Pagina documente » Stiinte politice » Particularitati in elaborarea normelor apartinand ordinii juridice a Uniunea Europeana

Despre lucrare

lucrare-licenta-particularitati-in-elaborarea-normelor-apartinand-ordinii-juridice-a-uniunea-europeana
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-particularitati-in-elaborarea-normelor-apartinand-ordinii-juridice-a-uniunea-europeana


Cuprins

Cuprins
CAPITOLUL I: Delimitari conceptuale
* UniuneaEuropeana-Scurt istoric
* Definirea ordinii juridice a Comunitatilor Europene
CAPITOLUL II: Particularitati in elaborarea normelor apartinand ordinii juridice a U.E.
* Elaborarea traditionala a dreptului primar
* Elaborarea specifica a normelor de drept care provin din angajamentele externe ale Comunitatilor
* Elaborarea specifica a izvoarelor complementare ale dreptului comunitar.
* Elaborarea specifica a izvoarelor derivate ale dreptului comunitar.
* Particularitatile crearii principiilor generale de drept specifice dreptului comunitar
* Particularitati revelate de jurisprudenta CJCE functia normativa a jurisprudentei
CAPITOLUL III: Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar
* Specificitatea ordinii juridice comunitare
* Principiul aplicarii imediate
* Aplicabilitatea imediata a diferitelor izvoare de drept comunitar
CAPITOLUL IV: Efectul direct al dreptului comunitar
* Invocabilitatea dreptului comunitar de catre resortisanti
* Efect direct neconditionat si nerestrans
* Efect direct conditionat si nerestrans
* Efect direct conditionat si restrans
* Invocabilitatea in afara teoriei efectului direct
CAPITOLUL V: Principiul aplicarii prioritare
* Principiul.
* Exceptia angajamentelor internationale ale statelor membre anterioare tratatelor constiutive
* Consecinte: Respectarea principiului
* Dificultatile de aplicare a principiului aplicarii prioritare
CAPITOLUL VI: Particularitati relevate in executarea normelor comunitare
* Rolul statelor membre
* Executarea normativa
* Executarea administrativa
* Executarea represiva
* Executarea jurisdictionala.
CAPITOLUL VII: Concluzii asupra particularitatilor ordinii juridice a Comunitatilor Europene: Corelatia normelor comunitare cu normele nationale.
1
1

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL I

Delimitari conceptuale

Sectiunea I: Uniunea Europeana - Scurt istoric

1. Ideea organizarii europene in istorie

Ideea organizarii europene a aparut inca din Antichitate, un prim exemplu de organizare politica regasindu-se la Roma [1 Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea – “Drept institutional comunitar”, Actami, Bucuresti 2000, pagina 9.], care, de la o comunitate restransa la dimensiunea unui stat, a realizat intr-o prima etapa unitatea peninsulei stabilind incetul cu incetul autoritatea sa in jurul intregii Mediterane si mai apoi pana la “marginile lumii” de la Atlantic la Marea Neagra si Marea Caspica. De la politica cetatii la politica dominatiei mondiale – ab urbe ad orbem – s-a ajuns la mundus romanus creat ca actiune militara.

Mundus romanus a adus securitate externa si interna locuitorilor imperiului favorizata de o retea densa de drumuri propice atat comertului cat si deplasarilor rapide ale unitatilor militare. Moneda romana a ajuns la o relativa stabilitate. Instalata pax romana a insemnat organizarea imperiului cu toate implicatiile sale inclusiv pe planul dreptului. Astfel prin edictul din 212 al imparatului Caracalla toti oamenii liberi din imperiu au devenit cetateni romani, o astfel de cetatenie nemaifiind intalnita pana la crearea Uniunii Europene.

Pe ruinele Romei s-a inchegat o noua unitate, de data aceasta nu economica ci spirituala – unitatea lumii crestine, rupta si ea prin marea schisma din 1054 accentuand si rivalitatile politice. Prima incercare de construire politica a Europei sub semnul crucii a apartinut lui Carol cel Mare. A fost o incercare de reconstruire a imperiului cezarilor, reusita numai partial, lipsindu-i o parte din continent, in principal partea rasariteana, Imperiul Bizantin rupt de Occident.

Revolutia franceza de la 1789 cu noile principii pe care le-a proclamat: drepturile omului si ale cetateanului, dar si drepturile popoarelor, Directoratul si mai apoi Imperiul au facut ca pentru cateva decenii o mare parte a Europei sa fie organizata pe model francez. Constructia napoleoniana facuta prin forta armelor s-a prabusit odata cu disparitia Împaratului. Înfrangerea imperiului francez din 1815 a schimbat fata continentului: a inceput afirmarea Europei natiunilor [2 Philippe Moreau Defarges – “Institutii europene”, Armand Colin Paris, 1995, pagina 5.].

