Pagina documente » Istorie, Arte, Teologie » Orientul antic. Cadrul geografic si evolutia istorica

Despre lucrare

lucrare-licenta-orientul-antic.-cadrul-geografic-si-evolutia-istorica
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-orientul-antic.-cadrul-geografic-si-evolutia-istorica


Cuprins

Cuprins
INTRODUCERE 5
Capitolul I POPULATIILE ORIENTULUI ANTIC 8
Capitolul II MESOPOTAMIA 18
Cadrul geografic 18
Evolutia istorica 19
II.1. Mesopotamia preistorica 19
II.2. Geneza statului in Mesopotamia 21
II.3. Cetatile-state sumeriene in epoca protodinastica 26
II.4. Imperiul akkadian 29
II.5. Imperiul sumerian al celei de-a III-a dinastii din Ur 32
II.6. Imperiul Vechiului Babilon 35
II.7. Asiria 39
II.8. Imperiul neobabilonian 47
Capitolul III EGIPTUL ANTIC 50
Cadrul geografic 50
Populatia Egiptului antic 51
Evolutia istorica 52
III.1. Egiptul preistoric si epoca predinastica 52
III.2. Regatul Timpuriu (epoca thinita/dinastiile I-II, cca. 3200/3100-2600) 55
III.3. Imperiul Vechi (dinastiile III-VI, cca. 2 600 - 2 200 a. Chr.) 57
III.4. Prima perioada interimara (dinastiile VII-X, cca. 2200 - 2080 a. Chr.) 61
III.5. Imperiul de Mijloc (dinastiile XI - XIV, cca. 2080 - 1730 a. Chr.) 62
III.6. A doua perioada interimara (dinastiile XV - XVII; cca. 1730 - 1580) 65
III.7. Imperiul Nou (dinastiile XVIII - XX; cca. 1580 - 1085 a. Chr.) 66
III.8. Regatul Tirziu (dinastiile XXI - XXVI; 1085 - 525 a. Chr.) 77
Capitolul IV IMPERIUL HITTIT 80
Anatolia. Cadrul geografic 80
Evolutia istorica 80
IV.1. Anatolia preistorica 80
IV.2. Vechiul Imperiu hittit 84
IV.3. Noul Imperiu hittit 85
Capitolul V LEVANTUL. LUMEA SIRO-PALESTINIANA 90
Cadrul geografic 90
Evolutia istorica 91
V.1. Siria si Palestina preistorice 91
V.2. Orasele-state siro-palestiniene 92
V.3. Fenicia 97
V.4. Regatul ebraic 100
Capitolul VI IRANUL ANTIC 105
Cadrul geografic 105
VI.1. Iranul preistoric 105
VI.2. Imperiul med 107
VI.3. Imperiul persan 108
Capitolul VII INDIA ANTICA 114
Cadrul geografic 114
VII.1. India pre-ariana. Civilizatia Indusului 115
VII.2. India vedica 119
VII.3. Structurile politice 122
Capitolul VIII CHINA ANTICA128
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA 166
PLANSE.......171
1

EXTRAS DIN DOCUMENT

?INTRODUCERE

Toate marile civilizatii ale lumii orientale (mesopotamiana, egipteana, indiana) au avut nevoie pentru a se naste, a se dezvolta si a evolua de conditii geografice, climatice si umane deosebit de favorabile. Astfel de conditii favorabile au facut posibila depasirea stadiului de vanatoare si cules, pentru a intra in economia de productie, la inceput in special in regiunea Semilunei Roditoare care incadra intinsele campii ale Orientului Apropiat. Si, de indata ce noile metode de productie care usurau subzistenta si progresul omului se ameliorau si se sitematizau, asistam la inflorirea marilor civilizatii orientale in campiile si in vaile marilor fluvii (Eufrat, Tigru, Nil, Indus) ale caror ape erau exploatate prin sisteme de canalizare.

Era necesar, pentru ca aceasta organizare sa reuseasca, de centralizarea puterii, ceea ce a dus, in cele din urma la agregarea unor societati prestationare (sau tributare). Primele concetrari de putere –ilustrate de cele dintai constructii monumentale- sunt templele si palatele, ale caror depozite si ateliere vadesc exercitarea unui control asupra proceselor de productie; aceste nuclee palatiale aveau si o functie redistributiva. Aceste structuri socio-politice vor modela marile civilizatii orientale.

