Pagina documente » Stiinte Economice » Romania si Fondul Monetar International

Despre lucrare

lucrare-licenta-romania-si-fondul-monetar-international
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-romania-si-fondul-monetar-international


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}

?

INTRODUCERE

Institutiile sunt un element indispensabil pentru functionarea economiei de piata. Asistenta financiara externa se realizeaza prin institutii financiare internationale, iar cele care joaca rolul cel mai important pe plan mondial sunt Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala (BM).

În conditiile sistemului economiei mondiale moderne, una din cerintele fundamentale, care asigura progresul fiecarei economii nationale, este reprezentata de crearea si dezvoltarea de legaturi cu diferite organisme monetare si financiare internationale.

Din anul 1990 Romania a inceput un lung si anevoios proces de trecere de la o economie centralizata de stat la economia de piata. Acest proces de tranzitie in care se afla tara noastra nu poate avea loc fara asistenta financiara externa acordata prin intermediul institutiilor financiare internationale. În consecinta, relatiile Romaniei cu FMI constituie o problema de o importanta primordiala si aceasta in conditiile in care tintele impuse de FMI, ca si conditionare la acordarea de imprumuturi, sunt deosebit de greu de atins.

FMI este o organizatie internationala care are 183 de tari membre, infiintata pentru a promova cooperarea monetara internationala, stabilitatea valutara si acorduri valutare sistematice, pentru a stimula cresterea economica si niveluri inalte de folosire a fortei de munca si pentru acordarea de asistenta financiara temporara tarilor, in conditii adecvate de siguranta pentru a ajuta la ajustarea balantei de plati.

De la infiintarea sa, scopurile urmarite de FMI au ramas neschimbate, dar operatiunile sale, care includ supravegherea si asistenta financiara si tehnica, au evoluat pentru a raspunde la nivelul cerintelor economiei mondiale in schimbare.

În prezent, a devenit evident ca schimbarile politice din Europa Centrala si de Est sunt profunde, astfel incat o revenire la guvernarile comuniste si la sistemul economiei de comanda poate fi exclusa. Strategiile de transformare puse in aplicare de catre aceste tari sunt marcate de ceea ce este cunoscut in literatura sub denumirea de « conditionare FMI », ca o rezultanta a politicii promovate de FMI prin programele de stabilizare pe care le-a impus de decenii tarilor membre cu dezechilibre monetare, cele mai multe dintre ele apartinand lumii a treia, carora FMI si BM le-au acordat imprumuturi pentru sustinerea monedei lor nationale slabite.

FMI este o institutie la care gasim referiri in literatura de specialitate din doua unghiuri diferite si anume : sub aspectul pozitiv al menirii sale ca institutie internationala. Astfel economistul Cooper in lucrarea sa ‘’The Economics of Interdependence’’ spune ca « FMI este un paznic de necontestat al sistemului monetar international ». Însa nu de putine ori intalnim o serie de controverse formulate de specialistii in domeniu, mai ales in ceea ce priveste rolul FMI in tarile subdezvoltate si in curs de dezvoltare.

Obiectivul acestei lucrari il reprezinta analiza relatiilor dintre Romania si FMI in contextul statutului de stat membru FMI de care dispune tara nostra. Romania este membra FMI, cu drepturi depline, din anul 1972. Din acel moment Romania a obtinut o serie de drepturi si in acelasi timp trebuie sa respecte si anumite obligatii ce deriva din aceste drepturi.

Metodologia utilizata consta in :

- prezentarea sistemului monetar international (SMI) si a institutiilor ce il guverneaza avand la baza literatura de specialitate ;

- culegere de date statistice cu privire la rezultatele micro si macroeconomice obtinute de tara noastra ;

- analiza si interpretarea datelor statistice ;

- concluzii desprinse din acest studiu.

Lucrarea este structurata pe 5 capitole, la care se adauga concluziile desprinse si bibliografia studiata dupa cum urmeaza :

- Capitolul I face o succinta prezentare a SMI din perspectiva istorica in scopul de a scoate in evidenta premisele constituirii FMI la Bretton Woods.

