Pagina documente » Stiinte Economice » Remunerarea factorului munca (S.C. XYZ S.A.)

Despre lucrare

lucrare-licenta-remunerarea-factorului-munca-s.c.-xyz-s.a.-
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-remunerarea-factorului-munca-s.c.-xyz-s.a.-


Cuprins

CUPRINS
I. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND REMUNERAREA FACTORULUI MUNCA
I.1 NOTIUNI PRIVIND ASPECTUL DE SALARIU
I.2 ASPECTE TEORETICE SI LEGALE PRIVIND TIMPUL DE MUNCA SI DE ODIHNA
I.3 PRINCIPIILE SISTEMULUI DE SALARIZARE, FORMELE SI
I.3.1 NOTIUNEA DE SALARIU, SALARIUL NOMINAL, SALARIUL REAL SI SALARIUL MINIM
I.3.2 NOTIUNEA SI PRINCIPIILE SISTEMULUI DE SALARIZARE
I.3.3 FORMELE DE SALARIZARE
II. PREZENTAREA SOCIETATII COMERCIALE IOR SA
II.1 ISTORIC, FORMA JURIDICA, CONSTITUIRE
II.2 OBIECTUL DE CONSTITUIRE, ACTIVITATII SPECIFICE
II.3 STRUCTURA ORGANIZATORICA A INTREPRINDERII
II.4 SISTEMUL INFORMATIONAL CONTABIL UTILIZAT
II.5 ANALIZA STRUCTURALA A RESURSELOR
III. CONTABILITATEA REMUNERARII FACTORULUI MUNCA
III.1 SUBSISTEMUL DE DOCUMENTE PRIVIND DREPTURILE DE PERSONAL ALE SALARIATILOR
III.2 EVIDENTA SI CALCULUL DREPTURILOR DE PERSONAL ALE SALARIATILOR
III.2.1 EVIDENTA PERSONALULUI SI A TIMPULUI DE MUNCA PRESTAT
III.2.2 CALCULUL DREPTURILOR CUVENITE PERSONALULUI
III.3 EVIDENTA SI CALCULUL OBLIGATIILOR SOCIALE
III.4 CONTABILITATE DATORIILOR SI CREANTELOR FATA DE PERSONAL
III.5 CONTABILITATEA SALARIILOR SI A RETINERILOR CUVENITE PERSONALULUI
III.6 CONTABILITATEA ANGAJATIILOR PE BAZA DE CONVETIE DE PRESTARI SERVICII
IV. CONTABILITATEA OBLIGATIILOR INTREPRINDERII CALCULATE PE BAZA SALARIILOR FATA DE BUGETUL DE STAT SI BUGETUL ASIGURARII SOCIALE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Capitol I

Consideratii generale privind remunerarea factorului munca

I.1 Notiuni privind aspectul de salariu

Orice activitate care se initiaza sau exista intr-o societate genereaza nevoia de munca.Conditia generala pentru ca nevoia de munca sa ia forma cererii de munca este remunerarea sa, respectiv salarizarea ei.cererea de munca reprezinta nevoia munca salariata care se formeaza la un moment dat intr-o economie de piata.

Satisfacerea nevoii de munca se realizeaza pe seama disponibilitatilor de munca existente in societate, adica a volumului de munca ce poate fi depus de populatiei apta de munca a tarii respective, in perioda data.Si in acest caz, trebuie sa avem in vedere ca nu toate disponibilitatile de munca se constituie in oferta,ci numai acelea care urmeaza sa fie remunerate, salarizate.

Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii in conditii salariale.

In teoria si practica economica, salariul ocupa un loc deosebit de important.

Termenul de salariu provine din latinescul salarium, care desemna, la origine, ratia de sare (sale) alocata unui soldat.Ulterior, el a fost utilizat pentru a denumii pretul platit cetatenilor liberi care indeplineau diferite activitati in folosul altor persoane.

In afara de salariu, se mai utilizeaza termenii retributie si remuneratie, de asemenea de origine latina, precum si cel de indemnizatie, echivalent al remunerarii demnitarilor alesi ori numiti.

De la inceput trebuie sa precizam faptul ca salariul nu a existat in toate timpurile, cu toate ca factorul munca a participat mereu la procesul de productie.De fapt este de neimaginat proces de productie, in general, activitate economica, fara prezenta factorului munca.Atunci apare limpede ca salariu, privit ca venitul persoanelor care participa prin munca lor propie la procesul de productie, este o categorie economica care a aparut in anumite conditii social-economice, odata cu aparita in societate a unor oameni lipsiti de toate conditiile necesare pentru organizarea si desfasurarea productiei, in afara de forta muncii lor, pentru ei aparea ca mijloc de existenta.

Daca ne imaginam un producator independent, un meserias, observam ca acesta poseda in plina propietate toate conditiile materiale de productie (unelte de munca, active banesti ) pe care impreuna cu munca lui le foloseste dupa cum crede de cuviinta, in procesul de productie.In acest caz, este firesc ca tot ce obtine el, intreaga valoare creata sa nu-i ceara nici o particula din valoarea nou creata de el, in afara poate de stat, care pentru serviciile aduse comunitatii, deci si mestesuglui, percepe impozitul pe venit.

