Pagina documente » Drept » Protectia juridica a drepturilor omului in cadrul european

Despre lucrare

lucrare-licenta-protectia-juridica-a-drepturilor-omului-in-cadrul-european
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-protectia-juridica-a-drepturilor-omului-in-cadrul-european


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL I - DREPTURILE SI LIBERTATILE
FUNDAMENTALE ALE OMULUI......1
1.1.Notiuni introductive...........1
1.2.Comunitatea Internationala drepturile
omului.............5
1.3.Contextul filozofic, politic si juridic.........8
CAPITOLUL II - INSTRUMENTE JURIDICE CARE
CUPRIND iN CONTINUTUL LOR
REGLEMENTARI PRIVIND
PROTECTIA JURIDICA A DREPTURILOR
OMULUI iN CADRU EUROPEAN...........10
2.1.Drepturile civile si politice cuprinse in
Declaratia Drepturilor Omului.........10
2.2.Instrumente juridice privind protectia
drepturilor omului in contextul
dreptului international........12
2.3.Instrumente juridice de protectie a
drepturilor omului elaborate in cadrul
organizatiei europene..........14
2.4.Drepturile omului in actele constitutive
ale unor institutii specializate din sistemul
Natiunilor Unite.17
2.5.Institutii nationale pentru promovarea si
protectia drepturilor omului..18
2.5.1.Promovarea si garantarea
drepturilor omului de catre
organele statale..........18
2.5.2.Drepturile omului in administratie
si justitie .....19
CAPITOLUL III - MECANISME DE CONTROL
PRIVIND PROTECTIA JURIDICA A
DREPTURILOR OMULUI........20
3.1.Pactul International referitor la drepturile
civile si politice20
3.1.1.Dispozitii de fond.........20
3.1.2.Clauze derogatorii sau de limitare a
drepturilor garantate....21
3.1.3.Comitetul drepturilor omului..........21
3.2.Protocolul facultativ referitor la Pactul
International privind drepturile civile
si politice........22
3.3.Al doilea protocol facultativ al Pactului
International relativ la drepturile civile
si politice-vizind abolirea pedepsei cu
moartea..........23
3.4.Conventia Americana a drepturilor
omului...........24
3.5.Carta Africana a drepturilor omului si
popoarelor.......25
3.6.Primele reglementari privind drepturile
omului-Pactul din 1966 cu privire la
drepturile civile si politice...27
3.7.Mecanisme de control in materia
protectiei juridice a drepturilor omului
mecanismul european de garantare a
dreptului omului29
3.7.1.Comisia Europeana a Dreptului
Omului.......29
3.7.2.Consiliul European........31
3.7.3.Consiliul de Ministri......32
3.8.Curtea Europeana de Justitie..33
3.9.Uniunea Europeana............33
CAPITOLUL IV - PROTECTIA JURIDICA A
DREPTURUILOR OMULUI
iN ROMiNIA.35
4.1.Reglementari in legislatia interna a
Rominiei cu privire la protectia
drepturilor omului....35
4.2.Sistemul de ocrotire a omului -
mijloace juridice......36
4.3.Garantiile conferite de legislatia romina
in raport cu legislatia internationala cu
privire la drepturile si libertatile omului.........37
4.4.Hotaririle Curtii Europene a drepturilor
omului pronuntate in cauzele privind
Rominia..39
CAPITOLUL V - CONCLUZII ...43
BIBLIOGRAFIE........46

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

„Protectia juridica a drepturilor omului in cadrul european”___________________{p}

?

CAPITOLUL I

DREPTURILE SI LIBERT?TILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI

1.1. Notiuni Introductive

Problema drepturilor omului ramane alaturi de cea a pacii ale carei contururi promitatoare ne ofera pana in prezent numai o imagine indepartata a unei lumi cu mai putine arme si mai multa securitate – una din temele dominante ale vietii si protectiei politice si ale dezbaterii publice, in cea de-a doua jumatate a secolului XX.

