Pagina documente » Drept » Participantii in procesul penal.Succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali

Despre lucrare

lucrare-licenta-participantii-in-procesul-penal.succesorii-reprezentantii-si-substituitii-procesuali
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-participantii-in-procesul-penal.succesorii-reprezentantii-si-substituitii-procesuali


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL I
Consideratii generale privind participantii in procesul penal 4
I.1. Delimitari conceptuale 4
I.1.1. Notiunea de participant in procesul penal 5
I.1.2. Notiunea de parte in procesul penal 8
I.2. Alti participanti in procesul penal. Scurta prezentare 15
I.2.1. Instantele de judecata 15
I.2.2. Ministerul Public 16
I.2.3. Organele de cercetare penala 17
I.2.4. Aparatorul 17
I.2.5. Auxiliarii procesuali 20
I.3. Partile in procesul penal. Scurta prezentare 21
I.3.1. Faptuitorul-invinuitul-Inculpatul-Condamnatul 21
I.3.2. Partea vatamata 23
I.3.3. Partea civila 24
I.3.4. Partea responsabila civilmente 25
CAPITOLUL II
Participarea succesorilor in procesul penal 27
II.1. Notiune si caracterizare 27
II.2. Cazuri in care succesorii pot interveni in procesul penal 36
II.3. Pozitie procesuala 38
CAPITOLUL III
Reprezentarea in procesul penal 40
III.1. Notiune si caracterizare 40
III.2. Tipologia reprezentantilor 41
III.2.1. Reprezentantii legali 43
III.2.2. Reprezentantii conventionali 45
III.3. Cazuri in care intervine reprezentarea procesual penala 47
III.4. Pozitie procesuala 48
CAPITOLUL IV
Substituitii procesuali 53
IV.1. Notiune si caracterizare 53
IV.2. Cazuri in care se pot efectua acte procedurale prin substituire 56
IV.3. Pozitie procesuala 57
CAPITOLUL V
Consideratii finale 63
V.1. Comparatie intre participantii in procesul penal si participantii
in procesul civil 63
V.2. Concluzii 64

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND PARTICIPANTII ÎN PROCESUL PENAL

I.1. Delimitari conceptuale

În urma savarsirii unei infractiuni ia nastere un conflict de drept penal substantial care genereaza un raport juridic de drept penal. Acest conflict este adus spre rezolvare in fata justitiei penale, in cadrul unui proces, situatie in care ia nastere un raport juridic procesual penal, care se dezvolta si se rezolva progresiv cu devoltarea si solutionarea procesului penal.

Solutionarea raportului juridic procesual penal se realizeaza prin rezolvarea conflictului aparut in procesul de aplicare a normelor juridice penale, in cadrul distinct al unui proces penal care se compune dintr-un complex de acte succesive, indeplinite de anumite organe si persoane care au diferite calitati procesuale. Procesul penal este, prin urmare, o activitate complexa reglementata de lege care se desfasoara progresiv si coordonat, prin participarea organelor judiciare si a unor persoane ca titulare de drepturi si obligatii, in scopul constatarii faptelor care constituie infractiuni si pentru tragerea la raspundere penala celor care le-au savarsit. Aceste organe si persoane care, prin activitatea lor, participa la realizarea scopului procesului penal, au calitatea de participanti in desfasurarea acestuia.

Delimitarea conceptuala concreta a notiunii de participant in procesul penal este indiscutabil legata de notiunea de proces penal. Astfel, dintre definitiile procesului penal, o redam pe urmatoarea (care se bazeaza pe o corelatie evidenta dintre procesul penal si participantii la acesta) [1Alexandru Pintea – “Drept procesual penal. Partea generala si speciala”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 54. ]: procesul penal este activitatea reglementata de lege, desfasurata intr-o cauza penala, de catre organele judiciare cu participarea partilor si a altor persoane, ca titulare de drepturi si obligatii, avand ca scop constatarea la timp si in mod complet a infractiunilor si tragerea la raspundere penala a celor care le-au savarsit, pentru asigurarea ordinii de drept si pentru apararea intereselor legitime ale persoanelor.

I.1.1. Notiunea de participant in procesul penal

În aceasta subsectiune ne vom ocupa de raportul dintre notiunile de “participant” si “parte” si apoi vom analiza amanuntit prima dintre acestea, urmand ca in urmatoarea subsectiune sa ne ocupam exclusiv de analiza notiunii de “parte” in procesul penal.

