila si de neoprit, si orice tara se vede nevoita sa se interfereze cu ea. Neadaptarea la noul “mediu” al globalizarii, ar putea insemna nu numai o sansa pierduta, ci si riscul de a pierde pozitii si segmente de piata deja dobandite. Efectele globalizarii sunt prezente si sub forma reducerii “distantei economice” intre tari si regiuni, ca si intre actori economici insisi (intreprinderi, banci, indivizi), dar si a nuantarii suveranitatii nationale in raport cu alte guverne, cu piata, atat la scara nationala, cat si internationala. Aceste efecte conjugate contribuie la a asocia globalizarea la o “interdependenta” internationala crescuta. În plus, concurenta intre diferitele tari nu va inceta sa creasca, avand drept consecinta, specializarea fiecareia dintre ele, respectiv concentrarea asupra sectoarelor sale mai competitive.

Globalizarea, comporta astazi aceste trei aspecte – un sentiment de interdependenta crescuta, un recul al suveranitatii nationale in materie de actiune politica si un mediu inconjurator mai nesigur si mai instabil (L. Son - Teza de doctorat, Timisoara, 2001). La aceste trei aspecte, regionalizarea aduce, in unele privinte, un raspuns. Regionalizarea se poate defini, ]n termeni generali, ca o miscare a doua sau mai multe societati, catre integrarea lor sau impartirea crescuta a suveranitatii lor. ONU admite oficial ca, “globalizarea este insotita de o dezvoltare inegala a economiei mondiale si de o incertitudine economica sporita” (W. Andreff – Les multinationales globales, Ed. La Decouverte, Paris, 1996).

1.2. Factori de actiune in economia globala

Evolutiile si tendintele ce se manifesta in economia mondiala actuala pun clar in evidenta faptul ca are loc o schimbare rapida si cat se poate de profunda a contextului in care se dezvolta tarile lumii. În spatele acestui fenomen se afla un numar de factori ce actioneaza simultan si intercorelat la nivel international, regional si national.

La nivel international, tehnologiile noi si in rapida schimbare, expansiunea globala a industriilor cheie, precum si ascensiunea sectorului de servicii sunt factori ce schimba natura proceselor de productie si modul in care statele lumii participa la diviziunea internationala a muncii.

La nivel regional, are loc tendinta de concentrare a activitatii mondiale in trei principale regiuni: Asia, America de Nord si Europa Occidentala, in conditiile in care cresterea economica si procesele de integrare din aceste regiuni sunt primordial determinate de cei trei poli de putere economica din economia mondiala actuala (asa-zisele tari membre ale "Triadei"): Japonia, Statele Unite si tarile Uniunii Europene.

La nivelul national, anii din urma au adus o "deschidere" a majoritatii tarilor lumii catre firmele private si diferitele forme ale sistemului economiei de piata, in momentul de fata, ramanand doar cateva tari si activitati industriale in care capitalul international nu poate patrunde. Actiunea acestor factori este de natura sa structureze configuratia unei noi economii mondiale in cursul anilor '90 si sa creeze un context al dezvoltarii economice ce difera substantial de cel specific deceniilor anterioare. Acesti factori sunt:

a) Cresterea importantei fortelor pietei

Una din trasaturile cele mai importante ale noii configuratii a economiei mondiale ce se afirma de-a lungul anilor '90 o reprezinta rolul in crestere jucat de sectorul particular, incluzandu-se aici ponderea sa in puternica ascensiune in multe dintre industriile de servicii care, in mod traditional, erau pana acum rezervate, in majoritatea tarilor in curs de dezvoltare, sectorului de stat (cum ar fi, spre exemplu, telecomunicatiile, utilitatile publice si transporturile). O ilustrare semnificativa a acestui trend este faptul ca, de-a lungul perioadei 1986-1988, investitiile particulare si-au marit ponderea in PIB-ul unui numar de tari in curs de dezvoltare de la 10% la 12% in timp de ponderea investitiilor din sectorul public al tarilor respective s-a diminuat de la 8% la 7,5% (Costea Munteanu, Calin Valsan - Investitii internationale, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1995, pag.26). Ca un proces in stransa corelare cu expansiunea substantiala a importantei sectorului privat, se manifesta faptul ca tarile care pana acum au adoptat strategii de dezvoltare economica orientate spre interior (in general, strategii de substituire a importurilor) isi reformuleaza optiunile strategice si adopta intr-o masura tot mai mare politici orientate spre exterior (in general, strategii axate pe dezvoltarea si promovarea exporturilor), prin liberalizarea schimburilor comerciale cu strainatatea, atragerea de investitii straine directe si flexibilizarea regimului de control valutar. Într-un cuvant, deci, prin acordarea unei mai mari importante participarii mai intense la sistemul economic global. În acest sens, poate fi mentionat ca un numar de 63 de tari in curs de dezvoltare si-au liberalizat regimul de comert exterior de la demararea Rundei Uruguay, in timp ce numai in 1991 aproximativ 30 de tari cu economii in dezvoltare si tari est-europene cu economii in tranzitie si-au liberalizat regimul investitiilor straine directe.