- Capitolul II prezinta modul de functionare si organizare al FMI si anume: structura organizatorica, rol, mecanism de functionare, resurse, moneda de cont, tipuri de asistenta financiara acordata tarilor membre.

- În cadrul capitolului III este realizata o comparatie intre FMI si BM ca principale institutii financiare internationale, precum si unele opinii critice ce le intalnim in literatura de specialitate despre aceste doua institutii internationale.

- Capitolul IV prezinta cooperarea dintre tara noastra si FMI, acest capitol debutand cu o prezentare a pozitiei economiei noastre nationale in sistemul economiei mondiale. Apoi este prezentat istoricul relatiilor dintre Romania si FMI, activitatile si rolul Biroului Reprezentantei Rezidente a FMI in Romania, relatiile dintre BM si Romania, aspectele statistice necesare pentrun aranjamente stand-by – cazul Romaniei, si, un ultim punct, acordul stand-by intre Romania si FMI in perioada 1999-2001.

- Capitolul V al lucrarii cuprinde in amanunt documentatia necesar a fi intocmita atunci cand se doreste a se obtine un credit stand-by, utilizand ca exemplu practic creditul solicitat de Romania pentru perioada 2001-2003 (Scrisoarea de intentie, Memorandumul privind politica economica si financiara si Memorandumul tehnic).

Este cunoscut faptul ca optiunea Romaniei pentru aderare la NATO si Uniunea Europeana are atat o conotatie politica cat si economica. Pentru a indeplini criteriile de aderare impuse prin Tratatul de la Mastrich tara noastra are nevoie in mod obligatoriu de sprijin financiar din partea institutiilor financiare mondiale. Negocierile Romaniei cu FMI sunt influentate indeosebi de ritmul de evolutie al reformelor din economia romaneasca. Lentoarea manifestata in acest proces reformator din tara noastra, face ca negocierile cu FMI sa fie din ce in ce mai dificil de realizat.

Capitolul I

sistemul monetar international si evolutia sa

În prezent, banii si fluxurile financiare internationale, au dobandit o importanta covarsitoare in mecanismul de functionare a sistemului economiei mondiale. Aceasta importanta si-a gasit reflectarea in armonizarea comportamentelor individuale si colective ale statelor lumii, in vederea constituirii unui cadru institutional adecvat.

Daca toate tarile ar avea aceeasi moneda, problema determinarii cursului de schimb, adica operatiunea care permite convertirea unei monede in alta nu s-ar pune. Acesta este unul din motivele necesitatii de creare si consolidare a unui sistem monetar international.

Definirea sistemului monetar international presupune precizarea naturii bunurilor sau creantelor care indeplinesc functiile monedei in relatiile economice internationale, determinarea relatiilor existente in practica intre aceste monede, a conditiilor in care sunt puse sau retrase din circulatie, preschimbate una pe alta, si in fine, specificarea cadrului institutional menit sa gestioneze acest sistem.

Un sistem monetar stabil si eficient trebuie sa rezolve trei probleme tehnice: lichiditatea; ajustarea; credibilitatea

Pentru asigurarea lichiditatii sistemul trebuie sa furnizeze o oferta adecvata (dar nu inflationista) de moneda pentru finantarea comertului, inlesnirea ajustarii si garantarea unor rezerve financiare. Pentru a face fata problemei ajustarii, sistemul trebuie sa precizeze si sa utilizeze metodele de rezolvare a dezechilibrului in balantele de plati ale tarilor. Credibilitatea trebuie sa fie asigurata prin transparenta functionarii sistemului [1 Rotariu I: Sistemul economiei mondiale si mecanismele sale de functionare, Ed. Mirton, Timisoara, 2001, p. 86-87.].

1.1. PRINCIPALELE MOMENTE ÎN EVOLUTIA SIStemului monetar internaTional