Pagina documente » Drept » Raportul juridic civil, abuzul de drept si obiectul raportului juridic civil

Cuprins

lucrare-licenta-raportul-juridic-civil-abuzul-de-drept-si-obiectul-raportului-juridic-civil
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-raportul-juridic-civil-abuzul-de-drept-si-obiectul-raportului-juridic-civil


Extras din document

Cuprins
I. INTRODUCERE
II. RAPORTUL JURIDIC CIVIL
II.1 NOTIUNE
II.2 CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
II.3 STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
II.3.1 PARTILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
II.3.2 CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
II.3.3 OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
III. CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
III.1 DREPTUL SUBIECTIV CIVIL
III.1.1 NOTIUNE
III.1.2 CLASIFICARE
III.1.3 RECUNOASTEREA, OCROTIREA SI EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE. ABUZUL DE DREPT
III.2 OBLIGATIA CIVILA
III.2.1 NOTIUNE
III.2.2 CLASIFICARE
III.2.2.1 CLASIFICAREA OBLIGATIILOR DUPA IZVOARE
III.2.2.2 CLASIFICAREA OBLIGATIILOR DUPA OBIECTUL LOR
III.2.2.3 CLASIFICAREA OBLIGATIILOR DUPA SANCTIUNEA JURIDICA CARE LE ESTE PROPRIE
III.2.2.4 CLASIFICAREA OBLIGATIILOR DUPA OPOZABILITATEA LOR
III.2.3 ROLUL SI IMPORTANTA OBLIGATIILOR
IV. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
IV.1 NOTIUNE
IV.2 CORELATII
IV.2.1 CORELATIA DINTRE OBIECTUL SI CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
IV.2.2 CORELATIA DINTRE OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL SI NOTIUNEA DE BUNURI
IV.3 BUNURILE
IV.3.1 NOTIUNE
IV.3.2 CORELATIA DINTRE NOTIUNILE DE BUNURI SI PATRIMONIU
IV.3.3 CLASIFICAREA BUNURILOR
IV.3.3.1 CRITERII DE CLASIFICARE
IV.3.3.2 BUNURI MOBILE SI BUNURI IMOBILE
IV.3.3.3 BUNURI INDIVIDUAL DETERMINATE SI BUNURI DETERMINATE GENERIC
IV.3.3.4 BUNURI FUNGIBILE SI BUNURI NEFUNGIBILE
IV.3.3.5 BUNURI CONSUMPTIBILE SI BUNURI NECONSUMPTIBILE
IV.3.3.6 BUNURILE FRUGIFERE SI BUNURI NEFRUGIFERE
IV.3.3.7 BUNURI DIVIZIBILE SI BUNURI INDIVIZIBILE
IV.3.3.8 BUNURI PRINCIPALE SI BUNURI ACCESORII
IV.3.3.9 BUNURI CORPORALE SI BUNURI INCORPORALE
IV.3.3.10 BUNURI SESIZABILE SI BUNURI INSESIZABILE
IV.3.3.11 DOMENIUL PUBLIC SI DOMENIUL PRIVAT
IV.3.3.12 BUNURI IZOLATE SI UNIVERSALITATI DE BUNURI
IV.3.3.13 CLASIFICAREA BUNURILOR DUPA DESTINATIA LOR ECONOMICA
V. CONCLUZII

Alte date

?INTRODUCERE

Viata sociala fiind eminamente o viata colectiva presupune existenta unei mari diversitati de raporturi, interactiuni intre agentii vietii sociale, fie ei indivizi sau grupuri de indivizi. Rolul dreptului de organizator al vietii sociale, in principalul rol relativ, de disciplinator al conduitei oamenilor, in interactiunea lor cotidiana, este, mai intai, in plan abstract si teoretic, evidentiat de trasaturile mecanismului reglementarii juridice, mecanism conturat prin existenta normelor juridice, parte componenta (subsistem) a sistemului normativ social.

Analizand nexusul raporturilor umane, aspectele sociologice ale mecanismului de reglementare juridica nu pot scapa analizei. Studiul raporturilor juridice subliniaza tocmai aceste aspecte sociologice, raporturile de drept fiind, inainte de toate raporturi sociale, in care oamenii intra in vederea indestularii trebuintelor lor variate, raporturi de cooperare si coexistenta.

Pentru ca un raport juridic sa poata aparea si sa se desfasoare este nevoie de existenta unor premise. Îndeobste se considera ca aceste premise sunt: norma juridica, subiectele de drept si faptele juridice. Primele doua premise sunt premise generale sau abstracte, in timp ce faptul juridic este premisa speciala sau concreta.