Urbanizarea a fost rezultatul acestei specializari progresive a activitatilor productive si, invers, acestea erau stimulate de extinderea fenomenului urban. Aceasta precocitate a urbanismului oriental si rapida lui dezvoltare ulterioara vor ramane trasaturi distinctive ale Vechiului Orient fata de Europa tribala.

Elementul fundamental care confera unitate marilor civilizatii orientale nu este de natura culturala, ci de natura structurala. Civilizatiile orientale, cu pluralitatea lor de forme si de arii specifice, erau pretutindeni, civilizatii palatiale –adica ansambluri ierarhizate in jurul unui centru dinastic care joaca rolul de element structurant, organizator, al universului social, politic si religios.

Caracteristicile civilizatiilor care s-au dezvoltat in acest mod depindeau de conditiile locale, de natura geografica, geologica si climatica, ca si de cele create de oameni, de diferite grupuri etnice si de amestecul dintre rase. Fiecare dintre marile civilizatii orientale – nascute in Mesopotamia, in Egipt si in valea Indusului – a avut o fizionomie distincta, in pofida schimburilor de influente si a interventiilor straine. Dar chiar si istoria evolutiei lor constituie o dovada a dependentei lor de factorii locali si de mediul imediat inconjurator.

*

Destinul Vechiului Orient n-a fost, din nenorocire, decat o lunga succesiune de razboaie de cucerire, de regate si imperii intemeiate si apoi nimice prin forta. Cat priveste resorturile acestor conflicte sunt de avut in vedere motive de ordin economic, tendintele imperialiste ale suveranilor, precum si ridicarea popoarelor exploatate care incercau sa se emancipeze.

Progresele economice au fost consecinta urbanizarii si a centralizarii puterii. Dar dezvoltarea modurilor de productie, favorizata de suverani si de cler, servea, in definitiv, doar acestora. Exigentele excesive ale palatului si ale templului, ca si impartirea populatiei in categorii sociale, au generat un sistem sever de exploatare, adesea inuman. Unicul mod de guvernare a fost despotismul, care se sprijinea pe cler si pe puterea militara. Suveranul, ocrotit de divinitate, pretindea o supunere absoluta, pe care nu a putut-o tempera nici un fel de evolutie politica. Geneza marilor imperii a dezvoltat si a diversificat o birocratie care constituia masinaria esentiala a Statului. Exploatarea categoriilor nevoiase de catre o minoritate de privilegiati care, in vechile orase-state mesopotamiene ori in Egipt, a putut favoriza aparitia si inflorirea civilizatiilor orientale, devenea unul din factorii principali ai paraliziei care lovea in mileniul I a. Chr. universul respectiv. Exploatarea nu mai asigura de fapt decat supravietuirea unui sistem palatial care incepea sa se sclerozeze. În aceste circumstante viata populatiilor Vechiului Orient pare marcata de nesiguranta si de frica.

La randul ei, viata religioasa degaja un aer de obsedanta neliniste. Daca suveranul este atotputernic pe pamant, divinitatea este, si ea, exigenta si redutabila. Panteoanele erau, fireste, diferite, potrivit popoarelor respective, si au suferit anumite modificari datorita conjuncturilor politice. Dar exigentele zeilor au ramas tot timpul aceleasi. Omul Orientului antic trebuia sa aiba cea mai mare grija ca sa nu incalce regulile cultului. Marea problema ramanea talmacirea semnelor pe care zeii le trimiteau pe pamant in mod constant. De aici importanta cu totul exceptionala a manticii in lumea orientala. Avem de-a face cu o disciplina de o surprinzatoare complexitate care se baza pe secole intregi de observatie si prescria reguli de interpretare a semnelor prevestitoare. Totusi, in aceasta atmosfera apasatoare, odata cu doctrina israelita si cu cea zoroastriana, se iveste o etica individuala. Monoteismul evreiesc se va izola in mijlocul credintelor adanc inradacinate in Vechiul Orient.

Arta este multiforma si nu poate fi redusa la simple definitii. Religioasa, monarhica, dinastica, scopul esential al artei va fi preamarirea persoanei suveranului si celebrarea atotputerniciei zeului. Arta se va fixa in canoane si formule care nu vor varia catusi de putin cu timpul.

