Pagina documente » Stiinte Economice » Reforma sistemului bancar in Romania dupa anul 1990

Despre lucrare

lucrare-licenta-reforma-sistemului-bancar-in-romania-dupa-anul-1990
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-reforma-sistemului-bancar-in-romania-dupa-anul-1990


Cuprins

Cuprins
CAP I. REFORMA SISTEMULUI BANCAR
iN ROMiNIA DUPA ANUL 1990
1.1 Evolutia sistemului bancar Rominesc
1.2 Structura actuala a sistemului bancar din Rominia
1.3 Cadrul reglementar in care bancile isi desfasoara activitatea
CAP. II. RISCURI BANCARE. GESTIUNEA RISCURILOR BANCARE
2.1 Definirea riscurilor bancare
2.2 Importanta gestiunii riscurilor bancare
2.3 Categorii de riscuri bancare
2.3.1 Clasificarea riscurilor bancare in functie e expunerea la risc
2.3.2 Clasificarea riscurilor bancare in functie de
caracteristica bancara
2.3.3 Clasificarea riscurilor bancare in functie de alocarea lor
in cadrul sistemului financiar
2.3.4 Clasificarea riscurilor bancare in functie de reflectarea lor
in bilantul contabil
2.4 Gestiunea globala a riscurilor bancare
2.4.1 Identificarea si analiza (evaluarea riscurilor)
2.4.2 Controlul si eliminarea (evitarea) riscurilor
2.4.3 Finantarea si transferul riscurilor
2.5 Categorii de indicatori ai riscului bancar
CAP. III RISCUL CREDITULUI. GESTIUNEA RISCULUI CREDITULUI
3.1 Analiza creditului
1.2 Gestiunea riscului de credit
1.2.1 Principiile gestiuni riscului de credit
3.2.2 Indicatori ai riscului de creditare
1.2.3 Analiza portofoliului de credite si constituirea provizioanelor
3.2.4 Rezerva generala pentru riscul de credit
3.3 Garantiile creditelor
3.4 Cauzele aparitiei creditelor neperformante
CAP IV. GESTIUNEA RISCULUI DE CAPITAL
4.1 Rolul capitalului bancar. Tendinte in evolutia si structura sa
4.1.1 Diminuarea relativa a capitalului bancar
4.2 Formele capitalului bancar
4.2.1 Capitalul bancar in sens restrins
4.2.2 Alte forme ale capitalului bancar
4.3 Planificarea necesarului de capital bancar
4.3.1 Etape premergatoare ale planificarii necesarului de capital
4.3.2 Determinarea necesarului de capital
4.4 Reglementarea solvabilitatii bancare
4.4.1 Capital minim
4.4.2 Rata solvabilitatii bancare
4.4.3 Consecintele introducerii ratei solvabilitatii bancare
4.4.4 Limitarea participatiilor bancare
CAP V. RISCUL RATEI DOBiNZII. GESTIUNEA RISCULUI RATEI DOBiNZII
5.1 Obiectivele gestiunii riscului de variatie a dobinzii
5.2 Factorii care influenteaza sensibilitatea bancii la variatia ratei
dobinzii pe piata
5.3 Indicatorii sensibilitatii bancii la variatia ratei dobinzii
5.4 Efectele modificarii dobinzii de pe piata
5.4.1 Modelul GAP
5.4.2 Modelul duratei
5.4.3 Marimea riscului unui ansamblu de active si pasive
CAP. VI RISCUL DE LICHIDITATE. GESTIUNEA RISCULUI DE LICHIDITATE
6.1 Lichiditatea bancara
6.2 Nevoile bancare de lichiditate
6.2.1 Riscul de lichiditate
6.2.2 Nevoile de lichiditate pe termen scurt
6.2.3 Nevoi ciclice de lichiditate
6.2.4 Nevoile de lichiditate pe termen lung
6.3. Satisfacerea nevoilor de lichiditate bancara
6.3.1 Sursele de lichiditate bancara
6.3.2 Adecvarea surselor la nevoile de lichiditate
6.4 Indicatorii lichiditatii bancare
6.4.1 Baza de date pentru calculul a indicatorilor de lichiditate
6.4.2 Pozitia lichiditatii
6.4.3 Pasivele nete
6.4.4 Transformarea medie a scadentelor
6.4.5 Rata lichiditatii
6.4.6 Raportul credite/depozite
6.4.7 Raportul active lichide - depozite la vedere
6.4.8 Rata bresei
CAP VII. EFICIENTA ACTIVITATII BANCARE SI RISCURILE ASUMATE
7.1 Indicatori de performanta bancara
7.2 Indicatori de risc
7.3 Analiza bilantului bancar

EXTRAS DIN DOCUMENT

? {p}?