În primul rand, trebuie sa mentionam ca in literatura juridica de specialitate din tara noastra, in ceea ce priveste notiunea de participanti in procesul penal, exista doua acceptiuni (larga si restransa).

În sens larg, notiunea de participanti incorporeaza toate persoanele care au rol in vreo activitate procedurala [2 Traian Pop – “Drept procesual penal. Partea speciala”, Tipografia Nationala, Cluj-Napoca, 1948, vol. II, pag. 45.

], din randul acestora facand parte organele judiciare, partile, aparatorul si alte persoane, acceptiune care este mai putin folosita si nu are o semnificatie tehnica, intrucat presupune reunirea in aceasta notiune a tuturor celor care iau parte la proces. Mai exact, daca expresia “organe judiciare” are un continut aproape fara dubii, in acceptiunea mentionata exista o expresia “persoane”, ce poate induce in eroare pe cei nefamiliarizati cu limbajul juridic, unde ar putea fi inglobate (fara a avea o contributie directa la desfasurarea procesul penal si mai ales la solutionarea acestuia), cum ar fi: agentii de paza a cladirilor organelor judiciare si mai ales a salilor de judecata, soferii judecatorilor, procurorilor si aparatorilor, insotitorii inculpatilor arestati ca reprezentanti ai penitenciarelor in care acestia sunt detinuti, cat si agentii de citare.

În sens restrans, prin participanti in procesul penal se inteleg organele judiciare, partile si aparatorul [3 Nicolae Volonciu – “Tratat de procedura penala. Partea generala”, Ed. Paideia, Bucuresti, 1999, pag. 142.].

Daca am incerca sa comparam cele doua acceptiuni, ar rezulta ca prima se refera la o notiune de participare mai complexa, incluzand in plus acele persoane care au un rol auxiliar in procesul penal (in materia probatiunii sau in cea a executarii): grefierii, executorii judecatoresti, expertii, interpretii, traducatorii, martorii, martorii asistenti, denuntatorii etc. Aceasta categorie de participanti, sau mai concret spus, unii dintre acesti participanti nu sunt intalniti la toate procesele penale, prezenta lor fiind determinata de natura si imprejurarile concrete ale fiecarei cauze [4 Alexandru Pintea, op. cit., pag. 55.].

Îmbratisand cea de a doua acceptiune, trebuie sa mentionam ca in cadrul organelor judiciare intra instantele de judecata (si aici au in vedere numai completele care judeca dosare de natura penala de la judecatorii si sectiile penale de la celelalte instante), reprezentantii Ministerului Public (procurorii si procurorii militari) si organele de cercetare penala (angajatii Ministerului Administratiei si Internelor [5 Dupa noua reorganizare ministeriala realizata in luna iunie 2003.

], de obicei, ofiteri de politie cu studii superioare de profil juridic). Pe de alta parte, dintre partile in procesul penal, una este obligatorie (invinuitul sau inculpatul), alta fiind obligatorie numai in cazul anumitor infractiuni pentru urmarirea si judecarea carora este necesara prezenta si marturia sa (partea vatamata), iar in cazul in care partea vatanata se constituie si parte civila, in cazurile in care legea prevede, pe langa invinuit sau inculpat in procesul penal este chemata si partea responsabila civilmente. În ceea ce priveste aparatorul, acesta are calitatea de avocat dobandita conform Legii nr. 51/1995, republicata, si prezenta acestuia este obligatorie numai in anumite cazuri prevazute explicit de lege (reprezentare legala), in restul situatiilor acesta intervenind pe baza unei reprezentari conventionale.

Ca o concluzie, putem afirma ca raportul din notiunile de “participanti” si cea de “parti” este de incluziune a celei de a doua categorie in prima, impreuna cu organele judiciare si aparatorul.

Nu in ultimul rand, trebuie sa mentionam ca sensurile participatiunii in dreptul penal si in cel procesual penal nu trebuie confundate. Astfel, in dreptul penal notiunea reuneste persoanele care au conlucrat la savarsirea infractiunii (coautori, complici, instigatori). Dimpotriva, dreptul procesual penal cuprinde in notiunea de participanti si acei subiecti care desfasoara activitatea impreuna in cadrul procesului penal.

Daca privim participantii in procesul penal prin prisma raporturilor juridice procesuale in care acestia se afla observam ca ei au si calitatea de subiecti procesuali. De aceea, in opinia unor autori [6 Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu – “Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala roman. Partea generala”, Ed. Academiei, Bucuresti, 1976, vol. I, pag. 84-85; Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 142-143.

], participantii mai poarta si denumirea de subiecti procesuali. Întrucat procesul penal se desfasoara in conditiile principiului oficialitatii, aceiasi autori a clasificat subiectii procesuali, tinand seama si de acest criteriu, in subiecti oficiali si subiecti particulari. Subiectii oficiali sunt acele persoane care indeplinesc atributii privind activitatea organelor judiciare penale. Astfel, subiecti oficiali se pot imparti, la randul lor, judiciari (judecatori, procurori, lucratori in aparatul organelor de cercetare) si extrajudiciari (persoane cu atributii de inspectie de stat, organe de control, comandanti de nave si aeronave etc.). Subiectii particulari sunt persoanele particulare care participa in diferite pozitii si roluri la desfasurarea procesului penal. Pe de alta parte, subiectii particulari pot fi divizati in subiecti principali (partile) si secundari (ceilalti participanti).

Codul de Procedura Penala reglementeaza regimul procesual al diferitelor categorii si subcategorii de participanti (subiecti procesuali), prevazand in ce conditii si situatii poate o persoana deveni participant al procesului penal, care este pozitia procesuala a acestor participanti, ce atributii, ce sarcini si ce drepturi au, cum trebuie sa le indeplineasca sau sa le exercite etc. În indeplinirea sarcinilor sau exercitarea drepturilor care le revin, toti participantii trebuie sa se comporte cu probitate si loialitate deoarece numai in acest fel poate fi aflat adevarul si infaptui justitia penala. În acest sens, in Codul Penal sunt incriminate si acele fapte care sunt de natura sa impiedice infaptuirea justitiei. Regimul juridic al fiecarui subiect trebuie sa se cunoasca cu multa precizie pentru ca un participant in procesul penal nu poate ocupa pozitii intre care exista incompatibilitate. Legea prevede aceste cazuri atat pentru subiectii oficiali (judecatorii; art. 46-49 Cod Procedura Penala) cat si pentru anumiti subiecti particulari (experti, interpreti si martori; art. 54 Cod Procedura Penala).

În final, putem accepta si definitia (este adevarat, destul de simplista) conform careia participantii la procesul penal sunt organele judiciare si persoanele chemate sa contribuie la desfasurarea procesului penal in vederea realizarii scopului acestuia [7 Ion Neagu – “Drept procesual penal. Tratat”, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002, pag. 74.

].

I.1.2. Notiunea de parte in procesul penal

Din dispozitiile art. 23 si 24 Cod Procedura Penala rezulta ca in urma exercitarii actiunii penale sau a actiunii civile, in cadrul procesului penal, anumite persoane apar ca titulare de drepturi si obligatii, capatand calitatea de parti. Potrivit acestor reglementari, sunt parti in procesul penal [8 Gheorghe Nistoreanu, Adrian Stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae – “Manual de drept procesual penal”, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999, pag. 37-38.]: inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente.

Într-o opinie [9 Theodor Mrejeru – “Drept procesual penal”, Ed. Sylvi, Bucuresti, 1999, pag. 17.], partile in procesul penal sunt acele persoane fizice sau juridice, care au drepturi si obligatii ce izvorasc in mod direct din exercitarea actiunii penale si actiunii civile in cadrul procesului penal.

Într-o alta opinie [10 Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 174-175.], partile sunt subiectii procesuali particulari ale caror interese contrarii se confrunta in litigiu dedus in fata instantei. De aceea, s-a afirmat ca daca procesul este necesar partilor, atunci si partile sunt deopotriva necesare procesului.

În aprecierea pozitiei procesuale a partilor trebuie sa se tina seama de existenta laturilor procesului penal. De aceea, in latura penala a procesului sunt parti inculpatul si partea vatamata, iar in latura civila inculpatul, partea civila si eventual partea responsabila civilmente. Acceptiunea strict procesuala de parte este uneori dublata si de conceptia care priveste aceasta categorie de pe pozitiile dreptului material. Într-o asemenea viziune, interesele contrarii ale partilor nu se pot afirma fara o baza de drept material care sa le justifice pe plan procesual. Problema prezinta interes mai ales in latura sa civila, motiv pentru care implicatiile sale au fost abordate atat in literatura de specialitate, cat si in practica judiciara [11 T.S., c. 7 jud., dec. nr. 94/1978, in R.R.D. nr. 4/1979, pag. 54.].