În istoria civilizatiei rolul geniului sumerian si a celui egiptean se vadeste capital. În desfasurarea unei istorii de lunga durata, structurile economice si sociale nu sufera modificari, individul neafirmandu-se niciodata fata de grupul social a carui pondere era covarsitoare. Greciei, mostenitoarea Orientului, avea sa-i revina misiunea de a depasi aporturile care i-au fost aduse si, procalmand primatul ratiunii si al drepturilor individuale, sa puna bazele Umanismului.

Capitolul I

POPULATIILE ORIENTULUI ANTIC

Odata cu inventarea scrierii, catre anul 3 000 a. Chr., protoistoria cedeaza locul istoriei. Obscuritatea care invaluie trecutul vechilor populatii din Orient, cunoscute pana atunci doar prin vestigiile lor arheologice, incepe sa se risipeasca.

Procesul de sedentarizare, inceput in mileniile precedente, era inca departe de a se fi incheiat. Cele doua imense rezervoare din care nomazii au exercitat o presiune continua asupra civilizatiilor orientale erau situate, pe de o parte, in regiunea de stepa care margineste la vest, la nord si la est desertul syro-arabic, la frontierele Semilunii Roditoare, iar pe de alta, in vastele campii eurasiatice, de la nordul Marii Negre, a Marii Caspice si a Muntilor Elbruz.

În zorii istoriei, aceasta opozitie cu caracter social-economic coincidea grosso-modo cu importante deosebiri etnice. Astfel, nomazii de la marginile desertului sirian erau semiti, in vreme ce populatiile sedentarizate deja din Mesopotamia erau de rase foarte diferite, dar nu semitice. Primele conflicte dintre populatiile sedentarizate si cele nomade au luat aspectul inselator al unor rivalitati rasiale, ceea ce a dus la conturarea unei imagini false care reducea istoria Vechiului Orient la un sir de conflicte etnice si rasiale. Lucrurile nu vor fi stat asa, de vreme ce, mai tarziu vedem semiti deja sedentarizati opunand o rezistenta vie impotriva celor de un neam cu ei, inca nomazi, amotiti, arameeni etc., apoi si pe acestia luand, la randul lor, armele impotriva altor nomazi.

Conflictul acesta continuu a jucat un rol esential in politica statelor orientale. Cu timpul, amenintarilor venite din stepele siriene li s-au adaugat incursiunile devastatoare ale populatiilor indo-europene.

Stabilirea semitilor si a indo-europenilor in preajma unor rase diferite, a fost urmata de un indelungat mixaj etnic. Adeseori sunt dificil de identificat structurile etnice ale uneia sau alteia dintre marile civilizatii orientale. Doar datele lingvistice permit sa intrezarim cateva din aceste elemente. La inceputul mileniului al II-lea a. Chr., limba sumeriana a fost inlocuita de cea akkadiana. Sumerienii n-au fost insa dislocati; dimpotriva, civilizatia cuceritorilor, semiti orientali, a suferit o puternica influenta sumeriana. Uneori, nici chiar inlocuirea unei limbi prin alta nu indica nimic altceva decat supunerea unui oras sau a unei tari de catre o dinastie alogena. E.g., in Creta linearul A a cedat locul, prin sec. XIV a. Chr., linearului B al aheenilor. Aceasta substituire nu dovedeste nimic altceva decat instalarea la Cnossos a unei dinastii aheene - foarte „minoizata”, de altfel - care stapanea un teritoriu a carui populatie si civilizatie au ramas aproape neschimbate. De obicei insa, dinastiile alogene adoptau limba tarii cucerite si numai onomastica ne dezvaluie originea noilor veniti: sefi arieni din Imperiul hurit Mitanni, suverani hurriti din Noul Imperiu hittit etc.

Primele temelii ale civilizatiei asa cum au aparut ele in epoca neolitica nu pot fi atribuite nici semitilor si nici indo-europenilor. Cele dintai comunitati sedentarizate apartineau unor rase diferite. Aceste populatii sunt impartite, in mod conventional in doua grupuri care nu au decat avantajul de a putea fi localizate, in mod foarte aproximativ de altfel, unul in Asia Occidentala –asianicii, celalalt pe tarmurile Mediteranei –mediteraneenii.

Asianicii. Aceste populatii, care descind probabil din vechile culturi de tip agrar din epoca chalcolitica, au jucat un rol esential in geneza marilor civilizatii de tip urban din epoca bronzului.