Normele de drept definesc domeniul comportarii pasibile sau datorate, in cadrul unor raporturi sociale asupra carora statul are interesul sa actioneze intr-un anumit fel. Ele reprezinta premisa fundamentala a nasterii unui raport juridic. Într-adevar, fara norma de drept nu putem vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept si stabilind, de asemenea, categoriile de fapte juridice ca si efectele lor. Norma juridica isi gaseste in raportul de drept principalul sau mijloc de realizare. Pentru acest motiv, de multe ori, raportul juridic este caracterizat ca o norma juridica in actiune, principalul, dar nu si unicul mijloc de realizare a dreptului. Influenta dreptului asupra relatiilor sociale nu poate fi redusa la o singura modalitate - crearea si desfasurarea raporturilor de drept. Ea este mult mai complexa, in prezent existand pareri in sensul existentei unor norme juridice ce se realizeaza si in afara producerii unor raporturi juridice (se au in vedere, in special, normele cu caracter si continut prohibitiv).

În aceste ipostaze s-ar prezenta mecanismul complex al influentei dreptului asupra comportamentului uman, trebuie sa se recunoasca faptul ca forma esentiala a acestei influente o constituie crearea si desfasurarea unor raporturi juridice.

Raporturile juridice constituie modalitatea cea mai frecventa prin care energia normelor de drept se intrupeaza in viata sociala. Realizarea dreptului prin intermediul raporturilor juridice implica o manifestare explicita a vointei unor subiecte determinate in scopul valorificarii prerogativelor legale. Pentru acest motiv se considera ca realizarea normelor de drept prin intermediul raporturilor juridice, reprezinta latura dinamica a reglementarilor juridice. Caracterul tipic, general, impersonal, irefragabil si injonctiv al normei de drept se particularizeaza, se individualizeaza, capata forma concreta in cadrul raporturilor juridice.

Relatia juridica presupune o serie de idei rationale cum ar fi: persoana (subiecte) ; obligatie ; act juridic ; fapt juridic ; etc.

Raportul juridic presupune contactul intre subiecte a caror actiune (reglata de norma juridica) are o limita : dreptul si obligatia corelativa. Pentru acest motiv, in analiza conceptului raportului juridic va trebui sa distingem, acceptiunea sa de fond - raportul juridic, privit ca o forma de realizare a dreptului - de acceptiunea sa in intelesul dat de tehnica juridica - raportul juridic apare ca o constructie a gandirii teoretice.

În urma tuturor acestor consideratii vom defini raportul juridic ca acea legatura sociala, reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre participanti determinati, legatura ce este susceptibila a fi aparata pe calea coercitiunii statale.

Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie in mod individual, ca persoane fizice, fie organizati in diverse grupuri, ca subiecte colective de drept. Pentru a fi subiect de drept, persoana fizica trebuie sa aiba capacitate juridica, aceasta desemnand aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadrul raportului juridic. Capacitatea juridica este reglementata de normele juridice in cadrul fiecarei ramuri de drept, distingand astfel o capacitate civila - ceea ce intereseaza tema lucrarii noastre, o capacitate penala, administrativa, etc. Capacitatea juridica este generala, cand nu vizeaza un anumit domeniu, si speciala cand se refera la un anumit domeniu, ramura, institutie. De regula, capacitatea juridica speciala o au organizatiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competenta institutiei.

În general, capacitatea juridica este unica, insa, asa cum vom vedea, in mod particular, dreptul civil cunoaste doua aspecte : capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

Privitor la subiectele colective de drept, acestea sunt organizatii (societati comerciale, ministere, parlament, asociatii, fundatii, sindicate, etc.), inclusiv statul .

În materia dreptului civil - din nou aspect de interes pentru lucrarea noastra - subiectul colectiv de drept este mai precis definit sub forma persoanei juridice care presupune o serie de conditii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, raspundere, firma, s.a .

Trebuie mentionat insa, ca notiunea de persoana juridica, nu acopera toata participarea colectiva la construirea raporturilor juridice, existand numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice (instantele judecatoresti, diverse asociatii, etc.)

Drepturile si obligatiile subiectelor intre care se desfasoara o relatie sociala formeaza continutul raportului juridic. Aceste drepturi si obligatii sunt prevazute in norma juridica. Trebuie facuta distinctia intre dreptul obiectiv ca ansamblu de norme si dreptul subiectiv ca indrituire legata de o persoana, ca posibilitate de a actiona in temeiul dreptului obiectiv, care se poate apara apeland la justitie.

În cadrul raportului juridic, dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferita de norma juridica titularului dreptului (persoana fizica sau subiect colectiv de drept) de a pretinde subiectului pasiv sa faca sau sa nu faca ceva, realizarea acestei posibilitati fiind garantata de forta de constrangere statala la care poate recurge titularul dreptului in caz de nevoie. Exista numeroase clasificari ale drepturilor in literatura juridica, din care noi vom retine la momentul cuvenit, in cuprinsul lucrarii noastre, pe acelea care intereseaza tema noastra.

Obligatia juridica, ca element corelativ al raportului juridic, poate fi definita ca fiind o indatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic, pretinsa de subiectul activ, de a da, a face sau a nu face ceva, conduita care poate fi impusa in caz de necesitate, prin forta coercitiva a statului.

