Pagina documente » Stiinte Economice » Politica regionala de dezvoltare a Romaniei

Despre lucrare

lucrare-licenta-politica-regionala-de-dezvoltare-a-romaniei
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-politica-regionala-de-dezvoltare-a-romaniei


Cuprins

Cuprins
Introducere
1. Politica de dezvoltare regionala in Rominia
1.1. Premisele dezvoltarii regionale in Romania
1.1.1. Istoricul dezvoltarii regionale in Romania
1.1.2. Capitolul 21 de negocieri cu Uniunea Europeana: Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale
1.2. Cadrul legislativ al dezvoltarii regionale in Romania
1.2.1. Legislatia de dezvoltare regionala
1.2.2. Conformitatea cu acquis-ul comunitar
1.3. Cadrul institutional al dezvoltarii regionale in Romania
1.3.1. Unitati administrative regionale
1.3.2. Structuri decizionale si administrative la nivel regional
1.3.3. Consiliul National de Dezvoltare Regionala
1.3.4. Cadrul institutional pentru implementarea instrumentelor structurale
1.3.5. Structuri consultative
1.4. Politici de dezvoltare regionala si coeziune sociala in Romania
1.4.1. Planul National de Dezvoltare
1.4.2. Planuri sectoriale, planuri judetene si regionale de dezvoltare
1.4.3. Colaborarea cu partenerii economici si sociali
1.4.4. Procesul de programare
1.5. Surse de finantare pentru politicile de dezvoltare regionala in Rominia
1.5.1. Surse financiare nationale
1.5.2. Fonduri de pre-aderare de la Uniunea Europeana
2. Fondurile Structurale
2.1. Principiul coeziunii economice si sociale
2.1.1. Baza legala si principalele obiective
2.1.2. Procesul de extindere a Uniunii Europene: provocari si oportunitati
2.2. Asistenta structurala: instrumentele de finantare
2.2.1. Fondurile Structurale
2.2.2. Fondul de Coeziune
2.3. Asistenta structurala: interventiile
2.3.1. Obiective prioritare
2.3.2. Initiative Comunitare
2.3.3. Actiuni Inovative
2.3.4. Instrumente de pre-aderare
2.4. Proceduri de programare
2.4.1. Principii de baza ale programarii
2.4.2. Prioritatile orizontale
2.4.3. Procesul de programare
2.4.4. Procesul de implementare
2.5. Beneficiari tinta
2.5.1. Regiuni defavorizate
2.5.2. Zone cu dezavantaje specifice
2.5.3. Grupuri sociale vulnerabile
2.5.4. Autoritati locale si regionale
2.6. Resurse bugetare
2.6.1. Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune
2.6.2. Rezerva de performanta
2.6.3. Rate maxime ale contributiei financiare
3. Programul PHARE in Rominia
3.1. Prezentare generali
3.2. Implementarea programelor Phare
3.2.1. Mecanisme de coordonare si implementare
3.2.2. Monitorizarea si evaluarea programelor
3.3. Programe Phare in perioada 2006 - 2010
3.4. Programarea fondurilor Phare
4. Studiu de caz: Proiect Phare RO-0108.03.03
4.1. Descriere
4.1.1. Titlu: Pentru copiii nostri - Club de zi
4.1.2. Localizare:
4.1.3. Costul total al proiectului
4.1.4. Rezumat
4.1.5. Obiective
4.1.6. Justificare
4.1.7. Descrierea detaliata a activitatilor
4.1.8. Metodologia
4.1.9. Durata si planul de actiune
4.2. Rezultate asteptate
4.2.1. Impactul estimat asupra grupurilor tinta.
4.2.2. Rezultate
4.2.3. Efecte multiplicatoare
4.2.4. Durabilitate
Bibliografie selectiva

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Introducere

Societatea romaneasca, in general, si economia, in special, se confrunta, dupa anul 1989, cu un proces de restructurare de o amploare si complexitate crescanda,despre care s-a vorbit mult, dar s-a intreprins putin pentru intelegereaimplicatiilor multiple in planul politicilor de dezvoltare.

Abstractul "proces de restructurare" are ca puncte de plecare actiuni concrete de reprofilare, dezafectare sau creare de noi agenti economici intr-o anumita zona. In acel moment, un intreg mecanism al schimbarii se declanseaza; dimensiunile acestuia merg de la economic modificarea indicatorilor agentilor economici la social calitatea vietii locuitorilor zonei fiind vizata in modul cel mai direct si de la economico-social la spatial efectele propagandu-se, ca o unda, pe intreg teritoriul in care se realizau activitatile de productie conexe, in care exista infrastructura specifica si in care traieste populatia dependenta profesional si material de respectivii agenti economici.

Aceasta proiectare in spatiu a restructurarii economice conduce la aparitia unui fenomen, manifestat si in alte tari care s-au confruntat cu probleme de restructurare, si anume conturarea unor zone de declin economic (si apoi social), in care se manifesta o contradictie severa intre doi factori importanti ai cresterii: forta de munca si capitalul. Consecinta imediata este cresterea somajului si scaderea nivelului de trai in zona. Astfel de zone sunt generatoare de subdezvoltare si devin potentiale surse de conflicte sociale.

Acest tip de "zone-problema" sunt insa numai cele mai recente manifestari spatiale ale unor perturbari posibile ale echilibrului teritorial in tara noastra. Ele se adauga altui tip de zone existente deja, ale caror caracteristici, exprimate in indicatori ce privesc cantitatea si calitatea fortei de munca, veniturile populatiei, infrastructura tehnica si sociala se situeaza sub media nationala. Aceste zone sunt numite, in limbajul de specialitate, zone defavorizate. Cauzele ramanerii in urma a dezvoltarii acestor zone sunt fie cvasi-permanente (factorul geografic l in cazul zonelor montane, al Deltei Dunarii), fie conjuncturale (factori economici, generand zone cu activitati neatractive l unele zone rurale din zona de campie, unele zone monofunctionale, sau factori politici, rezultand zone cu dezvoltare inadecvata in raport cu resursele umane si materiale sau zone periferice, sufocate de vecinatatea frontierelor inchise ale tarii).

Existenta unor astfel de zone, ca cele prezentate mai sus, genereaza si intretine o stare de inegalitate teritoriala a performantelor si de inechitate in asigurarea sanselor de dezvoltare pentru fiecare zona si pentru fiecare cetatean in parte.

Dar, in Europa de azi, conceptul de baza pe care se construieste teoria dezvoltarii teritoriale este coeziunea economica si sociala a dezvoltarii. Acesta se traduce, in continutul strategiilor de amenajare a teritoriului, intr-un principiu fundamental, si anume dezvoltarea economica si sociala trebuie sa se bazeze pe o structura spatiala echilibrata. Aceasta este conditia unei dezvoltari dezirabile, in care sa se asigure echilibrul intre eficienta economica si justitia sociala.

Din aceasta perspectiva, se considera ca dezvoltarea inegala a teritoriilor reflecta slabiciuni economice ale ansamblului si sunt de neacceptat deoarece, la randul lor, devin sursa de instabilitate economica si, transformandu-se in piedici de dezvoltare a intregului ansamblu national si, implicit, international.

Sarcina lichidarii sau atenuarii unor astfel de dezechilibre este incredintata politicii regionale, care este expresia interventiei statului pentru restabilirea echilibrelor teritoriale, in general, si in sprijinul zonelor care necesita ajutor pentru rezolvarea problemelor lor, in particular.

Politica regionala este, la origini, un mecanism financiar care realizeaza in practica principiul solidaritatii interregionale si al coeziunii economico-sociale; ea are o finalitate redistributiva, urmarind o reorientare a fluxurilor de venituri din anumite teritorii catre altele. In esenta, politica regionalaeste cea care face sa se intalneasca, in acelasi timp si spatiu, toti cei trei factori ai dezvoltarii - resursele teritoriului, resursele umane si capitalul - care nu se regasesc totdeauna impreuna pe acelasi teritoriu.