Putem spune ca venitul obtinul prin munca sa propie imbraca forma de salariu ? Desigur, nu, deoarece categoria de salariu nu reflecta toate timpurile de venituri obtinute de factorul munca de-a lungul timpului el nu apare ca forma tip a venitului, ci ca venit ce revine factorului munca in anumite conditii social-economice.

Aceste conditii sunt acelea in care posesorul fortei de munca nu poseda altceva decat aptitudinile fizice si intelectuale, priceperea lui, capacitatea lui de a muncii, care reprezinta singura lui sursa de existenta. Lipsit de ceilalti factori de productie el este lipsit de mijloacele necesare traiului, singura lui alternativa este sa-si inchirieze forta de munca, singurul bun pe care il poseda, de pe urma caruia sa obtina venitul necesar traiului.

Dar acest lucru il poate face numai daca este cetatean liber, egal in drepturi cu toti ceilalti.In conditiile in care posesorul fortei de munca devine liber din punct de vedere juridic si lipsit de mijloacele de existenta (deci liber si din punct de vedere economic) el va inchiria pe baza unui contract aptitudinile lui de a muncii celor care poseda celalalte conditii (factori) de productie.

Conditiile juridice ale noi oranduiri sociale au decretat pe lucrator cetatean liber, egal indreptatit ca toti ceilalti.Starea economica l-a impins, insa, inapoi la raportul de dependenta anterioara (lipsa mijloacelor de existenta, lucratorul fiind silit sa vanda pe piata forta sa de munca prin incheierea unui contract, legal, liber cu propietarul mijloacelor de productie cu intreprinzatorul.

In urma incheierii acestui contrct rezulta si drepturile banesti ale lucratorului, ca rezultat al incheierii capacitatii lui de a muncii. Putem spune ca salariul apare ca venit obtinut de posesorul factorului munca drept urmare a inchirierii si folosirii acestuia de catre cei ce dispun si de ceilalti factori de productie.

Salariul nu este un venit oarecare, ci “pretul unei munci inchiriate si intrebuintate de antreprenor “.

In economiile dezvoltate, salariul reprezinta cea mai parte a veniturilor nationale, chiar daca ponderea lui este diferita de la o tara la alta si de la o perioada la alta.

Salariul conditioneaza situatia economica a unui numar mare de locuitori; el este important si pentru ca reprezinta un cost cu multiple ramnificatii asupra competitivitatii produselor.

Natura salariului este tratata in maniere diferite, existand in acest sens conceptii moniste si conceptii dualiste.

Conceptiile moniste explica substanta salariului printr-un singur factor. Unul dintre acesti factori este costul formarii resurselor de munca. In concordata cu aceasta, salariul reprezinta suma care asigura strictul necesar pentru existenta salariatului si intretinerea familiei sale.

O alta teorie monista explica substanta salariului pornind de la rezultatele muncii. Pentru marginalisti, de exemplu, remunerarea factorului de productie trebuie sa fie egala cu productivitatea marginala a acestuia. Variatia moderna a acestei teorii este dupa unii autori, Salariul de eficienta.

Alte noi abordari considera ca natura salariului este data de “capitalul cultural “ care se formeaza prin intermediul “capitalului economic “, intrucat ceea ce se inchiriaza sau se vinde este priceperea salariatului, indemanarea si cunostintele sale formate pe baza cheltuielilor respective, capitalul devine capital cultural, iar salariul apare, ca plata pentru utilizarea capitalului cultural. Capitalul uman este stocul de experienta acumulata de lucrator.

Inegalitatea salariilor deriva din inegalitatea formarii si utilizarii capitalului uman, adica din diferentierea pregatirii salariatilor a capacitatii lor de adaptare la procesele de munca si tehnologiile existente in intreprinderi sau la mobilitatea geografica. In acelasi timp, diferentele dintre salarii influenteaza alocarea factorului munca in economie, declasand mobilitatea salariatiilor spre insusirea celor mai cerute calificari sau spre intreprinderile in expansiune. Asemenea elemente, relevante in teoria capitalului uman, apropie explicatia data salariului ca forma de venit de realitatile societatii contemporane.

Teoria dualista despre substanta salariului isi are radacinile in vechile doctrine economice, dupa care substanta salariului consta, concomitent in costul fortei de munca si in productivitatea muncii. In viziunea acestei teorii, ceea ce primeste salariatul este o parte din produsul muncii, conditionat de nivelul productivitatii, dar marimea salariului se formeaza astfel incat ea sa se situeze cel putin la nivelul costului fortei de munca.

Pornind de la ceea ce este logic si rational in diferite teorii si la diferiti autori, salariul se defineste ca fiind venitul distribuit mai ales sub forma baneasca pentru participarea salariatilor la activitatea economica.

