Pagina documente » Stiinte Economice » Piete bursiere. Organizarea pietei de capital

Despre lucrare

lucrare-licenta-piete-bursiere.-organizarea-pietei-de-capital
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-piete-bursiere.-organizarea-pietei-de-capital


Cuprins

CUPRINS
I . Piata financiara
1.1. Modele structurale
II. Organizarea pietei de capital
2.1. Aparitia pietei de capital
2.2. Produsele pietei de capital
2.3. Participantii pe piata de capital
2.4. Piata de capital din Rominia
III. Piete bursiere
3.1. Premise ale aparitiei si dezvoltarii burselor
3.2. Marile centre bursiere internationale
3.3. Bursa in tarile cu economie de tranzitie
IV. Bursa de Valori Bucuresti
4.1. Bursele in Rominia - premisele aparitiei lor,
dezvoltarea din perioada interbelica si postbelica
4.2. Societatile de valori mobiliare si rolul lor pe piata
valorilor mobiliare
4.3. Structura BVB
4.3.1. Structura organizatorica a BVB
4.3.2. Structura functionala a BVB
4.4. Bursa de Valori Bucuresti in etapa actuala - pezentare
V. Globalizarea pietelor bursiere
* Glosar de termeni bursieri
* ANEXE
* BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL I . PIATA FINANCIAR?

1.1. Modele structurale

CAPITOLUL I . PIATA FINANCIAR?

Piata financiara cuprinde operatiunile financiare si capitalurile disponibile pe termen mediu si lung si are ca obiect activitatea de finantare a programelor de investitii ale intreprinderilor. În sens restrans, se refera exclusiv la tranzactiile la bursa si in sens extins, se refera la totalitatea transferurilor de capital pe termen mediu si lung, intre cei care economisesc fonduri in vederea investirii prin mijlocirea agentilor de schimb specializati si cu ajutorul hartiilor de valoare.

Dupa celebrele pareri ale lui Modigliani si Miller (1958), finantele, oricat de moderne ar fi acestea nu sunt nimic fara o activitate economica intensa care sa le sustina.

În esenta, finantele indeplinesc trei functiuni :

1. de evaluare (de masurare) a averii;

2. de repartizare a rezultatelor;

3. de protectie a investitorilor.

Finantele au misiunea de a masura bogatiile produse in economie si de a le transfera spre diferitii participanti la obtinerea lor, precum si realizarea unei distributii eficace a riscurilor. Se evidentiaza existenta a doua categorii de agenti care opereaza pe piata financiara: investitorii de capital si antreprenorii.

Investitorii de capital sunt cei care au realizat un excedent de capital sau care isi propun sa disponibilizeze capitaluri, in raport cu nevoile lor proprii de consum. Ei formeaza la un loc oferta de capital national, economiile publice ale tarii. Regasim in aceasta categorie, in primul rand, gospodariile familiale care, pe ansamblul tarii, formeaza un potential financiar apreciabil. Regasim apoi intreprinderile rentabile, performante, cu excedente permanente de trezorerie si care urmaresc un plasament strategic, rentabil si sigur. În sfarsit, pe parcursul executiei bugetului de stat central si a bugetelor locale, trezoreria publica poate inregistra surplusuri temporare de incasari in raport cu platile curente, surplusuri ce vor cauta un plasament rentabil.

Antreprenorii publici si privati sunt cei care se confrunta cu nevoi de finantare a proiectelor lor de dezvoltare mai mari decat capacitatea acestora de autofinantare. Pentru realizarea obiectivelor de investitii ei sunt nevoiti sa apeleze la surse externe de finantare.

Alaturi de investitorii de capital si antreprenori apare o a treia categorie de agenti financiari: intermediarii.

În aceasta categorie a intermediarilor financiari se grupeaza:

* institutiile financiare ( de asigurari, de intermediere bursiera etc.) specializate in transferuri de capitaluri pe termen mediu si lung;

* bancile comerciale, casele de compensare si de depozit, care atrag si plaseaza capitaluri pe termen scurt;

* bursa de valori si piata extrabursiera (over the counter, OTC) care realizeaza continuarea tranzactiilor cu titluri pe piata secundara de capital.

* fondurile mutuale care se formeaza prin colectarea banilor de la numerosi investitori mici de catre o societate de investitii, care ii plaseaza ca fond colectiv pe piata titlurilor financiare, eliberand clientilor lor titluri la acel fond si asigurand gestiunea acestuia.

Intermediarii financiari se definesc prin faptul ca mobilizeaza fonduri de la detinatorii de bani, creandu-si datorii fata de acestia si, emit propriile active catre utilizatorii de fonduri. Acestia nu revand activele pe care le cumpara, ci creeaza noi active, pe care le vand pe piata, acestea fiind datorii ale clientilor fata de institutiile bancare si nu fata de cei care au detinut initial activele cumparate de intermediar.

Nevoia de intermediere este determinata si de inadecvarea structurii capitalurilor economisite la structura nevoilor de finantare. Economiile publice sunt disponibile in sume mici, pe termene scurte si dispersate la un numar mare de detinatori. Pe de alta parte, nevoile de finantare se manifesta in sume mari ce se cer alocate concentrat si pe termene lungi sau mijlocii. "Misiunea" institutiilor financiar-bancare, in actiunea lor de intermediere este deci aceea de a transforma structura economiilor publice, in conformitate cu structura nevoilor de finantare a investitiilor. Specializarea si experienta acestor intermediari financiari-bancari fac serviciile lor destul de competitive. Ele ofera investitorilor de capital o gama vasta de instrumente de economisire, care sa motiveze cea mai mare parte a intentiilor de plasament a capitalurilor economisite. Tot acestea ofera antreprenorilor surse de capital in intampinarea obiectivelor politicii de investitii si de finantare. Institutiile financiar-bancare se constituie intr-o piata financiara bine reglementata si controlata de organisme de supraveghere.