Atat pe plan intern, cat si pe plan international atat in domeniul actiunii politice de stat directe, cat si in organizatii si reuniuni internationale si in mijloacele de informare, se incearca a se da raspunsuri problemelor multiple si complexe legate de existenta umana, de drepturile omului. Multiple si complexe pe plan intern, deoarece, ele sunt parte integranta a fenomenelor si evolutiilor vietii politice, sociale si culturale ale fiecarei tari, iar problema realizarii lor nu se poate pune decat intr-un context istoric, national, social si politic. Situatia se prezinta diferit de la tara la tara, si este in continuare evolutie, depinzand de imprejurarile istorice nationale si de directia pe care o urmeaza procesul de dezvoltare in fiecare tara. [1 ION DIACONU – “Drepturile omului”, pag. 4;]

Pe plan international, problematica drepturilor omului este strans legata de evolutia problemelor globale ale omenirii – securitatea, pacea, dezvoltarea. Multiple probleme care exista si apar in fiecare tara nu pot fi solutionate decat in contextul unei evolutii pozitive in domenii cum sunt rezolvarea conflictelor existente si prevenirea altora, asigurarea dezvoltarii tuturor tarilor lumii, mentinerea pacii si securitatii internationale.

Drepturile omului reprezinta campul de exprimare a unui numar de teze si orientari, de conceptii filozofice diferite despre om si societate, de abordari mai generoase sau mai restrictive.

Astfel, unii oameni politici si teoreticieni au pus si pun accentul pe drepturile civile si politice, sustinand ca garantarea acestora permite oamenilor sa actioneze si pentru exercitarea celorlalte drepturi.

Au fost ignorate sau lasate pe seama actiunii exclusive a omului unele drepturi economice si sociale, in ansamblu, egalitatea in drepturi, ceea ce in mod evident pune un segment al populatiei in situatia de a nu-si putea exercita asemenea drepturi.

Pana nu demult, tezele oficiale si abordarile din tarile est-europene se multumea sa sublinieze importanta drepturilor economice, sociale si culturale. Aceasta ignora sau reducea la minimum exercitarea unor drepturi politice, cum sunt libertatea de exprimare, de intrunire si organizare, participarea la conducerea societatii, ceea ce in ultima instanta dadea si o acceptie foarte limitata drepturilor economice, sociale si culturale si deschidea posibilitatea unor abordari subiective, voluntariste, in afara controlului societatii.

În ciuda diversitatii izvoarelor sale, drepturile omului si libertatile fundamentale au un caracter de universalitate si sunt indivizibile, independente si intim legate intre ele. Comunitatea internationala, in ansamblu, si fiecare stat in parte, trebuie sa trateze drepturile omului in mod global, intr-o maniera echitabila si echilibrata, pe picior de egalitate, acordandu-le aceeasi importanta [2. ION SUCEAV?, IONEL CLOSC? – “Tratat de drepturile omului”

].

În realitate, procesul realizarii drepturilor omului nu este asa cum nu a fost niciodata de-a lungul istoriei, unul armonios care sa evolueze de la sine si rectiliniu. Dimpotriva, a fost si ramane un domeniu de lupta si contestare pe plan intern si international, pentru drepturi, pentru acces la putere, la resurse si respectiv, pentru o distribuire a acestora.

În fapt, desi drepturile omului sunt universale, desi toti oamenii se nasc egali si au drepturi egale, nu toti au aceleasi posibilitati sa-si reclame si sa-si exercite drepturile, si exista tendinta de a se crea inegalitati, de a se afirma drepturile unor grupuri in dauna altora, de a exclude unele sectoare ale populatiei de la exercitarea drepturilor omului. De aceea, actiunea in favoarea drepturilor omului porneste de la necesitatea ca statul, societatea, prin diferite forme de actiune, asigurand egalitatea in drepturi si exercitarea drepturilor individuale, sa devina un instrument al participarii, al redistribuirii in favoarea tuturor, mai ales, a celor care sunt sau devin dezavantajati, pentru a evita excluderea, marginalizarea sau scoaterea lor in afara vietii sociale [3 ION DIACONU – “Drepturile omului”].