In optica neoclasica, piata muncii este ca oricare alta piata cu concurenta perfecta, iar salariul este pretul muncii, care nu poate fi impus de nici unul dintre participanti intrucat acestia sunt caracterizati prin atomicitate. Pe aceasta piata ofertantul este muncitorul-un agent economic care se afla in acelasi timp in situatia de consumator de bunuri procurate, in exclusivitate din salariu. Ca oricare agent economic pe o piata cu concurenta perfecta, muncitorul actioneaza in baza rationalitatii economice urmarind sa-si maximiizeze profitul, ceea ce inseamna maximizarea satisfactiei. Cu cat cantitatea de bunuri pe care le consuma este mai mare, cu atat satisfactia sa creste. Dar cu cat va muncii un numar de ore mai mare pentru a-si asigura, prin intermediul salariului, banii necesari procurarii bunurilor respective, cu atat scade satisfactia sa, intrucat se diminueza timpul liber de care dispune, componenta esentiala a satisfactiei sale. Pentru a-si maximiza gradul de satisfactie, muncitorul-consumator este in situatia de a-si realiza un arbitrj sau o alegere intre doua alternative:

1) cresterea consumului de bunuri cu conditia diminuarii timpului liber;

2) cresterea timpului liber cu conditia diminuarii consumului de bunuri.

Maximizarea devine o problema de realizare a unui echilibru intre cele doua alternative.

Inflexibilitatea sau cvasinflexibilitatea salariului ca pret determina pirderea capacitatii acestuia de a egaliza cu oferta de munca, de a asigura echilibrul pe piata muncii.Astfel se ajunge la situatia ca natura salariului sa nu mai tina de jocul de pe piata muncii.In acest context apar incercarile de sinteza a teoriei neoclasice, dintre care cea mai ampla si mai reusita este a lui J.M.Keynes considerata o revolutie in domeniu.Pentru acesta salariul este mult mai putin inflexibil, iar cererea si oferta de munca pot fi explicate numai ca “produse derivate” sau efecte reportate de pe piata bunurilor.Pentru ca munca este factor de productie, cererea si oferta de munca sunt determinate de cererea si oferta celorlalte bunuri economice pe piata. Natura salariului nu mai tine de piata muncii, ci de piata celorlalte bunuri.

Marimea salariului

Unul dintre cele mai importante aspecte teoretice si practice ale problemei priveste posibilitatea determinarii riguroase a marimii salariului. Dupa unii autori, marimea salariului este determinata de nivelul si dinamica productivitatii.Toate teoriile cu privire la marimea salariului, elaborate pana in prezent sunt mai mult sau mai putin partiale.Dintre acestea mai revelatoare este teoria salariului de eficienta intrucat se intemeiaza pe elemente cu mare capacitate de a sintetiza realitatea

Teoria salariului de eficienta apartine americanului H.Liebenstein si a fost publicata in 1957. Autorul porneste de la ideea ca productivitatea individuala este o functie crescatoare de salariu real.De aici decurge relatia potrivit careia, o crestere a salariilor atrage cresterea costului direct al unitatii de munca, dar si a productivitatii Pe aceasta baza se determina folosirea eficienta a muncii ca fiind volumul muncii ponderat cu productivitatea ei.

Daca cei ce angajeaza forta de munca fixeaza salariile, ei sunt pusi in situatia de a arbitra intre eficienta factorului munca si costul sau.Salariul optimal ce rezulta din acest arbitraj este denumit salariu de eficienta si el nu reflecta intocmai legile pietei muncii ci mai degraba obiectivele interne de utilizare eficienta a muncii in cadrul firmei. Interesul de a avea un venit cat mai mare il determina pe salariat sa depuna munca suplimentara, ceea ce are ca rezultat diminuarea timpului liber si cresterea dificultatilor de refacere a fortei de munca.Acesta este efectul de substituire, denumit asa pentru ca o inlocuieste o parte mai mare sau mai mica din timpul liber al salariatului cu timp de munca. Atunci cand salariul atinge o marime care posesorul fortei de munca sa aiba conditii de viata apropiate de aspiratiile sale, el renunta la munca suplimentara, iar chiar si la o parte din munca prevazuta de un program normal, in favoarea timpului liber.Acesta este efectul de venit.

Efectul de substituire imprima salariului o tendinta de crestere, in timp ce efctul de venit o tendinta de stagnare sau de limitare. De aici concluzia ca marimea concreta a salariului trebuie determinata astfel incat sa nu genereze suficienta ci cointeresare permanenta.

Marimea salariului difera pe tari, ramuri de activitate, zone economice si intreprinderi. Aceasta este supusa permanent unor procese obiective contradictorii de diferentiere si de apropiere-egalizare. Egalizarea devine o preocupare ganerala deosebit de importanta cand sa pune problema salariului minin. Marimea salariului sau a recompensei mai depinde de urmatoarele varuabile:

-puterea economico-financiara;

-politica salariala a firmei;

-restrictiile legislative;

-piata muncii;