Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL I. Rata dobinzii in cadrul economiei de piata comerciale
1.1. Definirea dobinzii.. 1
1.2. Nivelul dobinzii si factorii care-l determina.. 3
1.3. Formele si calculul dobinzii. 6
1.4. Teorii privind fundamentarea ratei dobinzii. 11
1.5. Determinarea nivelului ratei active de baza a dobinzii. 15
CAPITOLUL II. Rolul ratei dobinzii in cadrul politicii monetare
2.1. Politica monetara: obiective si instrumente. 21
2.1.1. Obiectivele politicii monetare a Bancii Nationale a Rominiei. 27
2.1.2. Instrumente directe si indirecte de politica monetara. 32
2.2. Influenta ratei de dobinda pe piata monetara. 38
CAPITOLUL III. Evolutia ratei de dobanda pe piata monetara din Rominia in perioada 1998-2002
3.1. Politica monetara a Bancii Nationale a Rominiei in anul 1998. 45
3.2. Politica monetara a Bancii Nationale a Rominiei in anul 1999. 49
3.3. Politica monetara a Bancii Nationale a Rominiei in anul 2000 53
3.4. Politica monetara a Bancii Nationale a Rominiei in anul 2001 57
3.5. Politica monetara a Bancii Nationale a Rominiei in anul 2002 63
CAPITOLUL IV. Modalitati prin care Banca Nationala a Rominiei a influentat rata dobinzii in economie in perioada 1998-2002
4.1. Piata monetara din Rominia in anul 1998. 70
4.2. Piata monetara din Rominia in anul 1999. 73
4.3. Piata monetara din Rominia in anul 2000 78
4.4. Piata monetara din Rominia in anul 2001 83
4.5. Piata monetara din Rominia in anul 2002 89
Bibliografie 100

Alte date

?

CAP.I RATA DOBÂNZII ÎN CADRUL

ECONOMIEI DE PIAT?

1.1 Definirea dobanzii

Atunci cand Adam Smith, in lucrarea sa fundamentala, “Avutia Natiunilor…” se ocupa de partile care alcatuiesc pretul marfurilor, el arata ca “venitul scos din capital, de catre persoana care nu il intrebuinteaza ea insasi, ci il da cu imprumut alteia, se numeste dobanda sau venitul bancilor. Acesta este compensatia pe care imprumutatul are prilejul sa-l realizeze prin intrebuintarea banilor”.

Cu toate ca de-a lungul timpului s-au emis si alte definitii ale dobanzii, esenta definitiei lui Adam Smith a ramas. Astfel, Keynes defineste dobanda ca “recompensa pentru renuntarea la lichiditatea capitalului pe o anumita perioada de timp“. Potrivit aceleeasi conceptii rata dobanzii poate fi un instrument de influentare a volumului de investitii si de combatere a recesiunii si somajului. Conceptul clasic, reprezentat de David Ricardo si Alfred Marshall, abordeaza dobanda ca fiind reglementata de rata profitului ce se poate obtine prin folosirea capitalului sau ca pret care trebuie platit pentru folosirea capitalului, pret stabilit ca echilibru intre cererea globala de capital si stocul de capital oferit pe piata. Conceptul neoclasic, reprezentat de Irving Fischer, defineste dobanda ca reprezentand pretul banilor in momentul actual exprimat in banii de maine.

Intr-o economie monetara in care nu exista piete ale creditului, veniturile obtinute de catre agenti pot fi orientate in doua directii: (1) ei pot sa schimbe venitul monetar pe bunuri si servicii (sa-l consume) sau (2) pot sa economiseasca o parte din venitul lor si sa pastreze banii ca o rezerva generalizata a puterii de cumparare. Banii pastrati pot fi cheltuiti la o data ulterioara.

Daca exista piete ale creditului intr-o economie, venitul primit poate fi destinat unei a treia optiuni: (3) agentii respectivi pot sa dea cu imprumut economiile realizate si sa obtina un castig din dobanda.

Privita prin prisma mecanismelor de formare a veniturilor, dobanda reprezinta un mijloc de obtinere de venituri din acumulari anterioare. In masura in care acumularile cedate de creditori sub forma de imprumut debitorului sunt capital, dobanda constituie un venit adus de capital.

Dobanda este perceputa ca o plata pentru suma de bani imprumutata si ea este efectuata de catre firma, banca sau persoana care solicita suma (debitorii) acelei institutii sau persoane careia i-a fost oferit imprumutul (creditorul). In mod frecvent, este mentionata rata dobanzii calculata ca un raport intre dobanda si capitalul imprumutat.

In lumina legaturii pe care creditul o permite intre consumul actual (al celui care primeste creditul) si cel viitor (al celui care da creditul), rata dobanzii poate fi vazuta ca pret exprimat in procente pe an – care face legatura intre valoarea actuala si cea viitoare a unei sume de bani data sau luata cu imprumut.