În ceea ce priveste drepturile omului, garantarea, exercitarea si respectarea lor sunt strans legate de organizarea vietii politice si de stat, de ansamblul masurilor luate pe teritoriul unei tari pentru reglementarea raporturilor umane.

Toate drepturile omului exprima in mod clar aceasta realitate, punand la teza realizarile drepturilor omului, masuri pe care fiecare stat, in parte, este chemat sa le ia pe plan administrativ si legislativ.

Pactul asupra drepturilor economice, sociale si culturale prevede ca fiecare stat, in parte, se angajeaza sa actioneze, prin eforturi proprii cat si prin asistenta si cooperare internationala, pentru a se asigura in mod progresiv, prin toate mijloacele adecvate, in special, prin masuri legislative, exercitarea acestor drepturi; statele parti se angajeaza sa garanteze ca aceste drepturi vor fi exercitate fara nici o discriminare.

Dezvoltarile din ultimele decenii vor putea fi considerate, in istoria secolului nostru ca un moment important in formarea unei adevarate „culturi a drepturilor omului” [4 ION DIACONU – “Drepturile omului” pag. 133]. În aceasta perioada a fost adoptat un mare numar de documente internationale privind drepturile omului, unele din ele au caracter general (Declaratia universala a Drepturilor Omului, cele doua pacte internationale), altele pentru eliminarea discriminarilor (rasiale, fata de femei, in invatamant) au pentru interzicerea si pedepsirea unor fapte care aduc atingere unor drepturi esentiale (genocid, sclavie), altele au caracter oarecum special (drepturile copilului, eliminarea torturii si a pedepselor degradate). Procesul nu este, fara indoiala incheiat. Aceste documente si mecanisme create de ele au fost larg acceptate de stat. Aceasta constituie nucleul a ceea ce se poate considera ca reprezinta un standard minim in domeniul drepturilor omului.

În acelasi timp, in multe tari ale lumii s-a produs o cunoastere din ce in ce mai aprofundata a drepturilor omului, de catre paturi tot mai largi de populatii.

S-au format organizatii neguvernamentale, care si-au fixat drept obiectiv de activitate, promovarea drepturilor omului.

La opera de cunoastere a drepturilor si libertatilor omului a avut o contributie esentiala Organizatia Natiunilor Unite, prin organismele, reuniunile si seminariile, prin publicatiile sale si mai recent, prin campania mondiala in favoarea drepturilor omului.

Unul din factorii cei mai eficienti este, fara indoiala, circulatia informatiei, pe plan national si international. Explozia informationala din ultimii 20 de ani a depasit barierele in calea cunoasterii situatiei dintr-o tara in alta, a urmarilor, general, adoptate a drepturilor omului, pe plan international in aceste probleme.

Problemele drepturilor omului au patruns, astfel, cu putere in viata politica, interna si internationala. Pe plan intern, respectarea drepturilor omului a devenit conditia „sine que non” a unei guvernari democratice.

Nici un om politic, nici un partid sau organizatii care pretind sa joace un rol politic pe seama propriei tari nu pot face abstractie de cerinta respectarii drepturilor omului, nici un program politic nu are audienta in afara acestui concept.

În viata internationala, problemele privind drepturile omului sunt tot mai mult considerate ca fiind in stransa legatura cu cele ale pacii si securitatii, ale colaborarii si intelegerii.

1.2.COMUNITATEA INTERNATIONAL?

SI DREPTURILE OMULUI

Convingerea oamenilor ca, in calitatea lor de oameni, li se cuvin anumite drepturi, apare, inca din timpurile stravechi si parcurge intreaga istorie a gandirii sociale. Ideea de fiinta umana poseda prin natura sa, anumite drepturi, s-a ivit in mintea oamenilor ca, dupa cum se stie, inca din timpuri stravechi, si a fost redata in cuvinte stralucite gratie filozofiei stoice si jurisprudentei apoi in toate epocile urmatoare, uneori, inspirandu-se din dogmele religiei crestine, alteori numai din lumina ratiunii.