Caracterizand succint obligatia juridica se poate retine ca :

a. ea consta intr-o indatorire in antiteza cu caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ ;

b. indatorirea subiectului pasiv rezida intr-o conduita pretinsa de subiectul activ ;

c. conduita subiectului pasiv se concretizeaza printr-o prestatie pozitiva ( dare, facere ) sau o abstentiune ( non facere ) ;

Asadar, reprezinta o caracteristica definitorie a continutului raportului juridic faptul ca drepturile si obligatiile nu sunt rupte unele de altele, ele se presupun si se coordoneaza reciproc, mai mult, ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie indatorirea subiectului pasiv. Deci, drepturile si obligatiile in cadrul raportului juridic sunt corelative.

În ceea ce priveste obiectul raportului juridic, acesta se concretizeaza in conduita umana ce se realizeaza de catre subiectii raportului juridic civil ca urmare a exercitarii drepturilor si indeplinirea oblgatiilor.

Între regulile de drept si faptele sociale exista relatii complexe. Dreptul se naste, cel putin in parte, din fapte si, totodata, se aplica acestora. Vom defini faptele juridice ca fiind acele imprejurari care potrivit normelor juridice atrag dupa sine aparitia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice si provoaca prin acestea anumite consecinte juridice.

Literatura juridica, avand in vedere criteriul volitional clasifica faptele juridice in evenimente si actiuni .

Evenimentele sunt fapte juridice ce se petrec independent de vointa oamenilor, iar actiunile umane sunt manifestari de vointa ale oamenilor care nasc, modifica sau sting raporturi juridice. Acestea din urma pot fi licite, cind se conformeaza normelor juridice sau ilicite cand le incalca.

Pentru a circumstantia notiunile abordate mai sus, la tema lucrarii noastre, vom face o scurta expunere a diviziunii dreptului in drept public si drept privat, cu accentuarea celui din urma.

Astfel, deosebirea intre dreptul public si cel privat este foarte veche, ea gasindu-se formulata chiar in dreptul roman, regasindu-se la baza distinctiei criteriul utilitatii. Dupa cum interesul normei priveste un particular sau statul, dupa cum scopul urmarit de o dispozitie legala este acela de a satisface o nevoie a statului sau una a particularilor, ne vom afla in fata unei norme de drept privat sau in fata unei norme de drept public. Dar, inca de pe pozitiile clasice ale acestei distinctii nu s-au putut ignora interdependentele existente intre cele doua domenii, apreciindu-se ca dreptul public domina tot mai mult dreptul privat. Ramurile dreptului nu se influenteaza numai reciproc, dar atarna juridiceste unele de altele, ajungindu-se ca in teoriile recente sa se atenueze diviziunea clasica public - privat, ba chiar sa nu fie recunoscuta.

Fara sa intram in amanunte ce ne departeaza de scopul si obiectul lucrarii noastre, in intreg contextul prezentat mai sus, dreptul civil este considerat acea ramura de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile patrimoniale in care partile se afla pe pozitii de egalitate. De asemenea, dreptul civil include si norme juridice care reglementeaza relatiile sociale nepatrimoniale in care se manifesta individualitatea persoanei, cum ar fi numele, dreptul de autor, domiciliul, starea civila, etc. Spre deosebire de relatiile de drept constitutional si administrativ, unde cel putin una din parti se manifesta ca titular al puterii, in raporturile juridice de drept civil partile apar ca subiecte egale. Pe de alta parte, dreptul civil este considerat dreptul comun fata de dreptul comercial sau fata de orice ramura de drept privat.

Consideram ca am conturat un cadru general si abstract in care vom analiza tema lucrarii noastre, cadru necesar pentru o buna intelegere a notiunilor ce vor fi definite pe linia logica gen-specie. Ramine ca sa identificam pentru notiunile abordate mai sus diferentele specifice relative la raportul juridic civil, continutul si obiectul acestuia.

CAPITOLUI I

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

1. NOTIUNE

Într-o formulare simpla raportul juridic civil poate fi definit ca o relatie sociala reglementata prin norme de drept civil [1 Ernest Lupan - Drept civil - partea generala - Curs pentru uzul studentilor, Editura Eminescu, 1987, p.62

2 Gheorghe Beleiu - Drept Civil Roman- Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura Sansa S.R.L. - Bucuresti 2001, p.63

]. Relatia sociala este o relatie dintre oameni, iar norma de drept civil este exprimata in acte normative cuprinse in ramura dreptului civil, ca izvoare ale acesteia. Desi definitia este formulata intr-un mod foarte simplu, se poate retine esenta, si anume ca este vorba de acele relatii sociale care sunt reglementate de normele dreptului civil.

Prin prisma normelor dreptului civil, raporturile juridice civile apar ca o realizare a normelor juridice.

Într-o definitie mai elaborata, prin raport juridic civil se intelege relatia sociala, patrimoniala sau nepatrimoniala, reglementata de norma de drept civil [

]. Retinem deci ca raportul juridic civil este o specie de raport juridic. Doua aspecte trebuie relevate in definitia de mai sus:

- conditia sine qua non a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin norme ce intra in continutul dreptului civil.

Asadar, daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, nu orice relatie sociala, prin ea insasi, este raport juridic civil.