CAP I. REFORMA SISTEMULUI BANCAR

ÎN ROMÂNIA DUP? ANUL 1990

1.1 Evolutia sistemului bancar Romanesc

Sistemul bancar romanesc nu este de data foarte recenta. Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe teritoriul Romaniei au fost descoperite intre anii 1786 si 1855 si reprezinta 55 de placi de piatra descoperite intr-o zona de mine aurifere datand din perioada Daciei Traiane. Pe aceste placi sunt inscrise detalii referitoare la contractul privind infiintarea unei institutii bancare.

Desi in 1989 existau numai patru banci in romania (Banca Nationala a Romaniei, Banca de Investitii si Banca Agricola), la care se adauga CEC-ul, sistemul bancar roman dateaza, totusi de mult timp.

În perioada moderna, primele incercari de creare a unei banci au avut loc la inceputul secolului al XIX-lea. Desi au existat si anterior preocupari in acest sens, abia in 1856 a fost creata Banca Nationala a Moldovei, cu sediul la Iasi, care a fost astfel prima institutie bancara ce-si desfasura activitatea pe teritoriul Romaniei. Banca a fost creata ca urmare a demersurilor unui bancher prusac si a fost concesionata acestuia.

În anul urmator, banca a dat faliment, datorita lipsei de fonduri, recurgerii la credite din strainatate, precum si datorita faptului ca, din capitalul subscris, a fost varsata doar o mica parte.

Dupa unirea Tarii Romanesti cu Moldova, in 1859, au inceput sa functioneze si alte banci. Ca urmare a legii adoptata la 24.11.1864, a fost fondata Casa de Depuneri si Consemnatiuni. Aceasta institutie, pana la crearea, Bancii Nationale a Romaniei, in 1880, a avut un rol foarte important, intrucat a fost principala banca de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.

În 1865 a aparut la Bucuresti, sub denumirea de Banca Romania, o banca care initial a avut atributii de banca de emisiune si de scont. Ulterior ca urmare a modificarii statutului sau, a pierdut aceste privilegii, desfasurand apoi o activitate pur comerciala. Activitatea acestei banci a continuat pana la nationalizarea sistemului bancar din Romania, in iunie 1948.

În aceeasi perioada au mai aparut si alte banci: Banca Albina, prima banca cu capital integral romanesc, care si-a inceput activitatea in 1872, la Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a aparut in 1873, ca si Banca Aurora, din Nasaud. În urmatorul an, a fost creat Creditul Financiar Urban si Rural.

Cea mai importanta banca infiintata in aceasta perioada a fost Banca Nationala a Belgiei (aceasta la randul ei, folosise ca model Banca Angliei). Acesta a fost inceputul dezvoltarii unui sistem bancar nou si modern. Înfiintarea Bancii Nationale a Romaniei a creat premisele pentru aparitia si a altor banci si pentru dezvoltarea sistemului bancar romanesc.

Crearea bancii centrale in Romania a suscitat multe discutii referitoare la structura capitalului bancii si proportia capitalului strain maxim permis. În final s-a decis ca majoritatea capitalului sa fie constituit din surse romanesti, astfel incat sa se asigure controlul asupra economiei nationale si, totodata, sa nu existe posibilitatea ca sistemul sau bancar sa fie supus dominatiei straine.

Statutul prin care s-a creat Banca Nationala a fost aprobat de Parlamentul Principatelor Unite la 17 aprilie 1880. Banca Nationala a Romaniei s-a constituit ca importanta institutie destinata creditarii activitatii economice si comerciale, scontarii cambiilor si operatiunilor cu alte instrumente financiare. Ulterior, Banca Nationala a acordat un sprijin semnificativ modernizarii sectorului agricol. Au devenit evidente efectele benefice ale asistentei acordate de banca centrala dezvoltarii pietei, prin intermediul creditelor. Rapid, au aparut si alte banci noi. Banca centrala prin emisiuni monetare, ajutat noile banci comerciale sa sustina dezvoltarea activitatii economice.

Corespunzator dezvoltarii economice a tarii, la inceputul, activitatea bancilor se baza, in principal, pe acordarea de credite persoanelor particulare. Odata cu industrializarea si implicit, cu dezvoltarea fortelor de productie, a aparut necesitatea concentrarii sumelor disponibile, pentru a fi satisfacatoare proiectele concepute de proprietarii de pamant, de comercianti si de marii industriasi. Procesul de creare a noilor institutii de credit a fost accelerat prin aportul de capital autohton, apartinand reprezentantilor burgheziei si mosierimii romane, dar si prin infuzia de capital strain.