Confruntata cu numeroase dificultati, ca urmare a primului conflict mondial, Europa avea insa o problema prealabila de rezolvat, cea a existentei ei, problema aparuta in urma declinului sau politic [3 Louis Cartou – Uniunea Europeana – “Tratatele de la Paris, Roma, Maastricht”, Dalloz – Paris, 1996, pagina 45.]. Pentru prima data Statele Unite ale Americii s-au implicat in mod decisiv in solutionarea problemelor existente pe plan european.

Solutiile acestei probleme decurgeau insa dintr-o alegere politica. Pentru Europa a exista inseamna, deci, a avea capacitatea de a depasi anumite praguri politice, ceea ce presupune crearea unor institutii capabile de a lua decizii politice. Problema Europei este inainte de toate problema institutiilor, cheie a progresului constructiei europene.

Aceasta putea fi rezolvata traditional in functie de doua conceptii: cea federalista sau cea diplomatica, a cooperarii. În sistemul cooperarii, organul care statueaza este colegiul statelor in unanimitate: statele sunt deci cele ce decid, fiind necesar votul negativ al unuia din ele pentru a impiedica adoptarea unei decizii. În sistemul federal cel care statueaza este organul comun fara posibilitatea veto–ului vreunui stat.

În constructia Europei aceste doua cai au fost utilizate.

Astfel in perioada interbelica s-au afirmat numeroase proiecte care anticipau tentative mai coerente de unificare a Europei dupa un model federal. Se poate vorbi astfel de o continuitate istorica prin contributiile aduse acestor constructii teoretice la ceea ce va deveni in prezent Comunitatea Europeana. Putem remarca in acest sens propunerile diplomatului Coudenhove Kalergi care a publicat in 1922 manifestul “Pan Europa” in care afirma “Problema Europei se reduce la doua cuvinte: unificare sau prabusire” [4 Charles Zorgbibe – “Istoria constructiei europene”, Dalloz, Paris, 1993].

Mai rasunatoare a fost initiativa lui Aristide Briand, ministrul francez de externe din anii 1929-1930 care in discursul sau tinut in fata Adunarii Societatii Natiunilor a precizat ca intre popoarele europene trebuie sa existe un liant federal insa acesta “nu va trebui sa atinga suveranitatile nici uneia dintre natiunile care ar putea face parte din aceasta asociatie”. Desi a avut un mare impact asupra opiniei publice totusi discursul ramane echivoc.

2.Premisele crearii Comunitatilor Europene

Proiecte mai concrete de organizare europeana au aparut mai ales dupa cel de-al doilea conflict mondial cand procesul de creare a comunitatilor a inceput cu adevarat. Înca din anii de razboi, ideile federaliste s-au raspandit in marea parte a miscarilor de rezistenta nationale. Guvernele tarilor ocupate refugiate la Londra s-au ocupat de organizarea politica si economica a viitoarei Europe care urma sa permita reconcilierea popoarelor si reconstruirea economiilor. Însa unicul proiect care s-a materializat a fost crearea Benelux-ului (1944).

Unitatea Europei a fost cautata mai intai pe calea clasica a relatiilor internationale. Ea a fost urmata incepand cu 1952 dupa o metoda mai apropiata de tehnica federala. Însa constructia Comunitatii a suscitat opozitii.

Cooperarea europeana a fost la inceput continuarea anumitor aliante militare din vremea razboiului.Tratatul Uniunii Occidentale, semnat la Bruxelles pe 17 martie 1948 proroga alianta Frantei, Marii Britanii si Belgiei. Aceasta alianta a fost largita prin includerea fostilor dusmani constituindu-se astfel U.E.O.

Aproape in acelasi timp, cooperarea europeana era aplicata domeniului economic prin crearea O.E.C.E. prin tratatul de la Paris din16 aprilie 1948, ca urmare a propunerii generalului Marshall de a prelungi si de a creste considerabil ajutorul economic nord american, care de la sfarsitul razboiului imbracase forme multiple. Singura conditie impusa a fost aceea de a participa la o institutie insarcinata cu gestiunea colectiva a ajutorului acordat si elaborarea unui program de reconstructie europeana.

În octombrie 1942 intr-o Anglie devenita pol al Europei libere, Winston Churchill a realizat un memorandum aupra “Statelor Unite ale Europei”, idee asupra careia a revenit dupa reinstaurarea pacii cu ocazia unei conferinte din 1946 de la Zürich.

Acest apel la unitate a dus la convocarea la Haga (7-10 mai 1948) a unui Congres al Europei care in rezolutia sa politica finala a cerut alegerea de catre parlamentele nationale a unei Adunari parlamentare europene.

Propunerea a fost transmisa in august 1948 mai multor state de catre guvernul francez, dupa lungi negocieri, aceasta initiativa privata ducand la crearea Consiliului Europei, organizatie internationala de drept international public. Europa politica se nastea odata cu Consiliul Europei, cuprinzand numeroase forme de activitate politice, tehnice, sociale, economice.

Dar aceasta cooperare indiferent de intinderea ei nu avea decat un caracter limitat, reprezentand numai o constructie diplomatica, interstatala.