În prezent, prin obiectivele si actiunile specifice, politica regionala trebuie sa faca parte integranta din politica nationala, legitimandu-si existenta in contextul si in logica politicii generale a statului, constituind un aport functional important la realizarea obiectivelor dezvoltarii nationale.

În afara unor actiuni directionate spre sprijinirea celor doua tipuri de zone aflate in dificultate (descrise mai sus), care pot periclita echilibrul general, dezvoltarea teritoriala presupune si actiuni destinate celorlalte zone fara probleme deosebite. Necesitatea unor asemenea actiuni deriva dintr-o noua conceptie asupra teritoriului, care nu mai este perceput ca un continuum, cu caracteristici uniforme; noua conceptie are ca fundament notiunea de potential propriu al fiecarei zone.

Din cele expuse pana acum se intelege ca existenta reala a unor dezechilibre si ramaneri in urma in dezvoltarea teritoriala a tarii noastre, pe de o parte, si varietatea de relief, de resurse naturale, de potential demografic al zonelor tarii, pe de alta parte, justifica cu prisosinta necesitatea elaborarii si practicarii unei politici regionale active de catre statul roman.

Acestea sunt numai considerentele de ordin intern care sustin necesitatea politicii regionale. Dar exista si un considerent de ordin extern, care impune acordarea unui interes deosebit acestei activitati. Acesta este optiunea de integrare a Romaniei in structurile europene.

Problemele dezvoltarii regionale constituie una din preocuparile prioritare ale Uniunii Europene, in prezent. In consecinta, o tara care aspira la statutul de membra a Uniunii Europene trebuie sa se integreze in spiritul si in realitatile europene, acordand o atentie deosebita pregatirii teritoriului sau pentru a corespunde exigentelor formulate de Uniune tarilor sale membre, dezvoltand o politica regionala coerenta si activa.

Elemente de continut. Desi realitatile romanesti ofera argumente suficiente pentru ca o politica regionala sa poata fi elaborata, o serie de deficiente ale activitatii legislative si executive din perioada de dupa 1989 nu au permis afirmarea unei politici regionale coerente. Astfel, indeciziile guvernelor trecute de a formula o orientare politica clara, lipsa de substanta a strategiilor sectoriale, timiditatea cu care s-au derulat unele tentative de reforma, modicitatea resurselor necesare sustinerii unor actiuni cu efecte asupra teritoriului, nedefinitivarea cadrului legislativ au avut drept rezultat intarzierea formularii unei conceptii politice regionale inchegate, sistematice, capabila sa raspunda cerintelor interne actuale.

Preocuparile sporadice pentru actiuni cu efect regional nu corespund nici exigentelor integrarii europene, conform carora dezvoltarea teritoriala trebuie sa fie unul din domeniile prioritare de preocupari, in scopul pregatirii spatiului tarii noastre pentru conditiile de competitivitate continentala.

Înca de la inceputul perioadei de transformari politice si economice s-au aplicat unele masuri de politica macroeconomica al caror impact a fost si unul teritorial. Acestea au urmarit sa "curete" economia de unele activitati neprofitabile, au incercat sa ajusteze structural unele sectoare economice. Asemenea actiuni nu au fost dublate si de actiuni de stimulare a cresterii economice, astfel ca efectele au fost predominant negative in zonele vizate (a crescut numarul somerilor, au scazut veniturile populatiei).