Spre deosebire de organele judiciare, care actioneaza in numele statului pentru ocrotirea intereselor intregii colectivitati, partile din proces actioneaza pentru realizarea intereselor personale, care se nasc din infractiune, prin formularea de cereri, memorii, interventii, concluzii adresate organelor judiciare.

Literatura de specialitate [12 Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 72-73.] utilizeaza mai multe criterii de clasificare a partilor in procesul penal care converg toate catre o singura distinctie: inculpatul este singurul considerat ca fiind parte principala a procesului penal, iar partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente sunt parti secundare. Pe de alta parte, inculpatul si partea vatamata reprezinta partile constante, iar partea civila si partea responsabila civilmente sunt parti eventuale, clasificare considerata de noi temeinica.

În mod obisnuit, partile au cele mai largi drepturi procesuale, insa au de indeplinit si anumite indatoriri care, de regula, nu incumba altor participanti. În exercitarea drepturilor, partile trebuie sa manifeste o atitudine corecta, de loialitate procesuala si de realizare exclusiva a unor interese legitime ocrotite de lege. Teoria abuzului de drept din dreptul procesual civil este aplicabila in mod corespunzator si in procesul penal in ceea ce priveste cel putin latura civila [13 D. Radu, R. Sanielevici – “Exercitarea drepturilor civile si procesual civile si abuzul de drept in practica noastra judiciara”, Analele Univ. “Al.I. Cuza” Iasi, 1967, pag. 163 si urm.]. În cadrul laturii penale, teoria trebuie reorientata in asa fel incat sa se tina seama de faptul ca obiectul procesului decurge totdeauna din existenta unui conflict de drept penal.

Pornind de la teza ca subiectii cauzei penale (ai raportului juridic de conflict care face obiectul procesului penal) sunt, in acelasi timp, si subiectii procesului penal, unii autori [14 Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 87-88.] au ajuns la concluzia ca statul este parte in procesul penal. Acest punct de vedere a ramas izolat in literatura de specialitate, majoritatea autorilor considerand ca parti nu sunt decat acei subiecti procesuali pe care legea ii determina riguros in art. 23-24 Cod Procedura Penala. Pe de alta parte, din moment ce se sustine ca partile sunt subiecti procesuali particulari, ar fi deosebit de dificil ca statul sa fie cuprins printre acestia.

Însa, in desfasurarea procesului penal pot apare, uneori, si alte persoane in locul partilor. Aceste persoane care inlocuiesc partile pot avea calitati diferite: succesori, reprezentanti sau substituiti procesuali, care devin la randul lor parti ale procesului penal, cu pozitii procesuale diferite, care se subroga in calitatea procesuala a titularilor drepturilor si intereselor care sunt supuse dezbaterii in procesul penal.

Pentru prefatarea si facilitarea modului de analiza pe care-l vom aborda in capitolele II-IV ale lucrarii noastre (referitoare la succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali), vom prezenta in cele ce urmeaza conditiile cerute de Codul de Procedura Penala pentru ca o persoana fizica sau juridica sa poata deveni parte in procesul penal. Aceste conditii nu pot fi analizate decat in stransa legatura cu modul in care se dobandeste calitatea de parte procesuala (in legatura cu latura penala sau cu cea civila a cauzei). [15 Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 176.]

Întrucat cauza penala izvoraste din raportul juridic penal dintre stat si infractor, raport nascut in urma savarsirii unei infractiuni, iar actiunea penala apartine statului, aspectele privind conditiile cerute pentru a fi parte in latura penala a procesului se simplifica mult fata de modul in care problema se pune in procesul civil. De exemplu, aspecte cum ar fi dreptul subiectiv valorificat, interesul care pune in miscare actiunea judiciara si altele nu au semnificatie, iar cele referitoare la capacitatea si calitatea procesuala isi reduc dimensiunile ori se modeleaza in lumina institutiilor de drept penal sau procesual penal.

Astfel, inculpat devine intr-o cauza penala numai persoana a carei raspundere penala poate fi angajata. În raport de aceasta, ramane lipsita de sens deosebirea intre capacitatea procesuala de folosinta si cea de exercitiu. De asemenea, distinctia dintre capacitatea procesuala (“legitimatio ad processum”) si calitatea procesuala (“legitimatio ad causam”) muta problema intr-un alt plan, cel al deosebirii dintre o parte (inculpatul) si un impricinat care nu are aceasta calitate (invinuitul).