Piata financiara romaneasca este structurata in piata monetara si piata de capital. Orice activ (fizic, financiar, monetar sau activul total) din patrimoniul agentilor economici are o valoare de piata rezultata in procesul negocierii tranzactiilor, intre multimea de cumparatori si cea de vanzatori. Acest pret de piata este rezultanta anticipatiilor agentilor economici privind valoarea intrinseca a respectivului activ, anticipatii care, din motive obiective si subiective nu vor coincide decat intamplator cu valoarea reala a activului tranzactionat. În fiecare moment ne putem gasi intr-o situatie de supraevaluare sau subevaluare, in raport cu valoarea reala a activului. Pentru a evidentia aceste pozitii ale pretului de piata este deci necesara estimarea valorii intrinseci.

Teoria financiara este cea care ofera modele de analiza fundamentala a valorii intrinseci a activelor (fie financiare, fie valutare, fie ale intreprinderii in ansamblul ei). Operatorul, cel care reuseste cel mai rapid si mai pertinent sa evidentieze aceste diferente intre pretul de piata si valoarea reala (estimabila prin modele financiare), va avea cea mai profitabila interventie pe piata bursiera. El va vinde in caz de supraevaluare si va cumpara in caz de subevaluare, caci pretul de piata va avea intotodeauna tendinta de a se apropia de valoarea intrinseca. Multimea proceselor de arbitraj al diferentelor pret-valoare este un factor de echilibru economic, deoarece apropie preturile de valoarea intrinseca si face tranzactiile de active cat mai echitabile.

1.1. MODELE STRUCTURALE

În teoria si practica internationala nu se face o delimitare neta intre aria de cuprindere a pietei de capital si cea a pietei financiare, cele doua notiuni confundandu-se, incluzandu-se uneori sau completandu-se alteori, in functie de specificul si caracteristicile fiecarei tari.

Exista doua modele de definire a celor doua piete:

Sistemul european se bazeaza pe sistemul de tip bancar, in care bancile sunt operatori prezenti in toate tipurile de piata, putand utiliza aproape toate tipurile de instrumente financiare. Este un sistem de piata dominat de lumea bancara.

Astfel in Franta, piata de capital reprezinta parghiile prin intermediul carora se formeaza si se mareste capitalul necesar agentilor economici in vederea acoperirii nevoilor curente si finantarii dezvoltarii acestora. Doctrina precizeaza ca structura pietei de capital cuprinde urmatoarele segmente:

1. Piata monetara pentru atragerea capitalurilor pe termen mediu si scurt, operatori pe aceasta piata fiind bancile comerciale, bancile centrale, institutiile financiare iar principalele instrumente sunt cambia, certificatul de depozit, biletele de tezaur.

2. Piata ipotecara, in cadrul careia se mobilizeaza fondurile necesare indeosebi constructiilor de locuinte. Un operator distinct pe aceasta piata este Casa de refinantare, care are rolul de a pune la dispozitia bancilor si societatilor imobiliare capitalurile disponibile prin depunerea sub forma de gaj a titlurilor mobiliare emise.

3. Piata financiara, in cadrul careia se realizeaza emisiunea, plasarea si negocierea titlurilor pe termen lung.

Sistemul anglo-saxon este un sistem bazat pe manifestarea libera a cererii si ofertei in fiecare tip de piata si care reprezinta instrumente specifice, operatori specifici si corespunzator, institutii de supraveghere si reglementare specifice.

Acest sistem de piata este numit generic piata financiara. În cadrul pietei financiare se face distinctie intre urmatoarele notiuni:

1. Piata de capital este acea piata in care guvernele, organismele internationale, societatile comerciale pot lua cu imprumut, sau ca orice persoana fizica si juridica , pot investi sume de bani pe termen mediu si lung. Tot mai des termenul de piata a valorilor mobiliare este folosit ca sinonim pentru piata de capital.

2. Piata monetara este piata in care sunt finantate nevoile pe termen scurt sau sunt investite surplusurile bancare pe termen scurt.

Avand in vedere cele doua sisteme, structura pietei romanesti se contureaza astfel: piata financiara, definita ca fiind ansamblul relatiilor si mecanismelor de alocare eficienta a resurselor banesti din economie, cuprinde piata monetara si piata de capital .

Organizarea pietelor este data de trei elemente:

* instrumentele - produsele - folosite de fiecare piata si care determina si denumirea unei piete: piata valorilor mobiliare, piata monetara, piata creditului;

* operatorii specifici fiecarui tip de piata;

* mecanismul de piata guvernat de anumite reguli specifice.

Miscarea resurselor financiare in economie se realizeaza in doua modalitati:

* finantare indirecta - prin concentrarea disponibilitatilor banesti la banci si utilizarea de catre acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri;

* finantarea directa - prin emisiunea de titluri financiare de catre utilizatorii de fonduri.

I. Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza transferul fondurilor de la cei care au surplus de capital (investitori) catre cei care au nevoie de capital (emitenti, investitori) cu ajutorul unor instrumente specifice (valori mobiliare) si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de valori mobiliare)

Cererea de capital este determinata de o multime de factori si astfel se deosebesc: