Pagina documente » Stiinte Economice » Resursele financiare publice ordinare. Modalitati de evaluare

Despre lucrare

lucrare-licenta-resursele-financiare-publice-ordinare.-modalitati-de-evaluare
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-resursele-financiare-publice-ordinare.-modalitati-de-evaluare


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL 1. RESURSELE FINANCIARE PUBLICE.....
3
1.1. Notiunea de resurse financiare publice.........
3
1.2. Cadrul istoric al aparitiei si evolutiei resurselor financiare publice......
3
1.3. Continutul si clasificarea resurselor financiare publice........
6


CAPITOLUL 2. RESURSELE FINANCIARE PUBLICE ORDINARE.............
8
2.1. Locul resurselor financiare ordinare in sistemul resurselor financiare publice....
8
2.2. Posibilitati de evaluare a resurselor financiare ordinare........
9
2.3. Consideratii asupra deficitului de resurse financiare ordinare..............
13


CAPITOLUL 3. TIPOLOGIA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE
ORDINARE ......

16
3.1. Categorii de resurse financiare publice ordinare ....
16
3.1.1. Preponderenta impozitelor ..........
16
3.1.2. Criterii de clasificare a impozitelor ..............
18
3.2. Impozite directe. Caracterizare ............
20
3.2.1. Impozitele reale in economia contemporana .............
21
3.2.2. Impozite personale .........
22
3.2.2.1. Impozitele pe venit .............
22
3.2.2.2. Impozitele pe avere ...........
29
3.3. Impozitele indirecte. Trasaturi actuale. Tipologie. ..........
32


CAPITOLUL 4. RESURSELE FINANCIARE ORDINARE iN SISTEMUL
BUGETAR ........

43
4.1. Ponderea si dinamica resurselor financiare ordinare in Bugetul General
Consolidat...

43
4.2. Rolul resurselor financiare ordinare
49
4.2.1. Rolul financiar .............
49
4.2.2. Rolul economico-social. Interventionismul prin resursele financiare publice ordinare..............

49
4.3. Limitele dirijismului fiscal ......
51


CONCLUZII .
53
BIBLIOGRAFIE ............
55

EXTRAS DIN DOCUMENT

?1. RESURSELE FINANCIARE PUBLICE

1.1. NOTIUNEA DE RESURSE FINANCIARE PUBLICE

Pentru a-si putea satisface trebuintele de utilitati publice statul este nevoit sa faca apel la resursele existente in colectivitate. În functie de natura lor, aceste resurse pot fi materiale, umane, financiare, informationale.

Totalitatea elementelor materiale, umane si financiare atrase si utilizate in procesul de productie a bunurilor economice, in scopul satisfacerii trebuintelor sau nevoilor socio – umane formeaza resursele economice.

Resursele financiare sunt o resursa componenta a resurselor economice si cuprind totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice si sociale intr-un interval de timp determinat.

Ansamblul resurselor financiare ale societatii includ:

- resursele financiare ale autoritatilor si institutiilor publice;

- resursele financiare ale intreprinderilor publice sau/si private;

- resursele financiare aflate la dispozitia organismelor fara scop lucrativ;

- resursele financiare ale populatiei.

Marimea acestora depinde de dimensiunile produsului intern brut, de nivelul preturilor, de volumul si structura productiei si de posibilitatile societatii de a apela la resurse financiare extraordinare.

Componenta a resurselor financiare ale societatii, resursele financiare publice reprezinta totalitatea mijloacelor banesti pe care autoritatile publice le incaseaza de la populatie si de la intreprinderi, in virtutea suveranitatii fiscale si prin relatii economice, avand ca destinatie acoperirea cheltuielilor publice [1 Catinianu F., Donath Liliana, Seulean Victoria – Finante publice, Editura Mirton, Timisoara, 1997, pagina 181.]. Sursele de formare a acestor resurse sunt produsul intern brut, avutia nationala si transferurile primite din strainatate.

Resursele financiare publice se deosebesc de resursele bugetare. Primele se refera la totalitatea resurselor autoritatilor si institutiilor publice, precum si la resursele intreprinderilor publice procurate prin intermediul bugetului de stat sau prin intermediul bugetelor proprii (resurse extrabugetare), iar celelalte se refera numai la acele resurse procurate prin intermediul bugetului general de stat si bugetele locale sau din bugetul asigurarilor sociale. Prin urmare, resursele bugetare au o sfera mai restransa decat resursele financiare publice, in cadrul carora sunt cuprinse.

1.2. CADRUL ISTORIC AL APARITIEI SI EVOLUTIEI

RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

Impozitele au aparut inca din antichitate si au evoluat in forme multiple in toate perioadele istorice, pastrandu-si importanta pana in zilele noastre.De la aparitia lor, impozitele au fost concepute si aplicate diferit conditionat de dezvoltarea economico – sociala si de cheltuielile publice acceptate in fiecare stat.

În republicile antice grecesti, ca si in statul antic roman, erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere statala, pentru intretinerea si inzestrarea fortelor armate si de ordine publica, constructia si inarmarea corabiilor de razboi, construirea de drumuri, pentru temple si serbari religioase ca si pentru distractiile publice.Pentru toate aceste cheltuieli publice, primele resurse erau cele domeniale obtinute prin exploatarea unor bogatii naturale aflate in patrimoniul statului. În completarea acestor resurse au fost instituite impozite diferite, unele ordinare, altele extraordinare.

Astfel in statul antic atenian, principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri si alte bunuri. De asemenea, se percepeau impozite asupra veniturilor meseriasilor, pentru vanzarea in piata a produselor agricole si un impozit extraordinar pe veniturile cetatenilor bogati perceput in timp de razboi, ca o indatorire de onoare a acestor cetateni.

În Evul Mediu impozitele erau de asemenea diferite de la un stat la altul, neconditionat de dezvoltarea economico – sociala diferita, ca si de conceptii si traditii proprii.

În Principatele Romane, in aceasta perioada, sirul darilor ordinare cuprindea birul asezat asupra localitatilor si perceput cu denumirea de “sferturi”, vacaritul, oieritul, vanatul etc., la care se adaugau darile extraordinare: ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutornitele si altele. Stabilitatea si incasarea acestor dari erau de multe ori arbitrare si abuzive.

În ultima parte a Evului Mediu s-a constatat o crestere a numarului si felului impozitelor. Un exemplu semnificativ in acest sens l-a oferit Franta. Datorita numarului mare si diversificarii exagerate a impozitelor, Adunarea Constituanta intrunita dupa Revolutia franceza a decis reforma impozitelor prin inlaturarea privilegiilor avute pana atunci de nobili si clerici, inlaturarea unor impozite pe vanzari ale bunurilor de consum, alte actiuni reformatoare si inainte de toate, dreptul cetatenilor de a consimti liber la stabilirea impozitelor. Constitutia franceza din 1793 a prevazut ca nici un cetatean nu este scutit de obligatia de a contribui la acoperirea sarcinilor publice insa cu consimtamantul la aceste contributii.

Aceasta conceptie a instituirii impozitelor cu “consimtamantul” contribuabililor a fost preluata atat de doctrina finantelor publice moderne, cat si de legiuitorii din mai multe state contemporane. Însa in aplicarea practica a acestei conceptii s-a spus doar la rezervarea in competenta parlamentelor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele si alte venituri bugetare.

În perioada contemporana, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui si modifica impozitele a fost dominata de cresterea continua a cheltuielilor publice in toate statele. Prin urmare, parlamentele din statele contemporane au fost si sunt de cele mai multe ori fortate de imprejurari sa sporeasca impozitele. Consimtamantul cetatenilor la aceste impozite se considera exprimat prin votarea legilor referitoare la impozite de catre reprezentantii lor in parlament. În toate statele contemporane, se observa o sporire a impozitelor pe vanzarea bunurilor sau de consumatie a accizelor speciale sau a monopolurilor fiscale, a taxelor vamale si a altor venituri ale bugetelor locale.

Evolutia moderna a impozitelor in Europa este marcata de inlaturarea deosebirilor dintre legislatiile fiscale nationale ale statelor membre ale Comunitatii Europene, de armonizarea acestor legislatii si de instituirea unor procedee fiscale cat mai asemanatoare politicii fiscale comunitare.

Spre deosebire de impozit, taxa reprezinta suma de bani platita de o persoana fizica sau juridica pentru un serviciu prestat platitorului de catre stat sau institutiile sale. Notiunea de taxa provine din limba greaca de la cuvantul “taxis” sau din limba franceza “taxe”, cu intelesul de fixare de impozit. Taxa contine pe langa costul serviciului prestat si unele elemente de impozit.

În sens larg, sectorul de stat cuprinde ansamblul intreprinderilor, institutiilor si proprietatilor publice. În decursul timpului, la constituirea fondurilor de resurse financiare publice, elementele sectorului de stat au contribuit diferit. Initial, sursa de venit cu cea mai mare importanta pentru stat a fost patrimoniul public. În societatile moderne, importanta acesteia a scazut si au devenit preponderente varsamintele din activitatea economica a statului in ansamblul veniturilor provenite din sectorul public.

Sectorul de stat are la origine mostenirea patrimoniului public al vechii organizari statale. Odata cu instaurarea capitalismului,statul a creat serviciile publice si infrastructura nationala. Începand cu secolul trecut a dezvoltat economia de stat prin activitati comerciale, bancare, de asigurari etc.

Resursele proprii ale statului includ atat sumele provenite din exploatarea patrimoniului statului cat si cele din exercitarea unor activitati productive. Aceste resurse nu au natura fiscala, sunt preluate de catre stat direct, fara a se impune constrangeri sau fara solicitari obligatorii. Ele poarta numele de “varsaminte”.

Amplificarea si diversificarea functiilor statului contemporan sunt insotite de cresterea continua a necesarului de resurse financiare ce nu mai poate fi acoperit din veniturile fiscale si nefiscale. Din acest motiv, guvernele sunt nevoite sa apeleze la creditul public, adica la imprumuturi publice interne si/sau externe si la mobilizarea unei parti din veniturile temporar disponibile ale cetatenilor prin case de economii, banci, societati de asigurari. Creditul public cuprinde imprumutul de stat, creditele primite de comunitatile locale, imprumuturile intreprinderilor si institutiilor publice.

De-a lungul timpului, conceptiile asupra imprumuturilor publice s-au schimbat. Clasicii teoriei economice considera imprumuturile publice ca impozite anticipate sau impozite pe generatia viitoare intrucat aceasta va suporta restituirea sumelor si plata dobanzilor aferente. Altfel spus, ele ar constitui un mijloc de aruncare a sarcinilor publice asupra contribuabililor din generatiile ce vor urma si ar reduce disponibilitatile banesti ale pietei de capitaluri. Ca urmare, ei resping ideea recurgerii la imprumuturi, pe care le situeaza in totala opozitie cu impozitele [2 Catinianu F., Donath Liliana, Seulean Victoria – Finante publice, Editura Mirton, Timisoara, 1997, pagina 298.].

Neoclasicii sustin ca imprumuturile, privite la nivelul intregii societati, constituie o trecere de capital din sectorul privat in cel public, iar sarcina sa implica doua generatii: generatia care imprumuta si generatia rambursarii.

.Unii economisti (Davis, Bowen, Kopf) sustin ca subscrierea la imprumut desi antreneaza o reducere a consumului, aceasta este consimtita, deoarece imprumutatorul, in schimb, va achizitiona titluri publice. Pentru a reveni la nivelul initial al consumului este suficient sa revanda titlurile. Singura sarcina pentru generatia imprumutului o constituie plata unei parti a dobanzilor.

Concluzia ce se impune este aceea ca imprumutul public reprezinta o necesitate iminenta economiei moderne, iar pentru a nu distruge capitalul natiunii trebuie folosit pentru refinantarea reinnoirii si dezvoltarii acesteia [3 Idem, pagina 300.].

În cazul in care un stat nu reuseste sa isi acopere cheltuielile publice pe seama resurselor procurate pe plan intern, apeleaza la imprumuturile externe. Acestea reprezinta una din formele exportului de capital. Împrumuturile externe s-au dezvoltat foarte mult in perioada contemporana, in special in secolul al XX-lea.

Resursele asigurarilor sociale au caracter de resurse publice, ele fiind varsaminte obligatorii. Resursele asigurarilor sociale sunt in stransa legatura cu organizarea sistemului asigurarilor sociale din fiecare stat.

În secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, ca urmare a dezvoltarii industriale a economiilor tarilor europene, au aparut societatile de asigurare de tip mutual. Membrii sai care se asigurau plateau fiecare o cotizatie anuala contra diverselor riscuri. Cheltuielile privind acoperirea riscurilor erau impartite asupra tuturor membrilor. S-au dezvoltat foarte mult in Franta, Marea Britanie, Germania si Elvetia. În Romania, primele societati de tip mutual au aparut in secolul al XIX-lea.

În ceea ce priveste protectia contra riscurilor sociale, aportul organizatiilor de tip mutual a fost considerabil, insa s-a dovedit ca mijloacele lor sunt insuficiente pentru a asigura riscuri ca batranetea, invaliditatea permanenta, bolile costisitoare, somajul etc.

Astfel, s-a ajuns la concluzia ca este necesar ajutorul puterii publice.

De asemenea s-a resimtit nevoia instituirii unui sistem de participare obligatorie la asigurare, prin cotizatii permanente, varsate atat de membrii beneficiari, cat si de patroni.

Toate neajunsurile formelor preliminare de asigurare au contribuit la nasterea unui nou sistem de garantare a riscurilor, in care statul, prin institutiile sale, legifereaza si gestioneaza fondurile de asigurari.

1.3. CONTINUTUL SI CLASIFICAREA RESURSELOR

FINANCIARE PUBLICE

Autoritatile publice, institutiile si intreprinderile publice care efectueaza cheltuieli cu utilitatile sociale sunt in acelasi timp si cele care concentreaza resursele financiare de provenienta publica. Din acest punct de vedere, ele cuprind [4 Donath Liliana, Moldovan Nicoleta – Finante publice, Editura Eubeea, Timisoara, 2001, pagina 86.]:

a) resursele administratiei de stat centrale, formate din: impozite si taxe prelevate de la agentii economici si de la populatie; venituri nefiscale, provenite de la regiile publice autonome si de la societatile comerciale; imprumuturi interne si externe etc.