Creatori ai celei mai vechi civilizatii urbane in sudul Mesopotamiei, sumerienii au venit, probabil, din regiunile septentrionale si i-au supus pe indigeni, carora nu li se cunoaste structura etnica (din punct de vedere cultural ei apartineau civilizatiei Obeid). Sumerienii s-ar fi infiltrat catre mijlocul mileniului al IV-lea a. Chr., in epoca predinastica, marcata in civilizatia mesopotamiana prin inovatii de mare importanta. Pe de alta parte, daca admitem ca civilizatia sumeriana a luat nastere dintr-un amestec de populatii stabilite mai dinainte in sudul Mesopotamiei si din alogeni, nu se poate preciza de unde au venit acestia din urma. Tentativele de a stabili o conexiune intre sumeriana si alte limbi aglutinante a caror scriere a fost descifrata (elamita, hurrita si urarteana), nu sunt concludente.

Protoelamitii, care au intemeiat in Elam (sud-vestul Iranului) o civilizatie urbana si au inventat o scriere (protoelemita) inca nedescifrata, sunt si mai putin cunoscuti. Începand cu mijlocul mileniului al III-lea a. Chr. Civilizatia protoelamita a fost considerabil influentata de cea mesopotamiana. Limba elamita, putin cunoscuta, vadeste anumite afinitati cu limbile populatiilor muntene din Zagros. Mesopotamienii i-au considerat intotdeauna pe elamiti, acesti vecini apropiati, drept straini. Din mileniul al II-lea si pana in sec. VII a. Chr., elamitii au intemeiat la Susa o serie intreaga de dinastii puternice.

În valea fluviului Indus s-a dezvoltat o a treia civilizatie de tip urban, care vadeste anumite legaturi cu culturile de tip agrar din Iran, Belucistan si Afganistanul meridional. Cert este doar faptul ca creatorii civilizatiei Indusului nu erau arieni.

Un rol de mare importanta in istoria civilizatiilor orientale l-au jucat hurritii, originari, probabil din nord-vestul Iranului; habitatul lor primitiv se afla, poate, in Azerbaidjan. Limba hurrita, de tip aglutinant, nu are afinitati cu nici o limba cunoscuta, cu exceptia urarteenei si a unor limbi caucaziene actuale. Catre finele mileniului al III-lea a. Chr. si inceputul celui urmator, onomastica atesta prezenta hurritilor nu numai in Mesopotamia septentrionala si in nordul Syriei, dar si pe litoralul siro-palestinian si in Anatolia. Hurritii au jucat un rol esential in dezvoltarea tehnicilor metalurgice. În muntii din nord-vestul Iranului si in cei ai Armeniei au luat nastere diferite principate hurrite in mileniul al II-lea a. Chr., in timp ce in nordul Syriei, in bazinul Haburului (Hanigalbat) s-a constituit, cu putin inainte de a. 1500 a. Chr., Imperiul hurrit Mitanni care, vreme de doua secole, n-a avut ca rival, in Orient, decat imperiul faraonilor. În Imperiul Mitanni, ai carui suverani erau de origine ariana, huritii constituiau elementul demografic cel mai important. Dupa distrugerea Imperiului mitannian (1375/1370 a. Chr.) de catre regele asirian Suppiluliuma I, bazinul Haburului a devenit miza rivalitatii asiro-hittite, iar populatia hurrita a fost, in mai multe randuri, victima masacrelor si a deportarilor intreprinse de asirieni. Totusi, hurritii au jucat un rol politic important in Noul Imperiu hittit, cand insasi dinastia de la Hattusas pare a fi fost de origine hurrita. Dupa finele mileniului al II-lea a. Chr. hurritii dispar de pe scena politica a Orientului Apropiat. Este posibil ca urarteenii si maneenii sa fie urmasii populatiilor hurite care au ramas in preajma habitatului lor originar.

Coborand din Muntii Zagros, kassitii s-au infiltrat treptat, in mileniul al II-lea a. Chr., in Mesopotamia centrala unde au fost destul de rapid asimilati de catre babilonieni. În Mesopotamia kassitii au adoptat limba akkadiana. Dupa raidul devastator al hittitilor din 1594 a. Chr., kassitii au reusit sa puna mana pe putere in Babilon. Dinastia kassita a stapanit Babilonul timp de patru secole, pana in momentul cuceririi elamite (1160 a. Chr.).