Principalele sale caractere rezultau din vechea repugnanta a statelor de a aliena o parte din suveranitatea lor (in special Marea Britanie a fost ostila in mod sistematic oricarei forme de federalism), din incertitudinea numarului participantilor, din absenta oricarei institutii cu caracter supranational [5 G. Isaac – Drept comunitar general, Masson, Paris, 1994].

Europa astfel creata constituia o nebuloasa: larga din punct de vedere geografic, dar neorganica. Nimic nu o distingea de organizatiile internationale traditionale.

3. Aparitia Comunitatilor Europene

În mijlocul acestui edificiu clasic a aparut in anul 1950 o conceptie revolutionara a Europei, formulata printr-o declaratie a unui om de stat: Robert Schuman prin care se propunea Germaniei gestionarea comuna a productiilor de carbune si otel. Un conflict intre cele doua natiuni devenea, astfel, practic imposibil. Acesta a lansat ideea “unei unitati a Europei occidentale”. Pornind de la aceasta propunere, sase tari europene (Belgia, Franta, Italia, Germania, Luxemburg si Olanda) au semnat in 1951 la Paris tratatul care a intrat in vigoare in 1952, instituind prima Comunitate europeana, C.E.C.A. [6 Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea – Op. Cit., pagina 20.]

Nu poate fi disociat de acest nume cel al lui Jean Monnet. Initiativa sa urma sa creeze in nebuloasa europeana un “nucleu dur” al statelor putin numeroase: Europa celor “sase”, Comunitatile Europene. Celelalte state au refuzat abandonul de suveranitate cerut de constructia comunitara.

Prima aplicatie a noului efort de integrare a fost deci, constituirea C.E.C.A. Începand cu acest moment noua integrare europeana aparea ca purtatoare a unor caractere care o opuneau institutiilor europene anterioare: C.E.C.A. reunea state putin numeroase, dar supuse unor organe supranationale, cu o competenta limitata la anumite domenii, dar dotata in aceste domenii cu puterea de a lua decizii si de a le impune statelor membre.

Aceasta integrare si-a cunoscut rapid limitele sale odata cu esecul Comunitati Europene a Apararii si a Comunitatii politice: reusita C.E.C.A. nu a putut fi extinsa in 1954 la competente pur politice.

Prelungirea C.E.C.A. a ramas pe terenul economicului cu aparitia C.E.E.si Euratom prin semnarea tratatelor de la Roma din 1957. Toata aceasta constructie a tins la realizarea unei piete unice intre statele membre, marcata de proclamarea celor patru libertati fundamentale: a marfurilor, a serviciilor, a persoanelor si a capitalurilor.

Comunitatile europene apar deci ca o unitate restransa (in ciuda faptului ca sunt deschise aderarii altor state), dar organizata, supusa unor institutii cu caracter supranational.

Tratatele de la Paris si Roma fundamentasera astfel Comunitatile dupa sistemul supranational. Dar punerea in aplicare a pietei comune a coincis cu intoarcerea la putere a generalului De Gaulle care isi manifestase ostilitatea in cursul anilor precedenti fata de conceptia federala asupra Europei. Miscarea pe care o conducea, “Adunarea Poporului Francez “, contribuise din plin la esecul Comunitatii Europene a Apararii in 1954.

În cursul anilor 1960 principiile fundamentale ale constructiei europene au fost repuse in discutie. Supranationalitatii i-a fost opusa “Europa tarilor” adica o Europa redusa la o cooperare interstatala care nu presupunea nici un abandon de suveranitate.

Anii 1960 au fost jalonati de crize, dintre care cea mai importanta s-a produs in cursul anului 1965, cand Franta a refuzat sa participe la institutiile comunitare. În aparenta, criza din 1965 a fost provocata de faptul ca cei sase nu putusera sa ajunga la un acord in domeniul agriculturii inainte de 1 iulie 1965.

Circumstantele au demonstrat rapid faptul ca in realitate criza era de natura institutionala. Aceasta a aparut cu claritate cu ocazia conferintei de presa a generalului de Gaulle pe 9 septembrie 1965.

Criza rezulta dintr-un conflict intre cele doua conceptii asupra Europei: constructia supranationala care trebuia sa culmineze cu aparitia unei Europe federale si Europa conferintelor diplomatice, fara abandonuri de suveranitate – asa cum parea ca doreste generalul de Gaulle.

Criza a luat forma unei duble contestari asupra rolului Comisiei si asupra principiului votului majoritar in Consiliul de ministrii. Timp de 6 luni Franta nu a participat la lucrarile institutiilor comunitare.

Criza a luat sfarsit prin compromisul de la Luxembourg (ianuarie 1966) care nu a modificat nimic din competentele organelor comunitare, dar in care Franta a indicat ca nu va accepta principiul votului cu majoritatea atunci cand interesele sale esentiale erau in joc.

Aceasta criza a opus intr-un fel Europa Comunitatilor si Europa “concertului european”, aparand ca un exemplu al rezistentei suveranitatilor la constructia Europei federale.