Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Alte date

In consecinta, prin izvor de drept in sens material, intelegem viata sociala, economica si culturala in complexitatea ei, progresul social care determina nasterea unor reguli de drept si institutii. Sensul juridic al notiunii de „izvor formal al dreptului” suprinde o multitudine de aspecte si modalitati prin care continutul dreptului este reprezentat in regula de conduita prescrisa si exteriorizata, cuprinsa intr-o anumita haina juridica.

În ceea ce priveste doctrina, conform D.E.X. prin aceasta se intelege „Totalitatea principiilor unui sistem politic, stiintific, religios”. În latina, avem doctrina, in franceza – doctrine, in germana – Doktrin. Doctrina cuprinde analizele, investigatiile, interpretarile pe care specialistii in drept le dau fenomenului juridic. [6 C?rm?n Pop?, T?ori? g?n?r?la ? dr?ptului, ?d. Lumin? L?x, Bucur?sti, 2004, p. 164–166]

Doctrina formeaza stiinta juridica, al carei rol teoretic este indiscutabil, atat in privinta explicarii si interpretarii stiintifice a materialului normativ. Ea este importanta si din punct de vedere practic, pentru procesul de creare a dreptului, cat si in activitatea practica de aplicare a dreptului. [7 Gh. Bobos, C. Buzdug?n, V. R?br??nu, T?ori? g?n?r?la ? st?tului si dr?ptului, ?d. ?rgon?ut, Cluj-N?poc?, 2008,p.39]

Jurisprudenta si doctrina sunt considerate ca izvoare indirecte ale dreptului,intrucat ele nu actioneaza direct asupra reglementarii raporturilor sociale, ci au o influenta indirecta asupra acestora, prin intermediul normelor cuprinse in actele normative care recepteaza mesajele transmise de ele6.

O problema importanta cu care ne confruntam este aceea de a stabili daca doctrina reprezinta un izvor de drept. Doctrina se constituie prin lucrarile autorilor care explica si comenteaza regulile juridice, expun teoriile despre drept, precum si despre aplicarea practica a principiilor si arata parerile lor cu privire la problemele juridice. Doctrina a jucat un mare rol in dreptul roman, in care opiniile unor mari juristi ca Paul, Papinian, Ulpian, Gaius, Modestinus, Justinian erau considerate ca avand forta legii. Aceste pareri „communis opinio doctorum” aveau un adevarat rol creator, de izvor de drept.

O data cu codificarea cutumei si cuprinderea normelor juridice in legi, rolul doctrinei a scazut, fara ca el sa dispara. În Evul Mediu, doctrina a jucat, de asemenea un rol important, datorita obscuritatii si nesigurantei dreptului cutumiar,astfel incat judecatorii cautau solutiile in comentariile juristilor Scrierile unor mari juristi ca: Philippe de Beaumanoir, Dumoulin, Domat, Pothier, devin texte de la care juristii nu se abateau8. Chiar in timpurile modern este de semnalat influenta lui Marcadet asupra Codului civil roman sau a lui Josserand, asupra evolutiei teoriei raspunderii „pentru fapta lucrului”. Este de netagaduit ca doctrina joaca un puternic rol indirect in elaborarea legislatiei.

Doctrina moderna cerceteaza mai mult spiritul legii decat textul acesteia, pentru ca ea se sprijina nu numai pe lege, dar si pe jurisprudenta.

Opiniile unui autor, chiar consacrat, nu sunt obligatorii si nu se impugn instantelor judecatoresti si legiuitorului. [8 C?z?r Tit?, S?vu Iuli?n? s.?. – T?ori? g?n?r?l? ? dr?ptului, ?ditur? Fund?ti?i Rom?ni? d? M?in?, Bucur?sti, 2011,p.55]

Doctrina juridica are un rol important: interpreteaza dreptul, realizeaza sinteza dreptului, ajuta pe legiuitor in elaborarea dreptului si pe judecator in aplicarea lui. [9 Iuli?n? S?vu – Introduc?r? in dr?pt, ?ditur? Fund?ti?i Rom?ni? d? M?in?, Buc. 2008,p.45]

Totusi doctrina are autoritate intelectuala, exercitandu-si argumentat si convingator influenta asupra legiuitorului, prin propunerile de lege ferenda, pe care le face ca urmare a unei analize critice a legislatiei. Aceste propuneri pot fi insusite de legislativ si transpuse in noile acte normative.

Doctrina juridica exercita o influenta considerabila si asupra judecatorilor care, recurgand la autoritatea teoreticienilor in materie isi fundamenteaza motivarea solutiilor.

Doctrina isi dovedeste pe deplin utilitatea prin formarea de juristi chemati sa aplice sau sa interpreteze legea.