În cadrul laturii civile a cauzei pozitiile partii civile, precum si cele ale inculpatului si partii responsabile civilmente se aseamana in multe privinte cu pozitiile reclamantului si paratului dintr-un proces civil (existand totusi numeroase particularitati). În consecinta, cerintele pretinse de lege pentru ca o persoana sa fie parte intr-un proces civil [16 Pentru ca actiunea reclamantului sa fie intemeiata, este nevoie de indeplinirea anumitor conditii generale si uneori speciale de admisibilitate. Conditiile generale sunt in numar de patru si anume: capacitatea procesuala (de folosinta si de exercitiu); calitatea procesuala; existenta unui drept; 4. justificarea unui interes (Ion Stoenescu, Savelly Zilberstein – “Drept procesual civil. Teoria generala”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, vol. I, pag. 278 si urm.).], trebuie sa fie satisfacute in mod corespunzator si in cadrul laturii civile din procesul penal.

i) În primul rand, inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente trebuie sa aiba (sub aspect civil) capacitate procesuala (“legitimatio ad processum”) atat de folosinta, cat si de exercitiu. De exemplu, partea civila este deseori o persoana juriica, deci in astfel de cazuri trebuie sa se cunoasca faptul ca ea dobandeste capacitatea de folosinta in general de la data inregistrarii, ori de la data, dupa caz, a actului de dispozitie care o infiinteaza, respectiv de la data recunoasterii sau a infiintarii ei (art. 28 din Decretul nr. 31/1954). În ceea ce priveste capacitatea de exercitiu, aceasta este evocata in numeroase texte din Codul de Procedura Penala [17 De exemplu: art. 17, art. 18 si art. 222 Cod Procedura Penala.

].

ii) Calitatea procesuala (“legitimatio ad causam”) activa subzista pentru partea civila atunci cand exista o identitate intre aceasta si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic civil dedus judecatii. Calitatea procesuala pasiva se exprima in identitatea care trebuie sa se manifeste intre inculpat, respectiv parte civilmente responsabila si persoana obligata in acelasi raport juridic. În cadrul laturii civile, poate avea loc si o transmitere legala a calitatii procesuale. Aceasta poate avea loc prin succesiune pentru persoanele fizice (art. 21 alin. 1 Cod Procedura Penala) ori reorganizare sau dizolvare pentru persoanele juridice (art. 21 alin. 2 Cod Procedura Penala).

iii) Dreptul partii care exercita actiunea civila si fata de care se nasc indatoririle celorlalte parti trebuie sa fie recunoscut si ocrotit de lege sub aspect substantial si actual sub aspectul protejarii sale prin actiunea in justitie. Acest din urma aspect presupune ca dreptul sa nu fie supus unui termen sau unei conditii suspensive.

iv) Interesul reprezinta folosul practic, care il are o parte pentru a justifica participarea sa in cauza juridica. În procesul penal, interesul partilor angrenate in latura civila este totdeauna material [18 Art. 14 alin. 2 Cod Procedura Penala: “Repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile: a) in natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, prin desfiintarea totala sau partiala a unui inscris si prin orice alt mijloc de reparare; b) prin plata unei despagubiri banesti, in masura in care repararea in natura nu este cu putinta. De asemenea, se acorda despagubiri banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila”.]. Spre deosebire de aceasta, in procesul civil interesul poate fi deseori si moral.

O ultima problema care merita analizata in ceea ce priveste partile in procesul penal este solidaritatea procesuala. Astfel, solidaritatea activa sau pasiva din domeniul dreptului material care face ca mai multi subiecti ai raporturilor juridice sa dobandeasca drepturi sau obligatii se poate manifesta si pe plan procesual. Pentru a se inregistra o solidaritate procesuala trebuie sa existe un litisconsortiu, adica o grupare procesuala a unor subiecti care nu au numai aceeasi calitate in proces, ci pozitia lor comuna rezulta din faptul ca drepturile si obligatiile lor au aceeasi cauza juridica (“consortium litis”). Situarea in cadrul coparticipatiei procesuale este determinata nu de pozitia formal comuna in cadrul procesului, ci de aceeasi pozitie in cadrul cauzei.