Persoanele fizice si juridice acorda atentie deosebita miscarilor nivelului ratei dobanzii. Creditorii bancilor prefera un nivel ridicat al ratei dobanzii care sa le aduca venituri mari, debitorii, in schimb, prefera un nivel scazut la ratei dobanzii pentru a plati mai putin. Altii privesc schimbarile in nivelul ratei dobanzii ca un semnal privind directia spre care se indreapta economia, fie spre o crestere agregata, fie spre recesiune.

Daca toti am stii ce s-ar intampla, atunci nu ar mai exista riscul ratei dobanzii, nu ar mai fi nevoie de strategii privind investitiile.

Ratele scad cand oferta de fonduri de imprumut creste fata de cerea de fonduri de imprumut si cresc cand situatia este inversa.

Nivelul ratei dobanzii variaza direct proportional cu evolutia ratei inflatiei si a ciclului de afaceri (crescand in perioadele de expansiune si scazand in perioadele de recesiune).

Ratele dobanzii sunt in general mai mari decat daca riscul de inflatie este mai mare, dar si cu cat titlul de valoare are un grad de lichiditate scazut. Ratele dobanzii sunt mai scazute cand riscul de inflatie este minim, titlul de valoare are un grad de lichiditate mare, iar veniturile din dobanzi nu sunt impozitate.

Toate teoriile legate de categoria economica dobanda, aparute in istoria cercetarii economice, incearca sa justifice dion punct de vedere economic, psihologic sau moral, dobanda ca si corolar al creditului.

Filozofi precum Aristotel [1 Aristotel sustine ca banii trebuie sa serveasca numai pentru inlesnirea schimbului si ca ei nu pot produce un plus de bani] fac referire la dobanda ca la ceva ce contravine firii lucrurilor, justificarea dobanzii vine din realitatea economica existenta in cursul istoriei, care a impus-o pe aceasta ca pe un pret al banilor utilizati de altcineva decat propietarul lor. Daca este sa ne referim tot la Aristotel, el spune: “Agonisirea averii fiind de doua feluri, una comerciala, alta domestica (familiala), aceasta necesara si vrednica de lauda, cea dintai datorata schimbului si cu drept cuvant dispretuita, fiindca nu-si ia castigul din natura, ci de la altii, imprumutul pe dobanda si camata sunt urate cu cea mai mare dreptate, fiindca acestea isi scot castigul tot din bani si nu le lasa destinatia pentru care au fost creati. Caci pentru inlesnirea schimbului s-a introdus moneda; dobanda insa il inmulteste in sine. De aceea, numele grecesc al dobanzii inseamna si “copil”, caci copiii se aseamana de obicei cu parintii lor si, tot asa, dobanda este bani din bani. Iar acest fel de agonisire a averii este cel mai nefirec dintre toate” [2 Aristotel, Politica, Editura Antet, 1999].

Daca Aristotel se baza pe natura pentru a condamna camata, care ajuta banii sa se inmulteasca de la sine, gen de castig considerat “impotriva naturii“, Luther (1483-1546) interzice camata sau o autorizeaza in anumite cazuri foarte precise si restranse. In schimb Calvin (1509-1564) ofera o interpretare noua el sustinand ca “pentru cei saraci, camata este o operatie prohibita, dar pentru cei bogati ea poate sa fie o ocazie salutara de investitie, de fructificare a avutului lor si de imbogatire legitima pentru cel care acorda imprumutul“ [3 Jacqueline Russ, Istoria Filozofiei, vol. 2, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti 2000].

1.2. Nivelul dobanzii si factorii care-l determina

Nivelul minim al ratei dobanzii platite de banci pentru fondurile atrase este conditionat de veniturile pe care acestea le pot obtine prin plasarea sumelor atrase pe piata (imprumuturi acordate, investitii in valori mobiliare).

Nivelul maxim al ratei dobanzii incasate de banci de la debitori depinde, in principal, de rata dobanzii percepute de institutiile financiare la credite acordate bancilor, dobanzile achitate deponentilor de capital, de dividendele acordate actionarilor, de concurenta.

Dobanzile inalte la credite elimina activitatile economice care nu reusesc sa creeze conditiile necesare reducerii costurilor, efectuate de rata dobanzii, sub limita pretului de vanzare. Din contra, o rata scazuta a dobanzilor largeste aria celor care au acces la credit, contribuind la cresterea masei creditului in economie, dar nu intotdeauna cu urmari benefice asupra acesteia.

In primul caz, printr-o politica de dobanzi inalte se ajunge la reducerea cererii, si implicit a investitiilor si, duce la cresterea somajului. In al doile caz prin reducerea dobanzilor are loc o crestere a cererii si , deci, a investiilor, dar poate conduce si la inflatie.

Nivelul dobanzii ce este acceptat intr-o relatie de credit este rezultatul negocierii dintre debitor si creditor, fiecare incercand sa obtina conditiile cele mai avantajoase. Ca urmare putem privi factorii care influenteaza nivelul dobanzii ca venind atat din partea creditorului, cat si a debitorului.