Mediteraneenii. Vechile populatii mediteraneene (preindo-europene) sunt si mai putin cunoscute decat cele asiatice. E.g., populatia indigena a Syriei si a Palestinei, care a fost coplesita inca din mileniul al III-lea a. Chr. de valul semitic, n-a lasat nici o urma despre limba ei, ramanand total necunoscuta.

În Anatolia, limba hatti (protohatti) corespunde unui stadiu al popularii anterior penetratiei indo-europene. Între Anatolia si lumea egeeana exista evidente afinitati atat in epoca neolitica/chalcolitica, cat si in prima epoca a bronzului. Aceste asemanari s-ar explica prin inrudirea dintre populatii. Un anumit numar de cuvinte (a caror radacina se termina in ss, in nth sau in and si care, in Grecia, nu sunt in mod cert de origine elenica: de pilda Parnassos, Corinthos etc.) par a apartine unui vechi fond comun mediteranean, i.e. preindo-european. Alti savanti vad in asemenea analogii vestigiile unei invazii a luwitilor, populatie indo-europeana despre care se stie doar ca s-a stabilit in Anatolia inaintea hittitilor. Studii mai recente au ajuns la concluzia ca ambele ipoteze se intemeiaza pe existenta unui amalgam de formatii lingvistice foarte diferite, indo-europene cea mai mare parte dintre ele, dar de origini si la date foarte diverse.

Semitii. Habitatul originar al acestui compact si totusi eterogen grup etnic pare sa se fi limitat la Peninsula Arabica si periferia desertului siro-arabic. Numele semitilor isi are originea in Biblie si anume in capitolul X din Facerea. Acolo se explica gradul de rudenie al acestor populatii facandu-le sa derive din strabuni comuni; astfel, urmasi ai lui Sem sunt: Aram, Asur si Eber, adica arameii, asirienii si evreii. Catre inceputul mileniului III a. Chr. se conturasera deja doua grupe distincte: semitii orientali si semitii occidentali.

Semitii orientali (akkadienii) au cucerit Mesopotamia centrala si septentrionala. Civilizatia lor a suferit o puternica influenta sumeriana, ajungandu-se astfel la sinteza sumero-akadiana. Catre 2340 a. Chr., sub Sargon I, akkadienii au intemeiat un vast dar efemer imperiu semitic. Limba akkadiana avea sa inlocuiasca treptat sumeriana, inainte de a deveni, in mileniul II a. Chr., limba diplomatica a cancelariilor orientale. Asiriana si babiloniana nu sunt decat variante ale akkadienei.

Amoritii (martu in textele akkadiene) –populatie vest-semitica, inrudita cu cananeenii- s-au stabilit in decursul mileniului III a. Chr. in Syria si in Palestina unde, catre a. 2300 a. Chr. au distrus civilizatiile urbane ale primei epoci a bronzului. La inceputul mileniului II a. Chr, semitizarea ariei siro-palestiniene apare ca totala si definitiva. Semitii din Syria si cei din Palestina, sositi in valuri succesive, n-au constituit un grup lingvistic unitar. În diferite epoci sunt atestate diverse dialecte inrudite la Ugarit, la Byblos, in orasele feniciene, fara a mai vorbi de ebraica. Amoritii au jucat un rol politic important si in Mesopotamia; neintreruptele lor incursiuni au dus la prabusirea Imperiului sumerian al celei de a III-a dinastii din Ur si, in primele secole ale mileniului II a. Chr., suverani amoriti se instaleaza la conducerea majoritatii oraselor mesopotamiene. La finele mileniului II a. Chr., amoritii sunt inghititi de valul arameean.

Cananeenii sunt urmasii semitilor care, in mileniul III a. Chr., au pus bazele unei stralucite civilizatii urbane in Syria si in Palestina. Întoarcerea la civilizatie, la inceputul mileniului II a. Chr. s-ar datora cananeenilor care sunt, in mod cert, stramosii fenicienilor.