În noul context, in 1881, la Bucuresti, a fost infiintata Bursa de valori si apoi Bursa de marfuri.

La sfarsitul secolului al XIX-lea a inceput sa se faca simtita o puternica centralizare a capitalului bancar in romania. În aceasta perioada, unele case bancare sau asociatii bancare, aparute anterior, dar care in noul context nu dispuneau de suficient potential financiar, si-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.

Dupa 1880, a crescut numarul si importanta bancilor romanesti, de la numai 5 banci existente intre 1880-1890, la aproape 200 banci, inainte de primul razboi mondial. Patru dintre cele principalele banci din acea vreme (Banca Generala Romana, Marmorosch Blanc & Co., Banca de Credit Roman, Banca Comerciala Romana) erau finantate si prin capital strain. Alte patru banci importante – Banca Agricola (1894), Banca de Scont (1898), Banca Comertului din Craiova (1898) si Banca Romaneasca (1911) – au fost create cu capital autohton, participand apoi la formarea capitalului altor banci, intreprinderi industriale si firme comerciale. Astfel capitalul autohton cauta sa castige teren in concurenta cu capitalul strain, urmarind, in acest mod, dobandirea unei pozitii avantajoase pe piata financiara romaneasca.

În perioada primului razboi mondial s-a intensificat activitatea bancara in Romania. Ca rezultat al neutralitatii Romaniei, in aceasta perioada au aparut oportunitatii noi de comert cu toate partile implicate in conflict. Nivelul ridicat al comertului a adus beneficii sistemului bancar. Anii care au urmat imediat dupa razboiului au adus o incetinire dramatica a activitatii economice. Recesiunea a cuprins intreaga Europa, specula si inflatia atingand, in aceasta perioada, niveluri record.

Treptat, tarile din Europa au inceput sa-si refaca economia, fenomen resimtit si in Romania. Rezultatele acestui proces s-au regasit, imediat, si in sistemul bancar. Bancile au atras importante fonduri disponibile de pe piata si prin intermediul creditelor acordate de catre Banca Nationala au reusit sa ramburseze sumele, in bani devalorizati.

Dupa primul razboi mondial, numarul bancilor din Romania a continuat sa creasca pana la criza economica din perioada 1929-1933. Aceasta depresiune a determinat falimentul multor banci sau fuzionarea pentru a supravietui.

Ca si guvernele tarilor dezvoltate din acea vreme, Guvernul Romaniei a trebuit sa intervina pentru a contracara efectele crizei economice, bancare si monetare. Guvernul a adoptat politici de conducere si control, in vederea acordarii ajutorului necesar revigorarii sistemului bancar. În 1934, afost infiintat Consiliul Superior Bancar al carui presedinte era guvernatorul Bancii Nationale. Au fost adoptate mai multe legi, atat pentru a ajuta economia, cat si pentru a imbunatatii sistemul bancar. Cele mai importante reglementarii cu incidenta asupra activitatii bancare au fost:

? Legea pentru lichidarea datoriilor agricole si urbane (7 aprilie 1934);

? Legea pentru organizarea si reglementarea comertului de banca (8 mai 1934);

? Legea pentru inlesnirea si refacerea creditului (20 aprilie 1935).

Aceste legi au contribuit la salvarea bancilor mai mari, dar cca. 600 banci au fost lichidate sau au fuzionat. Astfel daca la aparitia legii organizarea si reglementarea comertului de banca (in 1934) existau 1204 banci, in 1940 mai erau operationale doar 446 banci.

În anii 1940, sistemul bancar romanesc cunoscuse o dezvoltare remarcabila. Bancile detineau resurse importante si functionau conform standardelor internationale, iar personalul bancar era format din specialisti pregatiti in conditii de concurenta si standarde profesionale ridicate, asa cum erau stabilite de Banca Nationala. Banca Nationala a Romaniei avea un rol important: detinerea monopolului emisiunii monetare si asigura acoperirea creditelor de scont, in favoarea altor banci.

Dupa 1947, sistemul bancar a fost restrans datorita trecerii la economia de comanda ti intrarii Romaniei in zona de influenta sovietica (fosta U.R.S.S).

1.2 Structura actuala a sistemului bancar din Romania

Economia romaneasca este intr-un proces de tranzitie de la o economie de comanda la o economie a liberei initiative. Ca parte a acestei tranzitii, sist5emul bancar a reorganizat si liberalizat. Reorganizarea a dat nastere la noi structuri functionale, in timp ce liberalizarea a dat posibilitatea bancilor sa raspunda la fortele pietei, intrand in concurenta si promovand activitatile lor.