Astfel, un prim factor (ce vine dinspre debitor) il reprezinta productivitatea capitalului, adica rata profitului ce o poate realiza utilizatorul creditului (debitorul). Se stie ca pentru ca indatorarea sa aiba efect benefic asupra ratei rentabilitatii financiare a firmelor, trebuie ca firmele sa fie capabile sa realizeze o rata a rentabilitatii economice mai mare decat rata dobanzii la credite.

Deoarece structura capitalului utilizat de catre firme este diferita de la o firma la alta, s-a pus in evidenta urmatoarea conditie ce trebuie respectata astfel incat apelarea la credite sa nu conduca la pierderi (cheltuielile financiare sa nu anihileze profitul din exploatare) :

re > i * h

unde: re = rata rentabilitatii economice

i = rata anuala a dobanzii

h = raportul dintre imprumuturile angajate de firma si pasivul total

Inegalitatea arata ca firma este nevoita sa realizeze o rata a rentabilitatii economice cu atat mai mare cu cat sunt mai mari rata dobanzii si ponderea imprumuturilor in totalul pasivului.

Deoarece fondurile disponibile pentru a fi date cu imprumut provin de la detinatorii de capital (investitori), acestia in calitate de creditori de prima instanta, trebuie sa aprecieze in mod real productivitatea capitalului celor care folosesc creditul, atunci cand isi formeaza pretentiile cu privire la nivelul dobanzilor solicitate, astfel incat sa creeze conditi ca debitorii (cei imprumutati de banci) sa continue sa existe, iar ei (creditorii) sa poata astfel sa-si fructifice in viitor capitalurile detinute.

Acordul dintre debitor si creditor in privinta ratei dobanzii este inclus ca un element semnificativ in contractul de credit care va guverna relatia de credit pe toata durata de existenta a acestuia.

Al doilea factor care determina nivelul dobanzii este lichiditatea. Bancile acorda credite, dar, din motive de prudentialitate si aparare a intereselor lor pe termen lung, prefera formele de imprumut pe termen scurt care sa le asigure lichiditatea. Orice angajare in credite pe termen a resurselor disponibile conduce la diminuarea lichiditatii si la cresterea riscului ce-l implica si, ca urmare, banca solicita o rata a dobanzii mai mare (o prima de risc).

Al treilea factor ce influenteaza nivelul dobanzii este riscul nerambursarii. Beneficiarii de credite se pot confrunta in activitatea lor cu situatii deosebite (pierderea unor piete, conditii economice generale nefavorabile, un slab management) care pot avea in unele cazuri drept consecinta starea de insolvabilitate. In astfel de situatii, ei nu mai sunt capabili sa ramburseze imprumutul.

Deoarece rambursarea imprumutului este o cerinta generala a creditarii, ea poate fi realizata, printre altele, si prin luarea in calculul nivelului ratei dobanzii a unei prime de risc pentru acoperirea riscului nerambursarii. Acest lucru se realizeaza in urma analizei fiecarei solicitari de credit in parte si stabilirea conditiilor particulare de acordare a creditelor, in functie de conditiile reale ale fiecarui debitor.

Al patrulea factor, cel mai important, care determina nivelul ratei dobanzii este raportul dintre oferta si cererea de credite.

Oferta de credite este determinata, la randul ei, de mai multi factori. Factorul esential este nivelul economisirii care, desi poate fi stimulat de nivelul dobanzii, este conditionat de nivelul venitului individual, de numarul populatiei ocupate si de inclinatia spre consum a populatiei.

Un alt factor important al formarii capitalului il constituie stabilitatea economica si politica. Orice fenomen de instabilitate politica si de dezechilibru economic diminueaza nivelul economisirii si influenteaza negativ marimea resurselor disponibile pentru credite.

Politica bancii centrale privind regimul rezervelor minime obligatorii este un alt factor, ce nu este de neglijat, care determina oferta de fonduri ce pot fi plasate sub forma de credite de catre banci.

Cererea de credite vine din partea a trei mari grupe importante din viata economica: statul, agentii economici si populatie, si ea este influentata de evolutia activitatii economice si tendintele investitionale ce se manifesta la un moment dat in economie.

Nivelul concret al dobanzii nominale se exprima in diferitele segmente ale pietei creditului si in diferitele raporturi existente intre debitori si creditori. Astfel exista:

(1) rata dobanzii pentru titluri de stat ce se formeaza pe piata creditului acordat statului pe baza cererii si ofertei de fonduri;

(2) rate ale dobanzii pe piata monetara (interbancara) care se stabilesc zilnic pe baza cererii si ofertei de credite in urma negocierii dintre banci;

(3) rate interne bancare ale dobanzii care se refera la ratele dobanzii pentru depozite si ratele dobanzii pentru credite acordate de banci clientilor nebancari.