b) Expansiunea tehnologiei si comprimarea spatiului economic

Începand cu deceniul anilor 70, cresterea economica a fost intr-o masura tot mai mare asociata cu utilizarea noilor tehnologii, si mai putin cu cea a resurselor naturale, precum energia si resursele minerale. Aceasta modificare reflecta faptul ca productia insasi a devenit mai putin intensiva in resurse materiale si mai mult intensiva in competenta profesionala, cunoastere si tehnologie. Pe de alta parte, noile tehnologii comunicationale reduc in mod rapid „distanta economica” dintre tari, ele putand fi privite ca fiind autostrazile electronice ale erei informationale, echivalente cu rolul jucat de catre sistemele de cai ferate in procesul de industrializare.

Cu toate ca efectele economice ale acestor modificari de abia incep sa fie simtite, exista deja semne ce indica ca noile tehnologii, si in mod special tehnologiile informatiei, conduc catre o modificare fundamentala a modului in care bunurile se produc si serviciile se presteaza (si, in fapt, ce bunuri si servicii se produc si livreaza), precum si a modului in care se organizeaza sistemul de productie, atat in interiorul tarilor, cat si in relatiile dintre tari. Practic, asistam la aparitia unui nou sistem de productie globala, caracterizat printr-o mai mare integrare, o organizare geografica descentralizata si prin aparitia unor noi metode de productie.

c) Globalizarea industriilor si a firmelor

Fenomenul de accentuare a concurentei determinat de cresterea rolului sectorului privat, pe de o parte, si impactul noilor tehnologii, pe de alta parte, explica de ce multe firme, piete si chiar ramuri industriale intregi au dobandit un caracter global, fie in sensul ca activitatile generatoare de valoare adaugata se desfasoara in mai multe tari, atat dezvoltate, cat si in curs de dezvoltare, precum si in cadrul, dar si intre diferitele regiuni ale lumii. În multe cazuri, politicile si mutatiile inregistrate in plan macroeconomic au facilitat trendul catre globalizare. (În acest sens, piata tranzactiilor financiare reprezinta un exemplu de piata globalizata, in timp ce industria automobilelor si cea a bunurilor de consum electronice reprezinta exemple de industrii globalizate, industrii in care corporatiile transnationale integreaza, coordoneaza si controleaza activitatile extranationale generatoare de valoare adaugata).

Pe de alta parte, globalizarea industriilor inseamna ca, intr-o buna masura, modul in care tarile isi creeaza si dezvolta avantajele comparative se schimba si el. Astfel, ca rezultat al globalizarii, tarile pot deveni localizari specializate pentru un anumit segment al unei "industrii (spre exemplu, productia de motoare in industria automobilelor sau cea de semiconductori in industria electronica) si pot deveni "actori" importanti in industria respectiva. În alte cazuri, tarile dintr-o anumita regiune isi pot dezvolta in mod concomitent un avantaj comparativ intr-o industrie, rezultand un comert intraregional si intra-industrial sporit. În acest fel, sursele generatoare de avantaje comparative - capitalul, know-how-ul, experienta si tehnologia, spre exemplu - sunt transferate dincolo de granitele nationale intr-o masura mai mare, din moment ce tot mai multe tari participa impreuna la diferitele stadii ale procesului de producere a valorii adaugate intr-o anumita activitate industriala. Cu alte cuvinte, globalizarea inseamna ca granitele ce delimiteaza o industrie anume sunt trasate intr-o masura tot mai mare intre state, decat in interiorul lor.