Reforma sectorului financiar-bancar a abolit sistemul „monobancar”, in care toate bancile erau subordonate statului, fiind simple instrumente de realizare a planului „unic”, hipercentralizat. Într-o economie de piata, infiintarea de noi banci comerciale (societati bancare) este permisa, dar si incurajata.

Pana la sfarsitul anului 1989, sistemul bancar romanesc oferea un numar limitat de servicii si produse bancare. Dupa 1989, trecerea la economia de piata a determinat nevoia dezvoltarii unui sistem bancar care sa raspunda solicitarilor pietei sis care sa asigure o gama variata de produse si servicii bancare necesare unei economii de piata.

Reforma sistemului bancar a inceput in 1990-1991, prin elaborarea si adoptarea unei noi legislatii bancare privind organizarea si functionarea bancii centrale si a bancilor comerciale. În 1991 au fost adoptate atat legea privind Statutul B.N.R nr. 34/1991, cat si Legea privind activitatea bancara nr. 33/1991. aceste legi care au fost abrogate in 1998 fiind inlocuite cu Legea privind activitatea bancara nr. 33/1991. Aceste legi care au fost abrogate in 1998 fiind inlocuite cu Legea privind Statutul B.N.R nr. 101/1998, respectiv Legea bancara nr. 58/1998. De asemenea, o importanta deosebita o detine Legea societatilor comerciale nr. 31/1991 datorita faptului ca bancile sunt la randul lor, organizate ca societatii comerciale, in plus fiind necesara autorizarea acordata de B.N.R pe baza criteriilor stabilite prin reglementari si norme speciale. În acelasi timp, au inceput sa apara noi banci finantate fie de stat, fie prin aport de capital privat. Aceste banci ofera servicii atat statului cat si agentilor economici privati; bancile private prefera sa incurajeze si sa sustina procesul de privatizare.

Aceste reglementari au fost concepute pentru a acorda flexibilitate economiei de piata si pentru a incuraja initiativa privata. În vederea sustinerii bancilor in realizarea obiectivelor mentionate si asigurarii realizarii standardelor internationale bancare, Romania a primit sprijinul tarilor cu sisteme bancare dezvoltate.

Sistemul bancar din Romania este structurat pe doua nivele, respectiv o banca centrala si institutii financiare, carora prin lege li s-a acordat statutul de banci.

Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a tarii, institutia de emisiune a statului roman B.N.R – ul coordoneaza si stabileste reglementarile in domeniile: monetar, de credit, valutar si de plati, asigurand supravegherea celorlalte institutii bancare.

Prin noile reglementari. Banca Nationala incearca sa creeze un sistem bancar modern si, in acelasi timp, sa indeplineasca rolul de banca centrala. Operatiunile comerciale indeplinite pana la 1989 de catre B.N.R au fost preluate de B.C.R.

B.N.R – ul are un nivel ridicat de independenta si raspunde numai in fata Parlamentului. Guvernatorul si Consiliul de Administratie al bancii sunt alesi de parlament pe baza recomandarilor Primului – ministru.

În Romania, bancile comerciale functioneaza conform legii privind societatile comerciale, legii privind activitatea bancara si pe baza autorizatiei acordate de B.N.R. Bancile comerciale joaca un rol activ in luarea deciziilor privind activitatea lor, comparativ cu rolul pasiv jucat in perioada „monobancar”, specific economiei generalizate. Reglementarile adoptate au scopul de a asigura concurenta in sistemul bancar si de a limita pozitiile de monopol. Bancile nu au voie sa incheie contracte, intelegeri sau acorduri care le-ar putea conferi o pozitie dominanta pe piata monetara sau posibilitatea de a dicta politicile comerciale in sectorul bancar. Bancile nu trebuie sa se angajeze in concurenta neloiala.

Un alt set de limitari are in vedere asigurarea eficientei activitatii de supraveghere asigurate de B.N.R. Bancile comerciale trebuie sa aiba conturi curente deschise la B.N.R si conturi cu nivel minim stabilizat (rezerve minime obligatorii). Totodata, bancile comerciale trebuie sa intocmeasca anumite situatii, sa aiba evidente la zi sa le puna la dispozitia inspectorilor bancii centrale. O alta cerinta este pastrarea confidentialitatii bancare.

În alte privinte, bancile au autonomie considerabila. Astfel pot sa ofere si sa efectueze o gama larga de operatiuni cum ar fi:

? Depozitele la vedere si la termen;

? Operatiuni in cont;

? Retrageri si transferuri de numerar;

? Transmiterea banilor prin cec sau prin alte instrumente de plata;