Alti semiti occidentali, arameenii sunt semnalati in ultimele secole ale mileniului II a. Chr. pe Eufrat, din Babilonia pana la Karkemis, apoi in bazinul Haburului in sec. X a. Chr. si pe valea Tigrului in sec. IX a. Chr. Arameenii au intemeiat mai multe principate in Siria, e.g. Hama, Damasc, iar regatele neohittite din zona M-tilor Taurus si din nordul Siriei - Sam’al, Karkemis, Til Barsib, Alep - au cazut sub stapanirea unor dinastii arameene in sec. IX-VIII a. Chr., inainte de a fi inglobate in Noul Imperiu assirian. Nomazii arameeni au patruns pana in sudul Mesopotamiei unde, in sec. XI a. Chr. un principe aramean reusise sa uzurpe tronul Babilonului. Limba arameeana avea sa inlocuiasca in mileniul I a. Chr. alte limbi semitice, ca asiriana si ebraica, dupa ce luase din Fenicia sistemul pseudoalfabetic de transcriere; cuceririle asirienilor si apoi cele ale persilor n-au facut decat sa amplifice difuzarea acestei limbi. Înca inainde de prabusirea Noului Imperiu asirian, aramaica i se substituise akkadienei, ca limba diplomatica a cancelariilor orientale.

Caldeenii –populatie vest-semitica inrudita cu arameenii- s-au infiltrat la inceputul mileniului I a. Chr. in Mesopotamia meridionala unde au intemeiat mai multe principate. Catre mijlocul sec. IX a. Chr, suveranii asirieni au inceput seria campaniilor impotriva caldeenilor care ii sprijineau pe regii din Babilon. În cateva randuri principii caldeeni uzurpa tronul Babilonului. O dinastie caldeeana –fondata de Nabopalassar (626-605 a. Chr.) - reda Babilonului vechiul sau prestigiu prin intemeierea Imperiului Neobabilonian.

Penetratia triburilor arabe – mentionate pentru prima data in texte in timpul domniei regelui asirian Salmanasar al III-lea (858-824 a. Chr.) – marcheaza ultima etapa din procesul de sedentarizare a nomazilor semitici.

Populatiile semite au difuzat pe arii vaste elementele culturale ale civilizatiilor orientale „clasice”, fie ca au facut-o, in cazul celei sumeriene, akkadienii, asirienii si babilonienii, fie ca au jucat un atare rol, intre Mesopotamia, Egipt si Grecia, fenicienii si vechii evrei.

Indo-europenii. Problema indo-europeana a fost abordata deopotriva de catre lingvistica si arheologie. De la definirea problemei, la finele secolului al XVIII-lea, lingvistii au urmat doua cai de cercetare: 1) modelul arborelui genealogic, care implica o abordare evolutionista, limbile derivand una din alta precum speciile lui Darwin, si care acorda o mare importanta gramaticii comparate cu scopul de a afla limba, patria, poporul de origine si ideologia acestuia; 2) modelul structuralist conform caruia limbile din familia indo-europeana au devenit indo-europene printr-un proces de convergenta sau/si in urma unui contact in care s-au aflat intr-o perioada foarte lunga de timp.

Arheologia n-a urmat decat prima cale de abordare. Raspandirea unei anume fosile directoare (ceramica snurata, inmormantarile tumulare) ar corespunde unor migratii din Urheimat (Europa central-nordica sau stepele Rusiei meridionale) catre zonele in care mai tarziu vor fi atestate limbile indo-europene.

De doua secole lingvistii si arheologii propun ipoteze pentru localizarea unui centru de origine de unde o limba „proto-indoeuropeana” s-a raspandit in zonele unde mai tarziu sunt atestate limbile acestei familii. Cercetarile mai noi au acordat o mai mare atentie modelului structuralist elaborat de Trubetskoi, potrivit caruia nu exista Urheimat, Urvolk sau Ursprache.

O interpretare mai recenta din perspectiva arheologiei (Colin Renfrew, Archaeology and Language. The puzzle of Indoeuropean Origins, London, 1987) respinge atat modelul structuralist ,cat si concluziile simpliste la care a ajuns modelul evolutionist al arborelui genealogic. C. Renfrew articuleaza o teorie proprie alegand modelul demografie/subzistenta. Mai exact, C. Renfrew asociaza problema indo-europeana modelului elaborat de A.J. Ammerman si L.L. Cavalli-Sforza, dupa care adoptarea agriculturii implica o crestere demografica ce determina migratii pe distante scurte, dar intr-o maniera radicala. Agricultura se propaga intotdeauna spre exteriorul zonei deja cultivate. C. Renfrew considera ca primii agricultori erau indo-europeni. Din Anatolia, acestia ar fi trecut in Grecia si Creta de unde, dupa un timp s-ar fi deplasat spre Italia, Balcani si zona de la nord de Dunare. Acest proces, care a inceput in jurul a. 6 500 a. Chr. in Anatolia, are drept rezultat raspandirea agriculturii in Europa concomitent cu diferntierea principalelor limbi indo-europene. Aceasta interpretare se poate circumscrie de fapt modelului arborelui genealogic, prin ipoteza unei patrii de origine (Urheimat) in Anatolia si a unei limbi „proto-indoeuropene”.

