Pagina documente » Stiinte Economice » Lichidarea societatilor comerciale. Etapele lichidarii din punct de vedere economic si contabil (S.C

Despre lucrare

lucrare-licenta-lichidarea-societatilor-comerciale.-etapele-lichidarii-din-punct-de-vedere-economic-si-contabil-s.c
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-lichidarea-societatilor-comerciale.-etapele-lichidarii-din-punct-de-vedere-economic-si-contabil-s.c


Cuprins

CUPRINS
I. DELIMITARI PRIVIND LICHIDAREA SOCIETATILOR COMERCIALE
I.1 SCURT ISTORIC
I.2 EVOLUTIA CONCEPTIILOR PRIVIND TRATAMENTUL COMERCIANTILOR IN DIFICULTATE
I.2.1 PERIOADA VECHE (ANTICA)
I.2.2 PERIOADA EVULUI MEDIU
I.2.3 PERIOADA MODERNA
I.2.4 PERIOADA CONTEMPORANA
I.3 REGLEMENTAREA TRATAMENTULUI APLICAT COMERCIANTILOR IN DIFICULTATE IN ROMANIA
I.4 VECHIUL DREPT ROMANESC
I.5 CADRUL JURIDIC
II. ETAPELE LICHIDARII SOCIETATILOR COMERCIALE
II.1 ETAPELE JURIDICE ALE LICHIDARII
II.1.1 INCEPEREA PROCEDURII DE REORGANIZARE JUDICIARA SAU A PROCEDURII DE FALIMENT
II.1.2 CONTINUAREA PROCEDURII
II.1.3 PLANUL DE REORGANIZARE JUDICIARA SAU DE FALIMENT
II.1.3.1 PLANUL DE REORGANIZARE
II.1.3.2 PLANUL DE LICHIDARE
II.1.3.3 ADMITEREA, PUBLICITATEA, ACCEPTARE SI CONFIRMAREA PLANULUI
II.1.4 REORGANIZAREA ACTIVITATII DEBITORULUI
II.1.4.1 INDEPLINIREA MASURILOR STABILITE PRIN PLANUL DE REORGANIZARE
II.1.4.2 CONTINUAREA ACTIVITATII DEBITORULUI
II.1.4.3 PRELUNGIREA PERIOADEI DE REOGANIZRE
II.1.5 FALIMENTUL DEBITORULUI
II.1.5.1 CAUZELE LICHIDARII PATRIMONIULUI DEBITORULUI
II.1.5.2 MASURILE PREGATITOARE PENTRU INCEPEREA PROCEDURII FALIMENTULUI
II.1.5.3 STABILIREA MASEI ACTIVE
II.1.5.4 STABILIREA MASEI PASIVE
II.1.5.5 EFECTUAREA LICHIDARII
II.1.6 INCHIDEREA PROCEDURII
II.2 ETAPELE LICHIDARII SOCIETATILOR COMERCIALE DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC SI CONTABIL
III. CONTABILITATEA OPERATIILOR DE LICHIDARE
III.1 CONTABILITATEA PARTAJULUI
III.2 CONTABILITATEA LICHIDARII SOCIETATILOR COMERCIALE SI A PARTAJULUI IN ROMANIA
III.3 CONTABILITATEA PARTAJULUI
III.4 ANALIZA OPERATIILOR DE LICHIDARE IN STANDARDELE IAS
IV. APLICATIE PRACTICA
IV.1 PROFIL SOCIETATE
IV.2 LICHIDAREA VOLUNTARA A SOCIETATII S.C. CERTEX S.A.
IV.3 PREZENTAREA OPERATIILOR GENERATE DE LICHIDAREA SOCIETATII
V. PREZENTAREA PRODUSULUI INFORMATIC
V.1 CONCEPTE GENERALE ALE SISTEMELOR DE GESTIUNE PENTRU BAZEL DE DATE RELATIONALE
VI. CONCLUZII

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL I

Delimitari privind lichidarea societatilor comerciale

I.1. SCURT ISTORIC

Activitatea comerciala, adica activitatea de producere si circulatie a marfurilor si serviciilor, se intemeiaza pe anumite raporturi juridice stabilite intre comercianti, in special raporturi juridice contractuale. Prin asemenea raporturi juridice se realizeaza aprovizionarea tehnico-materiala si desfacerea marfurilor,executarea de lucrari si prestarea de servicii.

Desfasurarea normala a activitatii comerciale impune ca toti comerciantii care si-au asumat obligatii, in baza raporturilor juridice la care participa, sa isi execute aceste obligatii in stricta conformitate cu contractele incheiate.

Inca de la inceputul activitatii comerciale, cand au aparut si dificultatile financiare inerente acesteia, s-a pus problema reactiei fata de un atare comerciant a carui activitate necorespunzatoare cangreneaza activitatea comerciala. Atitudinea fata de un asemenea comerciant nu a fost intotdeauna aceeasi; ea a fost in functie de anumite conceptii care s-au manifestat de-a lungul vremii.

Evolutia conceptiilor privind tratamentul comerciantilor in dificultate

Perioada veche (antica). Dreptul roman a consacrat primele reglementari, care, prin perfectionarea lor, au dus mai tarziu la institutia falimentului.

Fara sa faca distinctie intre comercianti si necomercianti, dreptul roman a reglementat situatia juridica a datornicilor, inlocuind executarea asupra persoanei debitorului cu executarea asupra patrimoniului acestuia, dupa procedura executarii fiscale.

Creditorii erau trimisi in posesia bunurilor debitorului, in vederea vanzarii lor in masa. Bunurile debitorului, in totalitatea lor, reveneau adjudecatarului care se oferea sa plateasca cea mai mare cota din creantele creditorilor.