Mircea Djuvara, in lucrarea Despre teoria izvoarelor raporturilor juridice si a cauzalitatii in drept facand referire la doctrina clasica privind atat contractile cat si delictele si cvasidelicte, precizeaza mai intai ca „in aceasta doctrina se evidentiaza faptul ca ele produc obligatii prin vointa constienta si concordanta a partilor asupra intregului complex convenit prin acordul sau consimtamantul lor si aceasta ar constitui tocmai definitia Conventiei. [10 Mircea Djuvara, Teoria generala a dreptului (enciclopedia juridica), Editura ALL, 1 ian. 1995 ,p.75]Vointa partilor care se obliga ar fi deci creatoarea originara a tuturor obligatiilor din contracte in ce priveste delictele si cvasidelictele, iar doctrina clasica le deosebeste tocmai prin faptul ca desi ambele sunt acte daunatoare, primele sunt facute cu intentie si cele din urma fara intentie, insesi unele cvasicontracte pot fi acte daunatoare cu sau fara intentie. [11 Lidi? B?r?k ?l?m?nt? d? t?ori? dr?ptului, ?diti? 2, ?ditur? C.H.B?ck, 2009;- Dumitru M?zilu, T?ori? g?n?r?l? ? dr?ptului, ?dit. Lumin? L?x, 2009.p.85]

Regretatul profesor Victor Dan Zlatescu, facand referire la interpretarea actelor normative preciza ca, „Alaturi de interpretarea oficiala o avem pe cea neoficiala, facultativa ca si cea doctrinala.” [12 Victor Dan Zlatescu, Tratat elementar de drept civil roman, Teoria generala, vol. I, Casaeditoriala „Calistrat Hogas”, Bucuresti, 2000, p. 48–51.] Caracteristic pentru aceasta este faptul ca nu e obligatorie, ea impunandu-se prin puterea de convingere a argumentelor pe care se sprijina. Este interpretarea pe care o fac procurorii, avocatii, partile in general, care cauta sa convinga organul de decizie.

În acest context interpretarea doctrinala promovata in monografii, tratate, cursuri, comunicari juridice, are o pondere considerabila, ea fiind realizata de catre oameni de stiinta care sunt presupusi a studia in mod complex problemele cu care sunt confruntati. Rolul cel mai important al doctrinei il intalnim in antichitate si in epoca medievala, unde doctrina juridica a jucat un rol important. În situatiile dificile ale dreptului cutumiar, judecatorii, cautau solutiile in comentariile din opere stiintifice. În asemenea cazuri opinia comuna, concordanta a juristilor avea autoritatea de lege, fiind invocata in hotararile juridice.

În epoca moderna, doctrina juridica a incetat practic sa mai fie un izvor de drept, cu toate ca de-a lungul secolelor si-a adus contributia la unificarea, dezvoltarea si adoptarea dreptului la noile realitati sociale in continua dezvoltare in diferite tari.

În anumite situatii, legiuitorul este nevoit sa ceara punctul de vedere al unor specialisti, teoreticieni ai dreptului, inainte de adoptarea unor acte normative. Un exemplu de data recenta: Curtea Constitutionala a Romaniei a cerut punctul de vedere al unor profesionisti de la Facultatea de drept din Bucuresti cu privire la o cauza dedusa Curtii spre solutionare. În general, practica legislativa, jurisdictionala, administrativa, ar fi de neimaginat fara teoria juridica ce se materializeaza in cursuri universitare, monografii, studii, recenzii, note critice asupra unor solutii ale instantelor judecatoresti. [13 Pop?, Nicol??, T?ori? g?n?r?la ? dr?ptului, ?ditur? C.H. B?ck, Bucur?sti,2008,p.103]

O situatie des intalnita in practica este cea a contractelor, al caror pret este determinat sau determinabil, insa care nu fac nici o referire la taxa pe valoare adaugata, in sensul cuprinderii ei in pretul negociat sau al adaugarii la acesta.

1.3.Trasaturile izvoarelor dreptului roman

Vointa sociala generala pentru a deveni obligatorie pentru fiecare membru cat si pentru intreaga colectivitate umana trebuie exprimata prin norme care vor imbraca o anumita forma, denumita izvor de drept, motiv pentru care in literature juridica se considera, in general, ca notiunea de izvor si cea de forma de exprimare a dreptului sunt sinonime.

Existenta mai multor forme de exprimare a dreptului se intalneste in toate societatile organizate statal ca rezultat al marii varietati si a complexitatii relatiilor sociale, a existentei diferitelor categorii de organe ale statului constituite in puteri distincte sau in sisteme ierarhice avand diferite atributii de reglementare, cat si a particularitatilor specifice fiecarui sistem de drept.

În evolutia lor istorica tipurile de drept au adoptat diverse forme de exprimare a normelor carora le-au acordat o importanta diferita in ierarhia izvoarelor de drept. [14 Ion Cr?iov?n, Tr?t?t d? T?ori? g?n?r?l? ? dr?ptului, ?diti? II-? r?vazut? si ?d?ugita, ?dit. Univ?rsul Juridic, 2009,p.49]

Totalitatea izvoarelor dreptului roman contemporan constituie un system unitar in care se cuprinde o mare varietate de forme dispuse intr-o anumita ordine si ierarhie avand urmatoarele trasaturi:

a. Existenta mai multor forme de exprimare ale dreptului in cadrul carora dreptul scris reprezinta forma principala si determinanta, a carui unica modalitate de exprimare o constituie actul normativ cu multiplele sale avantaje, deoarece: [15 Nicol?? Pop?, T?ori? g?n?r?la ? dr?ptului, ?d. C.H. B?ck, Bucur?sti, 2012,p.64]