Majoritatea savantilor considera ca habitatul originar al indo-europenilor se afla in stepele eurasiatice din nordul M. Negre, a Caucazului si a M. Caspice. Martialitatea, habitatul pendulant, patriarhatul, structura sociala ierarhizata si dominata de razboinici sunt trasaturi caracteristice ale populatiilor indo-europene. Sedentarizarea acestor populatii incepuse mult inainte de patrunderea lor in Orientul Apropiat.

Înca inainte de mijlocul mileniului III a. Chr. populatii indo-europene se instaleaza in Grecia, in Anatolia ca si in bazinul dunarean. În contextul acestor ample migratii, luvitii si hittitii se stabilesc in Anatolia unde intemeiaza cateva structuri politco-statale, desi pe plan etnic n-au constituit decat o minoritate; limba hittita, de pilda, nu contine mai mult de 20% cuvinte indo-europene. În Anatolia, ca si in Grecia, cuceritorii apartineau uneia din cele doua mari familii lingvistice, si anume grupului centum. Evidentele afinitati dintre limba hittita si cea tokhariana din Turkestanul estic sugereaza ca hittitii au patruns in Anatolia din stepele din jurul M. Caspice, probabil prin pasul Derbent, si nu din tinuturile dunarene cum s-a sustinut de atatea ori. Anatolia epocii hittite ne dezvaluie, gratie onomasticii, o structura etno-demografica complexa: unei populatii in majoritate indigena i se suprapunea o elita conducatoare indo-europeana, a carei putere se intemeia pe forta militara. Razboinicii hittiti au reusit sa unifice o mare parte a tarii Hatti si sa creeze un imperiu in avantajul lor.

Arienii, a caror limba facea parte din grupul satem, patrund in India in al doilea sfert al mileniului II a. Chr.; incepand din aceeasi epoca ii intalnim si in Orientul Apropiat unde au reusit sa organizeze intr-un stat puternic –Imperiul Mitanni – populatiile hurite din Syria si Mesopotamia septentrionala. În Semiluna Roditoare arienii constituiau o casta de razboinici a caror dominatie se intemeia pe o noua arma, carul de lupta. Prin urmare, in Mitanni a avut loc un proces analog celui pe care il cunoscuse Anatolia cu cateva secole mai devreme: de data aceasta, o populatie ea insasi minoritara, huritii, a fost unificata de o aristocratie apartinand altei rase, indo-arienii.

Presiunea populatiilor indo-europene de la frontierele Europei a dus la declansarea evenimentelor grave de la inceputul epocii fierului, soldate cu distrugerea regatelor si imperiilor din bazinul oriental al Mediteranei (Grecia, Anatolia si Levantul). Dupa tulburarile grave din ultimele secole ale mileniului II a. Chr. care au modificat considerabil harta etnica si politica a Orientului Apropiat, la inceputul mileniului I, vedem aparand noi populatii indo-europene.

Unele, ca iranienii, apartin grupului satem. Penetratia mezilor si a persilor in platoul iranian apare ca o migratiune lenta a unor populatii statornicite de multa vreme in nordul Iranului. Scytii sunt in schimb o populatie iraniana seminomada care, incepand din secolul VIII a. Chr., impingandu-i inaintea lor pe cimmerieni, au devastat mai multe regiuni din Orientul Apropiat – nordul Iranului, Anatolia, Syria, Palestina –, amenintand chiar si Egiptul.

Armenii, populatie indo-europeana a carei limba apartine grupului satem, nu apar in Orientul Apropiat inainte de secolul VII a. Chr. Venind din regiunea Marii Negre, armenii s-au stabilit in jurul lacului Van, dupa distrugerea regatului Urartu de catre scyti si mezi.