Vinderea in bloc a bunurilor atragea dupa sine “infamia”, de care datornicul scapa numai prin cesiunea bunurilor in favoarea creditorilor.

Perioada Evului Mediu. Traditia dreptului roman a fost pastrata si dezvoltata in dreptul medieval, in special in statutele oraselor italiene Genova, Florenta si Venetia.

In aceasta perioada, procedura avea un caracter personal si corporatist si se aplica numai comerciantilor, nu si necomerciantilor.

Comerciantii se bucurau de anumite avantaje privind obtinerea creditelor. Cei care abuzau ori nu puteau restitui la scadenta sumele imprumutate erau tratati cu severitate, fiind considerati infractori. Ei erau sanctionati cu inchisoarea si supusi unor actiuni degradante. Una dintre aceste actiuni de discreditare a falitului era distrugerea, in prezenta tuturor negustorilor, a bancii, adica a mesei pe care erau expuse marfurile.

O prima reglementare care a pus bazele institutiei falimentului o reprezinta Ordonanta din 1673 emisa de Ludovic al XIV-lea. Aceasta ordonanta, inspirata de reglementarile italiene, privea comertul terestru, insa cuprindea si dispozitii referitoare la “Falimente si bancrute”.

Perioada moderna. Prima reglementare completa si sistematica a falimentului s-a realizat prin Codul comercial francez din 1807.

Sub influenta lui Napoleon, nemultumit de comportamentul unor furnizori ai armatei, regimul falimentului consacrat de Codul comercial a fost deosebit de intransigent. Prin noua reglementare se urmarea realizarea a doua scopuri: un scop imediat, constand in asigurarea platii creantelor creditorilor si pedepsirea falitului, si un scop mediat, care viza asanarea activitatii comerciale.

Codul comercial francez organiza o procedura de lichidare a bunurilor falitului si de distribuire a sumelor rezultate intre creditorii falitului. In acest scop, toate bunurile falitului erau puse sub sechestru, cu privarea falitului de a administra si dispune de aceste bunuri. Cat il privea pe falit, acesta era incarcerat in inchisoarea datornicilor ori retinut la domiciliul sau pe durata procedurii. In plus, debitorul declarat in faliment era decazut din anumite drepturi profesionale si civile, iar in cazul savarsirii unor fapte pagubitoare pentru creditori, el era sanctionat penal pentru infractiunea de bancruta. Prin urmare, procedura falimentului reglementata in Codul comercial francez, urmarea, pe de o parte, apararea colectiva si egalitara a intereselor creditorilor si, pe de alta parte, eliminarea din activitatea comerciala a celor descalificati prin esecul activitatii lor.

Reglementarea falimentului a fost apreciata ca si “cucerire epocala”, ca o forma de executare colectiva, intemeiata pe principiul egalitatii creditorilor, in care se imbinau armonios interesele acestora, cu acelea ale creditului general.

Conceptia Codului comercial francez a fost preluata si de Codul Comercial italian din 1882 si, prin intermediul sau, de Codul comercial roman din 1887.

Perioada contemporana. Incepand din a doua jumatate a secolului nostru, conceptia privind tratamentul aplicabil comerciantului in dificultate a suferit schimbari importante. A fost fundamentata o noua conceptie, care a abandonat ideea de faliment.

Pornindu-se de la realitatile contemporane ale activitatii comerciale, s-a admis ca existenta unor dificultati financiare in activitatea comerciantului, care nu totdeauna ii sunt imputabile, nu trebuie sa duca in mod necesar la disparitia comerciantului in cauza.

Asa a aparut ideea necesitatii organizarii unei proceduri legale de redresare judiciare a activitatii, care sa asigure supravietuirea comerciantului care merita sa fie salvat. Se intelege ca, pentru cazul cand procedure redresarii nu da rezultate, urmeaza sa se aplice procedura de lichidare judiciara, cu consecinta disparitiei comerciantului care a esuat in afacerea sa. Incercarile de perfectionare a procedurii legale aplicabile comerciantului in dificultate au mers si mai departe. S-a imaginat chiar o faza prealabila, de redresare, si anume faza prevenirii si reglementarii amiabile a dificultatilor financiare a comerciantului.

Noua conceptie privind tratamentul legal aplicabil comerciantilor in dificultate si-a gasit expresia in dreptul francez, care prin adoptarea a trei legi a consacrat “dreptul intreprinderilor in dificultate”. Asa cum rezulta din reglementarea legala, dreptul intreprinderilor in dificultate urmareste patru obiective: prevenirea dificultatilor, redresarea intreprinderilor in situatii compromise, lichidarea intreprinderilor ale carei dificultati financiare sunt iremediabile, sanctionarea conducatorilor culpabili.

Reglementarea tratamentului aplicat comerciantilor in dificultate in Romania

De-a lungul vremii, in Romania au existat mai multe reglementari legale privind tratamentul comerciantilor in dificultate. Fiecare din aceste reglementari a fost expresia conceptiei epocii in care a fost adoptata.

Vechiul drept romanesc. Primele legiuri ale vechiului drept romanesc cuprindeau anumite dispozitii referitoare la faliment.

Codul Caragea reglementa falimentul in Partea III, Capitolul VIII, “Pentru imprumutare si datorie”. Potrivit acestui cod, daca datornicul mofluzeste, adica ajunge in stare de faliment, el trebuie sa capete “milostivirea creditorilor”. In caz contrar, datornicul era considerat “mofluz prefacut”, adica falit bancrutar. Mofluzul putea sa faca o cesiune a bunurilor in favoarea creditorilor (“darea averii”).