Înca din antichitate si-au facut loc unele idei privind o relativa „legalitate naturala” a oamenilor, fara ca ea sa fie transpusa pe plan economic si juridic. Întalnim, asemenea preocupari in Grecia Antica la Hesiod, in lucrarea „Munci si Zile”, in preocuparile marelui jurist si legiuitor olan (594 i.Hr.).

La randul lui, Pericle (490-492 i.Hr.) afirma: „Din punct de vedere si legilor, toti fara a considera deosebirile primate, se bucura de egalitate pentru accesul la demnitati; fiecare dupa modul cum se distinge obtine o preferinta fondata pe merit, nu pe clasa” [5 ION SUCEAV?, IONEL CLOSC? – “Tratat de drepturile omului” – pag.25]. Preocupari asemanatoare se gasesc si in lucrarea lui Platon (427-347 i.Hr.) „Republica”.

Generalizarea gandirii din Grecia Antica s-a materializat de fapt in lucrarile lui Aristotel „Etica” si „Politica”. Astfel, in „Politica”, acesta justificand sclavia, combatea pe cei care considerau „ca este contra naturii a stapani sclavii, caci numai prin lege devine cineva sclav ori liber. El aprecia ca oranduirea aceasta nu se intemeiaza pe dreptate, ci pe violenta”.

În Roma Antica filozofii si-au pus si ei, deseori, asemenea intrebari gasind raspunsuri care intr-o oarecare masura reflecta acelasi continut de idei si conceptii – amintim aici lucrarile lui Cicero (106 – 43 i.Hr.) „Despre Republica”, „Despre Rege”, pe cele ale lui Titus Lucretius (99-55 i.Hr.). „Despre natura lucrarilor” precum si pe cele ale lui Seneca” [6 ION SUCEAV? – “Omul si drepturile sale” – pag.18, 19].

Concluzia care se desprinde din ideile umaniste ale filozofilor din antichitatea greaca, ebraica, romana etc., este aceea ca ele sa refereau cu precadere, la egalitatea si libertatea oamenilor liberi, nu si ale sclavilor.

Stoicii greci au fost primii care au elaborat notiunea unui drept natural, conform caruia legile elaborate de om sunt replici imperfecte ale unui Drept etern si aplicabil cosmosului si ansamblului, iar legea laica nu are valoare decat daca corespunde legii universale.

În Evul Mediu s-a petrecut insa un fenomen care avea sa puna bazele unui intreg sir de teorii privind protectia drepturilor omului in general. Faimoasa „Magna Carta Liberatum” (anul 1215) pe care au obtinut-o de la rege, baronii si episcopii englezi, consacra de fapt, privilegii obtinute pentru oponentii regelui, inclusiv, anumite garantii de natura procedural-juridica.

Un moment deosebit de important il constituie aparitia lucrarilor lui Toma Hobbes „Apararea puterii si regelui” care afirma ca, in esenta, oamenii sunt egali in ceea ce priveste facultatile fizice si spirituale si ca aceasta egalitate trebuie sa fie recunoscuta, el prefatand astfel de cele doua principale teorii ale dreptului omului din epoca si anume, teoria dreptului natural si cea a contractului social.

Un alt ganditor de seama al teoriei dreptului natural al contractului social a fost John Locke care, in lucrarile lui, facand referire la viata sociala, incercand sa dea o explicatie raportului cetatean – societate isi exprima astfel pozitia fata de drepturile naturale ale omului.

Aceste idei au fost transpuse, in Anglia pe plan juridic in „Petitia drepturilor” si „Bill-ul drepturilor” (1689), prin care se sustinea „in principal, suprematia Parlamentului, dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, interzicerea pedepselor cu cruzime” [7 ION SUCEAV? – “Omul si drepturile sale” – pag. 19

].