In anii 1993-1994 a fost randul politicii de protectie sociala sa intreprinda masuri cu efecte in anumite zone, de data aceasta cu efecte pozitive. Masurile au vizat, pe de o parte, sa asigure populatiei din zonele izolate serviciile unor cadre de specialitate din diferite domenii (sanatate, invatamant, asistenta veterinara si fito-sanitara) si, pe de alta parte, sa compenseze conditiile dificile de munca si viata ale acestor specialisti, prin acordarea unor sporuri de izolare in vederea atragerii si stabilizarii lor in zone defavorizate (zone de munte, in Delta Dunarii, in zone cu drumuri principale nemodernizate, in zone neelectrificate).

Desi aceste masuri se inscriu in categoria instrumentelor folosite de politica regionala, utilizarea lor nu s-a facut in cadrul unei conceptii strategice, ci au avut un loc izolat. Pentru conturarea unei politici regionale, este necesara nu numai realizarea de actiuni cu reflectie teritoriala, ci trebuie inchegat un sistem al politicii regionale, care sa-si stabileasca propriile obiective, zone de adresabilitate, instrumente si institutii.

Obiective. În noul context al perioadei de tranzitie, cand s-a urmarit cu precadere restructurarea ansamblului vietii economice si sociale si relansarea economica nu numai a unor zone, ci a intregii tari, s-a considerat prioritar obiectivul vizand stimularea potentialului si competitivitatii tuturor zonelor tarii. In acest sens, s-au lansat studii si s-au elaborat documente privind dezvoltarea strategica a teritoriului national, cuprinse in Planul de Amenajare a Teritoriului National, elaborat de Institutul Urbanproiect, sub directa coordonare a Ministerului Lucrarilor Publice si al Amenajarii Teritoriului. Principalele obiective avute in vedere au fost: dezvoltarea infrastructurii majore de transport, gestionarea durabila a resurselor de apa, conservarea patrimoniului natural si construit, realizarea unei retele de localitati echilibrate si eficiente.

Identificarea zonelor Delimitarea cadrului teritorial de actiune a politicii de amenajare a teritoriului depinde, in esenta, de obiectivele urmarite de politica regionala. Astfel, obiectivul privind stimularea capacitatii competitive a teritoriilor si valorificarea potentialelor specifice nu cere, de regula, o alta structurare a teritoriului decat cea data de impartirea administrativ-teritoriala. In schimb, obiectivul politicii regionale vizand diminuarea disparitatilor regionale face necesara identificarea si delimitarea acelor zone care au nevoie sa fie sustinute in dezvoltarea lor. Limitele acestor zone defavorizate, devenite "zone asistate" sau "zone de interventie" in momentul aplicarii programelor de dezvoltare, nu coincid cu necesitate cu cele administrativ-teritoriale, ci corespund suprafetei pe care se manifesta, in mod relativ omogen, anumite fenomene. Astfel de delimitari s-au facut cu ocazia elaborarii programelor prioritare de dezvoltare a zonei Muntii Apuseni si a zonei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

Instrumente. Obiectivele strategice ale politicii de amenajare a teritoriului sunt transpuse in practica cu ajutorul unor instrumente specifice, cum ar fi:

? planuri si programe integrate de actiuni - ca strategii globale de dezvoltare - care orienteaza organele locale si agentii economici in directiile ce asigura infaptuirea obiectivelor specifice dezvoltarii regionale;

? parghii economice, financiare, fiscale, bancare l necesare stimularii activitatii in zonele fragile, defavorizate; stimularii actiunilor pentru salvarea unor zone; limitarii dezvoltarii activitatilor in zonele aflate in pericol de degradare.

Unele dintre aceste instrumente sunt deja intrate in practica institutiilor centrale si locale din tara noastra. Intr-o prima etapa s-au elaborat lucrari care s-au incadrat in primul obiectiv al politicii regionale l organizarea/cresterea capacitatii fiecarui judet de a se adapta noilor provocari, respectiv s-au declansat lucrarile de intocmire a planurilor de amenajare a teritoriului judetean (circa 20 de judete). Au avut prioritate judetele pe teritoriul carora se manifesta probleme deosebite, din categoria: zone rurale slab dezvoltate, ramuri industriale supuse restructurarii, pozitie periferica, zone frontaliere etc.

Mare parte din aceste lucrari s-au finalizat si s-au concretizat in propuneri de amenajare a teritoriului si in programe integrate care prevad principalele obiective pe termen scurt, mediu si lung; ele vizeaza:

? relansarea si dezvoltarea economica;

? echiparea tehnica a teritoriului;

? stoparea declinului demografic;

? imbunatatirea utilizarii resurselor de munca;

? dezvoltarea retelei de localitati;

? protectia, reabilitarea si conservarea mediului.

Incepand cu anul 1996 s-a trecut la adoptarea de catre Guvern a unor programe speciale de sprijin a zonelor apreciate a avea prioritate datorita gravitatii problemelor cu care se confrunta (de natura demografica, economica, ecologica). Aceste programe apeleaza la instrumente legislative, financiare, fiscale care sa faca posibile interventiile.

Obiectivele acestor programe - desi inca imperfecte si insuficient sprijinite pe intrumente financiare - vizeaza regiunile in ansamblul lor, cu toate aspectele vietii economice si sociale si intra in categoria programelor complexe de sprijinire a zonelor cu nivel scazut de dezvoltare. Aplicabilitatea lor a fost fie pe un spatiu ce coincide, teritorial, cu judetul (Botosani, Vaslui), fie pe zone ce nu coincid cu delimitarile administrative, ci cu teritoriul pe care se manifesta dificultatile (Muntii Apuseni, Delta Dunarii).

Aceste programe au meritul ca au determinat o actiune convergenta a tuturor factorilor implicati in dezvoltarea acestor zone: - pe orizontala - diversele ministere vizate; - pe verticala - organele centrale si locale.

Institutii. Realizarea obiectivelor politicii regionale impune crearea unui cadru institutional corespunzator, cu atributii si competente in dezvoltarea regionala. Acesta este insa domeniul cel mai deficitar in prezent in tara noastra. Necesitatea de a pregati fiecare teritoriu pentru asimilarea de noi activitati si pentru eventuala modificare a identitatii economice impune existenta unor institutii proprii in teritoriu, responsabile cu dezvoltarea regionala, care sa promoveze interesele locale si sa puna mai bine in valoare potentialitatile locale. Institutiile de la nivel local sunt elementele care au o importanta fundamentala pentru aplicarea politicii regionale. Dar politica regionala are doua jaloane: exigentele locale ale dezvoltarii si optiunile nationale privind directiile de crestere economica si evolutie sociala de ansamblu.

Din 1996, Romania primeste asistenta pentru politici de dezvoltare regionala din partea Programului PHARE, in vederea pregatirii Guvernului pentru a contribui efectiv la viitorul proces de dezvoltare regionala.

Acest program cuprinde un set de actiuni pregatitoare, destinate sa asigure conditiile necesare pentru ca Guvernul sa poata introduce masuri concrete de politica regionala. In acest sens, programul va juca un rol important in constientizarea factorilor responsabili in stimularea interesului general si in crearea unui cadru de dezvoltare asupra politicilor regionale. Obiectivul strategic de cea mai larga perspectiva este reducerea disparitatilor intre nivelurile de dezvoltare ale judetelor Romaniei.

Cele prezentate mai sus ofera o imagine a preocuparilor actuale din Romania in domeniul politicii regionale, dorindu-se un argument in sustinerea afirmatiei ca in tara noastra plitica regionala exista ca domeniu de interes, pentru cercetatori si pentru agentii de decizie, fara a constitui insa un domeniu sistematic organizat. Cea mai serioasa carenta este lipsa unui cadru institutional adecvat pentru punerea in aplicare - in mod coerent si convergent - a masurilor de politica regionala. Toate acestea sunt o pleadorie pentru conturarea, in tara noastra, a unei politici regionale coerente, sistematic elaborata - conditie absolut necesara pentru a obtine eficienta actiunilor intreprinse.