- ofera posibilitatea exprimarii precise si concise a vointei legiuitorului si a regulilor de conduita pe care le contine, comparativ cu orice alta forma, ca, de exemplu, obiceiul juridic sau practica judiciara;

- permite subiectului de drept interesat o mai lesnicioasa cunoastere a continutului reglementarii, usurand conformarea corespunzatoare a acestuia in respectarea si executarea normei, concomitent cu diminuarea posibilitatilor de arbitrar in interpretarea si aplicarea legii;

- inlesneste adaptarea rapida a dreptului la nevoile de moment si de perspectiva ale societatii, concomitent cu abrogarea actelor devenite necorespunzatoare, creandu-se astfel un sistem de drept unitar, stabil si omogen, corelat intre ramurile sale, in care se imbina necesitati permanente cu nevoi de moment, iar stabilitatea juridica cu dinamica legislativa;

- permite utilizarea celor mai variate forme si tehnici moderne de elaborare,sistematizare, interpretare si aplicare a dreptului, bazate pe o metodologie unitara de tehnica legislativa;

- realizarea si promovarea eficienta a legalitatii, a drepturilor si libertatilor cetatenesti;

- se creeaza un sistem ordonat al izvoarelor de drept in functie de forta juridica a acestora, determinata, in principal, de categoria organelor emitente si de pozitia lor ierarhica, in care legea ocupa locul central –toate celelalte acte normative trebuind sa i se conformeze;

- aparitia unor noi forme de exprimare a dreptului scris, ca rezultat al activitatii normative recunoscute de stat desfasurate de diferite subiecte collective de drept public sau privat;

- rolul hotarator al actelor normative ale statului in ierarhia izvoarelor dreptului. [16 Dumitru M?zilu, Tr?t?t d? T?ori? g?n?r?la ? dr?ptului, ?ditur? Lumin? L?x, Bucur?sti, 2004,p.57]

b. Obiceiul juridic sau cutuma ca si regulile de convietuire sociale constituie numai in mod exceptional izvoare de drept si numai in domeniul in care legea face trimitere expresa la ele.

c. Nu se recunoaste practicii judiciare si doctrinei juridice caracterul de izvor de drept

1.4.Clasificare

Prin izvor de drept se intelege forma specifica de exprimare a normelor juridice respectiv actul normativ in care sunt cuprinse normele juridice.

Din diferite unghiuri de vedere sau facut clasificari, sau examinat trasaturi comune ale diverselor categorii de izvoare si sau relevat elementele definitorii pentru intelegerea rolului izvorului de drept, in practica juridica.

Astfel, s-a facut distinctie intre izvoarele scrise (actul normativ in general legea in special), si intre izvoarele oficiale (cele emise de organele de stat, in forma prevazuta de lege), si cele neoficiale (obiceiul, doctrina); intre izvoarele directe (actul normativ, contractul normativ), si izvoarele indirecte(obiceiul si regulile elaborate si promovate de organe nestatale, neguvernamentale).

În literatura de specialitate se intilnesc atit notiunea de izvor de drept, cat si notiunea de forma de exprimare a normelor juridice. Evident, ambelor notiuni l-i se atribuie acelasi continut, atat notiunea de izvor de drept cit si notiunea de forma de exprimare au in vedere calea parcursa de vointa generala pentru ca sa devina norma juridica. [17 Lidi? B?r?k ?l?m?nt? d? t?ori? dr?ptului, ?diti? 2, ?ditur? C.H.B?ck, 2009;- Dumitru M?zilu, T?ori? g?n?r?l? ? dr?ptului, ?dit. Lumin? L?x, 2009,p.68]

Ca urmare a faptului ca notiunii de izvor de drept I se dau mai multe sensuri, adesea se recurge la notiunea de forma de exprimare.

Izvoarele dreptului au mare importanta nu numai in intelegerea modului in care vointa generala imbraca forma legii, ci si in stabilirea gradului si fortei juridice a actului normativ respectiv. Totodata, formele prin care vointa generala devine norma juridica ajuta la intelegerea procesului normativ al organelor puterii de stat.

Pe baza celor de mai sus putem conclude ca suntem in prezenta unor modalitati specifice prin care regula de conduita apreciata ca necesara devine norma juridica.

Dupa cum sa specificat si anterior, izvorul de drept este cunoscut ca izvor in sens material si ca izvor in sens formal.

Izvoarele de drept in sens material desemneaza faptul social(uneori mai sunt numite si izvoare reale) sau factorii de configurare a dreptului. În continutul acestor izvoare sint incluse elemente care apartin unor sfere diferite ale vietii sociale. În opinia lui Ion Dogaru, dreptul material nu este altceva decat ansamblul conditiilor materiale de existenta genereaza reglementarile juridice.

În continutul acestor izvoare intra:

a) factorii de configurare a dreptului;

b) dreptul natural si ratiunea umana;

c) constiinta juridica;

d) starea economica si