Fluxurile de bunuri, servicii si tehnologie ce au loc la nivel intraindustrial dincolo de granitele nationale sunt intr-o mare masura canalizate prin activitatea corporatiilor transnationale. Aceste corporatii sunt fortele determinante ce se afla in spatele procesului de globalizare a industriilor, desi trebuie facuta o distinctie clara intre industriile globale si firmele globale. În definitiv, aceste firme globale sunt cele ce controleaza o pondere tot mai mare nu numai din investitiile si productia mondiala, dar, de asemenea, si din volumul comertului mondial si din fluxurile tehnologice. Între alte lucruri, existenta firmelor globale inseamna ca, in anumite industrii, concurenta se desfasoara mai putin intre tari decat intre firme ce se concureaza simultan in mai multe tari. Ca atare, este acum posibil ca astfel de firme sa fie considerate ca "apatride", in sensul ca managementul lor, structura organizationala si activitatile generatoare de valoare adaugata nu mai sunt guvernate de o singura tara.

d) Globalizarea pietelor de servicii

În ultimul deceniu, comertul international si relatiile economice globale au suferit mutatii structurale semnificative. Evidentele empirice si rezultatele cercetarilor efectuate in domeniu pe plan international vin sa confirme aceasta apreciere si sa ilustreze ca printre cele mai remarcabile forme de manifestare a acestor mutatii se numara expansiunea dinamica a comertului international cu servicii.

Un complex de factori actioneaza in directia expansiunii schimburilor internationale cu servicii si a amplificarii rolului serviciilor in viata economica internationala. În cadrul acestora se detaseaza: cresterea sustinuta sub efectul revolutiei tehnologice contemporane a importantei inputurilor de servicii in productia industriala in raport cu munca fizica si inputurile materiale; cresterea substantiala a capacitatii serviciilor de a participa la circuitul economic mondial ca urmare a progreselor tehnologice spectaculoase din domeniul informaticii si telecomunicatiilor; schimbarile intervenite in structura cererii si a pietelor; si accentuarea procesului de globalizare a activitatilor economice sub incidenta corporatiilor transnationale.

Ca urmare a actiunii acestor factori, in ultimele decenii a avut loc o expansiune deosebit de sustinuta a sectorului de servicii - care a ajuns sa reprezinte peste 60% din productia mondiala - precum si o crestere deosebit de dinamica a schimburilor internationale cu servicii, ajungand sa reprezinte peste 1/5 din volumul total al schimburilor internationale de marfuri.

În contextul importantei in crestere a sectorului de servicii in toate tarile lumii, si in special in tarile dezvoltate, serviciile de productie - respectiv cele utilizate de intreprinderi ca inputuri in procesul de productie a bunurilor materiale si a serviciilor - s-au cristalizat ca un domeniu deosebit de dinamic si ca o determinanta majora a productivitatii si competitivitatii acestor din urma tari.

Comertul international cu servicii, care inglobeaza o mare varietate de activitati economice - incepand cu sectorul bancar si al asigurarilor, transporturile, telecomunicatiile, turismul si serviciile profesionale (de contabilitate, consultanta, juridice, etc.) si terminand cu deplasarea fortei de munca peste granitele nationale in vederea prestarii diferitelor servicii - a atins, un volum valoric de 1000 miliarde dolari in 1992, comparativ cu un volum valoric al comertului cu bunuri materiale de 3640 miliarde dolari in acelasi an, reprezentand, astfel, 21% din volumul valoric total al comertului cu bunuri materiale si servicii.

Sub efectele concertate ale evolutiilor care marcheaza economia mondiala contemporana, in paralel cu cresterea dinamica a schimburilor internationale cu servicii, se manifesta si o tendinta tot mai pronuntata de impletire si interconditionare in cadrul relatiilor economice internationale, dintre fluxurile de bunuri materiale, fluxurile tehnologice, fluxurile de investitii directe externe si cele de servicii. În acest context, se contureaza in special trei dimensiuni ale comertului cu servicii care prezinta o relevanta deosebita pentru strategiile nationale de dezvoltare, si care vizeaza rolul acestui comert, ca: